Mark Ryden - Dangerous

La inceputul anilor '90, pe atunci tanarul artist Mark Ryden (specialist in suprarealism combinat cu pop-art) a fost ales de superstarul pop Michael Jackson sa picteze un tablou care sa serveasca drept coperta pentru noul sau album.
Dangeorus s-a dovedit a fi cel mai apreciat album al muzicianului, iar coperta a devenit una dintre cele mai cunoscute imagini ale culturii pop.

Intr-un interviu dat cativa ani mai tarziu, pictorul povesteste cum a decurs comanda lucrarii:
"The parameters I was given were to focus on Michael’s eyes, show the earth in peril, and include kids and animals. I was instructed the image could be scary, but should still be fun. This was the most exciting project of my life up to that point.”

Doar tema generala a pornit de la Michael si echipa sa de productie, creatia in sine si multele elemente si detalii (pe care le vom vedea si noi mai de aproape) sunt rodul imaginatiei pictorului.

In stanga lucrarii, pe un tron de aur (ornat cu ingerasi aurii, dar si cu o maimuta inaripata, precum cele din filmul "Vrajitorul din Oz"), avem trupul si vesmintele lui Napoleon Bonaparte (asa cum au fost pictate de celebrul pictor Ingres) dar cu cap de caine. O parodie a imaginii imperiale.

In dreapta, pastrand simetria, avem vesmintele imperiale britanice (purpurii, cu guler de danteala - asa cum le stim din portretele reginei Elisabeta I), doar ca aici capul incoronat este de pasare (mai exact specia Kingfisher - "pescarel").
Alte doua pasari trag de mantia imparatesei si dezvaluie un trup mecanic, format dintr-un sistem complicat de rotite zimtate.

Din coroana imperiala zboara o suita de zane aproape transparente, iar la baza tronului avem un bust de copil, cu pielea in doua culori (inchisa si deschisa), alaturi de un element imprumutat din pictura lui Hieronymus Bosch (cuplul care se imbratiseaza intr-o capsula inchisa).

Mai jos vedem tot doua imagini simetrice: intrarea si iesirea intr-un tunel inspirat din parcurile de distractie (sa nu uitam ca si Michael Jackson avea un parc tematic construit pe mosia sa).
In tunelul din stanga (unde avem un simbol al piratilor si inscriptia in latina "intrare") observam un elefant, o antilopa, un sobolan (o referinta la cantecul "Ben" de pe al doilea album al lui Michael) si cimpanzeul Bubbles (animalul de companie preferat de artist).

La iesirea din tunelul intunecat (unde scrie "exitus" si avem simbolul ochiului) vedem in vagonete un schelet de elefant si unul de antilopa, alaturi de micul actor Macaulay Culkin si de Michael copil (asa cum arata pe vremea formatiei Jackson 5).

In mijlocul lucrarii pictorul a amplasat o fetita africana cu un craniu de animal in brate, stand pe o palma uriasa (acest concept este primul din tot ce a schitat Ryden pentru acest tablou).
Alaturi de ea vedem profilul lui Phineas Taylor Barnum, seful celui mai de succes circ din SUA (un personaj care ii fascina atat pe Michael cat si pe pictor). Pe capul lui sta starul circului, piticul “Michu” Meszaros (cu a sa palarie cu numarul 7).

Intre ei (sub titlul albumului: Dangerous) avem o alta referinta culturala, de data asta din cinematografie: un peisaj industrial, sumbru si cenusiu, inspirat din filmul Metropolis (din 1927). Sistemul de tevi pare ca striveste globul pamantesc, tot mai afectat de industrializarea accelerata.

Dintre toate elementele imaginate si pictate de artist, atentia ne este totusi atrasa cel mai mult de ochii hipnotizanti ai lui Michael.
Incadrati intr-o masca aurie, ornata cu ingerasi, clovni, animale (o intreaga gradina zoologica vedem la baza mastii), si (din nou) cimpanzeul Bubbles.

Intrebat de reporter care e sensul elementelor din compozitie, Mark Ryden a raspuns asa:
"I believe if a painting is explained, it loses something for the one who observes it. I like the feeling of mystery and symbolism and I do not want it to be lost. It's an important part of the image for me. I am more interested in how other people interpret it for themselves."

Asadar, sa respectam dorinta artistului, si sa lasam o parte dintre amanunte (pe langa cele descifrate in acest articol) invaluite in mister sau la dispozitia imaginatiei fiecarui privitor.

