Muzele pictorilor (4)

Incepem anul 2026 cu un nou episod din seria "Muzele pictorilor".
Am vazut pana acum care au fost sursele de inspiratie pentru Filippo Lippi, Boticelli, Rafael, Caravaggio si Michelangelo.
Sa ne indreptam atentia si spre marele nume al picturii olandeze: Rembrandt van Rijn.

Pe langa arhicunoscutele autoportrete (in numar de peste 80, incluzand gravurile si desenele), Rembrandt i-a avut ca modele (cel mai des) pe membrii familiei sale: sotia (Saskia) si fiul (Titus).

Saskia provenea dintr-o familie (van Uylenburgh) foarte instarita si cu pozitie buna in societate (tatal ei era jurist).
Familia lui Rembrandt era una modesta (era fiu de morar), dar renumele de artist a contat mult in acceptul dat de parintii fetei.
Cei doi s-au logodit in 1633 si s-au casatorit in iulie 1634.

Primele portrete ale Saskiei provin inca din perioada logodnei, apoi a devenit principala lui muza.
In primul an de casatorie i-a pozat pentru doua scene inspirate din Biblie:
"Susana la imbaiat" (un nud in cadru natural) si "Fiul risipitor la taverna" (unde Rembrandt o picteaza in rol de carciumareasa, iar in rolul fiului din parabola biblica se picteaza chiar pe el).

Imprumuta trasaturile Saskiei si pentru a o zugravi pe Dalila, vicleana femeie din povestea cu Samson.
In "Nunta lui Samson" (tablou aflat la muzeul din Dresda), unde Dalila e evidentiata atat prin lumina cat si prin pozitie (in centrul tabloului, privind drept inainte).

In "Orbirea lui Samson" (lucrare din colectia muzeului din Frankfurt) avem o scena dinamica.
Puternicul erou biblic e incoltit de soldatii filistini, care il doboara, il orbesc si il pun in lanturi.
Dalila (tocmita de filistini sa isi tradeze sotul) tocmai iese din grota, avand in mana pletele taiate (sursa puterii lui Samson, conform legendei).

Regasim trasaturile sotiei (in stanga, singura femeie careia i se vede chipul) si in "Festinul lui Belshazzar" (celebrul tablou expus la galeria nationala din Londra).
Din nou o scena din Vechiul Testament, in care printul babilonian Belshazzar se afla la un ospat, avand pe masa pocale furate din templul de la Ierusalim.
In mijlocul petrecerii, e tulburat de un mesaj aparut cu litere luminoase (care se pot traduce prin "Imparatia ta are zilele numarate ! Va fi impartita intre mezi si persi").

Saskia a avut sansa de a ramane imortalizata in atatea capodopere, dar viata ei a fost plina de amaraciune.
Primii trei copii au murit la scurt timp dupa nastere, abia al patrulea (Titus) s-a nascut sanatos.
Dar nici de el nu a apucat sa se bucure, pentru ca, la un an dupa nasterea lui, Saskia s-a imbolnavit de tuberculoza si a murit (in 1642, la nici 30 de ani).

Dupa sfarsitul ei, viata lui Rembrandt a intrat pe o panta descendenta: ingropat in datorii, tarat prin tribunale cu fel si fel de probleme, tot mai taciturn si cu mai putin interes pentru creatie.
Chiar daca si-a gasit o noua pasiune (Hendrickje Stoffels, cu care va avea o fiica), nu va mai reveni la gloria de altadata.

Charles Leickert - Scene de iarna

Ultimul articol din 2025 va fi tot despre pictura olandeza, dar cu un nume mai putin cunoscut in prim plan.
Charles Leickert, un pictor al epocii romantice, dedicat peisajelor rurale si ale micilor orase.

Majoritatea lucrarilor sale reprezinta scene de iarna, continuand traditia maestrului sau (Andreas Schelfhout).
O parte dintre ele pot fi gasite in muzee celebre (Rijksmuseum, Hermitage, Drents), dar si mai multe se afla in colectii private si in oferta caselor de licitatii.

Prima dintre preferatele mele este cea cu ruina unui turn, aflata pe malul unui rau inghetat.
Gheata e atat de groasa, incat oamenii se pot plimba si patina in voie.
Suprafata lucioasa e pudrata din loc in loc de mici cantitati de zapada.

Lucrarea se deosebeste de majoritatea tablourilor lui Leickert prin prezenta tonurilor calde (brune, rosii si aurii).
Le vedem si la vesmintele oamenilor, dar mai ales la cladirile de pe mal.
Turnul si casele de langa el aproape ca stralucesc, in contrast cu cerul cenusiu (si cu sclipirile albe ale pudrei de zapada).

Ce element poate fi mai tipic si mai pitoresc pentru un peisaj olandez ?
Morile de vant, prezente in mai multe tablouri ale lui Leickert.
Majoritatea sunt solitare, puse in prim plan...

