Otto Dix nu e foarte cunoscut in Romania, dar pentru pictura interbelica germana e un nume de referinta.
Ca artist s-a bucurat de mult succes (a ajuns chiar profesor de arta la Dresda si lider al miscarii "noua obiectivitate"), dar a trait si ani de cosmar in timpul primului razboi mondial (a fost soldat, apoi ofiter, luand parte la cele mai crunte batalii de pe frontul de vest).
Experienta razboiului (traita din plin) il va marca profund, si personal
dar si in viziunea artistica: ororile vazute pe front il vor bantui tot
restul vietii.
Va dedica mai multe lucrari (si de grafica, si pictura) acestor imagini intiparite adanc in mintea sa, cea mai cunoscuta fiind Tripticul "der Krieg" (razboiul).
Facut in stilul maestrilor vechi din Renasterea germana, Tripticul a starnit multe reactii in 1932 (cand a fost finalizat), dar apoi au urmat ani grei pentru artist. Nazistii au venit la putere, iar stilul sau de arta a fost catalogat drept "degenerat".
Din fericire, Dix a avut inspiratia sa isi ascunda o mare parte dintre lucrari si astfel a reusit sa le salveze de la distrugere.
Abia dupa al doilea razboi mondial (in care a fost din nou mobilizat, de data asta in trupele de veterani) a reusit sa isi reia viata artistica.
Tripticul a ajuns in cele din urma (mai exact, in 1968) in colectia muzeului din Dresda.
Privit de la stanga la dreapta, observam trei scene in ordine cronologica: pe panoul stang, soldatii marsaluiesc incolonati, cu ranita in spate si pusca pe umar, invaluiti intr-o ceata deasa, sub un cer plin de nori grei.
Atmosfera e sumbra, dar imaginea inspira miscare, viata, spre deosebire de celalalt panou (cel in care vedem momentele de dupa batalie).
Aici, in lumina violenta si rosiatica a focului, vedem o figura fantomatica (reprezentand chiar un autoportret al artistului) tarand un corp inert.
La picioarele lui, un alt soldat (cu masca de gaze atarnandu-i de fata) se taraste printre cadavrele camarazilor ucisi de gloante si obuze.
Panoul central atrage, in mod firesc, toate privirile.
Fundalul ne arata ruinele unei localitati, cu ziduri si trunchiuri de copac acoperite de o cenusa albicioasa.
De o structura de metal atarna o figura sinistra: un soldat din care a ramas scheletul, un bocanc si zdrentele uniformei.
In partea de jos, pictorul a amplasat un alt trup sfartecat - cu capul in jos, teapan ca o barna de lemn, alb ca varul si ciuruit de zeci de gloante.
Are urme de proiectile pana si in palma deformata si inclestata.
Langa el, observam singura fiinta vie din acest tablou central.
Printre bucatile de lemn carbonizat (pictate atat de realist) si printre amestecul de trupuri, sange si cenusa, vedem un soldat cu mantia pe umeri si masca de gaze pe figura.
Lipsa chipului il face impersonal, e aproape ca un obiect in peisajul plin de oroare.
OTTO DIX - TRIPTIC (RAZBOI)
- ulei pe lemn
- timp: 1928-1932
- dimensiuni: 204 cm × 306 cm
- loc: Dresda, galeria Neue Meister
....................................................................
....................................................................
Un alt Triptic prin care Otto Dix s-a facut remarcat e cel realizat in 1928: Metropolis.
Trei panouri in culori vii, in care e surprinsa o scena din viata de noapte a unui oras german de dupa razboi.
Fosti soldati, ajunsi infirmi, traind din mila trecatorilor.
Lucrarea principala ne arata interiorul salii de dans - orchestra de jazz (muzica tipica epocii interbelice), animata si zgomotoasa, cu lumina reflectata in instrumentele de alama.
In centrul imaginii, barbati si tinere femei, dansand charleston sau sorbind din sampanie.
Toate trupurile sunt intentionat disproportionate, pentru un efect vizual care amplifica miscarile si gesturile.
Rochii scumpe, perle si bijuterii, evantaie din pene de strut - o lume pestrita, opulenta, in total contrast cu imaginea zdrentaroasa a strazii de afara.
