Fratii Klimt - Istoria teatrului (1)

Burgtheater, marele teatru national din inima Vienei, nu este doar un loc al iubitorilor de spectacol si muzica.
Este vizitat des si de iubitorii de pictura, avand interiorul decorat cu o serie de fresce grandioase, avand ca tema istoria teatrului (de la cel antic la cel modern).

Cladirea din parcul Rathaus a fost ridicata la ordinul imparatului Franz Joseph, fiind terminata in 1888.
Arhitectii Gottfried Semper si Karl von Hasenauer au proiectat o cladire masiva, simetrica, apeland la o serie de sculptori (printre care Rudold Weyr) pentru exteriorul plin de frize si statui.

Iar pentru picturile din interior au fost angajati Gustav Klimt (avand pe atunci 25 de ani), fratele sau (Ernst Klimt) si Franz Matsch, toti trei avand deja experienta in decoratiuni de mari dimensiuni, dupa ce au lucrat in regatul roman, la palatul Peles.

Cei trei au realizat in total zece picturi, cate cinci pe fiecare parte a tavanului din imensa sala a scarilor.
Pe laterale, un alt pictor (Carl Joseph Geiger) a completat spatiile cu decoratiuni si cu siluete albe (ca niste statui) pe fond auriu.

In aceasta prima parte a articolului le vom privi mai de aproape pe cele inspirate din lumea antichitatii.

Incepand cu lunetele din capat: prima e numita "Altarul lui Apollo" si e pictata de Franz Matsch.
Vedem statuia zeului (zeu solar, dar considerat si patron al artelor) pe un piedestal, alaturi de doua adoratoare (una tinand in mana o cununa de lauri, alta un instrument muzical).

A doua luneta (pictata de Gustav Klimt) este "Altarul lui Dionysos".
Zeul vinului (dar si al petrecerilor si al dansului) e reprezentat tot sub forma de statueta pusa pe un piedestal.
Adoratoarele lui (numite menade) sunt fara vesminte, una inghenuncheata langa piedestal, cealalta intinsa pe o piele de leopard, cu ochii semi-deschisi.

Urmeaza doua picturi de forma alungita, prima (numita "Actor antic") realizata de Matsch, a doua ("Carul lui Thepsis") de Klimt.
Ambele ne arata inceputurile artei teatrale, cu reprezentatii tinute in gradini, in fata unui public restrans.

Daca in lucrarea lui Matsch avem un singur actor (care isi recita replicile acompaniat de o lira), in cea a lui Klimt avem o trupa.

Este trupa lui Thespis, considerat piatra de temelie a teatrului grecesc.
Este pictat inconjurat de muzicieni, urcat pe un car, avand pe fata un machiaj alb, ca o masca.

In mijlocul celor doua parti ale tavanului se afla lucrarile cele mai mari (peste 7 metri in lungime).
Cea din stanga (pictata de Klimt) este "Teatrul din Taormina".
In colonia greceasca Taormina (de pe coasta Siciliei) a existat un amfiteatru celebru (ruinele s-au pastrat bine pana in zilele noastre).

Dar Klimt a ales sa picteze un alt loc: o terasa de palat, cu coloane de marmura si statui (dintre care iese in evidenta cea a unei zeitati inaripate).
Aici o mica trupa da o reprezentatie de muzica si dans pentru proprietarii palatului.
Dansatoarea si fata care canta la fluier dublu sunt pictate nud, pe cand cea care canta la tamburina are o mantie visinie.

Lucrarea din partea dreapta (pictata de Matsch) ne arata un moment amplasat la Atena, la teatrul lui Dionysos.
De data asta chiar avem un teatru propriu-zis, cu scena, trupa mare, si public numeros.

Lumea s-a adunat pentru a urmari o tragedie scrisa de Sofocles, jucata de cativa actori acompaniati de un cantaret la fluier, alaturi de un cor (specific teatrului antic).
Statuia marelui tragedian (splendid pictata de Klimt, imitand perfect textura bronzului) se afla in apropierea scenei, atragand prima atentia privitorilor.

 ...................................................................

FRATII KLIMT - ISTORIA TEATRULUI
- fresca (cu 10 fragmente)
- timp: 1886-1888
- loc: Viena, Burgtheater

Emanuel Leutze - Asalt la Teocalli

In seria de tablouri dedicata lui Columb (din articolul precedent) am vazut ipostaze eroice, glorificand perioada marilor explorari.
Dar Emanuel Leutze nu se fereste sa arate si latura tragica a perioadei de colonizare a noului continent.

