Emanuel Leutze - Asalt la Teocalli

In seria de tablouri dedicata lui Columb (din articolul precedent) am vazut ipostaze eroice, glorificand perioada marilor explorari.
Dar Emanuel Leutze nu se fereste sa arate si latura tragica a perioadei de colonizare a noului continent.

"Asalt la Teocalli" este o lucrare de mari dimensiuni, cu multe personaje, la care a lucrat in 1848.
Se afla expusa in SUA, in orasul Hartford (statul Connecticut), la Wadsworth Atheneum. 

Teocalli este un termen pentru piramida tipica civilizatiei aztece, de pe teritoriul actual al Mexicului.
Tabloul arata o scena de lupta, un atac al trupelor de conchistadori spanioli (condusi de Herman Cortez) aspupra orasului Tenochtitlan (azi parte a imensei capitale Mexico City).
 
In partea de sus a piramidei (in plan departat) vedem un grup de femei aztece, fugind speriate de zona de conflict.
Cateva isi tin copiii in brate, altele isi intind bratele spre statuia zeului din varful constructiei, cerand ajutor divin.
Cativa soldati spanioli (doi dintre ei fluturand un steaga) au ajuns si ei pana aproape de varf, .

Grupul principal de conchistadori e pictat (in partea stanga a tabloului) in plina miscare: cu sabiile ridicate, lovesc fara ezitare orice le sta in cale.
La marginea tabloului, un preot a ingenuncheat langa trupul unui aztec ranit, cu o mica cruce in mana dreapta.
In dinamica luptei, gestul nu are insemnatate, dar e pictat ca un simbol legat de viitoarea actiune de crestinare a continentului american.

Contrastul dintre razboinicii spanioli si cei azteci e evident.
Si unul de culoare (conchistadorii au majoritatea haine negre, si armuri argintii - pe cand aztecii sunt aproape despuiati, cu piela aramie, cu mici sclipiri galbene, fiind plini de podoabe de aur).
Si, mai ales, unul tehnologic: primii au sabii de otel si arme de foc, pe cand indigenii au arme rudimentare, din lemn si lama de obisidian (o roca dura si foarte taioasa).

Rezultatul luptei e usor de anticipat: atat din imagine, cat si din ccea ce stim din istorie.
Imperiul aztec a fost invins in cativa ani, cu un numar mare de victime (pieriti atat in lupta, dar mai ales din cauza epidemiilor la care nu erau adaptati).
Teritoriul a devenit una dintre multele colonii ale spaniolilor (sub numele de Nueva Espana).

EMANUEL LEUTZE - ASALT LA TEOCALLI
- ulei pe panza
- timp: 1848
- dimensiuni: 215 cm × 251 cm
- personaje: ~ 45
- loc: Wadsworth Atheneum, Hartford, SUA

 

Emanuel Leutze - Povestea lui Columb

Nascut in Germania, crescut in SUA, revenit in Germania pentru studii, devenit pictor de renume in capitala americana.
Asa arata, pe scurt, parcursul lui Emanuel Leutze, autorul unora dintre cele mai apreciate tablouri istorice. 

Cel mai mult l-a fascinat viata marelui explorator Cristofor Columb, caruia i-a dedicat o serie de lucrari, dintre care cea mai cunoscuta este "Columb si regina".
Pictata in 1843, expusa la muzeul de arta Brooklyn (din New York).

Intr-o sala cu decoratii maure, marii monarhi ai regatului spaniol (Isabella de Castilia si Ferdinand de Aragon) il primesc in audienta pe navigatorul italian Columb.
Au deja la activ fapte insemnate: victoriile din Reconquista (recucerirea peninsulei, invingandu-i pe musulmani), unificarea regatelor de Aragon si Castilia.
Iar acum sunt in fata ambitiosului Columb, fara a realiza inca importanta acestui moment.

Regina pare distrasa, pe cand regele il priveste cu interes.
Si mai interesat de vorbele genovezului pare cardinalul din stanga imaginii.

Columb, pictat in centrul tabloului, arata spre harta (tinuta de un calugar) cu ajutorul careia isi prezinta marele proiect.
O ruta noua de navigatie spre bogatiile Indiei, mergand spre vest, mizand ca in cateva saptamani ar putea ajunge in marea peninsula.

