Gustave Moreau - Jupiter si Semele

Daca tocmai am scris despre un subiect inspirat din mitologia greco-romana, sa vedem acum si o abordare total diferita fata de cea renascentista - si anume una a maestrului simbolismului francez, Gustave Moreau.

Povestea numita Jupiter si Semele (descrisa de poetul Ovidiu in cartea sa Metamorfozele) a fost ilustrata extrem de rar in pictura, desi e una foarte ofertanta.

Semele (printesa din Teba), una dintre multele iubite ale lui Jupiter (Zeus, dupa denumirea greaca - conducatorul zeilor din Olimp) a starnit gelozia Junonei (Hera - sotia lui Zeus).
Deghizata in doica, aceasta o pacaleste pe Semele si o indeamna sa-i ceara lui Jupiter sa i se infatiseze cu adevaratul lui chip (cel de zeu).
Fiind doar o muritoare, Semele va cadea la pamant orbita si apoi lipsita de viata, neputand sa reziste luminii emanate de conducatorul zeilor.

Tabloul (unul dintre ultimele pictate de Moreau si lucrarea de care a fost cel mai multumit) a fost terminat in 1895, anul in care pictorul a decis sa-si transforme casa din Paris intr-un muzeu (el ramanand sa locuiasca la unul dintre etaje).
La muzeul Moreau (aflat in centrul Parisului, in arondismentul 9) pot fi admirate cateva zeci de lucrari ale marelui artist, printre care si cea prezentata aici.

Ne incepem periplul (printre numeroasele personaje si complicatele decoratiuni) in partea de jos a lucrarii.
Aici avem o aglomerare de figuri mitologice, cu chipuri de femeie (abia schitate) si trupuri de animale si pasari.
Aura stralucitoare a fiecarei fiinte de aici lumineaza partial aceasta zona a tabloului, una predominata de culori inchise, pictate cu pasta groasa, prea putin diluata in ulei.

Moreau amesteca stiluri ornamentale din toate culturile antice, fara nicio grija a masurii.
Zeita din coltul stang (cu coroana inalta si acoperita aproape total de bijuterii) pare o printesa a Indiei Antice.
Pe cand cea de langa ea are o coroana amintind de imparatesele Bizantului. Si chipul aminteste de icoanele vechi bizantine, cu ochii imensi care par sa fixeze orice privitor.
Nu este o prezenta oarecare: este zeita Hecate (o recunoastem si dupa semiluna de deasupra coroanei).
Zeita a noptii, a magiei dar si a vindecarii.

Ridicam privirea si observam simetria formata de cele doua femei, personificand Moartea si Regretul.
Prima tinand in brate o sabie insangerata, iar a doua o floare alba de crin. 

Intre ele avem o figura emblematica a miturilor antice. Cei nefamiliarizati cu mitologia greaca, ar putea crede ca avem aici un diavol (dupa picioarele si coarnele de tap).
Ei bine, nu: cel pictat este zeul Pan, protectorul pastorilor si companionul nimfelor.
Il avem aici intr-o postura neobisnuita pentru el: linistit, asezat, cu o expresie melancolica pe chip.

Pe lateralele tabloului vedem o alta simetrie: doua figuri feminine, inaripate, cu chipul aplecat intr-o expresie de tristete, plutind in decorul incarcat de coloane sculptate si ghirlande de flori.

Am lasat la sfarsit partea centrala a lucrarii - cea care da si titlul tabloului.
Pe un tron imens (cu ornamente inspirate din traditia antica indiana) sta Jupiter, stapanul Olimpului.
Pictat mult mai mare decat restul personajelor, pentru a i se sublinia si mai mult importanta si figura centrala din compozitie.
Chipul lui (fara barba, asa cum era de obicei infatisat in statuile antice) e imobil, insensibil si infricosator - cu o aura formata din raze rosii si aurii.
Parul, bratele si trupul lui sunt pline de ornamente si bijuterii, tot de inspiratie indiana - imaginea lui aducand mult cu cea a zeului indian Shiva.
 
Daca ne uitam la piciorul sau drept, observam ca se sprijina pe un Uroboros (sarpele care isi musca propria coada - un alt simbol al mitologiei antice).

Pe genunchiul lui Jupiter o vedem pe Semele: pictata parca numai din lumina pura, cu trupul gol, de un alb stralucitor.
Pe chipul ei citim spaima si ochii orbiti de lumina zeului. Este ultima ei clipa de viata - planul zeitei Junona de a scapa de Semele a dat roade.
Doar copilul ei, purtat in pantec, va supravietui. Jupiter (fiind tatal copilului) isi va salva fiul si il va ascunde de urzelile sotiei sale.

