Pieter Bruegel - Dull Gret

Am scris acum trei ani despre fascinanta lucrare a lui Pieter Bruegel intitulata "Proverbe flamande".
O serie de expresii din folclorul Tarilor de jos puse laolata intr-o compozitie extrem de complexa.

Tot bogatul folclor flamand sta si la baza tabloului realizat in 1563, numit "Dull Gret". 

S-a aflat in colectia imparatului german Rudolf II, apoi a ajuns in Suedia (adus de soldati la finalul 'razboiului de 30 de ani'). apoi readus in Germania de un colectionar, pentru a ajunge (in final) inapoi in tara de origine (expus la muzeul Mayer van den Bergh, din Antwerp).

Un vechi proverb din Tarile de jos suna cam asa:
"O femeie face galagie, doua femei dau multa bataie de cap, trei formeaza un targ, patru o cearta, cinci o armata, iar impotriva a sase nici diavolul nu are arme".
In stransa legatura cu aceasta zicala, exista o snoava despre un grup de femei care dau navala in infern, fiind mai aprige decat orice creatura a intunericului.

O povestire pe placul lui Bruegel, care s-a decis s-o ilustreze in acest tablou.
Un tablou sumbru (prin 'decor', fiind vorba de poarta infernului), dar comic, prin subiectul ales.

Dar, pana sa ajungem la tema principala, sa privim detaliile din planurile cele mai indepartate.
Pe un fundal plin de flacari rosiatice, se contureaza un varf de palarie rasucit, avand un glob de sticla atarnat de el (in care se zaresc cateva siluete umane).

Nu prea departe, mai spre dreapta, din coaja unui ou urias iese o soparla care tine o harpa, pe ale carei corzi sta un paianjen.
In spatele oului se inalta o tulpina sfrijita de copac.
Siluete negre (aratand ca niste broaste) danseaza o hora pe frunzis.

Mai jos, un om cocosat tine in carca o barca plina de creaturi hidoase.
Trei dintre ele stau intr-un glob de sticla, iar a patra propteste o sfera pe marginea barcii, poate pentru a o pravali de sus.
In toate aceste imagini se vede clar influenta lui Hieronymus Bosch, marele pictor din generatia anterioara lui Bruegel (genul acesta de imagini fiind specialitatea sa).

Din tot ce a creat Pieter Bruegel, acesta e tabloul in care se apropie cel mai mult de stilul lui Bosch.

Ajungem si in mijlocul actiunii, la grupul de femei care navaleste in forta la poarta infernului.
Inarmate cu ciomege, furci si polonice, lovesc in oricine indrazneste sa se apropie. O adevarata tornada care rastoarna tot ce ii sta in cale.

Deasupra podului de piatra vedem pititi cativa paznici ai infernului.
Stau cot la cot cateva creaturi ciudate si soldati (in armura spaniola, lucru deloc intamplator, fiind armata dusmanita de Bruegel si conationalii sai).

Sub pod, aceeasi alaturare de soldati si fiinte grotesti.
Incercarile de a sui pe pod sunt sortite esecului, ploaia de lovituri a femeilor nu iarta pe nimeni.

Un peste urias profita de moment, si inghite un soldat (din care se mai vede doar piciorul). cu tot cu armura.

In partea de jos a lucrarii, Bruegel a amplasat alte creaturi bizare (tot in stilul lui Hieronymus Bosch).
Un broscoi care pescuieste puii dintr-un cuib si un peste cu picioare, iesit pe uscat din balta de sub pod.

Ajungem si la figura principala: Dulle Gret, lidera grupului de femei, aflata in fruntea asaltului.
Cu un pieptar de armura, un castron pe post de casca, si o sabie in mana.
In cos are cateva obiecte pretioase, o "prada de razboi".
(si personificare a unui alt vechi proverb: "a fi in stare sa jefuiesti chiar si iadul").

Cu pas hotarat, se indreapta spre poarta infernului (practic, un cap imens, cu o gura larg deschisa, in care se zaresc cateva creaturi, surprinse de atacul neasteptat).