Cu doi ani mai devreme, Leutze a pictat "Columb in fata consiliului din Salamanca".
Tabloul (aflat in colectia celebrului muzeu Luvru) il arata tot in postura in care isi pledeaza cauza.
In fata unui grup de clerici si carturari, Columb isi prezinta hartile cu noua ruta maritima spre Asia.
Asteapta doar aprobarea de la puternicii regatului si punerea la dispozitie a mijloacelor (corabii bune, echipaj si finante).

In lucrarea din 1855 ("Columb in portul Palos", aflata la Williamson Art Gallery din Anglia), Leutze ni-l arata la plecarea in marea calatorie.
Pe 3 august 1492, trei corabii (Santa Maria, Pinta si Nina) au ridicat ancora din portul Palos de la Frontera, navigand pe ape necunoscute spre apus.

Columb e reprezentat intr-o maniera eroica, aproape profetica: in centrul tabloului, pe fundalul albastru al cerului, aratand cu o mana spre largul marii (unde se zaresc primele corabii deja plecate).
Cealalta mana este dusa la frunte de un copil, in timp ce clericii ii dau binecuvantarea.
Marinarii din dreapta tocmai ridica ancora, iar cei din stanga intind panzele caravelei (Santa Maria).

Tabloul din 1863 este intitulat "Prima debarcare a lui Columb", si surprinde primii pasi facuti pe pamantul nou descoperit.
Precum stim din istorie, marele navigator a crezut ca a ajuns in zona Indiei, cand de fapt a debarcat in Bahamas (mai exact pe insula Guanahani).

Leutze il evidentiaza pe Columb prin mai multe tehnici, punandu-l in contrast cu ceea ce il inconjoara: contrast de pozitie (e in prim plan, restul echipajului ramane in planul doi) si contrast cromatic (vesmintele de un rosu aprins atrag privirea, in contrast cu verdele crud al naturii si cu tonurile maronii ale multimii din spatele lui).

Este o lucrare care a fost considerata multa vreme pierduta, fiind aflata intr-o colectie privata.
In ultimii ani, Brigham Young University Museum of Art (din Utah) a obtinut permisiunea de a o expune periodic pentru publicul larg.

Jehan Georges Vibert - Gulliver

De la o poveste din timpul Greciei antice trecem la una mai recenta.
La cea imaginata si scrisa de Jonathan Swift in secolul 18, despre calatoriile navigatorului Gulliver.

Un secol mai tarziu, Jehan Georges Vibert (artist cunoscut pentru pictarea de scene din viata preotilor si a cardinalilor) s-a inspirat din textul romanului si s-a hotarat sa iasa din rutina temelor pictate.
S-a apucat astfel de realizarea celui mai complex si mai atipic tablou din cariera sa. 

O lucrare de dimensiuni mari (110 cm / 56 cm) care poate fi admirata doar din fotografii, fiind aflata intr-o colectie privata (achizitionata de la casa de licitatii Sotheby's cu peste un milion de dolari).

Inainte de a privi de aproape detaliile, sa observam compozitia: bazata pe un triunghi, cu o latura formata de trupul culcat al lui Gulliver. celelalte fiind formate din aglomerarea de personaje de langa el, plus bratul macaralei de lemn..

Cel mai aproape de ochii privitorilor este grupul din stanga.
Dopa etate, postura si podoabe putem considera ca sunt figuri importante ale insulei Liliput
(cel cu haina rosie si casca aurie ar putea fi chiar regele din poveste).

Langa ei stau trei razboinici (cu camasi de zale si sabii incovoiate), purtand o discutie.
Pe fundal, la scurta distanta, vedem pantoful lui Gulliver, cam de doua ori mai mare decat inaltimea unui liliputan.

In partea dreapta avem un grup mai numeros.
Punctul lor de atentie e reprezentat de ceasornicul lui Gulliver, pe care personajul cu haina albastra il deschide cu lama sabiei.
Daca grupul precedent avea vesminte inspirate din zona Orientului apropiat (Imperiul Otoman, Persia), aici vedem haine care ne duc cu gandul spre China si Mongolia.

