Hieronymus Bosch - Infernul muzicantilor

Am vazut panoul central (cel reprezentand Gradina Placerilor), acum le vom privi mai de aproape si pe cele laterale.
In stanga avem Paradisul (realizat destul de saracacios, cel putin comparativ cu restul lucrarii, sau cu reprezentarea lui in celalalt triptic al lui Bosch, Carul cu Fan).

Tema principala o reprezinta momentul creatiei omului.
Adam se trezeste din adormire si priveste la fiinta nou-creata (Eva), cu care isi va imparti destinul.
La picioarele lor, intr-o mica balta, se scalda cele mai ciudate animale: o pasare cu trei capete, un ornitoric care citeste, un peste-unicorn si un peste cu aripi.

Panoul din dreapta a fost numit Infernul Muzicantilor, si a starnit un numar mare de controverse, interpretari si comentarii de-a lungul timpului.

Incepem cu partea de sus, unde intalnim o tema tipica pentru Bosch: orasul incendiat.
(spuneam in alt articol ca pictorul a fost martor al marelui incendiu care a mistuit o parte din orasul sau natal).

Sub incendiu avem "un vehicul" format din doua urechi (unite de o sageata) prinzand la mijloc lama unui cutit gigantic.
Pe unde trece, lama sfarteca pacatosii, spre satisfactia demonului cuibarit in gaura urechii.

Tot aici, un imens craniu de vita serveste ca sprijin pentru demonul care atarna (de o cheie) un pacatos inert.
Un ornitorinc in haine de calugar arata spre un alt demon (care se da in leagan cu firele care atarna tot din imensul craniu).

Figura centrala a panoului e una dintre cele mai emblematice din opera lui Bosch.
Hibridul cu chip de om, corp ca un ou spart si picioare lemnoase proptite in doua barci.

Pe discul care serveste drept palarie troneaza un cimpoi caruia ii dau tarcoale cele mai bizare fiinte.
In coaja "corpului" vedem un fel de taverna, la care se urca cu o scara.
Iar chipul (privind spre noi) e, cel mai probabil, un autoportret al artistului.
(mai ales ca aceasta figura apare si in caietele de schite ale lui Bosch).

Langa "fiinta cu picioare de lemn" avem alte ciudatenii:
Un om cu casca de soldat e strapuns cu sabia de un monstru cu aripi de fluture la urechi.
Un felinar se deschide si un alt soldat priveste cum un cavaler in armura e devorat de o haita de caini aproape scheletici.
Toata "constructia" se spijina pe lama unui alt cutit de bucatarie.

Mai jos putin avem un mic lac inghetat (in contrast, astfel, cu partea de sus a panoului, cea cu flacarile incendiului).
Aici pacatosii se ineaca in sparturile din gheata, in timp ce un ornitorinc (deja al doilea din tablou) se da cu patinele, purtand pe umar un arc cu sageti.

In partea stanga intelegem mai bine titlul de "infernul muzicantilor".
Nu putem sti de ce muzica e considerata un mare pacat, dar trebuie sa recunoastem priceperea pictorului de a scorni cele mai ingenioase scene.

O lauta si o harpa servesc aici drept obiecte de tortura. La fel lauta mecanica si instrumentul de suflat - toate sunt folosite pentru inlantuirea nefericitilor.
Un demon cu cap de sarpe scrie cu limba pe dosul unui pacatos o partitura muzicala.

Scena imediat urmatoare duce si mai departe ideea de grotesc.
Tronand ca un rege (cu un ceaun pe post de coroana), un demon-pasare devoreaza un barbat.
Pe partea cealalta ies alti oameni, cazand intr-o hazna (in care un alt om defecheaza monede de aur si un altul varsa).
Sub mantia pasarii vedem o femeie pipaita de un sobolan, in timp ce se priveste intr-o oglinda fixata pe dosul unei fiinte verzi cu picioare lemnoase.

Avem si o scena in care pacatul e reprezentat de jocurile de noroc.
Pacatosii sunt sfartecati de sobolani, printre carti de joc si zaruri cazute pe jos.

In ultimul colt al lucrarii, doi caini (cu armura pe spate) musca un om cazut la pamant.
Tot o armura poarta si bizara fiinta cu picioare de reptila si cioc de pasare.
De cioc atarna calimara omului care scrie ceea ce porcul (cu voal de calugarita) ii sopteste la ureche.

Un balamuc imposibl de descifrat, dar si o imaginatie demna de admirat, aproape fara egal in lumea picturii.

Hieronymus Bosch - Gradina placerilor

Am scris in luna mai un prim articol despre Hiernoymus Bosch, cel mai complex, misterios si controversat pictor al Renasterii olandeze.
De data asta voi scrie despre cea mai cunoscuta lucrare a sa (tot un triptic): Gradina Placerilor.

Ca si Carul cu Fan, aceasta se afla la Madrid, in muzeul Prado, intr-o sala dedicata special marelui pictor (sala 56A).