PIETER BRUEGEL - DULL GRET

- ulei pe lemn
- timp: 1563
- dimensiuni: 115 cm × 161 cm
- loc: muzeul van den Bergh, Antwerp

Pieter Bruegel - Convertirea lui Saul

L-am mentionat pe Pieter Bruegel in articolul precedent, asa ca nu se putea sa nu ii dedic (din nou) cateva randuri.

Convertirea lui Saul (o lucrare mai putin cunoscuta) a fost finalizata in anul 1567 si a facut parte din grupul celor achizitionate de familia imperiala germana. Se afla acum la muzeul de arta din Viena, alaturi de cele mai celebre realizari ale sale).

Cine a fost Saul ? Nimeni altul decat sfantul Pavel, figura centrala a traditiei crestine.
Initial un persecutor al adeptilor lui Iisus, a trait apoi o experienta care l-a marcat, schimbandu-i in mod radical viata si conceptiile.

Acest moment a fost ilustrat de multi pictori de-a lungul timpului, Bruegel alegand o abordare vizuala ceva mai speciala: scena principala nu o amplaseaza in prim plan, ci undeva in departare, procedeu folosit si in alte lucrari (cum ar fi "Calvarul" - despre care am scris acum trei ani).

Soldatii care il insotesc pe Saul formeaza un sir intins pe sute de metri, marsaluind pe o poteca ingusta.
Poteca urca printre pereti de stanca impunatori, peisaj provenit probabil din caietul de schite al pictorului, din anul cand a intreprins o calatorie prin Italia.
Alpii si Apeninii l-au impresionat profund pe artistul nascut si crescut in Tarile de Jos (despre care stim ca este o zona lipsita de peisaje montane).

Deasupra drumului, pe un mic platou stancos, vedem patru soldati pedestri si patru calare.
Toate piesele de imbracaminte sunt tipice secolului XVI, si nu epocii in care au trait apostolii, un "anacronism intentionat" (procedeu artistic des intalnit).
Unul dintre calareti le atrage atentia celorlalti asupra scenei care se petrece mai jos de ei.

Langa palcul de arbori, soldatii s-au oprit din mars, stransi in jurul lui Saul, care a cazut la pamant, inspaimantat. 

Textul din "Faptele Apostolilor" descrie in amanunt momentul:

„Dar pe cand calatorea el si se apropia de Damasc, o lumina din cer, ca de fulger, l-a invaluit deodata. Si, cazand la pamant, a auzit un glas, zicandu-i: Saule, Saule, de ce Ma prigonesti? Iar el a zis: Cine esti, Doamne? Si Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Il prigonesti. Greu iti este sa izbesti cu piciorul în tepusa. 

Si el, tremurand si inspaimantat fiind, a zis: Doamne, ce voiesti sa fac? Iar Domnul i-a zis: Ridica-te, intra in cetate si ti se va spune ce trebuie sa faci. Iar barbatii care erau cu el pe cale stateau inmarmuriti, auzind glasul, dar nevazand pe nimeni." 

Urmarea o stim tot din textele biblice: Saul va fi orb cateva zile, pana va fi vindecat de Anania din Damasc.
Din persecutor al crestinilor va deveni un adept (si un lider important) sub numele de Pavel.

 PIETER BRUEGEL - CONVERTIREA LUI SAUL

- ulei pe lemn
- timp: 1567
- dimensiuni: 108 cm × 156 cm
- personaje: cateva zeci
- loc: muzeul de arta, Viena

...........................................................................................

...........................................................................................

Sinuciderea lui Saul (lucrare pictata mai timpuriu, in 1562) se afla tot la muzeul de arta din Viena.
Subiectul e inspirat de soarta unui alt personaj biblic (de data asta, din Vechiul Testament): Saul (din tribul lui Benjamin), primul rege al israelitilor.
Un lider militar legendar, victorios in multe dintre bataliile contra ostilor popoarelor vecine.