"Asalt la Teocalli" este o lucrare de mari dimensiuni, cu multe personaje, la care a lucrat in 1848.
Se afla expusa in SUA, in orasul Hartford (statul Connecticut), la Wadsworth Atheneum. 

Teocalli este un termen pentru piramida tipica civilizatiei aztece, de pe teritoriul actual al Mexicului.
Tabloul arata o scena de lupta, un atac al trupelor de conchistadori spanioli (condusi de Herman Cortez) aspupra orasului Tenochtitlan (azi parte a imensei capitale Mexico City).
 
In partea de sus a piramidei (in plan departat) vedem un grup de femei aztece, fugind speriate de zona de conflict.
Cateva isi tin copiii in brate, altele isi intind bratele spre statuia zeului din varful constructiei, cerand ajutor divin.
Cativa soldati spanioli (doi dintre ei fluturand un steaga) au ajuns si ei pana aproape de varf, .

Grupul principal de conchistadori e pictat (in partea stanga a tabloului) in plina miscare: cu sabiile ridicate, lovesc fara ezitare orice le sta in cale.
La marginea tabloului, un preot a ingenuncheat langa trupul unui aztec ranit, cu o mica cruce in mana dreapta.
In dinamica luptei, gestul nu are insemnatate, dar e pictat ca un simbol legat de viitoarea actiune de crestinare a continentului american.

Contrastul dintre razboinicii spanioli si cei azteci e evident.
Si unul de culoare (conchistadorii au majoritatea haine negre, si armuri argintii - pe cand aztecii sunt aproape despuiati, cu piela aramie, cu mici sclipiri galbene, fiind plini de podoabe de aur).
Si, mai ales, unul tehnologic: primii au sabii de otel si arme de foc, pe cand indigenii au arme rudimentare, din lemn si lama de obisidian (o roca dura si foarte taioasa).

Rezultatul luptei e usor de anticipat: atat din imagine, cat si din ccea ce stim din istorie.
Imperiul aztec a fost invins in cativa ani, cu un numar mare de victime (pieriti atat in lupta, dar mai ales din cauza epidemiilor la care nu erau adaptati).
Teritoriul a devenit una dintre multele colonii ale spaniolilor (sub numele de Nueva Espana).

EMANUEL LEUTZE - ASALT LA TEOCALLI
- ulei pe panza
- timp: 1848
- dimensiuni: 215 cm × 251 cm
- personaje: ~ 45
- loc: Wadsworth Atheneum, Hartford, SUA

 

Emanuel Leutze - Povestea lui Columb

Nascut in Germania, crescut in SUA, revenit in Germania pentru studii, devenit pictor de renume in capitala americana.
Asa arata, pe scurt, parcursul lui Emanuel Leutze, autorul unora dintre cele mai apreciate tablouri istorice. 

Cel mai mult l-a fascinat viata marelui explorator Cristofor Columb, caruia i-a dedicat o serie de lucrari, dintre care cea mai cunoscuta este "Columb si regina".
Pictata in 1843, expusa la muzeul de arta Brooklyn (din New York).

Intr-o sala cu decoratii maure, marii monarhi ai regatului spaniol (Isabella de Castilia si Ferdinand de Aragon) il primesc in audienta pe navigatorul italian Columb.
Au deja la activ fapte insemnate: victoriile din Reconquista (recucerirea peninsulei, invingandu-i pe musulmani), unificarea regatelor de Aragon si Castilia.
Iar acum sunt in fata ambitiosului Columb, fara a realiza inca importanta acestui moment.

Regina pare distrasa, pe cand regele il priveste cu interes.
Si mai interesat de vorbele genovezului pare cardinalul din stanga imaginii.

Columb, pictat in centrul tabloului, arata spre harta (tinuta de un calugar) cu ajutorul careia isi prezinta marele proiect.
O ruta noua de navigatie spre bogatiile Indiei, mergand spre vest, mizand ca in cateva saptamani ar putea ajunge in marea peninsula.

Cu doi ani mai devreme, Leutze a pictat "Columb in fata consiliului din Salamanca".
Tabloul (aflat in colectia celebrului muzeu Luvru) il arata tot in postura in care isi pledeaza cauza.
In fata unui grup de clerici si carturari, Columb isi prezinta hartile cu noua ruta maritima spre Asia.
Asteapta doar aprobarea de la puternicii regatului si punerea la dispozitie a mijloacelor (corabii bune, echipaj si finante).

In lucrarea din 1855 ("Columb in portul Palos", aflata la Williamson Art Gallery din Anglia), Leutze ni-l arata la plecarea in marea calatorie.
Pe 3 august 1492, trei corabii (Santa Maria, Pinta si Nina) au ridicat ancora din portul Palos de la Frontera, navigand pe ape necunoscute spre apus.

