Tintoretto - Originea Caii Lactee

Prima data cand am auzit de Tintoretto a fost cand am rasfoit o carte veche de istoria artei, acum multi ani.
Erau doar cateva randuri despre el, si o ilustratie alb negru (toate reproducerile din carte fiind fara culori) a lucrarii Originea Caii Lactee.
Prin urmare, a ramas principala imagine cu care il asociez pe marele artist venetian.

Varianta color am vazut-o mult mai tarziu, intr-o revista de pictura, si apoi, in epoca internetului, la rezolutie mare, pe ecranul computerului.
Cine are drum la Londra, poate admira (gratuit) originalul, tabloul fiind expus la National Gallery.

Spuneam in articolul precedent despre obicieiul pictorului de a lucra rapid, neglijent, lasand multe lucrari neterminate.
Din fericire, la acest tablou, avem un caz fericit: totul este lucrat cum trebuie.

Incepand cu compozitia, bazata atat pe o diagonala (data de inclinarea trupului zeitei) dar si pe o serie de linii curbe, care dau impresia de dinamism.

Subiectul ales este unul destul de rar reprezentat in pictura.
Conform mitologiei, Zeus isi aduce fiul (facut cu muritoarea Alcmene) sa fie alaptat de sotia sa, Hera.
Astfel, micul Hercules va capata puteri de zeu, fiind hranit cu lapte divin.

Tintoretto il picteaza pe Zeus sub forma unui tanar viguros, infasurat in dubla mantie (rosie si albastra), insotit de vulturul sau, care ii duce in gheare si arma sa de temut (manunchiul de fulgere). 

Hera e pictata nud, cu trupul in umbra, dar cu chipul si picioarele invaluite intr-o lumina stralucitoare.
Vesmintele (tot in rosu si albastru) sunt cazute la picioare, peste un nor cenusiu, pe care stau si cativa pauni (pasari considerate simbolul ei).
Pictorul ne-o arata in momentul cheie al mitului: cand se retrage speriata, atunci cand alaptarea devine prea dureroasa.
Stropii de lapte se raspandesc pe albastrul cerului, devenind stele.

TINTORETTO - ORIGINEA CAII LACTEE

- ulei pe panza
- timp: ~1580
- dimensiuni: 148 cm × 165 cm
- personaje: 7
- loc: National Gallery, Londra 

..............................................................

..............................................................

O lucrare asemanatoare, facuta cam in aceeasi perioada, este Bacchus, Venus si Ariadna, aflata in colectia expusa la palatul dogilor.
Din pacate, este una nefinisata (dupa cum se observa la faldurile vesmintelor, si la vegetatia de la picioarele personajelor).

Ilustreaza o alta legenda antica, a printesei din Creta, de care se amorezeaza zeul Bacchus.
Cand acesta ii intinde inelul, zeita Afrodita (Venus) ii pune pe cap o cununa de stele, cunoscuta de astronomi drept Corona Borealis.

Tintoretto - Minunea sfantului Marcu

Jacopo Comin (zis Tintoretto) reprezinta o figura aparte in istoria picturii mondiale.
A fost considerat unul dintre cei mai talentati artisti, exceland si la compozitie, si la desen, si la alegerea culorilor. Dar avand si un defect major, anume nerabdarea.
Si-a lasat neterminate majoritatea tablourilor, mereu dornic sa inceapa ceva nou.

In cariera sa destul de lunga, petrecuta in mare parte in orasul natal (Venetia), a abordat subiecte dintre cele mai diverse, printre ele fiind si viata sfantului Marcu (considerat protectorul republicii venetiene).
O serie de lucrari dedicate sfantului se afla la celebra Gallerie dell'Accademia, muzeul de arta al Venetiei, vizitat de milioane de turisti.

Tabloul intitulat Minunea sfantului Marcu este cel mai bine realizat din serie, neavand portiuni sau personaje lasate doar in stadiul de schita rapida, precum putem vedea la celelalte lucrari.