Cei mai aprigi dusmani fiind filistinii, pe care i-a invins in mai multe randuri, pana la batalia de la muntele Gilboa. Aici armata sa a fost coplesita, dupa cum spune si textul Bibliei:

"Filistenii s-au luptat cu Israel, iar israelitii au fugit dinaintea filistenilor si au cazut rapusi pe muntele Ghilboa. Filistenii i-au urmarit pe Saul si pe fiii sai; i-au ucis pe Ionatan, pe Abinadab si pe Malchi-Sua, fiii lui Saul. Lupta devenise inversunata in preajma lui Saul; arcasii l-au tintit si l-au ranit foarte tare.  

Atunci Saul i-a zis celui ce-i ducea armele: "Scoate-ti sabia si strapunge-ma tu cu ea, ca nu cumva acesti necircumcisi sa ajunga la mine, sa ma strapunga si sa ma batjocoreasca". Insa cel ce-i ducea armele n-a vrut sa faca lucrul acesta pentru ca ii era foarte frica. Atunci Saul si-a luat sabia si s-a aruncat in ea. Cand cel ce-i ducea armele a vazut ca Saul a murit, s-a aruncat si el în sabia lui si a murit impreuna cu el."

Bruegel plaseaza scena sfarsitului tragic al regelui in stanga lucrarii, deasupra bataliei dintre cele doua armate.

Batalia e redata cu multa maiestrie, fiind vorba de o inclestare detaliata, cu cateva sute de soldati, cu cai, armuri, sultite si steaguri.
Fragmentul se aseamana mult cu lucrarea contemporanului sau, Albrecht Altdorfer ("Batalia de la Issus"), dar nu putem sti daca Bruegel a apucat sa o vada, si sa ii serveasca drept inspiratie.

Observam din nou alegerea de a picta armuri moderne, din epoca sa, si nu din cea antica.
Armuri care seamana mult cu cele spaniole, lucru deloc intamplator, avand in vedere lungul conflict dintre regatul spaniol si Tarile de Jos, din acea vreme.

Scena sinuciderii regelui Saul nu e redata in mod eroic, dramatic, ci in stilul cu care ne-a obisnuit Bruegel.
O abordare realista, aratand trupuri chinuite de spasme si durere, si chipuri care exprima disperare.

Pieter Bruegel - Post si carnaval

Al saptelea articol despre Pieter Bruegel, un pictor care reprezinta mereu o sursa generoasa de inspiratie pentru textele mele.
Din nou o lucrare in stilul sau caracteristic, cu multe personaje (peste 150 in cazul acesta) si zeci si zeci de detalii si simboluri.

Post si Carnaval (terminata in 1559) face parte din colectia muzeului de arta din Viena (unde se afla cele mai multe dintre lucrarile pictorului) dupa ce a fost in posesia imparatului german Rudolf II.
Ca si in cazul altor lucrari ale lui Bruegel, si aceasta are numeroase copii, unele realizate de fiul artistului, altele de pictori ramasi anonimi (sunt peste 15 prin muzee si colectii private).

Inca de la o prima privire recunoastem specificul unui orasel medieval din Tarile de Jos: cladiri cu etaj, din caramida rosie, stradute inguste, dar cu piete largi.

O astfel de cladire e si hanul, plin de oameni sub influenta vinului.
Unii danseaza la intrare, un altul (cocotat pe un butoi) bea un vas intreg, in timp ce un om ii toarna o galeata de apa in cap.

Veselia de la han intra imediat in contrast cu procesiunea de pe straduta alaturata: un cimpoier conduce zece oameni cu mantii brune intr-un mars sobru si disciplinat.

Si in "secventa" urmatoare avem un contrast intre sarbatoare si sobrietate.
Langa zidul bisericii cativa copii se joaca cu titirezul, iar patru sateni (doi barbati si doua femei) sunt implicati intr-un joc cu vase de gatit.
Vasele sunt aruncate in sus si trebuiesc prinse, dar, dupa bucatile sparte de pe jos, putem deduce lipsa de indemanare (probabil influentata tot de consumul de vin).

Langa ei avem "intrarea saracilor" a bisericii: oameni cu haine ponosite, cativa carand scaune, pentru ca in biserica bancutele erau deja rezervate pentru cei mai instariti.

