Annibale Carracci - Galeria Farnese (1)

Un articol despre o lucrare atat de complexa (fresca palatului Farnese) nu poate fi decat foarte lung, asa ca am decis sa il postez in doua parti. 

Povestea acestei capodopere a inceput prin ambitia cardinalului Odoaro Farnese de a avea in palatul familiei sale o fresca care sa le rivalizeze pe cele de la Vatican (ale lui Michelangelo si Raphael).
Cardinalul l-a angajat pe reputatul pictor din Bologna, Annibale Carracci, alaturi de fratele sau (Agostino) si de asistentii sai. Acestia au trudit aproape zece ani, in conditii grele (fiind vorba de decorarea unor pereti inalti si a tavanului), dar rezultatul a avut ecoul asteptat: vila familiei Farnese a devenit celebra in toata lumea.

Din pacate, iubitorii de arta rar pot vedea pe viu impresionanta lucrare, cladirea servind (in vremurile noastre) drept ambasada (a Frantei).

Tema aleasa pentru o fresca atat de complexa e una din mitologia greco-romana: "iubirile zeilor", evocarea unor episoade din scrierile antice, in care zeii si zeitele isi exprima pasiunea, ori pentru alte zeitati, ori pentru muritori.

In aceasta prima parte a articolului, voi detalia partea centrala a tavanului din camera principala, ilustrand trei legende ale antichitatii.

In partea stanga, incadrata intr-un octogon aurit, avem povestea zeului Pan (zeu al pastorilor si al muzicii, cu infatisare de satir, cu coarne si picioare de tap). Acesta o seduce pe cea mai casta dintre zeite, pe Diana (cunoscuta ca Artemis in lumea greaca, zeita vanatorii si a lunii), oferindu-i cea mai alba bucata de lana.

In partea dreapta, in simetrie, avem tot o scena pastorala.
Pastorul e Paris, printul din Troia, ales de zeite sa fie juriul unui concurs de frumusete intre ele.
Aici, zeul Hermes (pe care il recunoastem dupa aripile de la palarie si de la sandale) ii da un mar de aur, urmand ca printul sa il ofere zeitei alese de el.

Dupa cum stim din legenda, cea aleasa va fi Afrodita (Venus, zeita iubirii), in urma promisiunii ca Paris o va avea de sotie pe Elena a Troiei.
Acest sir de evenimente va duce la cumplitul razboi dintre Troia si trupele grecesti.

Partea centrala a tevanului ilustreaza o legenda pe care am mentionat-o si la finalul articolului precendent.
Iubirea dintre zeul Bacchus (Dioniysos, al fertilitatii si al vitei de vie) si printesa cretana Ariadna.

Bacchus, conform scrierilor antice, e mereu insotit de un alai numeros.
Format din amorasi, satiri, bacante (femei care canta si danseaza in cinstea lui).
In partea dreapta (calare pe magar, supraponderal si mereu ametit de bautura) il remarcam si pe Silenius, considerat invatatorul lui Bacchus.

In stanga, Bacchus si iubita sa, Ariadna, sunt condusi triumfal: el intr-un car de aur, tras de doi tigri, ea intr-unul tras de doi tapi.
Bacchus are pe cap o cununa din vita de vie, iar printesa e incoronata (de catre un amoras zburator) cu o coroana de stele (constelatia Corona Borealis).

ANNIBALE CARRACCI - GALERIA FARNESE

- fresca
- timp: 1597-1608
- loc: palatul Farnese, Roma

Tintoretto - Originea Caii Lactee

Prima data cand am auzit de Tintoretto a fost cand am rasfoit o carte veche de istoria artei, acum multi ani.
Erau doar cateva randuri despre el, si o ilustratie alb negru (toate reproducerile din carte fiind fara culori) a lucrarii Originea Caii Lactee.
Prin urmare, a ramas principala imagine cu care il asociez pe marele artist venetian.

