Claude-Joseph Vernet - Naufragiu

Marile si oceanele au fascinat si inspirat pictorii dintotdeauna, atat prin frumusetea lor, dar si prin forta pe care o emana, mai ales pe timp de furtuna.
Claude Jospeh Vernet si-a dedicat aproape toata cariera temelor marine, fiind nascut la Avignon (la cativa kilometri de Mediterana) si calatorind apoi prin toate orasele-port ale Frantei si Italiei.

 

Tema Naufragiului l-a pasionat in mod deosebit, asa ca o gasim pictata de Vernet in multe variante de-a lungul anilor.
Cea mai cunoscuta se gaseste azi in SUA, la galeria nationala din Washington. 

Abordarea acestui subiect si maniera in care picteaza il plaseaza pe Vernet cumva inaintea timpurilor sale.
Desi a trait in secolul XVIII (epoca cand se picta in stilurile baroc, rococo si apoi clasicism), lucrarile sale se aseamana mult (prin dramatism si culoare), cu cele ale romanticilor din secolul XIX.

Acest lucru il putem observa in orice fragment al tabloului, incepand cu detaliile de fundal: castelul medieval de pe cea mai inalta stanca si acel mic copac cu crengile rupte de furia vantului.

In partea dreapta avem elemente care ne duc si mai mult cu gandul la stilul romantic: corabia cu panzele umflate la maxim si fulgerul care bradeaza cerul si lumineaza toata scena.

In centru, toata compozitia e dominata de diagonala catargului inclinat.
In "cuibul de pasare" al catargului, sapte marinari se agata de franghii, pentru a nu se prabusi in valuri sau printre stanci.
Cu una dintre franghii au creat o punte de legatura cu uscatul, o sansa de a scapa cu viata din aceasta situatie dramatica.

Mai jos, vedem doi marinari care se salveaza in acest mod, alaturi de alti patru care incearca sa tina franghia sub control si o femeie cu bratele ridicate (in semn de bucurie ca totul se va termina cu bine).

In spatele lor, nu putem sa nu observam valurile uriase in nuante verzui care se izbesc de mal (pictarea lor fiind una dintre specialitatile lui Vernet).

In coltul din stanga, o alta femeie tocmai isi revine din lesin (inconjurata de oameni care o sprijina).
Langa ei, un caine, care asista si el la scena salvarii marinarilor de pe nava rupta de stanci.
Pe unul dintre cuferele de la baza stancilor putem observa si semnatura artistului: J.VERNET 1772.

CLAUDE-JOSEPH VERNET -  NAUFRAGIU

- ulei pe panza
- timp: ~ 1772
- dimensiuni: 113.5 cm × 163 cm
- personaje: 29
- loc: Washington, National Gallery

..................................................................

..................................................................

Majoritatea elementelor prezentate le putem regasi si in lucrarea pictata un an mai tarziu (aflata la galeria nationala din Londra).

Doar ca acum nu mai avem un catarg imens aplecat deasupra malului, ci o intreaga corabie inclinata.
Fulgerele si lumina care invaluie norii, marea si malul sunt si aici la fel de bine realizate.

In prim plan, pe o stanca aproape plata, o femeie salvata din valuri e purtata pe brate de marinari.
Nu stim soarta ei: e inecata sau doar lesinata de spaima ?

Castelul e acum inlocuit de un far (o prezenta verticala in contrast cu diagonala corabiei), dar restul compozitiei face trimitere directa la tabloul precendent.

 CLAUDE-JOSEPH VERNET -  NAUFRAGIU II

- ulei pe panza
- timp: ~ 1773
- dimensiuni: 114.5 cm × 163.5 cm cm
- personaje: 13
- loc: Londra. National Gallery

 

Leon Comerre - Potopul

Tema Potopului (din Biblie, dar si din alte legende antice) a fost tratata de regula in pictura avandu-l pe Noe in prim-plan.
Arca (plutind pe ape sau in momentul constructiei), animalele stranse in perechi, porumbelul care aduce ramura de maslin (vestind gasirea uscatului).

Leon Comerre a venit cu o abordare total diferita: s-a axat pe tragedia umana - a celor care au pierit sub navala apelor.
In lucrarea sa, Noe si Arca nu apar nici macar in fundal.

Cazul lui Comerre e destul de rar intalnit in lumea artei: cam toata cariera a pictat portrete de fete visatoare, in rochii vaporoase sau costume orientale, frumos realizate, dar fara nimic surprinzator.  
Cand deodata (la batranete) uimeste publicul cu aceasta capodopera, pe o tema atat de tragica, total opusul a ceea ce a creat pana atunci.

O lucrare de dimensiuni mari (peste 4 metri), terminata in 1911, aflata la loc de cinste in muzeul de arta din Nantes. 

In compozitie si in atmosfera tabloului se vede clar influenta lui Theodore Gericault ("parintele" stilului romantic - despre care am scris pe blog anul trecut) - dar exista totusi si o diferenta majora !!
Daca in Pluta Meduzei (a lui Gericault) exista speranta, ba chiar salvarea (acea nava aparuta la orizont) - aici, in lucrarea lui Comerre, nu exista nici macar o licarire de speranta.

Sub ploile nesfarsite, apa creste - pana inghite si cele mai inalte locuri de pamant (cum ar fi aceasta mica stanca pe care s-au refugiat acesti nefericiti).
In partea de jos vedem deja cativa inecati, plutind printre pietre si bucati de lemn.
O mana iesita din apa se agata cu disperare de parul unei tinere femei, tragand-o si pe ea in adancuri.

Prezenta animalelor in acest refugiu temporar confera scenei si mai mult dramatism.
Leul si leoaica, splendid pictati, cu blana uda, si trupul strans, cuprins de frig.
Leul rage, dar nu spre oameni (care ii sunt acum partasi la suferinta), ci spre intinderea nesfarsita de ape care a acoperit toata zarea.

Lipiti de blana leului, un cuplu incerca sa se imbratiseze, sperand la putina caldura sub ploaia rece.
Mai jos, o mama isi tine la piept fiica, cu ochii inchisi si capul dat pe spate, semn al resemnarii sau al pierderii cunostintei.

In partea dreapta, un alt animal isi urla disperarea: un caine - cu spinarea arcuita, cu apa curgand siroaie din blana uda.
Chiar sub botul sau, un prunc plange langa trupul inert al mamei sale, o scena care poate rascoli pe interior pe oricine priveste acest tablou. 

In centrul lucrarii, tot langa un trup inert, avem singurul personaj care priveste "spre noi".
O tanara cu parul roscat, cu corpul strans (in care aproape simtim tremurul de frig) si un chip impietrit, golit de orice expresie.

Mai sus, o alta femeie gaseste inca puterea de a ridica un brat spre ceruri, fie cerand indurare, fie ca un gest de revolta in fata acestui sfarsit lent, rece si nemilos.

LEON COMERRE - POTOPUL

- ulei pe panza
- timp: ~ 1911
- dimensiuni: 345 cm × 448 cm
- personaje: ~ 33
- loc: Nantes, muzeul de Arta