Mai jos de han ii avem pe cei mai napastuiti de soarta: infirmi, cu carje, cersind zilnic pentru ceva de mancare.
La foc de surcele, o femeie gateste pe o plita ingusta, total rupta de realitatea din jurul ei.

Condusi de un bufon zdrentaros, un cuplu costumat (el cu sabie si cocoasa, ea purtand un felinar) strabate piata la pas incet.

In stanga, in prim plan, avem un alt han, ticsit de lume.
Aici are loc un joc tipic burgurilor medievale: o parodie la adresa nuntii, in care un mire se casatoreste la betie si dantuieste cu mireasa, pana isi da seama ca tine de mana o femeie batrana, imbracata in zdrente.

In chiar centrul lucrarii avem o fantana.
O femeie bea cu sete din caldare, indiferenta la murdaria din jurul sursei de apa:
Taraba cu peste, cu resturile aruncate in toate directiile si ditamai purcelul, lipit de baza fantanii.

Revenim in zona bisericii, de data asta la poarta principala, unde vedem oameni iesind de la slujba.
Oamenii sunt intampinati atat de vanzatori (aflati chiar langa poarta) cat si de cersetori.
Ponositi, infirmi, cu chipuri aproape desfigurate, primesc cateva monede de la cei mai instariti.

Ajungem si la zona care subliniaza si mai mult titlul si tema lucrarii: o lupta intre post si carnval.
Carnavalul e reprezentat de suita de oameni costumati, purtand ca ornamente si cateva elemente de gastronomie: oua, paini, carnuri.

Calare pe butoi, un om rotofei si rosu in obraji tine in mana (ca pe o lance) o frigaruie de porc.

Din directia opusa vine un alt alai, reprezentand ideea de post.
Oameni cu haine modeste, copii cu mici instrumente de percutie, cosuri cu covrigi.
Un preot si o calugarita trag un carut de lemn, pe care troneaza o femeie cu chip osos, cu un cos de nuiele in cap pe post de coroana.
Si ea are "o lance" - o paleta de lemn pe care sunt doi pesti (heringi).

Cele doua personaje si suita lor sunt o caricatura a turnirului medieval, inca practicat in acele vremuri.

PIETER BRUEGEL - POST SI CARNAVAL

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1559
- dimensiuni: 118 cm x 164 cm
- personaje: peste 150
- loc: muzeul de arta, Viena

Pieter Bruegel - Masacrul inocentilor

Incep anul cu artistul caruia i-am dedicat pana acum cele mai multe articole: fascinantul Pieter Bruegel.
De data asta despre un tablou care ar putea fi considerat o continuare a celui despre am scris in ianuarie 2021 (Recensamant la Bethleem), atat prin tema (una biblica, din prima parte a Noului Testament) cat si prin imagine (peisaj de iarna, populat cu o sumedenie de personaje).

Masacrul Inocentilor reprezinta unul dintre cele mai tragice si socante episoade din Biblie: momentul cand regele Irod da ordin ca toti pruncii din regatul sau sa fie ucisi, pentru a nu se implini profetia (ca unul dintre ei va deveni un mare conducator).

Tabloul original (facut in jurul anului 1567) a facut parte din colectia imperiala germana (unde a suferit modificari, asa cum voi relata mai tarziu), apoi a ajuns in cea a familiei regale britanice, fiind astazi expus la castelul Windsor.
Exista si cateva copii ale tabloului, realizate (cel mai probabil) de fiul artistului (Bruegel cel tanar).

Incepem observarea detaliilor cu partea cea mai indepartata, zona bisericii si a caselor cu acoperisurile pline de zapada.
Pe un mic pod sta de paza un soldat calare, cu armura si sulita, iar la cativa pasi mai aproape de privirea noastra, un alt soldat rapeste un prunc din bratele mamei sale (ramasa indurerata in pragul casei).

Ca si in celelalte lucrari despre care am scris , Bruegel alege sa amplaseze scena biblica in decor si context contemporan: avem un sat olandez si soldati in armura spaniola (o referinta clara la razboiul intins pe zeci de ani, prin care Tarile de Jos au luptat pentru independenta, impotriva invadatorilor spanioli).