Varianta color am vazut-o mult mai tarziu, intr-o revista de pictura, si apoi, in epoca internetului, la rezolutie mare, pe ecranul computerului.
Cine are drum la Londra, poate admira (gratuit) originalul, tabloul fiind expus la National Gallery.

Spuneam in articolul precedent despre obicieiul pictorului de a lucra rapid, neglijent, lasand multe lucrari neterminate.
Din fericire, la acest tablou, avem un caz fericit: totul este lucrat cum trebuie.

Incepand cu compozitia, bazata atat pe o diagonala (data de inclinarea trupului zeitei) dar si pe o serie de linii curbe, care dau impresia de dinamism.

Subiectul ales este unul destul de rar reprezentat in pictura.
Conform mitologiei, Zeus isi aduce fiul (facut cu muritoarea Alcmene) sa fie alaptat de sotia sa, Hera.
Astfel, micul Hercules va capata puteri de zeu, fiind hranit cu lapte divin.

Tintoretto il picteaza pe Zeus sub forma unui tanar viguros, infasurat in dubla mantie (rosie si albastra), insotit de vulturul sau, care ii duce in gheare si arma sa de temut (manunchiul de fulgere). 

Hera e pictata nud, cu trupul in umbra, dar cu chipul si picioarele invaluite intr-o lumina stralucitoare.
Vesmintele (tot in rosu si albastru) sunt cazute la picioare, peste un nor cenusiu, pe care stau si cativa pauni (pasari considerate simbolul ei).
Pictorul ne-o arata in momentul cheie al mitului: cand se retrage speriata, atunci cand alaptarea devine prea dureroasa.
Stropii de lapte se raspandesc pe albastrul cerului, devenind stele.

TINTORETTO - ORIGINEA CAII LACTEE

- ulei pe panza
- timp: ~1580
- dimensiuni: 148 cm × 165 cm
- personaje: 7
- loc: National Gallery, Londra 

..............................................................

..............................................................

O lucrare asemanatoare, facuta cam in aceeasi perioada, este Bacchus, Venus si Ariadna, aflata in colectia expusa la palatul dogilor.
Din pacate, este una nefinisata (dupa cum se observa la faldurile vesmintelor, si la vegetatia de la picioarele personajelor).

Ilustreaza o alta legenda antica, a printesei din Creta, de care se amorezeaza zeul Bacchus.
Cand acesta ii intinde inelul, zeita Afrodita (Venus) ii pune pe cap o cununa de stele, cunoscuta de astronomi drept Corona Borealis.

Tintoretto - Minunea sfantului Marcu

Jacopo Comin (zis Tintoretto) reprezinta o figura aparte in istoria picturii mondiale.
A fost considerat unul dintre cei mai talentati artisti, exceland si la compozitie, si la desen, si la alegerea culorilor. Dar avand si un defect major, anume nerabdarea.
Si-a lasat neterminate majoritatea tablourilor, mereu dornic sa inceapa ceva nou.

In cariera sa destul de lunga, petrecuta in mare parte in orasul natal (Venetia), a abordat subiecte dintre cele mai diverse, printre ele fiind si viata sfantului Marcu (considerat protectorul republicii venetiene).
O serie de lucrari dedicate sfantului se afla la celebra Gallerie dell'Accademia, muzeul de arta al Venetiei, vizitat de milioane de turisti.

Tabloul intitulat Minunea sfantului Marcu este cel mai bine realizat din serie, neavand portiuni sau personaje lasate doar in stadiul de schita rapida, precum putem vedea la celelalte lucrari.

Compozitia este tipica lui Tinotretto: personajele sunt dispuse dupa un plan bine stabilit, dar fara o simetrie stricta. 

Directia privirilor, bratele si picioarele catorva personaje, uneltele de lemn - sunt dispuse pe trei linii, toate ducand spre chipul celui intins la pamant.

Povestea personajului este descrisa in "Legenda de aur" a lui Jacobus de Voragine.
Un sclav, trecut la crestinism, viziteaza mormantul sfantului Marcu, ceea ce il deranjeaza pe stapanul sau, care ordona sa fie pedepsit cu brutalitate.