Si cei adunati chiar langa trupul marinarului au vesminte din diverse zone ale Orientului.
Tocmai au terminat operatiunea de imobilizare a "uriasului venit pe tarmul lor".
Vedem sfori, prinse in pari batuti in pamant, dar si o ancora de vapor care ii fixeaza pantoful stang.

Gulliver e inca inconstient, cazut intr-un somn adamc: inca nu simte ca e captivul liliputanilor.
Sa citim si un fragment din textul lui Jonathan Swift, care descrie exact momentul cand protagonistul deschide ochii:

M-am tolanit pe iarba foarte marunta si moale si am adormit mai adanc decat imi amintesc sa mi se fi întamplat vreodata, dupa socotelile mele cam la vreo noua ceasuri, pentru ca la desteptare tocmai se crapa de ziua.
Am incercat sa ma scol, dar nu m-am putut misca, deoarece cum stam asa culcat pe spate, mi-am simtit atat bratele cat si picioarele legate zdravan de pamant de o parte si de alta, iar parul meu lung si des, prins si el in acelasi fel.
Am simtit de asemenea ca tot trupul, de la subsuori pana la coapse, e legat cu fire subtiri.
Auzeam in jurul meu un zgomot nedeslusit, dar din pozitia in care ma gaseam nu izbuteam sa vad altceva decat cerul.
N-a trecut mult şi am simtit ceva ca o vietate miscandu-se pe piciorul meu stang, inaintand binisor pe piept si oprindu-mi-se in dreptul barbiei; plecandu-mi ochii pe cat puteam, am deslusit o faptura omeneasca ce n-avea nici sase incii inaltime, cu un arc si o sageata in maini si cu o tolba de sageti la spate.
Intre timp, am simtit cel putin patruzeci de alte fiinte asemanatoare (asa am banuit) urmand-o pe cea dintai.

JEHAN GEORGES VIBERT - GULLIVER

- ulei pe panza
- timp: ~1870
- dimensiuni: 110 cm x 56.5 cm
- personaje: ~50
- loc: colectie privata

Giulio Romano - Sala Troiei

Ramanem in orasul italian Mantua, dar vizitam virtual un alt palat, pentru a vedea o alta fresca impresionanta realizata de Giulio Romano si colaboratorii sai. 

Comanda lucrarii a venit tot de la conducatorii orasului: familia Gonzaga, care a dorit sa sporeasca frumusetea palatului ducal cu picturi care sa rivalizeze cu cele de la Roma.

Sala Troiei (aflata in cladirea estica a ansamblului, numita 'Corte Nuova') este de forma dreptunghiulara, avand pe laturile lungi (unde se afla si usile) cate trei picturi (doua mari si una mai mica), iar pe laturile scurte doar o singura pictura.

Legenda razboiului troian are ca intriga rivaliatea dintre cele mai importante zeite ale Olimpului.
Acest episod e pictat chiar deasupra intrarii: il vedem pe Hermes (mesagerul zeilor) conducandu-le pe Afrodita, Atena (cu scut si coif) si Hera (iesind dintre nori) catre locul unde tanarul Paris isi pazeste oile.
El va fi juriul care va decide cui ii va reveni marul de aur care o desemneaza pe cea mai frumoasa dintre ele.

Pictura cu care face pereche arata momentul cheie care declanseaza ura dintre greci si troieni.
Paris a ales-o pe Afrodita castigatoare, asa ca ea i-a promis-o ca iubita pe Elena, cea mai frumoasa muritoare.
Doar ca Elena e sotia regelui din Sparta, asa ca momentul cand urca cu Paris in corabie (pentru a fugi impreuna peste mare, in regatul Troiei) starneste furia grecilor.

Pe peretele opus sunt pictate episoade de la finalul razboiului.
Constructia calului de lemn, la initiativa vicleanului Ulise, prin care troienii sunt pacaliti sa creada ca grecii se retrag si lasa in urma o ofranda zeilor.

Cel care a banuit planurile grecilor a fost preotul troian Laocoon.
Cand a propus arderea calului de lemn, zeita Atena (principala sustinatoare a grecilor) a trimis serpi de mare care sa-l atace pe Laocoon si pe fiii sai.
Astfel, soldatii greci ascunsi in interiorul calului au scapat cu viata, si au deschis noaptea portile cetatii pentru asaltul final.