Copilul va deveni viitorul zeu al vinului si al placerilor, unul dintre cei mai populari zei din antichitate (Dionisos in traditia greaca si Bacchus in cea romana).

GUSTAVE MOREAU - JUPITER SI SEMELE

- ulei pe panza
- timp: ~ 1895
- dimensiuni: 213 cm × 118 cm
- personaje: ~ 30
- loc: Paris, muzeul Moreau

Andrea Mantegna - Parnassus

N-am mai prezentat de mult o lucrare din Renasterea italiana si nici vreo alegorie legata de mitologia greco-romana.
Dupa multe optiuni si variante, m-am oprit la una realizata de Andrea Mantegna, un pictor de seama al scolii venetiene, care a activat in multe orase ale Italiei.

Parnasus, o compozitie care cuprinde mai multe mituri populare in Grecia Antica, se afla in colectia muzeului cu cea mai mare densitate de capodopere pe metru patrat (muzeul Luvru din Paris).
A ajuns aici fiind achizitionata de celebrul cardinal Richelieu (cumparata de la ducele de Mantua) pentru colectia regala.

Cele 12 personaje sunt grupate in cinci sectiuni, pe care le vom vedea mai de aproape in acest articol - dar pana atunci sa urmarim principiile pe care e bazata compozitia, cele care dau armonia lucrarii.
Daca prelungim anumite linii (ale stancii din centru, dar si ale trupurilor catorva personaje) obtinem un triunghi mare in centrul tabloului.
Daca elementele pictate sunt preponderent verticale (toate fiintele si stancile din fundal), cateva forme circulare (arcadele, deschiderea pesterii, arcuirea trupurilor, cercul format de picioarele celor care danseaza) vin sa insufle miscare intr-o compozitie ce ar fi putut fi prea statica.

Vom privi detaliile "sub lupa" incepand cu partea stanga - unde zeul Apollo (al Soarelui, al luminii si al artelor) canta la o lira aurie cantecul pe care muzele danseaza in armonie. 

Muzele, aici in numar de noua, sunt pictate cu multa maiestrie, pictorul reusind sa le picteze pe fiecare intr-o alta pozitie a trupului.
In hora, tinandu-se de mana, sunt doar sase dintre ele - cele doua din dreapta tocmai vin sa se alature, la fel si cea de langa Apollo (cea cu bratele ridicate).
Daca privim mai atent, observam ca au toate aceleasi trasaturi ale chipului, semn ca pictorului i-a pozat acelasi model pentru fiecare dintre ele.

Hora nu este una continua - Mantegna a lasat un spatiu gol in dreptul arcadei, special pentru ca privitorul sa poata zari fundalul: dealuri in ceata si cateva case risipite.

In dreapta, usor de recunoscut dupa atributele sale (toiagul cu serpi incolaciti la varf si sandalele cu aripi) il avem pe Hermes (mesagerul zeilor).
Infasurat cu o mantie aurie, sprijinit pe calul Pegasus (cu aripile pictate extrem de detaliat).

In plan indepartat, il vedem pe Hefaistos (zeul focului si al metalurgiei) iesind manios din grota unde are atelierul de fierarie.
Nud (doar cu o mantie rosie fluturandu-i pe umeri), cu trupul incordat si chipul incruntat, exprimand un strigat de furie.

Motivul furiei il vedem in partea centrala a tabloului !!
Sotia sa, Afrodita (zeita dragostei si a frumusetii) il prefera pe Ares (sau Marte, dupa denumirea romana) - zeul razboiului (pictat aici in armura completa, in contrast cu zeita infatisata complet goala).
Cei doi indragostiti se tin de mana, privindu-se cu drag, spre disperarea celui inselat.
Din cate stim din mitologie, scena nu va ramane nerazbunata, Hefaistos reusind sa-i umileasca in fata celorlalti zei.

La picioarele lor, micul Cupidon ii arata ostentativ lui Hefaistos una dintre sagetile cu care poate face pe oricine sa se indragosteasca.

ANDREA MANTEGNA - PARNASSUS

- tempera pe panza
- timp: ~ 1497
- dimensiuni: 159 cm × 192 cm
- personaje: 16
- loc: Paris, muzeul Luvru