In partea superioara a tabloului il putem vedea pe stapan, asezat pe un tron inalt.
Nevazut de multime, figura sfantului ii apare (invaluita in lumina) doar sclavului, cel care ii invocase numele.

Inconjurat de multime (barbati cu haine venetiene, altii cu turban oriental, dar si o femeie cu un copil mic in brate) sclavul isi asteapta supliciul, dar se intampla un miracol.
Sub puterea sfantului, toate instrumentele de tortura se sfarama in bratele servitorilor (vedem pe jos fragmente rupte de ciocane si tarusi de lemn), sclavul scapand fara nici macar o zgarietura.

Personajul din centrul lucrarii (cu vesmant maroniu si turban) isi ridica bratele spre stapan, aratandu-i ca e nuputincios in fata acestui fenomen miraculos.

TINTORETTO - MINUNEA SFANTULUI MARCU

- ulei pe lemn
- timp: 1548
- dimensiuni: 416 cm × 544 cm
- personaje: 33
- loc: Gallerie dell'Accademia, Venice

Pieter Bruegel - Convertirea lui Saul

L-am mentionat pe Pieter Bruegel in articolul precedent, asa ca nu se putea sa nu ii dedic (din nou) cateva randuri.

Convertirea lui Saul (o lucrare mai putin cunoscuta) a fost finalizata in anul 1567 si a facut parte din grupul celor achizitionate de familia imperiala germana. Se afla acum la muzeul de arta din Viena, alaturi de cele mai celebre realizari ale sale).

Cine a fost Saul ? Nimeni altul decat sfantul Pavel, figura centrala a traditiei crestine.
Initial un persecutor al adeptilor lui Iisus, a trait apoi o experienta care l-a marcat, schimbandu-i in mod radical viata si conceptiile.

Acest moment a fost ilustrat de multi pictori de-a lungul timpului, Bruegel alegand o abordare vizuala ceva mai speciala: scena principala nu o amplaseaza in prim plan, ci undeva in departare, procedeu folosit si in alte lucrari (cum ar fi "Calvarul" - despre care am scris acum trei ani).

Soldatii care il insotesc pe Saul formeaza un sir intins pe sute de metri, marsaluind pe o poteca ingusta.
Poteca urca printre pereti de stanca impunatori, peisaj provenit probabil din caietul de schite al pictorului, din anul cand a intreprins o calatorie prin Italia.
Alpii si Apeninii l-au impresionat profund pe artistul nascut si crescut in Tarile de Jos (despre care stim ca este o zona lipsita de peisaje montane).

Deasupra drumului, pe un mic platou stancos, vedem patru soldati pedestri si patru calare.
Toate piesele de imbracaminte sunt tipice secolului XVI, si nu epocii in care au trait apostolii, un "anacronism intentionat" (procedeu artistic des intalnit).
Unul dintre calareti le atrage atentia celorlalti asupra scenei care se petrece mai jos de ei.

Langa palcul de arbori, soldatii s-au oprit din mars, stransi in jurul lui Saul, care a cazut la pamant, inspaimantat. 

Textul din "Faptele Apostolilor" descrie in amanunt momentul:

„Dar pe cand calatorea el si se apropia de Damasc, o lumina din cer, ca de fulger, l-a invaluit deodata. Si, cazand la pamant, a auzit un glas, zicandu-i: Saule, Saule, de ce Ma prigonesti? Iar el a zis: Cine esti, Doamne? Si Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Il prigonesti. Greu iti este sa izbesti cu piciorul în tepusa. 

Si el, tremurand si inspaimantat fiind, a zis: Doamne, ce voiesti sa fac? Iar Domnul i-a zis: Ridica-te, intra in cetate si ti se va spune ce trebuie sa faci. Iar barbatii care erau cu el pe cale stateau inmarmuriti, auzind glasul, dar nevazand pe nimeni." 