Columb e reprezentat intr-o maniera eroica, aproape profetica: in centrul tabloului, pe fundalul albastru al cerului, aratand cu o mana spre largul marii (unde se zaresc primele corabii deja plecate).
Cealalta mana este dusa la frunte de un copil, in timp ce clericii ii dau binecuvantarea.
Marinarii din dreapta tocmai ridica ancora, iar cei din stanga intind panzele caravelei (Santa Maria).

Tabloul din 1863 este intitulat "Prima debarcare a lui Columb", si surprinde primii pasi facuti pe pamantul nou descoperit.
Precum stim din istorie, marele navigator a crezut ca a ajuns in zona Indiei, cand de fapt a debarcat in Bahamas (mai exact pe insula Guanahani).

Leutze il evidentiaza pe Columb prin mai multe tehnici, punandu-l in contrast cu ceea ce il inconjoara: contrast de pozitie (e in prim plan, restul echipajului ramane in planul doi) si contrast cromatic (vesmintele de un rosu aprins atrag privirea, in contrast cu verdele crud al naturii si cu tonurile maronii ale multimii din spatele lui).

Este o lucrare care a fost considerata multa vreme pierduta, fiind aflata intr-o colectie privata.
In ultimii ani, Brigham Young University Museum of Art (din Utah) a obtinut permisiunea de a o expune periodic pentru publicul larg.

Jehan Georges Vibert - Gulliver

De la o poveste din timpul Greciei antice trecem la una mai recenta.
La cea imaginata si scrisa de Jonathan Swift in secolul 18, despre calatoriile navigatorului Gulliver.

Un secol mai tarziu, Jehan Georges Vibert (artist cunoscut pentru pictarea de scene din viata preotilor si a cardinalilor) s-a inspirat din textul romanului si s-a hotarat sa iasa din rutina temelor pictate.
S-a apucat astfel de realizarea celui mai complex si mai atipic tablou din cariera sa. 

O lucrare de dimensiuni mari (110 cm / 56 cm) care poate fi admirata doar din fotografii, fiind aflata intr-o colectie privata (achizitionata de la casa de licitatii Sotheby's cu peste un milion de dolari).

Inainte de a privi de aproape detaliile, sa observam compozitia: bazata pe un triunghi, cu o latura formata de trupul culcat al lui Gulliver. celelalte fiind formate din aglomerarea de personaje de langa el, plus bratul macaralei de lemn..

Cel mai aproape de ochii privitorilor este grupul din stanga.
Dopa etate, postura si podoabe putem considera ca sunt figuri importante ale insulei Liliput
(cel cu haina rosie si casca aurie ar putea fi chiar regele din poveste).

Langa ei stau trei razboinici (cu camasi de zale si sabii incovoiate), purtand o discutie.
Pe fundal, la scurta distanta, vedem pantoful lui Gulliver, cam de doua ori mai mare decat inaltimea unui liliputan.

In partea dreapta avem un grup mai numeros.
Punctul lor de atentie e reprezentat de ceasornicul lui Gulliver, pe care personajul cu haina albastra il deschide cu lama sabiei.
Daca grupul precedent avea vesminte inspirate din zona Orientului apropiat (Imperiul Otoman, Persia), aici vedem haine care ne duc cu gandul spre China si Mongolia.

Si cei adunati chiar langa trupul marinarului au vesminte din diverse zone ale Orientului.
Tocmai au terminat operatiunea de imobilizare a "uriasului venit pe tarmul lor".
Vedem sfori, prinse in pari batuti in pamant, dar si o ancora de vapor care ii fixeaza pantoful stang.

Gulliver e inca inconstient, cazut intr-un somn adamc: inca nu simte ca e captivul liliputanilor.
Sa citim si un fragment din textul lui Jonathan Swift, care descrie exact momentul cand protagonistul deschide ochii:

M-am tolanit pe iarba foarte marunta si moale si am adormit mai adanc decat imi amintesc sa mi se fi întamplat vreodata, dupa socotelile mele cam la vreo noua ceasuri, pentru ca la desteptare tocmai se crapa de ziua.
Am incercat sa ma scol, dar nu m-am putut misca, deoarece cum stam asa culcat pe spate, mi-am simtit atat bratele cat si picioarele legate zdravan de pamant de o parte si de alta, iar parul meu lung si des, prins si el in acelasi fel.
Am simtit de asemenea ca tot trupul, de la subsuori pana la coapse, e legat cu fire subtiri.
Auzeam in jurul meu un zgomot nedeslusit, dar din pozitia in care ma gaseam nu izbuteam sa vad altceva decat cerul.
N-a trecut mult şi am simtit ceva ca o vietate miscandu-se pe piciorul meu stang, inaintand binisor pe piept si oprindu-mi-se in dreptul barbiei; plecandu-mi ochii pe cat puteam, am deslusit o faptura omeneasca ce n-avea nici sase incii inaltime, cu un arc si o sageata in maini si cu o tolba de sageti la spate.
Intre timp, am simtit cel putin patruzeci de alte fiinte asemanatoare (asa am banuit) urmand-o pe cea dintai.

