Herbert Draper - Icarus

Mitologia greaca a reprezentat mereu o sursa importanta de inspiratie pentru generatii intregi de pictori.
Englezul Herbert Draper nu face exceptie, fiind dedicat aproape in intregime temelor mitologice.

Tabloul Icarus este poate cea mai cunoscuta lucrare a sa, fiind una dintre mai admirate exponate din colectia muzeului Tate din Londra.
La scurt timp dupa finalizarea lucrarii, Draper a fost rasplatit cu medalia de aur la Expozitia Universala din 1900, tabloul fiind achizitionat de statul englez prin colecta publica.

Legenda lui Icarus a fost descrisa de poetul Ovidius in lucrarea sa "Metamorfozele".
Inchisi de regele Minos (al Cretei) in labirint, genialul arhitect Dedalus si fiul sau Icarus vor incerca sa evadeze pe calea aerului: cu aripi facute din pene lipite cu ceara.
Dar tanarul Icarus nu asculta de sfaturile tatalui, si zboara mai mult timp si tot mai sus, pana ce aripile i se destrama - si isi gaseste sfarsitul strivit de stanci.

Herbert Draper alege sa picteze o scena care nu apare in poemul lui Ovidiu: tanarul Icarus gasit de nimfele marii si jelit de acestea, fiindu-le mila de tineretea lui.

Prima nimfa, cea din planul apropiat, tocmai a iesit din apa, privind surprinsa la scena din fata ei.
Cu o coronita pe cap (facuta din vegetatie marina), chipul din profil si corpul intins pentru a-l putea vedea mai bine pe strainul intins pe stanca.

Icarus e pictat de Draper intr-o ipostaza amintind de Pieta (scena zugravita de zeci de pictori, cu Isus coborat de pe Cruce, in bratele mamei sau ale ucenicilor).
Trupul musculos, dar inert, capul plecat intr-o parte, fara expresia durerii pe chip, sugerand mai degraba un somn adanc.

Lucrul cu adevarat remarcabil e felul in care pictorul a detaliat cele doua aripi, masive, ca ale unui condor - fiecare pana fiind redata cu acuratete, cu ajutorul jocului de lumini si umbre.

Cele doua nimfe de pe stanca (cele ce il jelesc pe tanarul Icarus) parca sunt scaldate in aur (acea nuanta aurie pe care o intalneam de regula la panzele lui Rembrandt).
Aurie e si harpa tinuta in brate de una dintre ele, aurii sunt si sclipirile soarelui de pe micile valuri ale marii.

Intreg tabloul e realizat in tonuri de brun, auriu si doar putin rosu (panglica de la braul lui Icarus) - culori precum albastru, violet sau verde lipsind cu desavarsire.
Aceasta alegere cromatica a pictorului (alaturi de compozitia inspirata) da scenei o atmosfera aparte, care fascineaza de la prima privire a tabloului.

 

.....................................................................

.....................................................................
Peste cativa ani (in 1904) Draper revine la tema nimfelor, de data asta intr-o ipostaza mai vesela:
in lucrarea "Melodiile marii" cele doua nimfe asculta fascinante muzica unui tanar (poate zeul Apollo, poate un muritor de rand) culcat pe o stanca. 

Privind cu atentie, putem observa ca pictorul a ales aceleasi modele feminine pentru intruchiparea nimfelor. Difera doar starea lor emotionala: daca in tabloul precedent citeam pe chipul lor tristete, acum avem o stare de vis si admiratie.

HERBERT DRAPER - ICARUS

- ulei pe panza
- timp: ~ 1898
- dimensiuni: 180 cm × 150 cm
- personaje: 4
- loc: Londra, muzeul Tate

Gustave Moreau - Jupiter si Semele

Daca tocmai am scris despre un subiect inspirat din mitologia greco-romana, sa vedem acum si o abordare total diferita fata de cea renascentista - si anume una a maestrului simbolismului francez, Gustave Moreau.

Povestea numita Jupiter si Semele (descrisa de poetul Ovidiu in cartea sa Metamorfozele) a fost ilustrata extrem de rar in pictura, desi e una foarte ofertanta.