Urmarea o stim tot din textele biblice: Saul va fi orb cateva zile, pana va fi vindecat de Anania din Damasc.
Din persecutor al crestinilor va deveni un adept (si un lider important) sub numele de Pavel.

 PIETER BRUEGEL - CONVERTIREA LUI SAUL

- ulei pe lemn
- timp: 1567
- dimensiuni: 108 cm × 156 cm
- personaje: cateva zeci
- loc: muzeul de arta, Viena

...........................................................................................

...........................................................................................

Sinuciderea lui Saul (lucrare pictata mai timpuriu, in 1562) se afla tot la muzeul de arta din Viena.
Subiectul e inspirat de soarta unui alt personaj biblic (de data asta, din Vechiul Testament): Saul (din tribul lui Benjamin), primul rege al israelitilor.
Un lider militar legendar, victorios in multe dintre bataliile contra ostilor popoarelor vecine.

Cei mai aprigi dusmani fiind filistinii, pe care i-a invins in mai multe randuri, pana la batalia de la muntele Gilboa. Aici armata sa a fost coplesita, dupa cum spune si textul Bibliei:

"Filistenii s-au luptat cu Israel, iar israelitii au fugit dinaintea filistenilor si au cazut rapusi pe muntele Ghilboa. Filistenii i-au urmarit pe Saul si pe fiii sai; i-au ucis pe Ionatan, pe Abinadab si pe Malchi-Sua, fiii lui Saul. Lupta devenise inversunata in preajma lui Saul; arcasii l-au tintit si l-au ranit foarte tare.  

Atunci Saul i-a zis celui ce-i ducea armele: "Scoate-ti sabia si strapunge-ma tu cu ea, ca nu cumva acesti necircumcisi sa ajunga la mine, sa ma strapunga si sa ma batjocoreasca". Insa cel ce-i ducea armele n-a vrut sa faca lucrul acesta pentru ca ii era foarte frica. Atunci Saul si-a luat sabia si s-a aruncat in ea. Cand cel ce-i ducea armele a vazut ca Saul a murit, s-a aruncat si el în sabia lui si a murit impreuna cu el."

Bruegel plaseaza scena sfarsitului tragic al regelui in stanga lucrarii, deasupra bataliei dintre cele doua armate.

Batalia e redata cu multa maiestrie, fiind vorba de o inclestare detaliata, cu cateva sute de soldati, cu cai, armuri, sultite si steaguri.
Fragmentul se aseamana mult cu lucrarea contemporanului sau, Albrecht Altdorfer ("Batalia de la Issus"), dar nu putem sti daca Bruegel a apucat sa o vada, si sa ii serveasca drept inspiratie.

Observam din nou alegerea de a picta armuri moderne, din epoca sa, si nu din cea antica.
Armuri care seamana mult cu cele spaniole, lucru deloc intamplator, avand in vedere lungul conflict dintre regatul spaniol si Tarile de Jos, din acea vreme.

Scena sinuciderii regelui Saul nu e redata in mod eroic, dramatic, ci in stilul cu care ne-a obisnuit Bruegel.
O abordare realista, aratand trupuri chinuite de spasme si durere, si chipuri care exprima disperare.

Peeter Baltens - Farsa

Peeter Baltens este pictorul care se aseamana cel mai mult la stil cu (mult mai cunoscutul) Pieter Bruegel (despre care am tot scris pe blog).
Contemporani, cam de aceeasi varsta, o vreme colegi de atelier in Antwerp, cei doi s-au influentat reciproc, dar Bruegel a avut sansa ca lucrarile sale sa se pastreze in numar mai mare. 

Cea mai complexa lucrare a lui Baltens poarta numele de Farsa (sau, cu o denumire mai lunga "Reprezentatie a farsei cu apa miraculoasa"), si e nedatata (desi e sigur pictata la apogeul carierei).
Se afla expusa la Rijksmuseum, celebrul muzeu de arta din Amsterdam.