JEHAN GEORGES VIBERT - GULLIVER

- ulei pe panza
- timp: ~1870
- dimensiuni: 110 cm x 56.5 cm
- personaje: ~50
- loc: colectie privata

Giulio Romano - Sala Troiei

Ramanem in orasul italian Mantua, dar vizitam virtual un alt palat, pentru a vedea o alta fresca impresionanta realizata de Giulio Romano si colaboratorii sai. 

Comanda lucrarii a venit tot de la conducatorii orasului: familia Gonzaga, care a dorit sa sporeasca frumusetea palatului ducal cu picturi care sa rivalizeze cu cele de la Roma.

Sala Troiei (aflata in cladirea estica a ansamblului, numita 'Corte Nuova') este de forma dreptunghiulara, avand pe laturile lungi (unde se afla si usile) cate trei picturi (doua mari si una mai mica), iar pe laturile scurte doar o singura pictura.

Legenda razboiului troian are ca intriga rivaliatea dintre cele mai importante zeite ale Olimpului.
Acest episod e pictat chiar deasupra intrarii: il vedem pe Hermes (mesagerul zeilor) conducandu-le pe Afrodita, Atena (cu scut si coif) si Hera (iesind dintre nori) catre locul unde tanarul Paris isi pazeste oile.
El va fi juriul care va decide cui ii va reveni marul de aur care o desemneaza pe cea mai frumoasa dintre ele.

Pictura cu care face pereche arata momentul cheie care declanseaza ura dintre greci si troieni.
Paris a ales-o pe Afrodita castigatoare, asa ca ea i-a promis-o ca iubita pe Elena, cea mai frumoasa muritoare.
Doar ca Elena e sotia regelui din Sparta, asa ca momentul cand urca cu Paris in corabie (pentru a fugi impreuna peste mare, in regatul Troiei) starneste furia grecilor.

Pe peretele opus sunt pictate episoade de la finalul razboiului.
Constructia calului de lemn, la initiativa vicleanului Ulise, prin care troienii sunt pacaliti sa creada ca grecii se retrag si lasa in urma o ofranda zeilor.

Cel care a banuit planurile grecilor a fost preotul troian Laocoon.
Cand a propus arderea calului de lemn, zeita Atena (principala sustinatoare a grecilor) a trimis serpi de mare care sa-l atace pe Laocoon si pe fiii sai.
Astfel, soldatii greci ascunsi in interiorul calului au scapat cu viata, si au deschis noaptea portile cetatii pentru asaltul final.

Sa vedem si picturile mai mici din sala, incepand cu cele doua legate de Ahile, cel mai bun luptator al grecilor.
Thetis, mama sa, este cea care ii comanda lui Hefaistos (zeu al focului si al metalurgiei) o armura si un set de arme care sa-i sporeasca si mult abilitatile pe campul de batalie.

Avem apoi o scena care precede razboiul: visul Hecubei (regina din Troia), care are viziunea ca cetatea ei va fi distrusa si copiii ei vor avea toti o soarta tragica.

Dar si o scena care se intampla dupa razboi: pe drumul de intoarcere, Ajax din Locres (a nu se confunda cu eroul Ajax, si el cu un sfarsit tragic) ii sfideaza pe zei si isi atrage pedeapsa lor: Poseidon (zeul apelor) ii distruge corabia, iar Atena il strapunge cu un fulger.

Tavanul incaperii este dedicat scenelor de lupta.
In stanga intrarii principale este ilustrata batalia in care Patrocles (care imbracase armura lui Ahile pentru a-i conduce pe greci intr-un atac) e rapus, iar corpul sau e scos de pe campul de lupta de catre Ajax.

Celelalte scene il au in centru pe Diomedes, luptator de temut, rege al cetatii Argos si apropiat al lui Ulise.
Il vedem (deasupra peretelui care ilustreaza constructia calului de lemn) in carul de lupta, dirijand un atac in forta asupra unui contingent troian.