Compozitia este tipica lui Tinotretto: personajele sunt dispuse dupa un plan bine stabilit, dar fara o simetrie stricta. 

Directia privirilor, bratele si picioarele catorva personaje, uneltele de lemn - sunt dispuse pe trei linii, toate ducand spre chipul celui intins la pamant.

Povestea personajului este descrisa in "Legenda de aur" a lui Jacobus de Voragine.
Un sclav, trecut la crestinism, viziteaza mormantul sfantului Marcu, ceea ce il deranjeaza pe stapanul sau, care ordona sa fie pedepsit cu brutalitate.

In partea superioara a tabloului il putem vedea pe stapan, asezat pe un tron inalt.
Nevazut de multime, figura sfantului ii apare (invaluita in lumina) doar sclavului, cel care ii invocase numele.

Inconjurat de multime (barbati cu haine venetiene, altii cu turban oriental, dar si o femeie cu un copil mic in brate) sclavul isi asteapta supliciul, dar se intampla un miracol.
Sub puterea sfantului, toate instrumentele de tortura se sfarama in bratele servitorilor (vedem pe jos fragmente rupte de ciocane si tarusi de lemn), sclavul scapand fara nici macar o zgarietura.

Personajul din centrul lucrarii (cu vesmant maroniu si turban) isi ridica bratele spre stapan, aratandu-i ca e nuputincios in fata acestui fenomen miraculos.

TINTORETTO - MINUNEA SFANTULUI MARCU

- ulei pe lemn
- timp: 1548
- dimensiuni: 416 cm × 544 cm
- personaje: 33
- loc: Gallerie dell'Accademia, Venice

Titian - Iubire sacra, iubire profana

Titian, pictorul cel mai cunoscut al Venetiei, a lasat o colectie impresionanta de lucrari, pictand pana la o varsta inaintata.
Am ales sa scriu (si nu e lucru usor) despre o lucrare al carei subiect nu e pe deplin elucidat.
Pictorul nu a lasat nicio indicatie scrisa, asa ca, dupa moartea lui si pana azi, specialistii au incercat sa identifice tema, personajele, sensul tabloului.
Nu i se stie nici macar titlul original, asa ca azi e cunoscut doar dupa o interpretare acceptata de mai multi critici de arta:  Amor Divino e Amor Profano (Iubire sacra, iubire profana).

Concret stim doar perioada in care a fost pictata (in jurul anului 1514), cel care a comandat lucrarea  (Niccolo Aurelio - secretar important in Venetia) si scopul (ca dar de nunta).
Dupa aproape un secol lucrarea a fost cumparata de familia Borghese, si face si azi parte din colectia aflata la Roma (la celebra Galerie Borghese).

Fundalul tabloului este inchis in partea centrala (de catre vegetatie si personajele de prim plan) dar pe laterale are o profunzime adanca.
In partea stanga vedem case cu etaj (spre care duce o carare serpuita) si un turn de piatra.

In dreapta avem un lac, alte case si turla ascutita a unei biserici. Dincolo de turla vedem vai si coline invaluite in ceata.
Pe malul lacului, doi vanatori calare incearca sa vaneaze (ajutati de ogari) un iepure, la doi pasi de o turma de oi.

Spuneam ca subiectul lucrarii nu e cu adevarat clarificat.
Cine sunt cele doua prezente feminine ?
Cea din stanga are cateva atribute ale unei mirese: rochia alba, coronita din flori de mirt (si, sa nu uitam, aceasta lucrare a fost pictata ca dar de nunta).
Alta interpretare (care da si titlul neoficial al tabloului) ar fi personificarea ideii de iubire profana, in contrast cu cea divina.