La fel ca principalele lucrari ale lui Bruegel, si cea a lui Baltens are o compozitie atat de ampla, cu un numar atat de mare de personaje, incat poate fi privita ore intregi, descoperind mereu alte si alte amanunte.

In planul cel mai departat, avem o biserica de piatra, nu foarte impunatoare, dar care ofera ocazia pictorului de a arata o prima ironie la adresa moravurilor umane.
La biserica nu se inghesuie credinciosii, ci comerciantii, intreaga curte fiind un adevarat bazar.
Printre ei, nestingherit, un magar paste iarba din curtea lacasului.

In apropiere, sub copacul cu coroana circulara, un om a adunat in jurul lui un grup mare de persoane, fara sa stim cu ce anume le-a atras atentia.
In fata lor, cativa copii se tin dupa un barbat in haine de bufon, care se indreapta spre hanul din dreapta.
Hanul (avand ca sigla o gasca alba pe fond rosu), arata destul de saracacios, iar langa zid, vedem o caruta care se rupe in doua, sub greutatea celor opt pasageri (care agita in aer fel si fel de obiecte).

In stanga, langa o casa cu etaj, vedem o ceremonie religioasa, cu steaguri rosii si statuete purtate pe umeri (una dintre ele avand simboluri papale).

Mai jos, in contrast cu defilarea sobra, avem o chermeza, cu muzicieni si dansuri populare, langa o cladire subreda, unde se veselesc la masa cativa cheflii.
La doi pasi de masa lor, un barbat si-a dat jos nadragii si isi face nevoile, fara sa-l apese vreo rusine.

Si putin mai la dreapta pictorul ironizeaza nepasarea oamenilor fata de igiena si cuviinta: langa locul unde se gateste mancarea, scurma nestingheriti doi porci. 

In coltul din dreapta jos, se afla un grup care se distinge de restul multimii, avand haine elegante si un aer mai sobru, fiind probabil membrii de vaza ai acestui sat.
La masa de langa ei, oamenii sunt ocupati cu cartile de joc si vasele de bautura. Unul dintre cei care dau pe gat o ulcea cu vin este un copil de maxim 10 ani.

In alta zona, vedem un alt contrast: veselia unui dans popular si incrancenarea unei dispute.
O incaierare dintre doi barbati, fiecare cu un cutit in mana. O femeie isi tine sotul sa nu isi injunghie adversarul, pe cand cea din dreapta incinge si mai tare conflictul, sarind la bataie cu o grebla.

Am lasat la final zona centrala, unde avem momentul care da titlul lucrarii.
Pe o mica scena din lemn, o trupa de actori a pus in scena o comedie, o farsa numita "Apa miraculoasa".
Subiectul e si el o ironie la adresa moravurilor: o femeie isi trimite sotul sa aduca apa buna pentru tratament, in speranta ca scapa de el cateva zile, pentru a se distra cu preotul (care ii era amant).

Pictorul ne reda exact momentul culminant al farsei, cand sotul vine mai devreme acasa, stricandu-le aventura.

PEETER BALTENS - FARSA

- ulei pe lemn
- timp: nedatat
- dimensiuni: 112 cm x 157 cm
- personaje: peste 100
- loc: Rijksmuseum, Amsterdam

Utagawa Kunisada - Broasca de zapada

Primul articol din acest an este tot despre o stampa japoneza (a lui Utagawa Kunisada), de data asta una cu atmosfera de iarna.

"Broasca de zapada" face parte dintr-o serie numita "Douasprezece luni la Genji", serie realizata in jurul anului 1860, si il are ca personaj pe printul Genji, personaj fictiv dintr-o poveste scrisa de Murasaki Shikibu in secolul 11.
Un print scos de imparat din linia de succesiune, cautandu-si rostul intr-o cariera militara.

Pictorul il infatiseaza (intr-un kimono negru, cu flori albe si roz) la resedinta sa, alaturi de doua concubine, iesind in gradina peste care a nins abundent. 

In stanga lucrarii, printre ramurile pinilor pline de zapada, vedem servitorii intr-un moment de distractie: au adunat bulgari uriasi pe care ii aduc in centrul gradinii.