Semele (printesa din Teba), una dintre multele iubite ale lui Jupiter (Zeus, dupa denumirea greaca - conducatorul zeilor din Olimp) a starnit gelozia Junonei (Hera - sotia lui Zeus).
Deghizata in doica, aceasta o pacaleste pe Semele si o indeamna sa-i ceara lui Jupiter sa i se infatiseze cu adevaratul lui chip (cel de zeu).
Fiind doar o muritoare, Semele va cadea la pamant orbita si apoi lipsita de viata, neputand sa reziste luminii emanate de conducatorul zeilor.

Tabloul (unul dintre ultimele pictate de Moreau si lucrarea de care a fost cel mai multumit) a fost terminat in 1895, anul in care pictorul a decis sa-si transforme casa din Paris intr-un muzeu (el ramanand sa locuiasca la unul dintre etaje).
La muzeul Moreau (aflat in centrul Parisului, in arondismentul 9) pot fi admirate cateva zeci de lucrari ale marelui artist, printre care si cea prezentata aici.

Ne incepem periplul (printre numeroasele personaje si complicatele decoratiuni) in partea de jos a lucrarii.
Aici avem o aglomerare de figuri mitologice, cu chipuri de femeie (abia schitate) si trupuri de animale si pasari.
Aura stralucitoare a fiecarei fiinte de aici lumineaza partial aceasta zona a tabloului, una predominata de culori inchise, pictate cu pasta groasa, prea putin diluata in ulei.

Moreau amesteca stiluri ornamentale din toate culturile antice, fara nicio grija a masurii.
Zeita din coltul stang (cu coroana inalta si acoperita aproape total de bijuterii) pare o printesa a Indiei Antice.
Pe cand cea de langa ea are o coroana amintind de imparatesele Bizantului. Si chipul aminteste de icoanele vechi bizantine, cu ochii imensi care par sa fixeze orice privitor.
Nu este o prezenta oarecare: este zeita Hecate (o recunoastem si dupa semiluna de deasupra coroanei).
Zeita a noptii, a magiei dar si a vindecarii.

Ridicam privirea si observam simetria formata de cele doua femei, personificand Moartea si Regretul.
Prima tinand in brate o sabie insangerata, iar a doua o floare alba de crin. 

Intre ele avem o figura emblematica a miturilor antice. Cei nefamiliarizati cu mitologia greaca, ar putea crede ca avem aici un diavol (dupa picioarele si coarnele de tap).
Ei bine, nu: cel pictat este zeul Pan, protectorul pastorilor si companionul nimfelor.
Il avem aici intr-o postura neobisnuita pentru el: linistit, asezat, cu o expresie melancolica pe chip.

Pe lateralele tabloului vedem o alta simetrie: doua figuri feminine, inaripate, cu chipul aplecat intr-o expresie de tristete, plutind in decorul incarcat de coloane sculptate si ghirlande de flori.

Am lasat la sfarsit partea centrala a lucrarii - cea care da si titlul tabloului.
Pe un tron imens (cu ornamente inspirate din traditia antica indiana) sta Jupiter, stapanul Olimpului.
Pictat mult mai mare decat restul personajelor, pentru a i se sublinia si mai mult importanta si figura centrala din compozitie.
Chipul lui (fara barba, asa cum era de obicei infatisat in statuile antice) e imobil, insensibil si infricosator - cu o aura formata din raze rosii si aurii.
Parul, bratele si trupul lui sunt pline de ornamente si bijuterii, tot de inspiratie indiana - imaginea lui aducand mult cu cea a zeului indian Shiva.
 
Daca ne uitam la piciorul sau drept, observam ca se sprijina pe un Uroboros (sarpele care isi musca propria coada - un alt simbol al mitologiei antice).

Pe genunchiul lui Jupiter o vedem pe Semele: pictata parca numai din lumina pura, cu trupul gol, de un alb stralucitor.
Pe chipul ei citim spaima si ochii orbiti de lumina zeului. Este ultima ei clipa de viata - planul zeitei Junona de a scapa de Semele a dat roade.
Doar copilul ei, purtat in pantec, va supravietui. Jupiter (fiind tatal copilului) isi va salva fiul si il va ascunde de urzelile sotiei sale.

Copilul va deveni viitorul zeu al vinului si al placerilor, unul dintre cei mai populari zei din antichitate (Dionisos in traditia greaca si Bacchus in cea romana).

