Partea a doua a articolului, despre monumentala fresca realizata de Carracci la palatul Farnese, va fi ceva mai lunga.
Vom vedea mai de aproape partile laterale ale tavanului pictat, unde avem zece scene principale, inconjurate de figuri decorative, unele viu colorate, altele pictate monocrom, parand niste statui de marmura.
Dupa cum am scris in primul articol, tema abordata in toata aceasta compozitie este inspirata de vechile legende greco-romane. "Iubirile zeilor", o serie de povestiri care arata ca zeitatile pot avea slabiciuni asemanatoare cu ale muritorilor.
Vom incepe cu fragmentele de la capetele camerei, unde avem cate doua perechi de ilustratii, una masiva si verticala, alaturi de una de dimensiuni mai reduse.
Polifem si Galateea, un exemplu de dragoste neimpartasita, frumoasa nimfa a marii e atrasa de cantecul ciclopului Polifem, dar nu il iubeste (avand, in schimb, sentimente pentru un semizeu pe nume Acis).
Nebun de gelozie, Polifem il va ucide pe rival, dar nimfa il va respinge si mai mult.
In imaginea mai mica, ii avem pe Apollo si Hyacinth (intr-o scena descrisa de poetul Ovidiu in "Metamorfoze").
Zeul solar al artelor, a iubit multe zeite si muritoare, dar a avut si o latura bisexuala, avand o legatura cu un tanar print din Sparta. Cand Hyacinth moare (lovit de un disc aruncat de zeu), Apollo il va duce in ceruri, iar din sangele lui va rasari o floare noua (Hyacinthus orientales, cunoscuta de noi ca "zambila").
In partea opusa, vedem continuarea povestii lui Polifem.
Ciclopul gelos arunca cu o stanca in Acis, cel iubit de nimfa Galateea.
Deasupra, in imaginea "strajuita" de doi satiri, avem o alta scena care arata latura bisexuala a marilor zei.
Zeus, stapanul zeilor, fermecat de frumusetea lui Gamnymedes (un erou al Troiei), isi trimite vulturul sa il rapeasca de pe pamant, si sa il aduca in Olimp, pentru a deveni servitor in palatul sau.
Pe laturile lungi ale tavanului sunt insirate simetric cate trei episoade.
Sa-l privim mai intai pe Hercules (cel mai cunoscut erou al mitologiei), alaturi de Iole (printesa din Thesalia, al carei tata a fost ucis chiar de Hercules).
Pentru a-l batjocori, Iole il convinge sa "aiba indeletniciri feminine" (aici fiind vorba de cantat la tamburina). In timp ce printesa ii poarta pielea de leu si se spirijina in bata lui de lupta.
Scena cu Venus si Anchises e una mai fericita. Si de o importanta maxima pentru cultura latina.
Relatia dintre zeita iubirii si printul troian a dus la nasterea lui Aeneas (cel care, conform legendei, a migrat in peninsula italica, punand bazele unui trib nou, cel care va fonda cetatea Romei).
In mijloc, incadrata intr-o rama aurita (fiind de fapt un efect optic) a fost amplasata o scena din "Metamorfozele" lui Ovidiu.
De data asta avem o zeita (Aurora) in rol posesiv, coborand din vazduh cu carul ei de aur pentru a-l rapi pe Cephalus, print din Thessalia.
Aproape de picioarele cailor, cazut la pamant, este Tithonus (print al Troiei), fostul ei iubit.
Pe cealalta latura avem alte trei scene, in simetrie cu cele deja prezentate.
Prima arata un moment din "Iliada" lui Homer, cand zeita Iunona (Hera, dupa denumirea greceasca, pe care o recunoastem dupa paun, pasarea ei simbol) decide sa intervina in sprijinul grecilor, pe care ii sustinea (in razboiul contra troienilor).
Zeita il atrage pe Zeus in pat (pentru a-l impiedica sa ii sustina pe troieni in timpul unei batalii importante).
Temutele fulgere ale marelui zeu vor cadea la picioarele patului.
Scena urmatoare arata cat de egoista poate fi pasiunea, prin povestea zeitei Diana (cunoscuta ca Arthemis, zeita vanatorii, si a lunii).
Amorezata de pastorul Endymion, aceasta ii va cere lui Zeus sa ii ofere nemurirea, dar acesta refuza (simtind ca va avea un rival in frumosul pastor).
Dupa alta legenda, Zeus il va adormi pe Endymion - un somn profund si vesnic, ipostaza in care il vedem si in aceasta scena imaginata de Carracci.
Fragmentul din mijloc e lasat fara denumire, privitorii si cronicarii de arta dandu-i diverse interpretari de-a lungul timpului.
O scena marina, de tip triumf, cu amorasi (unii zburand prin aer, altii plutind pe spuma marii), cu pesti si tritoni, dar cu personajele centrale fara identitate precisa.
Barbatul care cuprinde cu ambele maini trupul alb al frumoasei femei ar putea fi Neptun (zeul marilor), sau Glaucus (un alt zeu marin), sau Peleus (regele casatorit cu o nimfa a marii).
Singura certitudine este ca scena a fost pictata de Agostino (fratele lui Annibale Carracci).