MARK RYDEN - DANGEROUS

- acrilic pe lemn
- timp: 1991
- loc: colectia privata a pictorului

Otto Dix - Triptice

Otto Dix nu e foarte cunoscut in Romania, dar pentru pictura interbelica germana e un nume de referinta.
Ca artist s-a bucurat de mult succes (a ajuns chiar profesor de arta la Dresda si lider al miscarii "noua obiectivitate"), dar a trait si ani de cosmar in timpul primului razboi mondial (a fost soldat, apoi ofiter, luand parte la cele mai crunte batalii de pe frontul de vest). 

Experienta razboiului (traita din plin) il va marca profund, si personal dar si in viziunea artistica: ororile vazute pe front il vor bantui tot restul vietii.
Va dedica mai multe lucrari (si de grafica, si pictura) acestor imagini intiparite adanc in mintea sa, cea mai cunoscuta fiind Tripticul "der Krieg" (razboiul).

Facut in stilul maestrilor vechi din Renasterea germana, Tripticul a starnit multe reactii in 1932 (cand a fost finalizat), dar apoi au urmat ani grei pentru artist. Nazistii au venit la putere, iar stilul sau de arta a fost catalogat drept "degenerat".

Din fericire, Dix a avut inspiratia sa isi ascunda o mare parte dintre lucrari si astfel a reusit sa le salveze de la distrugere.
Abia dupa al doilea razboi mondial (in care a fost din nou mobilizat, de data asta in trupele de veterani) a reusit sa isi reia viata artistica.
Tripticul a ajuns in cele din urma (mai exact, in 1968) in colectia muzeului din Dresda.

Privit de la stanga la dreapta, observam trei scene in ordine cronologica: pe panoul stang, soldatii marsaluiesc incolonati, cu ranita in spate si pusca pe umar, invaluiti intr-o ceata deasa, sub un cer plin de nori grei.
Atmosfera e sumbra, dar imaginea inspira miscare, viata, spre deosebire de celalalt panou (cel in care vedem momentele de dupa batalie).
Aici, in lumina violenta si rosiatica a focului, vedem o figura fantomatica (reprezentand chiar un autoportret al artistului) tarand un corp inert.
La picioarele lui, un alt soldat (cu masca de gaze atarnandu-i de fata) se taraste printre cadavrele camarazilor ucisi de gloante si obuze.

Panoul central atrage, in mod firesc, toate privirile.
Fundalul ne arata ruinele unei localitati, cu ziduri si trunchiuri de copac acoperite de o cenusa albicioasa.
De o structura de metal atarna o figura sinistra: un soldat din care a ramas scheletul, un bocanc si zdrentele uniformei.

In partea de jos, pictorul a amplasat un alt trup sfartecat - cu capul in jos, teapan ca o barna de lemn, alb ca varul si ciuruit de zeci de gloante.
Are urme de proiectile pana si in palma deformata si inclestata.

Langa el, observam singura fiinta vie din acest tablou central.
Printre bucatile de lemn carbonizat (pictate atat de realist) si printre amestecul de trupuri, sange si cenusa, vedem un soldat cu mantia pe umeri si masca de gaze pe figura.
Lipsa chipului il face impersonal, e aproape ca un obiect in peisajul plin de oroare.

OTTO DIX - TRIPTIC (RAZBOI)

- ulei pe lemn
- timp: 1928-1932
- dimensiuni: 204 cm × 306 cm
- loc: Dresda, galeria Neue Meister

....................................................................

....................................................................

Un alt Triptic prin care Otto Dix s-a facut remarcat e cel realizat in 1928: Metropolis.
Trei panouri in culori vii, in care e surprinsa o scena din viata de noapte a unui oras german de dupa razboi. 

 

Panourile laterale ne arata intrarea in club: straduta ingusta, murdara, cu caini vagabonzi, prostituate (pictate caricatural, cu chipuri grotesti) si, mai ales, cu cersetori.
Fosti soldati, ajunsi infirmi, traind din mila trecatorilor.

Lucrarea principala ne arata interiorul salii de dans - orchestra de jazz (muzica tipica epocii interbelice), animata si zgomotoasa, cu lumina reflectata in instrumentele de alama.

In centrul imaginii, barbati si tinere femei, dansand charleston sau sorbind din sampanie.
Toate trupurile sunt intentionat disproportionate, pentru un efect vizual care amplifica miscarile si gesturile.
Rochii scumpe, perle si bijuterii, evantaie din pene de strut - o lume pestrita, opulenta, in total contrast cu imaginea zdrentaroasa a strazii de afara.

Salvador Dali - Metamorfoza lui Narcissus

Ramanem in lumea miturilor si ramanem la tema metamorfozelor.
De data asta pentru o intalnire dintre un mit antic si imaginatia fara margini a celebrului pictor spaniol Salvador Dali.