In mijloc avem alt mister: daca micul copil cu aripioare poate fi usor identificat ca fiind Cupidon, bazinul in care agita apa ridica semne de intrebare.
De ce are forma unui sarcofag antic ? Si ce semnificatie are basorelieful ? Un cal, siluete nud si o scena violenta. Singurul element clar este emblema lui Niccolo Aurelio (cel care a comandat lucrarea).

In dreapta, cu o mantie rosie si trupul dezgolit, a doua prezenta feminina e si ea invaluita in mister !
Sa fie zeita Venus, zeita iubirii si a senzualitatii ? Venita sa asiste la casatoria viitoarei mirese ?

Dincolo de semnificatii, admiram maiestria cu care sunt pictate cele doua femei, fiecare trasatura si amanunt fiind redate perfect, iar culorile sunt puse intr-un contrast lipsit de stridenta (mantia rosie alaturi de verdele vegetatiei, parul auriu alaturi de albastrul pal al cerului).

Observam ca cele doua femei sunt identice la chip (acelasi model pozand pentru fiecare, probabil fiica pictorului, Lavinia, prezenta in mai multe lucrari ale sale). 

TITIAN - IUBIRE SACRA, IUBIRE PROFANA

- ulei pe panza
- timp: 1514
- dimensiuni: 118 cm × 279 cm
- personaje: 3 (plus alte 10 pe fundal)
- loc: galeria Borghese, Roma

Andrea Mantegna - Parnassus

N-am mai prezentat de mult o lucrare din Renasterea italiana si nici vreo alegorie legata de mitologia greco-romana.
Dupa multe optiuni si variante, m-am oprit la una realizata de Andrea Mantegna, un pictor de seama al scolii venetiene, care a activat in multe orase ale Italiei.

Parnasus, o compozitie care cuprinde mai multe mituri populare in Grecia Antica, se afla in colectia muzeului cu cea mai mare densitate de capodopere pe metru patrat (muzeul Luvru din Paris).
A ajuns aici fiind achizitionata de celebrul cardinal Richelieu (cumparata de la ducele de Mantua) pentru colectia regala.

Cele 12 personaje sunt grupate in cinci sectiuni, pe care le vom vedea mai de aproape in acest articol - dar pana atunci sa urmarim principiile pe care e bazata compozitia, cele care dau armonia lucrarii.
Daca prelungim anumite linii (ale stancii din centru, dar si ale trupurilor catorva personaje) obtinem un triunghi mare in centrul tabloului.
Daca elementele pictate sunt preponderent verticale (toate fiintele si stancile din fundal), cateva forme circulare (arcadele, deschiderea pesterii, arcuirea trupurilor, cercul format de picioarele celor care danseaza) vin sa insufle miscare intr-o compozitie ce ar fi putut fi prea statica.

Vom privi detaliile "sub lupa" incepand cu partea stanga - unde zeul Apollo (al Soarelui, al luminii si al artelor) canta la o lira aurie cantecul pe care muzele danseaza in armonie. 

Muzele, aici in numar de noua, sunt pictate cu multa maiestrie, pictorul reusind sa le picteze pe fiecare intr-o alta pozitie a trupului.
In hora, tinandu-se de mana, sunt doar sase dintre ele - cele doua din dreapta tocmai vin sa se alature, la fel si cea de langa Apollo (cea cu bratele ridicate).
Daca privim mai atent, observam ca au toate aceleasi trasaturi ale chipului, semn ca pictorului i-a pozat acelasi model pentru fiecare dintre ele.

Hora nu este una continua - Mantegna a lasat un spatiu gol in dreptul arcadei, special pentru ca privitorul sa poata zari fundalul: dealuri in ceata si cateva case risipite.

In dreapta, usor de recunoscut dupa atributele sale (toiagul cu serpi incolaciti la varf si sandalele cu aripi) il avem pe Hermes (mesagerul zeilor).
Infasurat cu o mantie aurie, sprijinit pe calul Pegasus (cu aripile pictate extrem de detaliat).

