Correggio - Adoratie

Ultimul articol din acest prim an al blogului este despre sarbatoarea Craciunului si despre un mare pictor al Renasterii italiene: Antonio CORREGGIO.

Adoratia Pruncului este una dintre cele mai simple (din punct de vedere al compozitiei) dar si una dintre cele mai frumoase picturi realizate vreodata, dintre cele infatisand fecioara si pruncul.

Cine viziteaza Florenta, o poate vedea in colectia galeriei Uffizi, celebra in toata lumea.

Pe un fundal intunecat (in care doar o portiune ne dezvaluie un peisaj indepartat, abia schitat), fecioara Maria isi priveste pruncul, asezat pe un stergar alb, pus peste un mic pat din paie.

Pe chipul fecioarei (pictat cu o finete tipica lui Correggio) se poate citi afectiunea materna.
O lumina aurie ii inunda chipul, palmele si vesmantul - lumina ce nu provine de afara, ci este emanata de pruncul Isus.
Prin acest efect al jocului de lumini si umbre, pictorul a reusit sa dea tabloului o atmosfera cat se poate de intima.

CORREGGIO - ADORATIE
- ulei pe panza
- timp: ~ 1526
- dimensiuni: 81 cm × 67 cm
- loc:     Florenta, galeria Uffizi

........................................

........................................

Un efect asemanator il putem vedea intr-un tablou pictat cativa ani mai tarziu: Adoratia Pastorilor.
Correggio ilustreaza momentul in care ieslea unde s-au adapostit Maria si Iosif e vizitata de pastorii din apropiere, ei fiind (inaintea magilor) primii martori ai nasterii divine.

Tabloul (de data asta unul de mari dimensiuni) a fost facut pentru capela bisericii San Prospero din orasul Reggio Emillia. Dupa o lunga peregrinare a ajuns in Germania, la Dresda, expus la muzeul de arta.

Structura dupa care sunt asezate personajele (menita a evita o simetrie banala) e bazata pe doua linii oblice (formand un X). Astfel avem patru planuri: jos unul gol, sus unul format din grupul ingerilor, in stanga pastorii, iar in dreapta pruncul, Maria si Iosif.

Lumina emanata de prunc e pictata aici cu un efect si mai puternic decat in tabloul prezentat anterior.
Tanara pastorita isi duce mana spre ochi, aproape orbita de stralucirea divina.

Chipul fecioarei straluceste, in timp ce isi priveste fiul cu dragoste si admiratie, totul fiind pictat in cele mai fine nuante, cu cele mai subtile treceri de la alb stralucitor la auriu.

Locul gol lasat in centrul lucrarii, cat si pictarea personajelor la dimensiune reala e un alt efect gandit ingenios de pictor - e locul pastrat pentru noi, privitorii tabloului, lipsind doar un pas pentru a face parte din scena adoratiei.

CORREGGIO - ADORATIA PASTORILOR
- ulei pe panza
- timp: ~ 1530
- dimensiuni: 256 cm × 188 cm
- loc:   Dresda, galeria de arta

J.L. Gerome - Epoca lui Augustus

A venit Decembrie, luna Sarbatorilor de iarna, asa ca am gasit potrivit sa scriu despre un alt tablou al lui Jean-Leon Gerome, facand trecerea de la temele romane (din ultimele articole) la cea a Craciunului.

Epoca lui Augustus este o pictura de mari dimensiuni (cam zece metri in lungime), populata cu aproximativ 100 de personaje. O munca titanica si unul dintre cele mai reusite tablouri ale stilului neo-clasic.

Ideea tabloului se bazeaza pe contrastul dintre doua civilizatii: cea antica, a Imperiului Roman si cea noua, crestina.
Se stie ca Isus s-a nascut chiar in timpul marelui recensamant comandat de imparatul Augustus in tot imperiul sau.
Pictorul il plaseaza pe imparat in postura de stapan, caruia ii aduc omagiul reprezentanti din toate provinciile (plasati de ambele parti ale tabloului).
Dar in partea de jos, are loc un eveniment mult mai important decat recensamantul: nasterea pruncului sfant.

Initial menita pentru colectia imparatului Napoleon III, imensa pictura se afla astazi la muzeul din Amiens (muzeul Picardiei).