GUSTAVE MOREAU - JUPITER SI SEMELE

- ulei pe panza
- timp: ~ 1895
- dimensiuni: 213 cm × 118 cm
- personaje: ~ 30
- loc: Paris, muzeul Moreau

Andrea Mantegna - Parnassus

N-am mai prezentat de mult o lucrare din Renasterea italiana si nici vreo alegorie legata de mitologia greco-romana.
Dupa multe optiuni si variante, m-am oprit la una realizata de Andrea Mantegna, un pictor de seama al scolii venetiene, care a activat in multe orase ale Italiei.

Parnasus, o compozitie care cuprinde mai multe mituri populare in Grecia Antica, se afla in colectia muzeului cu cea mai mare densitate de capodopere pe metru patrat (muzeul Luvru din Paris).
A ajuns aici fiind achizitionata de celebrul cardinal Richelieu (cumparata de la ducele de Mantua) pentru colectia regala.

Cele 12 personaje sunt grupate in cinci sectiuni, pe care le vom vedea mai de aproape in acest articol - dar pana atunci sa urmarim principiile pe care e bazata compozitia, cele care dau armonia lucrarii.
Daca prelungim anumite linii (ale stancii din centru, dar si ale trupurilor catorva personaje) obtinem un triunghi mare in centrul tabloului.
Daca elementele pictate sunt preponderent verticale (toate fiintele si stancile din fundal), cateva forme circulare (arcadele, deschiderea pesterii, arcuirea trupurilor, cercul format de picioarele celor care danseaza) vin sa insufle miscare intr-o compozitie ce ar fi putut fi prea statica.

Vom privi detaliile "sub lupa" incepand cu partea stanga - unde zeul Apollo (al Soarelui, al luminii si al artelor) canta la o lira aurie cantecul pe care muzele danseaza in armonie. 

Muzele, aici in numar de noua, sunt pictate cu multa maiestrie, pictorul reusind sa le picteze pe fiecare intr-o alta pozitie a trupului.
In hora, tinandu-se de mana, sunt doar sase dintre ele - cele doua din dreapta tocmai vin sa se alature, la fel si cea de langa Apollo (cea cu bratele ridicate).
Daca privim mai atent, observam ca au toate aceleasi trasaturi ale chipului, semn ca pictorului i-a pozat acelasi model pentru fiecare dintre ele.

Hora nu este una continua - Mantegna a lasat un spatiu gol in dreptul arcadei, special pentru ca privitorul sa poata zari fundalul: dealuri in ceata si cateva case risipite.

In dreapta, usor de recunoscut dupa atributele sale (toiagul cu serpi incolaciti la varf si sandalele cu aripi) il avem pe Hermes (mesagerul zeilor).
Infasurat cu o mantie aurie, sprijinit pe calul Pegasus (cu aripile pictate extrem de detaliat).

In plan indepartat, il vedem pe Hefaistos (zeul focului si al metalurgiei) iesind manios din grota unde are atelierul de fierarie.
Nud (doar cu o mantie rosie fluturandu-i pe umeri), cu trupul incordat si chipul incruntat, exprimand un strigat de furie.

Motivul furiei il vedem in partea centrala a tabloului !!
Sotia sa, Afrodita (zeita dragostei si a frumusetii) il prefera pe Ares (sau Marte, dupa denumirea romana) - zeul razboiului (pictat aici in armura completa, in contrast cu zeita infatisata complet goala).
Cei doi indragostiti se tin de mana, privindu-se cu drag, spre disperarea celui inselat.
Din cate stim din mitologie, scena nu va ramane nerazbunata, Hefaistos reusind sa-i umileasca in fata celorlalti zei.

La picioarele lor, micul Cupidon ii arata ostentativ lui Hefaistos una dintre sagetile cu care poate face pe oricine sa se indragosteasca.

ANDREA MANTEGNA - PARNASSUS

- tempera pe panza
- timp: ~ 1497
- dimensiuni: 159 cm × 192 cm
- personaje: 16
- loc: Paris, muzeul Luvru

Henryk Siemiradzki - Tortele lui Nero

Ramanem la pictorul Henryk Siemiradzki, ramanem si la nemilosul imparat Nero si la subiectul persecutiei crestinilor.
Tortele lui Nero este un alt tablou impresionant al pictorului polonez, o compozitie de proportii, cu peste 80 de personaje.

Aceasta lucrare este un motiv in plus de a vizita superbul oras polonez Cracovia, fiind una dintre atractiile muzeului de arta aflat in centrul vechi (intr-o sala dedicata special lui Siemiradzki).