In plan indepartat, il vedem pe Hefaistos (zeul focului si al metalurgiei) iesind manios din grota unde are atelierul de fierarie.
Nud (doar cu o mantie rosie fluturandu-i pe umeri), cu trupul incordat si chipul incruntat, exprimand un strigat de furie.

Motivul furiei il vedem in partea centrala a tabloului !!
Sotia sa, Afrodita (zeita dragostei si a frumusetii) il prefera pe Ares (sau Marte, dupa denumirea romana) - zeul razboiului (pictat aici in armura completa, in contrast cu zeita infatisata complet goala).
Cei doi indragostiti se tin de mana, privindu-se cu drag, spre disperarea celui inselat.
Din cate stim din mitologie, scena nu va ramane nerazbunata, Hefaistos reusind sa-i umileasca in fata celorlalti zei.

La picioarele lor, micul Cupidon ii arata ostentativ lui Hefaistos una dintre sagetile cu care poate face pe oricine sa se indragosteasca.

ANDREA MANTEGNA - PARNASSUS

- tempera pe panza
- timp: ~ 1497
- dimensiuni: 159 cm × 192 cm
- personaje: 16
- loc: Paris, muzeul Luvru

Veronese - Nunta din Cana

In saptamana Pastelui am ales sa nu fac un articol despre Cina cea de Taina sau Rastignire (aveam cateva zeci de variante). Am ramas la pictura lui Veronese si am ales cea mai impresionanta lucrare a lui: Nunta din Cana.

Un episod din Noul Testament (mai exact din Evanghelia lui Ioan) relatand prima minune facuta de Isus: la rugamintea mamei sale, a transformat apa in vin, pentru a ajunge pentru toti nuntasii.

Tabloul (de dimensiuni mari) se gaseste in colectia celui mai celebru muzeu de arta din lume: muzeul Luvru din Paris.
De asemenea, se afla in cea mai vizitata sala a muzeului: cea in care se afla si Mona Lisa a lui daVinci (cele doua tablouri se afla 'fata in fata').

Daca facem abstractie pentru cateva momente de personaje (in numar de 122, daca am numarat eu bine), putem observa mai bine liniile dominante din compozitie.
In primul rand cele doua mari orizontale : masa lunga si balustrada (amplasata exact la mijlocul tabloului).
Apoi liniile verticale: un numar mare de coloane in stil antic (la care se adauga si imensul turn din dreapta).
Daca urmarim liniile de perspectiva, observam (asa cum era de asteptat) ca se intalnesc in punctul central al compozitiei: chipul lui Isus.

Isus, alaturi de mama sa si de o parte dintre ucenici, se afla la masa principala, fiind oaspeti de seama ai nuntii.
Intr-o multitudine de gesturi si expresii faciale cat mai diverse (facute de zecile de persoane din jur), Isus se diferentiaza prin pozitia fixa si ochii atintiti spre noi, privitorii acestui tablou.

In prim plan avem grupul muzicienilor, ocazie de a vedea ca Veronese nu are doar un simt ascutit al culorilor, dar si simtul umorului.
Muzicienii poarta chipul celor mai buni pictori venetieni ai momentului: cel din stanga (in costum alb) e chiar Veronese, insotit de Jacopo Bassano, Tintoretto si batranul Titian.

La picioarele lor stau doi caini de rasa, total impasibili la agitatia din jur.

Tot in prim plan, in stanga si in dreapta muzicienilor avem degustarea apei transformata in vin.
Slujbasii toarna din vase, nobilii (in costumele lor somptuase, pictate in culori vii) gusta si apreciaza bautura obtinuta miraculos.

Vinul este servit si la masa mirilor (in partea stanga a tabloului).
Mirele (in haine orientale, cu o mantie aurie pe umeri) intinde mana dupa pahar, in timp ce mireasa (in rochie alba cu albastru, impodobita cu aur si perle) priveste spre noi.
Langa ei avem doar chipuri mirate, neintelegand cum s-a produs o asemenea minune.
Singura nepasatoare este domnita blonda cu rochie albastra si scobitoare in mana.