Compozitia se bazeaza in partea de sus pe linii drepte, orizontale (scarile si baza acoperisului templului) si verticale (coloanele si personajele din jurul imparatului).
In schimb, personajele din partea de jos sunt dispuse aproape simetric in functe de doua mari linii curbe.

Augustus e pictat aproape ca un zeu, cu rigiditatea unei statui de marmura, tinand hotarat un sceptru de aur, simbol al puterii.
E inconjurat de supusi cu mantii viu colorate (in contrast cu vesmantul sau de un alb stralucitor), toti stand pe treapta cea mai inalta a unui templu, privind de sus pe cei veniti din provinciile indepartate.

In stanga vedem reprezentanti din nordul Africii, Asia Mica si alte provincii exotice, cu vesminte splendid pictate. 

Unii se inchina pana la pamant, altii arata mandrie in fata conducatorilor romani (precum tanarul calare pe camila, cu sulita pe umar).
Barbatul cu mantie rosie taraste cu brutalitate o sclava despuiata, probabil menita a fi oferita romanilor in dar.

In partea dreapta, recunoastem dupa coifuri si vesminte supusi preponderent din provinciile nordice (gali, germanici), dar si cativa veniti din cele mai indepartate zone (precum cei patru "pasageri" ai elefantului).

Printre ei, si o femeie cu doi copii, impinsi spre baza treptelor, pentru a-l vedea si ei pe cel ce tine in frau cel mai mare imperiu al vremii.

In planul cel mai apropiat de privitor, sub aripile protectoare ale ingerului, avem sfanta familie.
Cu spatele intors romanilor, Maria si Iosif privesc cu drag la micul prunc.

Daca Augustus si insotitorii sai sunt pictati in lumina naturala a zilei, in scena de aici pruncul Isus e cel care emana o lumina proprie (reflecata apoi pe chipurile si vesmintele parintilor si ale ingerului).

J.L. GEROME - EPOCA LUI AUGUSTUS

- ulei pe panza
- timp: ~ 1854
- dimensiuni: 10,1 m × 6,2 m
- personaje: ~ 100
- loc:   Amiens, muzeul Picardiei

J.L. Gerome - Asasinarea lui Cezar

Un alt episod cheie din istoria Romei si tot in viziunea unui pictor francez de secol XIX (unul dintre cei mai apreciati din vremea sa, desi in zilele noastre nu mai e atat de cunoscut).
Asasinarea lui Cezar a fost pictata de Jean-Leon Gerome in 1867, cu ambitia de a reda cat mai realist celebra scena istorica.

In anul 44 iHr. conducatorul Romei a fost incoltit in sala teatrului Pompei si ucis cu cateva zeci de lovituri de cutit de catre rivalii sai.
Gerome a ales sa redea scena imediata asasinarii, cand faptasii se retrag din sala, cu urale de victorie.

Tabloul (de dimensiuni mai reduse decat se obisnuia la subiecte istorice) nu se gaseste in Europa, ci in Statele Unite, la muzeul de arta din Baltimore.

Compozitia e atent construita, in decorul impozant al salii teatrului Pompei, cu puternice linii verticale in partea de sus (date de coloanele uriase de marmura) si cateva cercuri in partea de jos (podeaua e circulara, dar si grupul asasinilor formeaza un cerc cu trupurile lor, dar si cu lamele cutitelor).

Ucigasii sunt adeptii Republicii (in frunte cu  Marcus Brutus, Gaius Cassius and Decimus Brutus), cei ce vedeau in Cezar tranzitia spre dictatura absoluta.
Sunt pictati in togi albe, parasind locul asasinatului, doar unuia dintre ei i se vede complet chipul, intorcandu-se spre personajul ramas putin in urma.

In dreapta tabloului, intr-o zona mai putin luminata, avem un personaj care priveste scena. E unul dintre senatorii care nu au luat parte la complot.
Pe chipul lui se poate citi ingrijorarea - fiind constient ca va urma un razboi civil intre adeptii celor doua tabere. 

In partea de jos, trupul lui Cezar zace fara viata pe podea.
Acoperit cu o mantie alba, stralucitoare, in contrast cu zona umbrita unde putem vedea sangele provenit din cele 23 de rani primite in spate.
Scaunul auriu, rasturnat de pe soclu, indica si el finalul domniei celui mai puternic dintre conducatori (neinvins in nicio campanie militara, gasindu-si sfarsitul in mana compatriotilor sai).