Panoul central (cel ce da si titlul intregii lucrari) reda o scena in aer liber, intr-o gradina plina de elemente fantastice, rod al imaginatiei la superlativ a autorului.
Cu greu putem gasi o perspectiva, sau un principiu clar dupa care au fost amplasate personajele (cateva sute la numar).
Si, cu toate acestea, compozitia nu e dezechilibrata, desi privirea e atrasa in zeci de locuri deodata.

In partea de sus avem un lac, cu cinci fantani.
Structura lor e cel putin bizara, nesemanand cu nimic familiar noua. Nu sunt fantani de marmura, sau de piatra, cu oranamente sculptate.
Par facute din piatra lucioasa (roz si albastra) cu elemente organice, cu forme cat mai ascutite si mai rasucite.

Cea din centru are cateva personaje nud, care ori se odihnesc pe balustrada ingusta, ori inoata in jurul ei, ori se adapostesc in cavitatea de la baza.

La baza fantanii din stanga avem o specie din lumea fanteziei: fiinte acvatice cu cap de soparla si trup de peste.
O astfel de fiinta isi intinde bratele spre o sirena (trup de femeie si coada de peste).
Alaturi, avem si grupuri de oameni: cativa asezati pe iarba, ospatandu-se dintr-o capsuna uriasa.
Mai sus, un alt grup iese din apa lacului si se inghesuie intr-o coaja sparta de ou.

Sub planul cu lac si fantani avem o pajiste - singurul spatiu din tablou unde avem linii clare de compozitie: personajele se invart intr-un cerc larg (in sens invers acelor de ceasornic).
Aproape o suta de barbati goi dau ocol micului lac unde se scalda femeile.
Toti sunt calare pe o sumedenie de animale - si din fauna reala si din cea mitologica: cai, magari, porci, tapi, camile, porci, inorogi, grifoni.

Femeile nu par impresionate de cei ce le dau tarcoale.
Se balacesc in apa mica a "piscinei" rotunde, printre pasari care ori se adapa ori se aseaza pe capetele lor.

La stanga acestui mic lac, pe o pajiste in panta, privim o pasare cu cioc lung si ascutit, in care se inghesuie un grup de oameni (cativa dintre ei stau cu capul in jos).
Un alt om cu capul in jos sta asezat pe capul pasarii.
Simboluri imposibil de descifrat, autorul preferand sa nu lase nicio explicatie scrisa.

Ciudatenii si mai mari gasim si de partea cealalta a micului lac:

Oameni purtand pe umeri un fel de coada uriasa de crustaceu, pe care sta un mic urs.
Alt grup de personaje - inghesuite intr-o floare rosie.
Un om stand cu capul in jos, tinand pe picioare o sirena (si ea cu capul in jos).
Sau grupul care poarta (ca pe un stindard) o soparla.

Mai "coboram un etaj" si dam de coltul cu opt pasari uriase (foarte realist pictate).
Printre ele stau oamenii (disproportionat de mici): unii cazuti in melancolie, altii in gesturi erotice.
Cum ar fi cuplul de pe spatele ratei: un cuplu inter-rasial, ceva extrem de rar in epoca.

Langa ei, in apa, un ciorchine urias e devorat cu lacomie de cateva persoane.
Un alt fruct de dimensiuni uriase (un mar sau piersica) serveste drept ambarcatiune pentru un cuplu.

Pe mal vedem un om impovarat de greutatea unei stridii (din care rasar picioarele unui om adormit).
Tot un fel de scoica adaposteste trei persoane, iar langa ea, un trunchi de copac (mic si piramidal) are si ea cativa oameni ascunsi in scorbura sa.
Pe o ramura scurta, o pasare lasa din cioc un fruct catre un grup mare de "gura-casca".

Scene greu de interpretat avem si in extremitatea dreapta.
Daca grupul din livada cu pomi reprezinta o scena destul de realista, in schimb cele trei femei adunate sub clopotul transparent ne ridica destule intrebari.
La fel si cuplul intins in iarba, cu un barbat cu cap de poama albastra soptindu-i ceva tinerei de langa el.

Bufnita, simbolizand in epoca cand ideea de intelepciune, cand pe cea de vrajitorie, o gasim in mai multe scene din tablou.
In acest colt e cufundata in apa si imbratisata de un personaj care priveste spre noi.

Tot pe apa, vedem un cuplu intr-un glob translucid - care poate simboliza un pantec de femeie (mai ales daca observam gestul barbatului - o atingere usoara tocmai pe pantec).
In schimb, nu putem descifra simbolul acelui tub prin care un chip priveste curios la sobolanul de la celalalt capat.

Oameni hranindu-se cu fructe uriase, oameni "locuind" in fructe, pasari oferind fructe.
Teme deja intalnite, dar repetate in combinatii noi si surprinzatoare si aici - in partea de jos a tabloului.

Dupa toate grozaviile vazute, ultimul colt (cel din dreapta-jos) e chiar banal.
Un grup de femei si un african (cu o cireasa drept palarie) privesc spre scenele din preajma lor.

..................
Cum pot fi interpretate toate acestea ?