Sa vedem si picturile mai mici din sala, incepand cu cele doua legate de Ahile, cel mai bun luptator al grecilor.
Thetis, mama sa, este cea care ii comanda lui Hefaistos (zeu al focului si al metalurgiei) o armura si un set de arme care sa-i sporeasca si mult abilitatile pe campul de batalie.

Avem apoi o scena care precede razboiul: visul Hecubei (regina din Troia), care are viziunea ca cetatea ei va fi distrusa si copiii ei vor avea toti o soarta tragica.

Dar si o scena care se intampla dupa razboi: pe drumul de intoarcere, Ajax din Locres (a nu se confunda cu eroul Ajax, si el cu un sfarsit tragic) ii sfideaza pe zei si isi atrage pedeapsa lor: Poseidon (zeul apelor) ii distruge corabia, iar Atena il strapunge cu un fulger.

Tavanul incaperii este dedicat scenelor de lupta.
In stanga intrarii principale este ilustrata batalia in care Patrocles (care imbracase armura lui Ahile pentru a-i conduce pe greci intr-un atac) e rapus, iar corpul sau e scos de pe campul de lupta de catre Ajax.

Celelalte scene il au in centru pe Diomedes, luptator de temut, rege al cetatii Argos si apropiat al lui Ulise.
Il vedem (deasupra peretelui care ilustreaza constructia calului de lemn) in carul de lupta, dirijand un atac in forta asupra unui contingent troian.

Pe partea opusa, intr-o alta scena plina de dinamism, Diomedes primeste ajutor de la zeita Atena.
Alaturi de Ulise, e preferatul zeitei, dar e dusmanit de cuplul de zei Ares si Afrodita (care ii favorizau pe troieni).

In ultimul cadru (din pacate cel mai afectat de trecerea timpului, avand portiuni deteriorate), Giulio Romano a pictat momentul in care Diomedes il ataca pe printul troian Aeneas.
(cel care va avea un destin maret dupa razboi, ajungand in peninsula italica, unde urmasii lui vor fonda Roma).
Zeul Apollo (al Soarelui si al artelor, adorat in cetatea Troiei) si zeita Afrodita intervin, salvandu-i viata.

GIULIO ROMANO - SALA TROIEI

- fresca
- timp: 1536-1540
- loc: Mantua, palazzo ducale

Giulio Romano - Sala gigantilor

Giulio Romano a avut sansa de a studia si a lucra cu marele Rafael Sanzio.
Dupa moartea prematura a maestrului sau (in 1520), tanarul Giulio (avand 22 de ani) a fost cel care a terminat proiectele incepute impreuna (picturile de la Vatican, din palatul apostolic). 

Apoi a fost ofertat (de catre nobilul Federico Gonzaga) sa lucreze in orasul Mantua.
Si-a oferit talentul de arhitect (proiectand palatul Te) si apoi pe cel de pictor (impodobind palatul cu fresce impresionante, printre care si "Sala dei Giganti").

O sala de marime medie (aflata in coltul din dreapta al cladirii), in care cei patru pereti si tavanul sunt pictati in intregime, dand privitorilor o senzatie de panorama, de invaluire (mai ales ca unghiurile drepte dintre pereti au fost estompate cu un plus de material).

Tema aleasa este inspirata din mitologia greaca (mai ales din textele lui Hesiod si din "Metamorfozele" scrise de poetul Ovidiu), despre marea infruntare dintre giganti si zeii olimpieni.
Pe pereti vedem lumea gigantilor (copiii zeitei Gaia), care au incercat sa urce in Olimp, pentru a cuceri taramul zeilor.

Incercarea le aduce pieirea, riposta zeilor fiind chiar momentul ilustrat de pictor.
Cladirile gigantilor se prabusesc peste ei, la fel si stancile muntilor.

Din pacate, culorile nu s-au pastrat atat de bine odata cu trecerea anilor, contrastele fiind estompate, multe portiuni au un aspect sters.

Cu adevarat remarcabil este plafonul salii.
Zeii din Olimp sunt pictati in interiorul unui cerc facut din nori grosi, ca de furtuna.