Reactii de uimire si costume in culori incredibile - asta gasim in capatul opus al mesei si al tabloului.
De data asta oaspetii poarta vesminte venetiene - singurii cu aer oriental sunt servitorii care aduc vinul la masa.

Revenim la axa centrala a tabloului pentru personajele (deloc intamplatoare) aflate deasupra mesei.
Chiar deasupra lui Isus, este taiata carnea de miel, o scena ce simbolizeaza viitorul sacrifiu al Mantuitorului.

VERONESE - NUNTA DIN CANA

- ulei pe panza
- timp: ~1563
- dimensiuni: 677 cm × 994 cm
- personaje: 122
- loc: Paris, Muzeul Luvru

Veronese - Familia lui Darius in fata lui Alexandru Macedon

Daca in articolul precedent am vorbit despre fresca cu nunta lui Alexandru Macedon, de data asta vom vedea un tablou ce il are protagonist tot pe marele lider militar al antichitatii.
Familia lui Darius in fata lui Alexandru Macedon - in viziunea marelui pictor Veronese.

Un episod al campaniei lui Macedon in Orient, dupa infrangerea si alungarea regelui persan Darius.
Familia acestuia (sotia Stateira I alaturi de fiicele Drypetis si Stateira II) ingenuncheaza in fata lui Alexandru.
Acesta le va trata cu generozitate, incercand sa castige sprijinul poporului persan.

Tabloul poate fi admirat la Londra, la National Gallery, in camera 9 (de la etaj), alaturi de alte cinci tablouri ale lui Veronese.

Fundalul aminteste de un decor de teatru, pictat fara mari contraste. Balustrada alba e plina de privitori, martori ai scenei principale.
In prim plan personajele sunt asezate in trei grupuri.
Daca urmarim linia privirilor, putem observa ca majoritatea duc la regina si printesa, facandu-le principalul punct de atentie al tabloului.

Familia lui Darius e grupata intr-o forma (aproape) piramidala.
Regina si printesele ies in evidenta, prin culoarea deschisa a pielii (in contrast cu chipul rosiatic al batranului dregator) si prin rochiile in culori vii si pline de ornamente (in contrast cu albastrul mantiilor ce le inconjoara).

Chipul reginei Stateira si al printesei sunt aproape identice.
Cel mai probabil Veronese a folosit acelasi model feminin pentru a le portretiza.
Hainele nu sunt nici pe departe in stilul oriental - Veronese a ales sa le picteze in rochii venetiene, cu frumoase podoabe (mai ales sirurile de perle, purtate la gat si in par).

Alexandru e pictat impunator, inconjurat de soldatii sai, surprins chiar in momentul cand face gestul de clementa.
Costumul lui (in nuante roz-rosiatice) e inspirat din cele antice. Spre deosebire de cele ale soldatilor, costumati in armuri medievale (pictate extrem de amanuntit).
Duritatea metalului (din armuri si halebarde) e "indulcita" de mantiile viu colorate purtate de fiecare.

Nici in zona marginala a tabloului, Veronese nu se abate de la calitate.
Picteaza personaje extrem de detaliate, cum ar fi bufonul ce se sprijina de fata in costum verde (tinand in mana doi pechinezi de rasa) si maimuta dresata - ce intoarce spatele familiei regale, fiind preocupata cu siragul pe care il tine in mana.
Sau (in extremitatea dreapta) baiatul sprijinit de scutul auriu, frumos ornamentat.

VERONESE - FAMILIA LUI DARIUS IN FATA LUI ALEXANDRU MACEDON

- ulei pe panza
- timp: ~1570
- dimensiuni: 236 cm × 476 cm
- personaje: 21 (+ 27 pe fundal)
- loc: Londra, National Gallery