S-a spus despre Bosch ca ar fi fost nebun (unul genial, dar totusi dereglat)
S-a spus ca ar fi facut parte din secta adamita (cea care glorifica viata dedicata placerilor).
(dar atunci cum explicam picturile sale reprezentand caznele din infern ?).
O interpretare mai rationala face trimitire la folclorul flamand si la diverse jocuri de cuvinte cu trimitere sexuala, pe care Bosch le-a pictat la modul direct.

HIERONYMUS BOSCH - GRADINA PLACERILOR

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1490
- dimensiuni: 205.5 cm x 385 cm
- personaje: cateva sute
- loc: Madrid, Muzeul Prado

Leonardo daVinci - Cina cea de taina

Daca in articolul trecut am vazut o lucrare neterminata a lui Leonardo daVinci, acum vom vedea una dusa pana la capat, dar care nu a avut sansa de a ramane in starea ei initiala.

Cina cea de Taina, facuta la comanda calugarilor de la manastirea Santa Maria delle Grazie, in perioada cand Leonardo s-a aflat la Milano, in serviciul lui Ludovico Sforza.
Fresca nu a fost comandata pentru biserica manastirii, ci pentru sala de mese a calugarilor, masa pictata fiind menita sa fie la acelasi nivel (si perpendicular) cu doua mese reale.

Din pacate, Leonardo nu a folosit tehnica obisnuita de a picta o fresca, ci a ales sa experimenteze o tehnica noua, care s-a dovedit deficitara.
Odata cu trecerea timpului, suprafata vopsita s-a deteriorat si a inceput sa se stearga de pe perete.
A fost apoi stricata si mai rau prin cateva incercari ale altora (mai ales in sec XVIII) de a o restaura.
Abia de curand, cu tehnologie moderna, au fost indepartate toate urmele de vopsele adaugate si s-a ajuns la cele originale ale lui daVinci.

Chiar si in starea in care se afla, putem observa usor compozitia, ingenios gandita de marele artist.
Decorul e simetric, cu trei ferestre in fundal, si toate liniile de perspectiva ducand spre chipul lui Isus, aflat in pozitia centrala a lucrarii.

Momentul ales nu este cel al acuzarii lui Iuda (cum intalnim la majoritatea tablourilor cu tema Cinei) ci momentul reactiei apostolilor la replica "Unul dintre voi ma va trada".
Leonardo (dovedind calitati de fin psiholog) ii grupeaza in patru grupuri de cate trei, fiecare avand o alta expresie faciala si o alta expresie a gesturilor.

Sa vedem lucrarea si in amanunt, dincolo de interpretarile fanteziste marca Dan Brown si altor cautatori de senzational.

Chipul lui Isus s-a pastrat destul de bine, la fel si palmele sale (deschise, aratand impacarea cu ceea ce va urma)...in schimb vesmintele si-au pastrat doar culoarea - faldurile nu se mai vad deloc.

Pe ferestrele din spate abia mai putem distinge conturul unui peisaj (probabil unul dintre acele minunate fundaluri cu dealuri, rauri si munti invaluiti in ceata - cum putem vedea in alte lucrari ale lui Leonardo).

In capatul din stanga ii avem pe Bartolomeu, Iacob cel Tanar si Andrei.
Primul se ridica de pe scaun uimit de spusele lui Isus, iar Andrei ridica palmele in semn de nevinovatie.

Aproape de Isus avem grupul format din Petru (care are o reactie temperamentala, sarind de pe scaun, cu cutitul in mana dreapta), din Iuda (tinand in mana o punga cu bani, probabil chiar suma primita pentru tradare) si Ioan (cel mai tanar dintre apostoli, avand o reactie de durere muta, cu ochii inchisi si capul aplecat).
Trasaturile lui Ioan se vad destul de bine, dar profilul lui Iuda si cel al lui Petru si-au pierdut trasaturile (ramanand mai mult conturul).

In dreapta urmeaza grupul apostolilor Toma (cu un gest care indica cererea unei explicatii), Iacob (cu bratele deschise larg, aratand o indignare majora) si Filip (cu mainile la piept si chipul indurerat).
Este zona din fresca care s-a pastrat cel mai bine: trasaturile celor trei apostoli se vad cel mai clar - doar vesmintele si parul sunt deteriorate.

In capatul mesei avem si ultimul grup de apostoli: Matei si Iuda Tadeul cerand explicatii lui Simion (dar acesta e la fel de surprins ca si ei de vestea aflata).

Fiind o lucrare remarcabila, a starnit multa admiratie inca din primii ani - si dorinta altor pictori de a o copia.
Prima copie a fost a lui Giampietrino (reproducere in ulei, de dimensiuni mai reduse) - o lucrare care ne da ocazia sa vedem ce s-a pierdut prin deteriorare din fresca lui Leonardo.
(peisajul care se vede prin ferestre, decoratiunile cu motive florale de pe pereti, vesmintele si expresiile faciale ale tuturor personajelor).

LEONARDO DA VINCI - CINA CEA DE TAINA

- fresca
- timp: ~ 1490
- dimensiuni: 700 cm x 880 cm
- personaje: 13
- loc: Milano, manastirea Santa Maria delle Grazie