Rezultatul ? Una dintre cele mai cunoscute lucrari ale stilului supra-realist: Metamorfoza lui Naricissus, pictata in 1937 (in perioada cand Spania era ravasita de razboiul civil) si cumparata in anii'70 de muzeul Tate din Londra.
Astazi se afla in cladirea noua a muzeului (amenajata intr-un fost spatiu industrial de pe malul Tamisei).

Poetul Ovidius (cel exilat de imparatul Augustus la Tomis) a descris cel mai bine povestea lui Narcissus in cartea sa "Metamorfozele".
Un tanar semizeu de care se indragosteste nimfa Echo, dar el o respinge, fiind preocupat doar de sine. Nimfa cere ajutorul zeitei Nemesis care decide sa il pedepseasca: aceasta il ademeneste pe malul unui rau, unde Narcissus se indragosteste de propria imagine reflectata pe luciul apei.
Dragostea pentru sine il va duce la pieire, iar pe locul unde a murit va rasari o specie noua de flori: narcisele.

In tabloul lui Dali nu o intalnim nici pe nimfa Echo, nici pe Nemesis.
Undeva in plan indepartat observam un grup de nuduri (si femei si barbati) dispuse intr-un cerc: ei reprezinta atractia sexuala fireasca, pentru alte persoane si nu pentru sine.

In prim plan, pe malul apei, avem metamorfoza, ingenios pictata de Dali, folosindu-se de jocul de forme si umbre.
Doua imagini (stanga: tanarul semizeu privindu-se in oglinda apei - dreapta: o mana impietrita) cu elemente comune si elemente in contrast.
Picioarele si bratele (scaldate in lumina aurie) se transforma in degete uriase de piatra, trunchiul dispare, iar capul (aplecat, cu fruntea pe genunchi) devine un ou.

Din coaja oului rasare frumoasa floare alba a primaverii: narcisa.

Dincolo de mana impietrita (si napadita de furnici: un element des intalnit in tablourile lui Dali) avem o a treia reprezentare a lui Narcissus: sub forma unei statui, pe un piedestal, simbol al faptului ca povestea acestuia a intrat in colectia de mitologii a lumii.

SALVADOR DALI - METAMORFOZA LUI NARCISSUS

- ulei pe panza
- timp: 1937
- dimensiuni: 51.2 cm × 78.1 cm
- personaje: 12
- loc: Londra, muzeul Tate Modern

Lucas Cranach - Fantana tineretii

Obsesia tineretii vesnice exista de cand lumea.
O dorinta a multora, care a inspirat mituri, printre care si cel al Fantanii Tineretii.

Unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai Renasterii germane, Lucas Cranach, a realizat cea mai cunoscuta ilustrare a acestui mit (in jurul anului 1546, cand avea deja peste 70 de ani), avand ca referinta poemul contemporanului sau, Hans Sachs.

Nu se stie cine a comandat acest tablou, sau daca a fost facut de Cranach din proprie inspiratie, dar, dupa moartea pictorului, a facut parte din colectia regala a Prusiei (astazi aflandu-se la muzeul de arta din Berlin).

Privind in adancimea tabloului, vedem un peisaj fantastic, probabil fara o referinta reala, ci unul izvorat din imaginatia artistului.
Stanci uriase, de forme ciudate, pe varful uneia dintre ele fiind construit un castel.

Un alt castel (de data asta mult mai mare si mai detaliat) e amplasat in dreapta, pe malul unui rau, la poalele stancilor.

Planul principal al lucrarii urmeaza o impartire, pe de o parte in trei (malul stang, bazinul de apa, malul drept), dar si in doua jumatati egale: pana la coloana izvorului avem doar personaje batrane, iar partea dreapta e rezervata tineretii.

In partea stanga, pe drumuri prafuite, sosesc carute pline cu femei in varsta, atrase de renumele izvorului, dornice sa vada si sa traiasca minunea reintineririi.
Intre personaje se distinge barbatul cu roba rosie, ochelari si catastif sub brat. Cel mai proabil un doctor, cercetand cu atentie miraculoasa transformare.

Mai jos, pictorul plaseaza patura sociala cea mai defavorizata: aici batranele sunt aduse la izvor cu roaba, cu targa, sau chiar cu carca.

Ne indreptam privirea spre locul principal al compozitiei: Fantana cu apa vindecatoare, care poate da inapoi ceasul biologic.
Amplasata (evident) in centrul lucrarii, scoasa in evidenta si prin lumina care cade pe trupuri si pe suprafata apei.