Compozitia difera destul de mult fata de lucrararea prezentata in articolul precedent.
De data asta Nero nu mai e prezentat in prim plan, iar executia ordonata de acesta are mai multe victime (asezate de pictor in dreapta tabloului).
Sa urmarim si liniile de perspectiva (prelungind liniile constructiei din spate).
Acestea se reunesc intr-un punct aflat la picioarele statuii albe reprezentand un sfinx.

Ideea de baza a lucrarii se bazeaza pe un contrast, nu unul de culoare sau lumina, ci unul al simturilor.
Executia crestinilor are loc in plina ceremonie a Bacanalei (un festival dedicat zeului Bachus, zeu al vinului si al placerilor). Astfel avem pusi fata in fata oameni care isi asteapta moartea si unii plini de euforia betiei si a placerilor.
Putem observa in stanga tabloului persoane cu pocalul de vin in mana, cu coronite de flori sau din frunze de vita de vie, puternic inrositi in obraz, alaturi de femei acoperite partial doar cu cate o mantie.

Printre ei, aproape ratacit, un gladiator priveste dincolo de multimea pestrita si petrecareata la oroarea pregatirii executiei.

Daca privim mai sus, vedem suita imparatului Nero. Tolanit in lectica purtata de sclavi, avand pe cap o cununa aurita si tinand in lesa un tigru. Om al puterii absolute, orice capriciu al sau devenind lege de necontestat.
Dincolo de lectica avem garda de soldati, iar in fata ei il vedem pe organizatorul executiei: avand in mana o esarfa de un rosu aprins, se pregateste sa dea semnalul calailor.

Oricine priveste partea din dreapta nu se poate sa nu simta un fior neplacut.
A fost aleasa una dintre cele mai cumplite moduri de executie: urcati pe niste pari inalti si infasurati in calti si sfori, crestinii vor fi transformati in torte vii.
La picioarele lor vedem cate un pergament pe care scrie invinuirea si e desenata cate o cruce rosie.

Din tot grupul, putem vedea mai detaliat doar doua chipuri: o tanara care inspira disperare si un batran care reprezinta resemnarea.

HENRYK SIEMIRADZKI - TORTELE LUI NERO

- ulei pe panza
- timp: 1876
- dimensiuni: 385 cm × 705 cm
- personaje: ~ 87
- loc: Kracovia, Muzeul de Arta

Henryk Siemiradzki - Christian Dirce

Henryk Siemiradzki este un nume aproape necunoscut in tara noastra, desi a fost la vremea lui unul dintre cei mai remarcabili pictori europeni.
Specializat in teme antice si mitologice, redate in compozitii ample, cu o preocupare pentru fiecare detaliu.

Lucrarea sa din 1897, Christian Dirce, e poate cea mai cunoscuta.
Un tablou de mari dimensiuni, ilustrand un episod al persecutiei crestinilor in Roma Antica, cu trimitere la tema mitologica a reginei din Teba, Dirce.

Dirce, o regina geloasa pe nepoata sa (Antiopa, una dintre iubitele lui Zeus) a murit fiind legata de coarnele unui taur si strivita de o stanca.
In epoca imparatului roman Nero, aceasta scena mitologica este jucata in arena, ca un pretext de executie al unei tinere crestine.

Nu se stie pentru cine a pictat Siemiradzki acest impresionant tablou, sau parcursul lui pana a ajuns la Muzeul de Arta din Varsovia, Polonia (tara de origine a pictorului). 

Compozitia (cu peste 30 de personaje, daca le numaram si pe cele din planurile secundare) este una complexa, dar destul de statica (in stilul academic, pictorul nelansandu-se influentat de stilul romantic, aflat in plin avant la vremea sa).
Liniile de perspectiva (ale zidurilor circului) duc spre un punct aflat in stanga, in afara tabloului.

Linii ce ne atrag privirea spre cel responsabil cu desfasurarea acestei scene pline de cruzime: imparatul Nero, ramas in istorie drept o figura grandomana si brutala.
Il vedem insotit de suita, toti dornici sa priveasca mai de aproape pe tanara sacrificata pentru acest spectacol fara mila.

In dreapta imparatului, un tanar tine pe o perna o lira, instrumentul muzical preferat de Nero (acesta recitand des in public poeme, acompaniat de sunetele corzilor).