JEAN-LEON GEROME - ASASINAREA LUI CEZAR

- ulei pe panza
- timp: ~ 1867
- dimensiuni: 85.5 cm × 145.5 cm
- personaje: 15
- loc:     Walters Art Museum, Baltimore (USA)

J.L.David - Sabinele

Pastram locul (Roma) dar ne intoarcem in timp cu cateva secole, pana la momentul fondarii celebrului oras.
Legenda intemeierii Romei vorbeste despre rapirea femeilor din tribul Sabinilor de catre romanii condusi de Romulus.

Rapirea sabinelor a fost transpusa pe panza de mai multi pictori (cea mai celebra fiind lucrarea lui Nicholas Poussin).
Pentru a fi cat mai original, Jacques Louis David (cel mai de seama reprezentant al stilului neo-clasic si cel mai celebru pictor al Frantei imperiale) a ales sa picteze momentul ulterior rapirii: cand sabinii pornesc o campanie razboinica contra romanilor, dar sunt opriti de femei (acestea nedorind sa-si vada tatii si fratii luptandu-se cu sotii lor).

Tabloul, de dimensiuni uriase (peste cinci metri in lungime) a fost conceput in decurs de patru ani (incluzand perioada cand David a stat in inchisoare) si poate fi vazut in colectia muzeului Luvru din Paris.

Stilul neo-clasic al lui David e inconfundabl: corpurile personajelor sunt toate in posturi eroice, ca niste statui, predomina peste tot liniile drepte, intr-o geometrie stricta.

Detaliile sunt de o precizie aproape fotografica, niciun centimetru din imensa lucrare nu e tratat cu neglijenta.

Privirea in detaliu o incepem cu fundalul (usor invaluit in ceata) unde avem o colina stancoasa, inconjurata cu ziduri (pazite de cativa soldati romani).
In varful colinei avem un templu (de mici dimensiuni, comparativ cu marile temple care vor domina viitorul oras).

In stanga il vedem pe Titus Talius, conducatroul sabinilor, venit in fruntea armatei pentru a cotropi Roma si a lua inapoi femeile rapite.
Pictat nud (desi in schitele initiale purta tunica si armura), acoperit doar de mantia rosie si de teaca sabiei.
Una dintre femeile sabine (purtandu-si copilul in brate) ingenuncheaza cerandu-i sa opreasca atacul.

In planul doi, o alta femeie (urcata pe un piedestal) isi ridica fiul deasupra capului, aratandu-l trupelor, gest ce are efectul scontat. Prin marea de sulite vedem un comandant aratand semnul opririi.

In mijlocul tabloului o avem pe Hersilia, fiica lui Titus si sotia lui Romulus.
Cu bratele deschise larg, se pune in calea armelor, nedorind sa vada o lupta pana la moarte intre tatal si sotul ei.

La picioarele ei, femeia bruneta ii arata lui Titus pruncii, rod al unirii intre romani si sabine, in timp ce batrana cu vesmant verde se ofera sa primeasca ea lovitura de sulita in locul lui Titus.

In dreapta lucrarii, Romulus (legendarul fondator al Romei) are bratul drept ridicat, pregatit sa lanseze sulita spre rivalul sau, dar gestul e oprit de actiunea disperata a sabinelor.
Ca si Titus (si o parte din soldati) e pictat nud, acoperit partial doar de scutul rotund (pe care vedem lupoaica, simbolul cetatii).

In spatele lui putem vedea trupele romane (cu cavaleria in frunte)... si ele oprindu-si avantul la vederea femeilor si a copiilor.

JACQUES LOUIS DAVID - SABINELE

- ulei pe panza
- timp: ~ 1799
- dimensiuni: 385 cm × 522 cm
- personaje: 17 (in prim plan)
- loc: Paris, muzeul Luvru

Gericault - Cursa de cai la Roma

Cu cativa ani inainte de a picta Pluta Meduzei, Gericault a planuit realizarea unei compozitii imense cu care sa dea o replica picturii academiste.
Spre deosebire de academisti (care pictau scene inspirate din istoria si mitologia antica), Gericault isi dorea o scena moderna, dar cu aer eroic, demna de a fi transpusa pe o panza de dimensiuni uriase.