Facand un tur la 360 de grade, privim pe rand fiecare grup.
Desupra peretelui de la vest ii putem identifica usor pe Hercules (cel mai popular erou al antichitatii greco-romane), Dionysos (sau Bacchus, dupa denumirea romana, zeul vinului, cu coroana de frunze pe cap) si pe Hermes (mesagerul zeilor, usor de recunoscut dupa casca sa cu mici aripi).

Din grupul urmator il remarcam pe Apollo, zeul Soare, dar si zeu al artelor.
Are in brate un vechi instrument muzical (o lira), iar in spatele lui vedem caii inaripati (inhamati de obicei la carul care deplaseaza Sorele pe cer).

Alti cai apar si mai la dreapta, dar aici o recunoastem si pe cea mai venerata zeita a grecilor: Atena, personificarea intelepciunii, dar avand si atribute razboinice (e reprezentata mereu cu coif, scut si arme).

Poseidon (sau Neptun, dupa denumirea romana), zeul apelor, e si el in apropiere, cu tridentul cu care agita valurile.

Ajungem cu privirea si la grupul de desupra peretelui de est.
Aici avem perechea Ares (zeul razboiului, pictat cu platosa si sabie) si Afrodita (zeita dragostei). Cunoscuti si ca Marte si Venus, cei doi il au intre ei pe micul Cupidon. 

Am ajuns si la personajele principale: cuplul care conduce Olimpul.
Zeus si Hera (sau Jupiter si Iunona, in traditia romana), aici coborati de pe tronul din palatul zeilor, pentru a conduce lupta contra gigantilor.
Zeus tine in ambele maini cate un manunchi de fulgere, arma sa teribila, cu care loveste necrutator spre rivalii de pe pamant.

GIULIO ROMANO - SALA GIGANTILOR

- fresca
- timp: 1532-1534
- personaje: peste 100
- loc: Mantua, palazzo del Te

Muzele pictorilor (5)

Pictorul englez John Collier, desi mai putin cunoscut in zilele noastre, a fost unul dintre cei mai apreciati si mai prolifici artisti (cu aproape 200 de lucrari realizate) din vremea sa (a activat din ultima parte a sec XIX pana in perioada interbelica).

Din imensa lui galerie, cea mai cunoscuta lucrare ar putea fi considerata "Lady Godiva" (din 1897, aflata la muzeul de arta din Coventry, Anglia).
O ilustrare a unei populare legende din sec XIII, in care tanara Godiva, sotia lordului Leofric din Coventry, protesteaza impotriva tiraniei acestuia, mergand calare prin oras goala, acoperita doar de parul ei lung.
Collier o picteaza din profil, pe un cal alb (care poate simboliza puritatea), impodobit cu un capastru si o sa de un rosu aprins, plus o mantie rosiatica cu lei aurii.

Cea care i-a servit drept model este actrita Mabel Paul, cu care a colaborat de multe ori de-a lungul carierei.
Inalta, zvelta, cu un chip expresiv si un par bogat si roscat, Mabel se inscria perfect in idealul de frumusete al epocii victoriene.

Tot pe un cal alb o picteaza pe Mabel si in 1900, de data asta in rol de regina.
"Procesiunea reginei Guinevre", in care sotia legendarului rege Arthur conduce o ceremonie a primaverii (atat ea, cat si companionii tinand in maini ramuri inflorite).
Chipul nu mai este din profil si cu ochii plecati - acum ochii sunt atintiti spre privitorii tabloului.

Tanara actrita intruchipeaza pentru John Collins si personaje ale mitologiei antice.
In primul rand zeita frumusetii (din legendele greco-romane), in doua randuri: "Perlele Afroditei" si "Tannhauser si Venus", tablouri pictate in primii ani ai secolului XX.

Si "Eva" (nud pictat in decor natural, al unei paduri de un verde crud - datat 1911) poarta trasaturle tinerei Mabel.
Ipostaza e una neobisnuita, Eva stracurandu-se printre ramuri, privind peste umar.
Cu o expresie pe chip care poate indica surprinderea, poate chiar teama.
Si momentul e neclar: sa fie inainte sau dupa episodul cu fructul interzis ?

Si pentru lucrarile care nu au legatura cu vechile legende, ci sunt mai apropiate de epoca moderna ("Laboratorul", "Fiica risipitoare", "Focul"), John Collier a apelat la Mabel Paul. 