In partea stanga a tabloului avem o aglomerare de personaje, gesturi si conflicte.
Si aici (la casa de caramida) un soldat smulge din bratele mamei un prunc, dar si un copil cam de doi ani.
Un alt soldat ameninta cu sabia grupul de femei care se opun barbariei, iar cel in armura urineaza pe peretele grajdului.

Langa zid, o femeie e in pragul lesinului, in timp ce un mic catel latra la agresori.
Mai vedem si un ostean care taraste o gasca si altul cu piciorul pe un bustean, dar aceste elemente nu sunt pictate de Bruegel !!
Imparatul german Rudolf II (primul proprietar al lucrarii) a ordonat unui alt pictor sa cenzureze scenele prea brutale, asa ca in locul copiilor ucisi vedem animale sau obiecte - pictate peste tusele originale.

In centrul lucrarii avem si centrul de forta !!
O ceata de soldati calare, cu armurile lucind, gata in orice clipa sa inabuse sangeros orice incercare de revolta.

In dreptul caselor saracacioase, cu turturi deasupra usilor, un alt soldat calare (si unul inarmat cu o muscheta) supravegheza brutalitatile comise de camarazii lor: si aici mame disperate isi tin copiii in brate, fara nicio sansa de a scapa de agresori.

Mai jos, o usa inchisa e luata cu asalt:
lovita cu piciorul, cu sulita si apoi cu un trunchi de lemn, pana va ceda.

In coltul din stanga vedem si comandantii: pe cai, cu haine scumpe si palarii impodobite cu pene, impasibili la satenii care cad in genunchi cerand indurare pentru copiii lor.

Langa ei (si in fata principalei cete de soldati) avem din nou o scena cenzurata: in locul pruncilor pictati de mana lui Bruegel (in varianta originala), un alt artist a inventat un macel al... curcanilor si al gastelor.

Mai la dreapta, noua sateni inconjoara un calaret (tot un comandant, judecand dupa vesminte si podoabe), cu disperare in priviri si gesturi.
Chipul fara expresie si mana acestuia arata totala nepasare si intentia de a duce pana la capat dorinta regelui Irod.

Calare pe un butoi, alti soldati patrund pe fereastra casei de caramida, intr-o scena aproape comica.

Am pomenit mai devreme si de faptul ca exista cateva variante ale tabloului, facute de fiul artistului.
Exista una la muzeul de arta din Viena, alta la muzeul de arta din Bruxelles, dar si o varianta chiar in tara noastra: la muzeul Brukenthal din Sibiu.

In aceste lucrari putem vedea conceptul initial al tabloului, asa cum a fost gandit de Bruegel, fara portiunile cenzurate ulterior.
Puse in paralel, vedem foarte clar diferentele din mai multe zone: in locul gastelor si al unor obiecte, soldatii rapesc sau ucid copii in fata parintilor.

Cea mai concludenta e scena din mijloc: masacrul curcanilor (in versiunea cenzurata) ascundea de fapt masacrul inocentilor.

PIETER BRUEGEL - MASACRUL INOCENTILOR

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1567
- dimensiuni: 109 cm x 158 cm
- personaje: peste 100
- loc: Windsor, colectia regala

Pieter Bruegel - Proverbe flamande

Am luat o mica pauza cu blogul in ultima vreme, neavand niciun chef sa scriu despre arta cand la doi pasi de noi se petrec atrocitatile unui razboi.
Abia zilele astea m-am fortat sa termin un articol inceput in februarie.

Articol despre una dintre cele mai complexe picturi realizate vreodata: Proverbe Flamande, sub semnatura inegalabilului Pieter Bruegel.

Dincolo de subiect si detalii (despre care voi scrie mai departe in articol), tabloul e cunoscut si prin numarul impresionant de copii: majoritatea facute in atelierul fiului lui Bruegel - aflate acum in zeci de muzee de pe tot globul.
Originalul (pictat de Pieter Bruegel in jurul anului 1559) poate fi vazut la Berlin, in muzeul de arta.