Femeile batrane (care intra in bazin prin partea stanga) sunt pictate in mod grosier, reprezentate prin miscari greoaie, spinari arcuite, chipuri care amintesc de stilul lui Hieronymus Bosch sau de caricaturile schitate in caietele lui daVinci.

Contactul cu apa miraculoasa duce la o metamorfoza completa: o intinerire cu cativa zeci de ani.
Odata trecute de coloana izvorului, trupurile si chipurile capata trasaturi adolescentine, parul alb devine blond-auriu, vigoarea si vitalitatea pulseaza din nou in interior.

Nudurile de fete tinere sunt omniprezente in lunga cariera a lui Cranach, acesta pictand multe scene mitologice cu zeite si nimfe.
In schimb, nudurile de femei in varsta reprezinta o premiera pentru el, si (in general) o raritate in pictura Renasterii.

Fetele sunt asemanatoare la chip, la par si la trup (probabil artistul folosind ca referinta acelasi model) dar pozitiile si atitudinile in care sunt surprinse evita monotonia imaginii: unele inoata, altele isi spala trupul, altele parul, altele se harjonesc - totul inspira ideea de dinamism, dar si cu o sugestie erotica.

Odata iesite din Fantana tineretii, fetele sunt intampinate de un tanar gentilom, care le indeamna spre cortul rosu, acolo unde vor gasi rochii elegante, pe masura lor.

Mai sus de cort si de izvor avem o gradina cu pomi roditori (in contrast cu peisajul sterp si stancos din stanga).
Aici fetele se plimba la bratul gentilomilor, in acompaniamentul muzicienilor.

Tot aici, vedem partea de sus a izvorului, ornamentata cu imaginea zeitei Afrodita si a micului Cupidon.

De cealalta parte a pomilor, intr-un luminis, a fost intinsa o masa bogata, unde femeile reintinerite sunt invitate sa petreaca, sa sarbatoreasca miracolul prin care au trecut.

La cateva secole distanta, tabloul lui Cranach inca fascineaza, fobia fata de neajunsurile batranetii si imaginea utopica a tineretii vesnice fiind la fel de actuale si astazi.

...............................................................

LUCAS CRANACH - FANTANA TINERETII

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1546
- dimensiuni: 120.6 cm × 186 cm
- personaje: ~ 101
- loc: Berlin, muzeul de arta

Botticelli - Legenda lui Nastagio Onesti

Cu o scurta exceptie (anii de lucru la frescele capelei Sixtine de la Vatican), Sandro Botticelli a fost mereu legat de orasul Florenta, si de influenta familie Medici.
Familia Medici fiind si cea care a comandat cele patru lucrari despre care voi scrie in continuare, o ilustrare a unei povestiri din Decameronul lui Baccacio.

Tablourile au fost menite ca dar de nunta pentru finii lui Lorenzo de Medici, multe secole mai tarziu ajungand in colectia muzeului Prado din Madrid (mai putin ultimul, care se afla intr-o colectie privata).

Legenda lui Nastagio degli Onesti este o poveste stranie, mai greu de inteles in zilele noastre.
In prima parte a intamplarii imaginate de Baccacio si ilustrata de Botticelli, tanarul Nastagio rataceste prin padure, mahnit si ingandurat. Fata pe care o curteaza il trateaza cu raceala si are orgoliul ranit.
Deodata, ii apare in fata ochilor o scena fantastica: fantoma unei fete goale, atacata de cainii de vanatoare ai unui cavaler in armura (si ei tot fantome).

Fata e ucisa, si inima ei e aruncata cainilor.
Nastagio e socat, dar apoi afla ca e vorba de viziunea unei pedepse divine: cavalerul e stramosul sau, care a fost batjocorit de iubita si a ajuns sa se sinucida. Divinitatea i-a obligat sa retraiasca (ca aparitii fantomatice) aceasta scena in fiecare zi.

Lui Nastagio ii vine ideea sa profite de situatie si organizeaza un ospat chiar in acest luminis din padure.
Al treilea tablou din serie (si cel mai complex) ne dezvaluie acest ospat, unde e invitata familia fetei pe care o iubea Nastagio, mizand pe aparitia fantomelor pentru a le testa reactia.

In partea stanga, vedem clar reactia iubitei (si a insotitoarelor) la vederea scenei socante.
Chipuri speriate, gesturi disperate, masa rasturnata, cu toate vasele cazand pe jos.