Daca despre viata pictorului se cunosc destule detalii controversate (mai ales mariajul cu pictorita Marian "Mady' Huxley si apoi cu sora acesteia, Ethel Huxley), despre Mabel se stiu doar cateva aspecte legate de cariera pe scena londoneza.

Munca de model pentru pictor a inceput-o (aproximativ) in 1895 si s-a incheiat undeva prin 1911, cand a semnat un contract cu un teatru din Australia.

Collier a apelat si la alte modele de-a langul timpului, toate cautate dupa acelasi tipar de frumusete (in primul rand parul bogat si roscat), dar Mabel Paul a fost cea mai longeviva muza si singura care a avut sansa sa ii ramana numele pentru posteritate.

Muzele pictorilor (4)

Incepem anul 2026 cu un nou episod din seria "Muzele pictorilor".
Am vazut pana acum care au fost sursele de inspiratie pentru Filippo Lippi, Boticelli, Rafael, Caravaggio si Michelangelo.
Sa ne indreptam atentia si spre marele nume al picturii olandeze: Rembrandt van Rijn.

Pe langa arhicunoscutele autoportrete (in numar de peste 80, incluzand gravurile si desenele), Rembrandt i-a avut ca modele (cel mai des) pe membrii familiei sale: sotia (Saskia) si fiul (Titus).

Saskia provenea dintr-o familie (van Uylenburgh) foarte instarita si cu pozitie buna in societate (tatal ei era jurist).
Familia lui Rembrandt era una modesta (era fiu de morar), dar renumele de artist a contat mult in acceptul dat de parintii fetei.
Cei doi s-au logodit in 1633 si s-au casatorit in iulie 1634.

Primele portrete ale Saskiei provin inca din perioada logodnei, apoi a devenit principala lui muza.
In primul an de casatorie i-a pozat pentru doua scene inspirate din Biblie:
"Susana la imbaiat" (un nud in cadru natural) si "Fiul risipitor la taverna" (unde Rembrandt o picteaza in rol de carciumareasa, iar in rolul fiului din parabola biblica se picteaza chiar pe el).

Imprumuta trasaturile Saskiei si pentru a o zugravi pe Dalila, vicleana femeie din povestea cu Samson.
In "Nunta lui Samson" (tablou aflat la muzeul din Dresda), unde Dalila e evidentiata atat prin lumina cat si prin pozitie (in centrul tabloului, privind drept inainte).

In "Orbirea lui Samson" (lucrare din colectia muzeului din Frankfurt) avem o scena dinamica.
Puternicul erou biblic e incoltit de soldatii filistini, care il doboara, il orbesc si il pun in lanturi.
Dalila (tocmita de filistini sa isi tradeze sotul) tocmai iese din grota, avand in mana pletele taiate (sursa puterii lui Samson, conform legendei).

Regasim trasaturile sotiei (in stanga, singura femeie careia i se vede chipul) si in "Festinul lui Belshazzar" (celebrul tablou expus la galeria nationala din Londra).
Din nou o scena din Vechiul Testament, in care printul babilonian Belshazzar se afla la un ospat, avand pe masa pocale furate din templul de la Ierusalim.
In mijlocul petrecerii, e tulburat de un mesaj aparut cu litere luminoase (care se pot traduce prin "Imparatia ta are zilele numarate ! Va fi impartita intre mezi si persi").

Saskia a avut sansa de a ramane imortalizata in atatea capodopere, dar viata ei a fost plina de amaraciune.
Primii trei copii au murit la scurt timp dupa nastere, abia al patrulea (Titus) s-a nascut sanatos.
Dar nici de el nu a apucat sa se bucure, pentru ca, la un an dupa nasterea lui, Saskia s-a imbolnavit de tuberculoza si a murit (in 1642, la nici 30 de ani).

Dupa sfarsitul ei, viata lui Rembrandt a intrat pe o panta descendenta: ingropat in datorii, tarat prin tribunale cu fel si fel de probleme, tot mai taciturn si cu mai putin interes pentru creatie.
Chiar daca si-a gasit o noua pasiune (Hendrickje Stoffels, cu care va avea o fiica), nu va mai reveni la gloria de altadata.