Aici, pe malul micului lac inghetat, alti trei servitori lucreaza la modelarea unei uriase broaste de zapada.
(broasca fiind un animal important in folclorul japonez, simbolizand norocul si fertilitatea).
I-au sculptat corpul, i-au pus doua vase pe post de ochi, si acum ii contureaza (cu vopsea rosie) gura, dandu-i o expresie mohorata.

UTAGAWA KUNISADA - BROASCA DE ZAPADA

- culori de apa pe lemn
- timp: ~ 1860
- personaje: 9
- loc: Tokyo, National Diet Library

..................................................................................

.................................................................................. 

O alta lucrare asemanatoare a fost realizata de Kunisada tot in aceeasi perioada.

De data asta, printul Genji e pictat in stanga lucrarii, purtand un kimono albastru, privind la jocul servitorilor.
Acestia tocmai aduc ultimele retusuri la un iepure de zapada (tot un animal de bun augur in traditia japoneza).

Utagawa Kunisada - Banchet la palatul Rokuhara

Daca in articolul precedent am vazut o reprezentare a teatrului Kabuki, de data asta vom vedea o stampa (tot a lui Kunisada) unde elementul principal este o scena de teatru Noh.

Banchet la palatul Rokuhara e tot o lucrare complexa, cu cateva zeci de personaje, bine delimitate in trei grupuri, amplasate intr-un decor minutios pictat: curtea palatului unui senior important din secolul XII.

Grupul din stanga e reprezentat de femeile de la curte. Acestea privesc spectacolul din casa, separat de barbati, obiceiurile din perioada medievala fiind destul de diferite fata de epoca moderna.

In dreapta avem barbatii din familia si anturajul seniorului. Asezati intr-un semicerc, sase copii si saptesprezece barbati, urmaresc jocul actorilor. Barbatii poarta pe cap caciuli inalte, negre, numite eboshi.
Copiii stau in preajma seniorului Kiyomori, personaj important in epoca, fiind liderul puternicului clan Taira.
Kiyomori a condus politica Japoniei multi ani, fiind socrul imparatului Takakura.

Fiind o figura importanta, va fi pictat in multe stampe, cel mai des in ipostaza caderii in delir din preajma mortii (picturi cu demoni si fantome care il bantuie pentru sangele varsat in anii de razboaie).
Dar Kunisada a ales sa il portretizeze ca patron al artelor, in mijlocul curtii sale de la Rokuhara, Kyoto.

Jos, in coltul din stanga al lucrarii, un grup de muzicieni acompaniaza momentul de teatru.
Formula de patru este des intalnita in traditia Noh: un cantaret la flaut traditional din bambus si trei la percutie, cu doua tobe mici, puse pe umar (numite kotsuzumi) si una mare, lovita cu betele (numita otsuzumi).

Elementul central al stampei il reprezinta spectacolul jucat de cei trei artisti.
Forma de teatru numita Noh nu are amploarea teatrului Kabuki, fiind o forma mai veche, desprinsa din ritualurile de templu.
Minimalist ca numar de actori si in elemente de decor, spectacolele contin momente de dans, cantec si interpretare de scene (inspirate din istorie, folclor, mai rar din viata cotidiana).

Actorul principal (shite), poarta intotdeauna vesminte cat mai ornamentate, iesind puternic in evidenta.
Uneori (atunci cand interpreteaza personaje din vechime, sau creaturi fantastice) foloseste masti (din lemn vopsit).
Gesturile au o mare importanta, totul e studiat in amanunt, improvizatia sau inexactitatile sunt excluse, iar evantaiul e un element indispensabil (in functie de gesturi, simbolizand diverse lucruri: o sabie, o pana de scris, un flaut, un sceptru).

UTAGAWA KUNISADA - BANCHET LA PALATUL ROKUHARA

- culori de apa pe lemn
- timp: ~ 1860
- personaje: 40
- loc: Tokyo, National Diet Library