Majoritatea tarilor au o cultura populara in care gasim multe expresii si proverbe, iar zona Tarilor de Jos nu face exceptie.
Ba chiar exceleaza, lucrarea de fata continand peste o suta.

...............

Indreptandu-ne atentia mai intai in partea de sus a tabloului, identificam primele zicatori ilustrate.
"Daca nu-i pazesti, porcii iti mananca recolta" - spune un proverb, si vedem suinele scapate in lanul de grau, alaturi de un om care personifica zicala "a fugi de parca ai avea pantalonii in flacari".

Mai aproape de privirea noastra, pe acoperisul turnului, un om "isi scutura haina pe directia vantului" (proverb care inseamna a avea pareri in functie de opinia generala)...iar un altul "arunca pene in vant" (adica face o munca inutila).
Tot o zicala despre inutilitate vedem si la fereastra, la femeia care "se uita dupa zborul berzei".

Tot in partea de sus avem un barbat care "taraste dupa el un bustean" (tot o munca inutila, la fel ca si "cel care mulge gloaba").
Langa ei sta "unul care se incalzeste la incendiul altuia" (o zicala despre firea oportunista).

In planul cel mai indepartat avem pictate parabolele "orbului care-i conduce pe orbi" si al "fricii de caini, care te invata cat de repede poti sa fugi".

Pe malul apei, ilustratia unui proverb care suna asa: "nu invata gastele sa pasca, ca stiu si singure".
Langa gardul de nuiele, un proverb mai neobisnuit: "esti rupt de foame, daca vezi ursi care danseaza".

Revenim la turn, de data asta in partea de mijloc, unde vedem zugravite expresiile "a pupa clanta usii" (cu sensul de a fi slugarnic), "a deschide usa cu fundul" (adica a arata maxim de dispret) si "a cadea de pe bou pe magar" (adica din rau in mai rau).

La fereastra turnului, un satean incearca "sa prinda doua muste dintr-o singura lovitura"...iar mai jos, o ilustratie mai explicita a proverbului "a-ti face veceu deasupra apei".
La baza apei, un om (cu aspect de nobil) "isi varsa averea la canal".

Si in apa avem doua zicatori populare: "a pescui in spatele plasei" (din nou despre o munca inutila) si parabola universala a "pestelui mare care il inghite pe cel mic".

Tot in aceasta zona, un proverb despre invidie: "sa nu vrei sa privesti stralucirea soarelui in apa".
Si doua despre a face ceva dificil: "a inota contra curentului" si "a prinde un tipar cu mana goala".

Mestesaugarii de sub acoperis personifica si ei o zicala universala: "cele mai largi curele sunt taiate din pielea altcuiva".

In centrul lucrarii avem o adevarata aglomeratie de personaje, fiecare simbolizand alte vorbe din popor.
Cum ar fi "a te confesa diavolului" (insemnand a spune secrete dusmanului) asa cum ne arata scena de sub portic.
Tot acolo "vulpea sta la masa cu cocorul" (o scena din Esop, celebrul autor de fabule). Observam ca vulpea nu poate bea din ulciorul cu vin, pe cand cocorul are ciocul perfect pentru gatul ingust al vasului.

Langa portic, un barbat exemplifica zicala "porcul se injunghie cel mai bine in burta", iar la doi pasi de el "doi caini se lupta pentru acelasi ciolan".

Pe malul apei, un pescar "prinde peste direct din plasa" (simbolizand castigul fara pic de efort), iar un altul "sta asezat pe carbuni aprinsi" (adica e lipsit de rabdare).

Casa din stanga tabloului e si ea plina de simboluri.
"Tartele de pe acoperis" inseamna bogatie in exces, iar "trasul cu doua sageti" desemneaza un lucru absurd, inutil.
La prima fereastra vedem un cuplu care "se saruta sub matura" (adica traiesc impreuna fara a fi casatoriti).
La a doua fereastra sta un barbat care simbolizeaza din nou ideea de inutilitate ("privind printre degete la sabotii de lemn" un proverb tipic olandez, fara echivalent in cultura noastra).