...dar a pictat si variante in care morile sunt una langa alta, precum aceasta (lucrare numita simplu "Peisaj de iarna cu trei mori si un chiosc").

Chioscul, amplasat la malul raului, are de vanzare bauturi calde celor care patineaza, si celor care trec pe cararea alaturata.
Facand o comparatie cu alti pictori olandezi din generatiile anterioare (Pieter Bruegel, Peeter Baltens, Pieter Aertsen) observam o alta abordare: nu mai avem o ingramadire de personaje, si nici povesti amuzante sau moralizatoare.

Oamenii pictati de Leickert sunt redati in ipostaze firesti, nu ies prea mult in evidenta in imaginea de ansamblu.

Dupa ruine si mori de vant, sa vedem si o margine de sat (in acest tablou numit "Peisaj de iarna pe o cale navigabila", vandut de curand de galeria Simonis and Baanks).

O scara de lemn coboara de la strada dintre case la nivelul apei inghetate.
O gheata in nuante albastrii, la fel ca cerul innorat de deasupra (care anunta un posibil viscol).
Si aici vedem patinatori, dar si un barbat (in planul apropiat) care impinge o sanie (in care se afla doi saci).
Impinsul saniei pe ghetus e un mod mai convenabil de transport (in acest anotimp) decat un car tras de cai pe ulitele satului.

Langa mal observam un vas cu catarg, "hibernand" pe timp de iarna, neputand sa navigheze decat la venirea primaverii, cand oglinda de gheata se va topi.

Pieter Bruegel - Dull Gret

Am scris acum trei ani despre fascinanta lucrare a lui Pieter Bruegel intitulata "Proverbe flamande".
O serie de expresii din folclorul Tarilor de jos puse laolata intr-o compozitie extrem de complexa.

Tot bogatul folclor flamand sta si la baza tabloului realizat in 1563, numit "Dull Gret". 

S-a aflat in colectia imparatului german Rudolf II, apoi a ajuns in Suedia (adus de soldati la finalul 'razboiului de 30 de ani'). apoi readus in Germania de un colectionar, pentru a ajunge (in final) inapoi in tara de origine (expus la muzeul Mayer van den Bergh, din Antwerp).

Un vechi proverb din Tarile de jos suna cam asa:
"O femeie face galagie, doua femei dau multa bataie de cap, trei formeaza un targ, patru o cearta, cinci o armata, iar impotriva a sase nici diavolul nu are arme".
In stransa legatura cu aceasta zicala, exista o snoava despre un grup de femei care dau navala in infern, fiind mai aprige decat orice creatura a intunericului.

O povestire pe placul lui Bruegel, care s-a decis s-o ilustreze in acest tablou.
Un tablou sumbru (prin 'decor', fiind vorba de poarta infernului), dar comic, prin subiectul ales.

Dar, pana sa ajungem la tema principala, sa privim detaliile din planurile cele mai indepartate.
Pe un fundal plin de flacari rosiatice, se contureaza un varf de palarie rasucit, avand un glob de sticla atarnat de el (in care se zaresc cateva siluete umane).

Nu prea departe, mai spre dreapta, din coaja unui ou urias iese o soparla care tine o harpa, pe ale carei corzi sta un paianjen.
In spatele oului se inalta o tulpina sfrijita de copac.
Siluete negre (aratand ca niste broaste) danseaza o hora pe frunzis.

Mai jos, un om cocosat tine in carca o barca plina de creaturi hidoase.
Trei dintre ele stau intr-un glob de sticla, iar a patra propteste o sfera pe marginea barcii, poate pentru a o pravali de sus.
In toate aceste imagini se vede clar influenta lui Hieronymus Bosch, marele pictor din generatia anterioara lui Bruegel (genul acesta de imagini fiind specialitatea sa).

Din tot ce a creat Pieter Bruegel, acesta e tabloul in care se apropie cel mai mult de stilul lui Bosch.

Ajungem si in mijlocul actiunii, la grupul de femei care navaleste in forta la poarta infernului.
Inarmate cu ciomege, furci si polonice, lovesc in oricine indrazneste sa se apropie. O adevarata tornada care rastoarna tot ce ii sta in cale.

Deasupra podului de piatra vedem pititi cativa paznici ai infernului.
Stau cot la cot cateva creaturi ciudate si soldati (in armura spaniola, lucru deloc intamplator, fiind armata dusmanita de Bruegel si conationalii sai).

Sub pod, aceeasi alaturare de soldati si fiinte grotesti.
Incercarile de a sui pe pod sunt sortite esecului, ploaia de lovituri a femeilor nu iarta pe nimeni.

Un peste urias profita de moment, si inghite un soldat (din care se mai vede doar piciorul). cu tot cu armura.