In timpul unei caltorii in Italia a vazut Cursa de cai de la Roma. 

O intrecere traditionala, cu cai adusi din nordul Africii - pusi sa alerge fara calareti pe o strada lunga si dreapta.
I s-a parut ideea perfecta si a inceput sa faca schite si planuri pentru tabloul cu care isi dorea sa se impuna in lumea picturii franceze.

Dar planul a fost dus doar pana la jumatate. Nu stim exact motivul pentru care lucrarea de mari dimensiuni nu s-a mai realizat. A facut trei variante mici in ulei, surprinzand momente diferite ale cursei.

Prima (aflata acum in SUA, la muzeul din Baltimore) ne arata momentul startului.
Compozitia e bazata pe trei planuri (marcate de linii de perspectiva ce duc spre stanga tabloului).
Primul plan e gol (spatiul din fata liniei de start), al doilea e cel principal (al cailor pregatiti pentru cursa), iar al treilea e reprezentat de tribuna cu spectatori.

Intr-o alta schita pregatitoare, vedem o compozitie asemanatoare dar cu mult mai mult spatiu in fata cailor.

Privind mai de aproape detaliile vedem preocuparea artistului pentru culoare (cele complementare, puse in contrast direct), pentru asezarea personajelor, pentru pozitiile corpurilor (si oameni si caii de cursa) - cu sugerarea tensiunii si a exploziei miscarii abia tinuta in frau. Si mai putin pentru detalii: fiind totusi o schita, chipurile oamenilor si hainele lor sunt abia sugerate prin cateva pete de culoare.

Gericault a evitat monotonia in compozitie: fiecare cal de cursa e surprins intr-o alta pozitie, desi toti reprezinta aceeasi idee: viteza si forta ce urmeaza sa fie dezlantuite de indata ce funia de la start va fi taiata si vor fi eliberati din stransoarea oamenilor.

THEODORE GERICAULT - CURSA DE CAI LA ROMA

- ulei pe hartie
- timp: ~ 1817
- dimensiuni: 44.9 × 59.5 cm
- loc: SUA, Muzeul Walters din Baltimore

............................................................

............................................................ 

O alta schita (aflata la muzeul Luvru) ne arata momentul aducerii cailor spre locul de start.
Ingrijitorii par niste eroi antici (comparabili cu Ahile si Hercules) incordati la maxim pentru a struni animalele semi-salbatice.

Gericault a pictat si momentul de la finalul cursei (intr-o schita aflata la muzeul din Lille) - cand efortul ingrijitorilor e si mai mare.
Caii trebuiesc opriti sa nu fuga mai departe de locul cursei si apoi adusi inapoi spre grajduri.
Si aici incordarea si efortul sunt redate excelent printr-o serie de linii curbe si prin contraste (de lumini, umbre si cel dintre tonurile verzi si rosii).

Gericault - Pluta Medusei

Ramanem pe o mare in plina furtuna, dar schimbam secolul si pictorul.
De data asta vom vedea lucrarea cea mai cunoscuta a lui Theodore Gericault, pictorul francez care a influentat cel mai mult stilul romantic din secolul XIX.

Pluta Medusei (pictata in 1819) surprinde un moment al tragediei intamplate cu trei ani in urma, cand fregata Medusa s-a scufundat, cu peste 100 de victime.
Putinii supravietitori au plutit timp de 13 zile pana au fost salvati de o alta nava.

Desi initial pictorul facuse schite pentru scenele de cosmar din zilele de deriva (cand s-a ajuns chiar la canibalism), s-a hotarat mai apoi pentru momentul salvarii.

Tabloul lui Gericault a fost primit cu multe critici la prima expunere (insuccesul l-a dus pe autor pana in pragul depresiei), dar apoi a fost recunoscut ca o capodopera, astazi fiind una dintre cele mai pretuite lucrari ale muzeului Luvru.

Privind liniile formate de catarg, sfori, grinzile de lemn, dar si corpurile unor personaje, putem vedea ca nu sunt intamplatoare: observam o structura bazata pe doua piramide (usor inclinate spre stanga).

Pictorul a tratat subiectul cu multa meticulozitate. A vorbit personal cu supravietuitorii si le-a schitat portretele. 