Pe partea opusa, intr-o alta scena plina de dinamism, Diomedes primeste ajutor de la zeita Atena.
Alaturi de Ulise, e preferatul zeitei, dar e dusmanit de cuplul de zei Ares si Afrodita (care ii favorizau pe troieni).

In ultimul cadru (din pacate cel mai afectat de trecerea timpului, avand portiuni deteriorate), Giulio Romano a pictat momentul in care Diomedes il ataca pe printul troian Aeneas.
(cel care va avea un destin maret dupa razboi, ajungand in peninsula italica, unde urmasii lui vor fonda Roma).
Zeul Apollo (al Soarelui si al artelor, adorat in cetatea Troiei) si zeita Afrodita intervin, salvandu-i viata.

GIULIO ROMANO - SALA TROIEI

- fresca
- timp: 1536-1540
- loc: Mantua, palazzo ducale

Giulio Romano - Sala gigantilor

Giulio Romano a avut sansa de a studia si a lucra cu marele Rafael Sanzio.
Dupa moartea prematura a maestrului sau (in 1520), tanarul Giulio (avand 22 de ani) a fost cel care a terminat proiectele incepute impreuna (picturile de la Vatican, din palatul apostolic). 

Apoi a fost ofertat (de catre nobilul Federico Gonzaga) sa lucreze in orasul Mantua.
Si-a oferit talentul de arhitect (proiectand palatul Te) si apoi pe cel de pictor (impodobind palatul cu fresce impresionante, printre care si "Sala dei Giganti").

O sala de marime medie (aflata in coltul din dreapta al cladirii), in care cei patru pereti si tavanul sunt pictati in intregime, dand privitorilor o senzatie de panorama, de invaluire (mai ales ca unghiurile drepte dintre pereti au fost estompate cu un plus de material).

Tema aleasa este inspirata din mitologia greaca (mai ales din textele lui Hesiod si din "Metamorfozele" scrise de poetul Ovidiu), despre marea infruntare dintre giganti si zeii olimpieni.
Pe pereti vedem lumea gigantilor (copiii zeitei Gaia), care au incercat sa urce in Olimp, pentru a cuceri taramul zeilor.

Incercarea le aduce pieirea, riposta zeilor fiind chiar momentul ilustrat de pictor.
Cladirile gigantilor se prabusesc peste ei, la fel si stancile muntilor.

Din pacate, culorile nu s-au pastrat atat de bine odata cu trecerea anilor, contrastele fiind estompate, multe portiuni au un aspect sters.

Cu adevarat remarcabil este plafonul salii.
Zeii din Olimp sunt pictati in interiorul unui cerc facut din nori grosi, ca de furtuna.

Facand un tur la 360 de grade, privim pe rand fiecare grup.
Desupra peretelui de la vest ii putem identifica usor pe Hercules (cel mai popular erou al antichitatii greco-romane), Dionysos (sau Bacchus, dupa denumirea romana, zeul vinului, cu coroana de frunze pe cap) si pe Hermes (mesagerul zeilor, usor de recunoscut dupa casca sa cu mici aripi).

Din grupul urmator il remarcam pe Apollo, zeul Soare, dar si zeu al artelor.
Are in brate un vechi instrument muzical (o lira), iar in spatele lui vedem caii inaripati (inhamati de obicei la carul care deplaseaza Sorele pe cer).

Alti cai apar si mai la dreapta, dar aici o recunoastem si pe cea mai venerata zeita a grecilor: Atena, personificarea intelepciunii, dar avand si atribute razboinice (e reprezentata mereu cu coif, scut si arme).

Poseidon (sau Neptun, dupa denumirea romana), zeul apelor, e si el in apropiere, cu tridentul cu care agita valurile.

Ajungem cu privirea si la grupul de desupra peretelui de est.
Aici avem perechea Ares (zeul razboiului, pictat cu platosa si sabie) si Afrodita (zeita dragostei). Cunoscuti si ca Marte si Venus, cei doi il au intre ei pe micul Cupidon. 

Am ajuns si la personajele principale: cuplul care conduce Olimpul.
Zeus si Hera (sau Jupiter si Iunona, in traditia romana), aici coborati de pe tronul din palatul zeilor, pentru a conduce lupta contra gigantilor.
Zeus tine in ambele maini cate un manunchi de fulgere, arma sa teribila, cu care loveste necrutator spre rivalii de pe pamant.

GIULIO ROMANO - SALA GIGANTILOR

- fresca
- timp: 1532-1534
- personaje: peste 100
- loc: Mantua, palazzo del Te