Botticelli - Legenda lui Nastagio Onesti

Cu o scurta exceptie (anii de lucru la frescele capelei Sixtine de la Vatican), Sandro Botticelli a fost mereu legat de orasul Florenta, si de influenta familie Medici.
Familia Medici fiind si cea care a comandat cele patru lucrari despre care voi scrie in continuare, o ilustrare a unei povestiri din Decameronul lui Baccacio.

Tablourile au fost menite ca dar de nunta pentru finii lui Lorenzo de Medici, multe secole mai tarziu ajungand in colectia muzeului Prado din Madrid (mai putin ultimul, care se afla intr-o colectie privata).

Legenda lui Nastagio degli Onesti este o poveste stranie, mai greu de inteles in zilele noastre.
In prima parte a intamplarii imaginate de Baccacio si ilustrata de Botticelli, tanarul Nastagio rataceste prin padure, mahnit si ingandurat. Fata pe care o curteaza il trateaza cu raceala si are orgoliul ranit.
Deodata, ii apare in fata ochilor o scena fantastica: fantoma unei fete goale, atacata de cainii de vanatoare ai unui cavaler in armura (si ei tot fantome).

Fata e ucisa, si inima ei e aruncata cainilor.
Nastagio e socat, dar apoi afla ca e vorba de viziunea unei pedepse divine: cavalerul e stramosul sau, care a fost batjocorit de iubita si a ajuns sa se sinucida. Divinitatea i-a obligat sa retraiasca (ca aparitii fantomatice) aceasta scena in fiecare zi.

Lui Nastagio ii vine ideea sa profite de situatie si organizeaza un ospat chiar in acest luminis din padure.
Al treilea tablou din serie (si cel mai complex) ne dezvaluie acest ospat, unde e invitata familia fetei pe care o iubea Nastagio, mizand pe aparitia fantomelor pentru a le testa reactia.

In partea stanga, vedem clar reactia iubitei (si a insotitoarelor) la vederea scenei socante.
Chipuri speriate, gesturi disperate, masa rasturnata, cu toate vasele cazand pe jos.

Mesenii au si ei aceeasi reactie. Aparitia fantomelor chiar in fata mesei lor ii tulbura profund.
Pentru chipurile personajelor, Botticelli a ales chiar membrii ai familiei Medici.
(putem vedea si emblema familiei in fundal, atarnata pe copac, bile rosii si una albastra pe un scut galben).

Cavalerul, stramosul lui Nastagio care a murit de nefericire, e pictat cu cea mai multa minutiozitate.
(armura aurie, cu toate detaliile si ornamentele, pozitia de lupta si chipul ravasit de furie).

Pe fundal mai vedem o emblema (capul de maur pe fundal alb) - un simbol popular in epoca, pe care il putem gasi si pe steagul din Corsica si pe cel din Sardinia.

In mijlocul lucrarii revedem aparitia fantomei fetei osandita de divinitatate sa retraiasca aceasta scena de cruzime, ca pedeapsa ca si-a batut joc de iubirea cavalerului.
Langa ea, Nastagio incearca sa explice oaspetilor care e natura acestei aparitii care i-a speriat de toti.

Toata ideea cu ospatul are efectul scontat: fata pe care o iubea Nastagio renunta la atitudinea rece si accepta sa il cunoasca, apoi sa lege o relatie.
In ultimul tablou al seriei (singurul care nu se afla la muzeul Prado) avem scena nuntii lui Nastagio, epilogul acestei povestiri din Decameron.

SANDRO BOTTICELLI - LEGENDA LUI NASTAGIO ONESTI

- ciclu de patru tablouri
- tempera pe panou
- timp: ~ 1483
- dimensiuni: 82 x 138 cm
- loc: Madrid, muzeul Prado

Botticelli - Nasterea lui Venus

Pastram tema (mitologia greaca, o sursa nesecata de inspiratie) dar trecem la unul dintre cei mai apreciati pictori italieni (Sandro Botticelli) si la o lucrare cunoscuta in toata lumea: Nasterea lui Venus.

Tabloul ilustreaza un text al poetului Angelo Poliziano (care descrie nu momentul nasterii zeitei din spuma marii, ci momentul cand e adusa la tarm intr-o scoica uriasa) si a fost comandat de celebra familie Medici (cei care controlau intreaga regiune a Florentei).
Din colectia Medici, tabloul a ajuns in cele din urma la muzeul Uffizi (in secolul 19), principalul punct de atractie al orasului Florenta. 

Intr-o traducere aproximativa, textul lui Poliziano suna asa:
"Plutind peste valuri, invelite în spuma alba (...) o tanara cu infatisare neumana, este purtata pe o carapace, dusa la mal de vantul Zephyr cel jucaus; si se pare ca raiul se bucura de nasterea ei."

Zephyr, personificarea vantului de primavara, o are in brate pe Aura (personificarea adierii).
Ambii au aripi puternice, cu reflexe aurii, care ii poarta peste apa marii, pe suprafata careia formeaza valuri cu suflul lor.

Odata cu nasterea zeitei dragostei s-au nascut si trandafirii, florile cel mai des asociate cu iubirea.
Trandafiri pe care ii putem vedea luati de vant, zburand haotic in jurul personajelor.

In partea dreapta, avem o tanara infatisand Primavara (pe care Botticelli a mai pictat-o si in alta capodopera a sa).
Cu rochia alba plina de flori, si o girlanda de mirt, intinzand o mantie rosiatica pentru a acoperi goliciunea zeitei.
Toate faldurile si detaliile sunt pictate cu o maiestrie iesita din comun, nimic nu a fost tratat cu graba sau neatentie.

In centru, Botticelli o amplaseaza pe Venus, zeita aparuta din mare, viitoarea protectoare a indragostitilor de pretutindeni.
Pozitia corpului si atitudinea sunt inspirate din sculptura clasica "Venus pudica".
Zeita incearca sa isi acopere goliciunea cu mainile si parul, reusind doar partial, inspirand in acelasi timp sfiala si senzualitate.
Culorile complementare o scot si mai mult in evidenta (albastrul cerului in contrast cu trupul si parul in nuante aurii).

Chipul zeitei e inspirat (dupa cele mai multe surse) de cel al Simonettei Vespucci, apropiata a familiei Medici.
Gasim trasaturile ei si la celelalte doua personaje feminine, dar si in multe alte tablouri ale lui Botticelli.
Muza lui Botticelli a avut o soarta tragica (a murit de tanara), dar chipul ei e admirat deja de secole de toti iubitorii de pictura.

SANDRO BOTTICELLI - NASTEREA LUI VENUS

- tempera pe panza
- timp: ~ 1486
- dimensiuni: 172.5 cm × 278.9 cm
- personaje: 4
- loc: Florenta, muzeul Uffizi