Prin urmare, nu avem chipuri pictate din imaginatie, ci o imagine cat mai realista a scenei.

Dupa aproape doua saptamani de disperare, aparitia navei salvatoare (care abia ocupa cativa centimetri in tablou) starneste o reactie puternica printre marinari.
Ii vedem urcati unii peste altii, agitand esarfe pentru a putea fi observati (printre valurile inalte) si a avea o sansa la viata.

In partea stanga a tabloului, trei dintre marinari nu vor mai apuca salvarea: frigul si foametea i-a rapus. 

Zilele de cosmar s-au intiparit adanc pe chipul personajului cu barba alba: cu o mana inca mai tine trupul tanarului mort de curand si pare ca nici nu observa agitatia celor din dreapta.

Doar tanarul negru isi intoarce chipul spre ceea ce pare o raza de speranta.

THEODORE GERICAULT - PLUTA MEDUSEI

- ulei pe panza
- timp: ~ 1819
- dimensiuni: 490 cm × 716 cm
- personaje: 20
- loc: Paris, muzeul Luvru

Rembrandt - Furtuna pe mare

Ramanem la pictura din Tarile de Jos, de data asta cu o lucrare a celebrului Rembrandt.
O lucrare cu totul atipica in opera sa, fiind singura cu tema marina: Furtuna pe Marea Galileei.

Daca de obicei scriu si despre locul unde pictura poate fi vazuta pe viu, acum avem o situatie mai speciala.
Capodopera lui Rembrandt a fost furata in 1990 de la muzeul din Boston, si inca nu a fost recuperata.
Pana ce autoritatile americane si interpolul vor avea succes in investigatie, nu ne ramane decat sa admiram varianta virtuala.

Incepem cu tema, un episod din Noul Testament si anume cel in care Isus si ucenicii au iesit pe mare la pescuit si au fost surprinsi de o teribila furtuna.
Tabloul lui Rembrandt suprinde furtuna la apogeu, inainte ca Isus sa savarseasca minunea de a calma vantul si valurile.

Compozitia e bazata pe doua mari linii (usor inclinate): cea a catargului si cea a carmei (prelungita de o alta bucata de lemn si apoi de varful barcii). Daca ne uitam mai bine la forma barcii si la franghiile unite la catarg vom observa ca formeaza un con (inclinat spre dreapta).

Furia vantului si a valurilor, corpurile indoite ale celor ce se lupta sa redreseze barca, franghia rupta de sus - toate sunt evidentiate printr-o serie de linii curbe, ingenios construite in compozitie.

Sa privim mai de aproape si personajele prinse in furtuna.

La varful barcii avem momente de disperare: valurile imense (minunat pictate) aproape ca au rasturnat ambarcatiunea.
Ucenicii se lupta sa nu cada in apa involburata, agatandu-se de ce au la indemana.

Este si zona tabloului cea mai scaldata in lumina (venita printr-o spartura de nori). Valurile stralucesc, cu un alb aproape orbitor, lemnul catargului si micile bucati de metal reflecta puternic razele de soare. 

La mijlocul barcii recunostem un chip familiar. Cine a vazut zecile de autoportrete ale lui Rembrandt poate usor identifica trasaturile sale in personajul care priveste spre noi.

In spatele sau, alte doua personaje (dintre care unul abia se vede in umbra) s-au asezat la adapost.

In zona carmei avem sase ucenici in jurul lui Isus. Fiecare cu o alta expresie si gesticulatie: unul se roaga, altuia i s-a facut rau, iar cel cu barba alba abia mai tine carma, incordat la maxim.
Isus reprezinta calmul in toata aceasta agitatie. Evenghelia lui Marcu consemneaza astfel episodul ce va urma:

El s-a ridicat, a certat vântul și a poruncit mării: "Taci! Liniștește-te!" Și vântul s-a potolit și s-a făcut liniște mare.
El le-a spus ucenicilor: "De ce vă este atât de frică? Încă nu aveți credință?"
Ei erau înfricoșați și se întrebau unul pe altul: "Cine este acesta? Până și vântul și valurile îl ascultă!"