Mesenii au si ei aceeasi reactie. Aparitia fantomelor chiar in fata mesei lor ii tulbura profund.
Pentru chipurile personajelor, Botticelli a ales chiar membrii ai familiei Medici.
(putem vedea si emblema familiei in fundal, atarnata pe copac, bile rosii si una albastra pe un scut galben).

Cavalerul, stramosul lui Nastagio care a murit de nefericire, e pictat cu cea mai multa minutiozitate.
(armura aurie, cu toate detaliile si ornamentele, pozitia de lupta si chipul ravasit de furie).

Pe fundal mai vedem o emblema (capul de maur pe fundal alb) - un simbol popular in epoca, pe care il putem gasi si pe steagul din Corsica si pe cel din Sardinia.

In mijlocul lucrarii revedem aparitia fantomei fetei osandita de divinitatate sa retraiasca aceasta scena de cruzime, ca pedeapsa ca si-a batut joc de iubirea cavalerului.
Langa ea, Nastagio incearca sa explice oaspetilor care e natura acestei aparitii care i-a speriat de toti.

Toata ideea cu ospatul are efectul scontat: fata pe care o iubea Nastagio renunta la atitudinea rece si accepta sa il cunoasca, apoi sa lege o relatie.
In ultimul tablou al seriei (singurul care nu se afla la muzeul Prado) avem scena nuntii lui Nastagio, epilogul acestei povestiri din Decameron.

SANDRO BOTTICELLI - LEGENDA LUI NASTAGIO ONESTI

- ciclu de patru tablouri
- tempera pe panou
- timp: ~ 1483
- dimensiuni: 82 x 138 cm
- loc: Madrid, muzeul Prado

Botticelli - Nasterea lui Venus

Pastram tema (mitologia greaca, o sursa nesecata de inspiratie) dar trecem la unul dintre cei mai apreciati pictori italieni (Sandro Botticelli) si la o lucrare cunoscuta in toata lumea: Nasterea lui Venus.

Tabloul ilustreaza un text al poetului Angelo Poliziano (care descrie nu momentul nasterii zeitei din spuma marii, ci momentul cand e adusa la tarm intr-o scoica uriasa) si a fost comandat de celebra familie Medici (cei care controlau intreaga regiune a Florentei).
Din colectia Medici, tabloul a ajuns in cele din urma la muzeul Uffizi (in secolul 19), principalul punct de atractie al orasului Florenta. 

Intr-o traducere aproximativa, textul lui Poliziano suna asa:
"Plutind peste valuri, invelite în spuma alba (...) o tanara cu infatisare neumana, este purtata pe o carapace, dusa la mal de vantul Zephyr cel jucaus; si se pare ca raiul se bucura de nasterea ei."

Zephyr, personificarea vantului de primavara, o are in brate pe Aura (personificarea adierii).
Ambii au aripi puternice, cu reflexe aurii, care ii poarta peste apa marii, pe suprafata careia formeaza valuri cu suflul lor.

Odata cu nasterea zeitei dragostei s-au nascut si trandafirii, florile cel mai des asociate cu iubirea.
Trandafiri pe care ii putem vedea luati de vant, zburand haotic in jurul personajelor.

In partea dreapta, avem o tanara infatisand Primavara (pe care Botticelli a mai pictat-o si in alta capodopera a sa).
Cu rochia alba plina de flori, si o girlanda de mirt, intinzand o mantie rosiatica pentru a acoperi goliciunea zeitei.
Toate faldurile si detaliile sunt pictate cu o maiestrie iesita din comun, nimic nu a fost tratat cu graba sau neatentie.

In centru, Botticelli o amplaseaza pe Venus, zeita aparuta din mare, viitoarea protectoare a indragostitilor de pretutindeni.
Pozitia corpului si atitudinea sunt inspirate din sculptura clasica "Venus pudica".
Zeita incearca sa isi acopere goliciunea cu mainile si parul, reusind doar partial, inspirand in acelasi timp sfiala si senzualitate.
Culorile complementare o scot si mai mult in evidenta (albastrul cerului in contrast cu trupul si parul in nuante aurii).

Chipul zeitei e inspirat (dupa cele mai multe surse) de cel al Simonettei Vespucci, apropiata a familiei Medici.
Gasim trasaturile ei si la celelalte doua personaje feminine, dar si in multe alte tablouri ale lui Botticelli.
Muza lui Botticelli a avut o soarta tragica (a murit de tanara), dar chipul ei e admirat deja de secole de toti iubitorii de pictura.

SANDRO BOTTICELLI - NASTEREA LUI VENUS

- tempera pe panza
- timp: ~ 1486
- dimensiuni: 172.5 cm × 278.9 cm
- personaje: 4
- loc: Florenta, muzeul Uffizi