La fereastra din stanga, un barbat (cu haine viu colorate) defecheaza pe un glob, iar la cea din dreapta un altul urineaza pe un steg cu semnul lunii. Doua scene simbolizand dispretul total pentru lumea din jur.

Tot aici, doi barbati "se duc de nas unul pe altul" (o zicala care nu mai necesita explicatii).

Si la ultima fereastra avem pictate doua expresii: "doi prosti pot sta sub aceeasi gluga" si "poti barbieri un prost fara spuma" (adica poti pacali usor pe cineva cu minte putina).

La parterul casei, Bruegel ne infatiseaza alte fragmente din folclorul Tarilor de Jos.
Un barbat "care prajeste toti pestii doar de dragul icrelor" (adica a face mult pentru a obtine prea putin), un altul care "musca din stalp" (o zicala despre fanatismul religios).

O femeie duce "foc si apa in acelasi timp" (o vorba insemnand dualitate), iar cea din colt "stranguleaza diavolul cu o fasa" (un echivalent al zicalei "a taia raul de la radacina").
Mai observam un barbat care "impinge zidul cu capul" (simbolizand atat inutilul cat si incapatanarea), iar mai sus, pe zid, unul "inarmat pana in dinti", care "pune clopotel pisicii" (o vorba inspirata tot dintr-o fabula a lui Esop).
Mai sus, un satean "pipaie gainile dupa oua" (insemnand nerabdare exagerata).

La baza zidului reintalnim proverbul despre neglijenta din prima parte, dar intr-o noua formulare: "daca nu-i pazaesti, porcii iti pot bea vinul".

Pe ulita de langa casa, sprijiniti de zid avem doi barbati si doua femei in varsta.
Barbatii sunt ilustratia proverbului "unul tunde oaia, altul tunde porcul" (adica unii au bogatie, altii se multumesc cu resturile), iar cele doua batrane personifica un proverb despre barfa ("una invarte pe fus si alta infasoara").

Sateanul cu lopata "umple fantana dupa ce vitelul e deja inecat" (o zicala despre inutilitatea de a actiona dupa ce dezastrul s-a intamplat deja).
Femeia cu rochie rosie "pune o manta albastra pe capul sotului" (un simbol al infidelitatii, al inselaciunii).
Avem si un proverb despre risipa inutila, pe care il cunoastem si din folclorul romanesc, dar intr-o alta formulare: "a arunca margaritare (aici, in tablou, trandafiri) la porci".

In ultima sectiune, cea din coltul drept, ne atrage privirea barbatul care se taraste pentru a intra in glob (un simbol al greutatilor prin care trecem in lume).
In contrast cu el il avem pe tanarul (cu haine de nobil) care "invarte globul pe deget" (adica se bucura de toate avantajele vietii).

La picioarele lui avem atat "batul bagat in roata" dar si "omul care incearca sa culeaga terciul de pe jos" (un alt lucru fara folos).
Mai sus, pe bancuta de lemn, doi nebuni trag de acelasi fir, doar ca unul se tine bine de un trunchi, pe cand celalat va cadea sigur la ruperea firului.

Deasupra lor, langa bordei, un calugar "leaga o barba de in pe chipul lui Hristos" (o zicala despre ipocrizia religioasa).
Pe cealalta latura a bordeiului o femeie "lasa oul de gasca pentru un ou de gaina" (adica face o alegere neinspirata), iar pe acoperis vedem un tanar care "cade prin cosul cu nuiele" (adica e prins cu minciuna).

In colt, cu capul pe masa, un barbat "se chinuie sa se intinda de la o paine la alta" (o imagine care simbolizeaza traiul de pe o zi pe alta).

O pictura care cuprinde o adevarata lume, populata cu peste 70 de personaje si peste 100 de proverbe din bogatul folclor al Tarilor de Jos.

Toate perfect asezate (in decorul unui sat saracacios) de mintea si mana unui artist care fascineaza de secole lumea picturii.

..................................................

..................................................

PIETER BRUEGEL - PROVERBE FLAMANDE

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1559
- dimensiuni: 117 cm × 163 cm
- personaje: aprox. 70
- loc: Berlin, muzeul de Arta