REMBRANDT - FURTUNA PE MARE

- ulei pe panza
- timp: ~ 1633
- dimensiuni: 160 cm × 128 cm
- personaje: 15
- loc: necunoscut (furata in 1990 de la muzeul din Boston)

Rubens - seria Vanatorilor (2)

Am vazut (in articolul precedent) o vanatoare de lei si una de tigri - in viziunea marelui pictor Peter Paul Rubens.
Urmatoarea vanatoare la care participam ca spectatori virtuali este una de hipopotami (considerati printre cele mai puternice si feroce animale de pe planeta).

Tabloul (aflat la pinacoteca din Munchen) ne poarta cu imaginatia in Africa, intr-o confruntare violenta dintre cativa calareti (in straie orientale) si animalele care stapanesc zonele mlastinoase.
Tin sa sublinez si aici maiestria lui Rubens de a reda perfect incrancenarea si rapiditatea miscarilor, folosindu-se de o serie de linii curbe, in care se inscriu toate corpurile. 

In centrul compozitiei se afla hipopotamul, atacat din toate partile. Desi a reusit sa doboare doi vanatori, nu are nicio sansa de a scapa. 

Spinarea sa puternica va primi varfurile ascutite a doua sulite, cainii ii sfasaie abdomenul, iar taisul nemilos al sabiei ii va lovi crestetul.

Daca unul dintre vanatori zace mort in noroiul mlastinii, celalalt are sansa de a-si vedea viata salvata.
Crocodilul (cu falcile sale necrutatoare) il ocoleste, iar hipopotamul nu il mai poate ajunge.
Privirea sa speriata e atintita pe uriasii colti ai animalului.

E uimitor felul in care Rubens a reusit sa redea cu fidelitate fiecare amanant.
Cele doua animale exotice sunt realizate cu o precizie aproape fotografica (e de ajuns sa privim  botul si gura hipopotamului sau spinarea crocodilului, cu lumina reflectata in toti solzii).

RUBENS - VANATOARE DE HIPOPOTAMI

- ulei pe panza
- timp: ~ 1617
- dimensiuni: 248 cm × 321 cm
- personaje: 5 oameni, 3 cai, 3 caini, un hipopotam si un crocodil
- loc: Munchen, Alte Pinakotek

........................................

........................................

O lucrare cu o istorie mai nefericita este Vanatoarea de lupi si vulpi (aflata la Muzeul Metroplitan din New York).
Este o lucrare taiata (pentru ca tabloul la dimensiunile initiale nu incapea pe peretele celui care a comandat-o). 

Se poate observa destul de clar cum marginile (in care ar fi trebuit sa-i vedem complet pe cei doi vanatori cu sulitele - iar in dreapta sa vedem calul doamnei) lipsesc - facand compozitia extrem de dezechilibrata.

Si tema difera destul de mult fata de precedentele tablouri de vanatoare. Daca pana acum am avut animale mari, capabile sa lupte si sa provoace pagube insemnate grupurilor de vanatori, aici avem mai degraba un masacru.

Cele trei vulpi si doi lupi nu au nici macar o sansa in fata sulitelor, sabiilor si cainilor dresati pentru a ucide.

Si expresiile faciale ale personajelor din partea dreapta par sa sublinieze asta.
Vedem mai degraba mila si dezgust la cuplul calare (mai degraba spectatori decat implicati in incoltirea si uciderea animalelor).

Realismul cu care Rubens reda trasaturile dar si reactiile animalelor (de furie si disperare) ne uimesc din nou. 

Niciun alt pictor al perioadei nu l-ar fi putut intrece in acest subiect.

 ....................................................

.....................................................

Ultimul dintre tablourile de vanatoare e si mai atipic.
Vanatoarea de mistreti (aflata la muzeul din Dresda) e la fel de dinamica si violenta dar e pictata la dimensiuni mai mici (cea mai mare parte din tablou ocupand-o peisajul luxuriant).

Patru calareti si sase vanatori pedestri (inarmati cu sulite si furci), insotiti de o duzina de caini au reusit sa inconjoare doi mistreti (unul prins sub trunchiul rasucit al copacului si altul prins chiar cand incerca sa sara peste trunchi).

Atipica e si alegerea culorilor. De obicei un adept al culorilor vii, puse in contrast, Rubens a optat pentru nuante destul de sterse, prin care personajele aproape ca se contopesc cu natura.
(Mistretul incoltit, de exemplu, abia se distinge de tufele din spatele copacului).