In partea de jos a lucrarii, Bruegel a amplasat alte creaturi bizare (tot in stilul lui Hieronymus Bosch).
Un broscoi care pescuieste puii dintr-un cuib si un peste cu picioare, iesit pe uscat din balta de sub pod.

Ajungem si la figura principala: Dulle Gret, lidera grupului de femei, aflata in fruntea asaltului.
Cu un pieptar de armura, un castron pe post de casca, si o sabie in mana.
In cos are cateva obiecte pretioase, o "prada de razboi".
(si personificare a unui alt vechi proverb: "a fi in stare sa jefuiesti chiar si iadul").

Cu pas hotarat, se indreapta spre poarta infernului (practic, un cap imens, cu o gura larg deschisa, in care se zaresc cateva creaturi, surprinse de atacul neasteptat).

PIETER BRUEGEL - DULL GRET

- ulei pe lemn
- timp: 1563
- dimensiuni: 115 cm × 161 cm
- loc: muzeul van den Bergh, Antwerp

Peeter Baltens - Farsa

Peeter Baltens este pictorul care se aseamana cel mai mult la stil cu (mult mai cunoscutul) Pieter Bruegel (despre care am tot scris pe blog).
Contemporani, cam de aceeasi varsta, o vreme colegi de atelier in Antwerp, cei doi s-au influentat reciproc, dar Bruegel a avut sansa ca lucrarile sale sa se pastreze in numar mai mare. 

Cea mai complexa lucrare a lui Baltens poarta numele de Farsa (sau, cu o denumire mai lunga "Reprezentatie a farsei cu apa miraculoasa"), si e nedatata (desi e sigur pictata la apogeul carierei).
Se afla expusa la Rijksmuseum, celebrul muzeu de arta din Amsterdam.

La fel ca principalele lucrari ale lui Bruegel, si cea a lui Baltens are o compozitie atat de ampla, cu un numar atat de mare de personaje, incat poate fi privita ore intregi, descoperind mereu alte si alte amanunte.

In planul cel mai departat, avem o biserica de piatra, nu foarte impunatoare, dar care ofera ocazia pictorului de a arata o prima ironie la adresa moravurilor umane.
La biserica nu se inghesuie credinciosii, ci comerciantii, intreaga curte fiind un adevarat bazar.
Printre ei, nestingherit, un magar paste iarba din curtea lacasului.

In apropiere, sub copacul cu coroana circulara, un om a adunat in jurul lui un grup mare de persoane, fara sa stim cu ce anume le-a atras atentia.
In fata lor, cativa copii se tin dupa un barbat in haine de bufon, care se indreapta spre hanul din dreapta.
Hanul (avand ca sigla o gasca alba pe fond rosu), arata destul de saracacios, iar langa zid, vedem o caruta care se rupe in doua, sub greutatea celor opt pasageri (care agita in aer fel si fel de obiecte).

In stanga, langa o casa cu etaj, vedem o ceremonie religioasa, cu steaguri rosii si statuete purtate pe umeri (una dintre ele avand simboluri papale).

Mai jos, in contrast cu defilarea sobra, avem o chermeza, cu muzicieni si dansuri populare, langa o cladire subreda, unde se veselesc la masa cativa cheflii.
La doi pasi de masa lor, un barbat si-a dat jos nadragii si isi face nevoile, fara sa-l apese vreo rusine.

Si putin mai la dreapta pictorul ironizeaza nepasarea oamenilor fata de igiena si cuviinta: langa locul unde se gateste mancarea, scurma nestingheriti doi porci. 

In coltul din dreapta jos, se afla un grup care se distinge de restul multimii, avand haine elegante si un aer mai sobru, fiind probabil membrii de vaza ai acestui sat.
La masa de langa ei, oamenii sunt ocupati cu cartile de joc si vasele de bautura. Unul dintre cei care dau pe gat o ulcea cu vin este un copil de maxim 10 ani.

In alta zona, vedem un alt contrast: veselia unui dans popular si incrancenarea unei dispute.
O incaierare dintre doi barbati, fiecare cu un cutit in mana. O femeie isi tine sotul sa nu isi injunghie adversarul, pe cand cea din dreapta incinge si mai tare conflictul, sarind la bataie cu o grebla.

Am lasat la final zona centrala, unde avem momentul care da titlul lucrarii.
Pe o mica scena din lemn, o trupa de actori a pus in scena o comedie, o farsa numita "Apa miraculoasa".
Subiectul e si el o ironie la adresa moravurilor: o femeie isi trimite sotul sa aduca apa buna pentru tratament, in speranta ca scapa de el cateva zile, pentru a se distra cu preotul (care ii era amant).

Pictorul ne reda exact momentul culminant al farsei, cand sotul vine mai devreme acasa, stricandu-le aventura.

PEETER BALTENS - FARSA

- ulei pe lemn
- timp: nedatat
- dimensiuni: 112 cm x 157 cm
- personaje: peste 100
- loc: Rijksmuseum, Amsterdam