Pictorul l-a infatisat pe imparat cu trasaturi grosolane, corpolent si greoi, infasurat intr-o mantie cu ornamente aurii, la fel de straluctoare precum laurii de pe cap, simbol al statutului sau.
Langa Nero sta un ofiter in varsta (cel mai probabil sef al garzii pretoriene), solid si impunator, privind ingandurat in jos.

In dreapta tabloului avem doua grupuri: purtatorii lecticii imparatului (toti cu privirea inainte, cu chipurile lipsite de orice emotie) si patru gladiatori (atat de obisnuiti cu moartea si executiile in arena).

Ne indreptam atentia si in partea de jos, unde putem vedea tristul rezultat al setei de cruzime al imparatului si al publicului din capitala imperiului.
Tanara crestina, despuiata si legata de cornele taurului, murind in chinuri groaznice.
Culcata peste trupul masiv al animalului (ucis si el, de o lovitura de sulita).
Intr-o pozitie contorsionata, scaldata in lumina, cu incheieturile mainilor si ale picioarelor pline de sange, pictata cu un realism remarcabil.

O scena pe care o va zugravi peste cativa ani (de data asta folosind cuvinte, nu culori) si scriitorul (conational al pictorului) H.Sienkiewicz, autorul romanului Quo Vadis.

HENRYK SIEMIRADZKI - CHRISTIAN DIRCE

- ulei pe panza
- timp: 1897
- dimensiuni: 530 cm × 263 cm
- personaje: ~ 30
- loc: Varsovia, Muzeul National

Pieter Bruegel - Calvarul

Pentru aceasta perioada (a Saptamanii Mari si a Pastelui) voi apela tot la creativitatea marelui Pieter Bruegel.
Din nou o compozitie extrem de complexa (cu un peisaj amplu si peste 200 de personaje), de data asta abordand tema Calvarului (ducerea crucii de catre Iisus pe stancile Golgotei, locul de executie din Ierusalim).

Pictura (terminata in 1564) a facut parte din uriasa colectie a lui Niclaes Jonghelinck, apoi in cea a imparatului german Rudolph II, ba chiar in cea a lui Napoleon Bonaparte (in perioada Imperiului francez).
Astazi (alaturi de alte creatii ale lui Bruegel) se afla la muzeul de arta din Viena. 

Abordarea temei de catre Bruegel e total diferita de cea a artistilor din vremea sa (mai ales cei din Renasterea italiana).
Tema calvarului era de obicei pictata cu Iisus in prim plan, avand alaturi un numar redus de personaje.

Bruegel il plaseaza intr-un peisaj vast, inconjurat de un numar imens de personaje, astfel incat Iisus (ducand crucea) nu iese deloc in evidenta, fiind chiar greu de reperat la o prima privire.

In cautare de detalii, vom incepe cu partea de sus a tabloului, parte dominata de o moara de vant (tipic olandeza) cocotata pe o stanca abrupta (ambele splendid pictate).
Pe fundal putem observa un oras cu aspect medieval (desi reprezinta Ierusalimul antic) - oras de unde a pornit lungul sir de oameni ce se indreapta spre locul de executie.

Mai jos, pe drumul prafuit, trece grupul de soldati calare, meniti sa asigure ordinea si desfasurarea executiei.
Asa cum am mentionat in mai multe articole, costumatia lor reprezinta un anacronism voit: au haine tipic perioadei medievale, desi in Biblie e vorba de soldati ai Imperiului Roman (doar culoarea rosie aminteste vag de uniforma romana).

Multimea de oameni care merge spre dealul Golgotei e extrem de dezordonata: de la cei care se inghesuie sa vada mai de aproape condamnatul (despre care au auzit ca e considerat un Mesia), pana la cei ce se incaiera, amenintati de soldati cu varful sulitei.

Stand pe o stanca, un calator (cu un bagaj imens in spate, in care a inghesuit toate cele necesare vietii nomade) priveste scena cu detasare.

In centrul tabloului si al procesiunii spre Golgota, vedem momentul in care Iisus cade la pamant, coplesit de greutatea crucii.
Doi insotitori incearca sa-l ajute sa o ridice, pe cand unul dintre soldati (avand si un bici in mana) pune sfidator piciorul pe cruce.
Soldatii calare privesc si ei cu aroganta si amuzament aceasta scena.

Ceilalti doi condamnati (cei doi talhari care urmeaza sa fie si ei crucificati) sunt dusi la locul executiei cu un car, pe care il vedem impotmolit intr-un sant cu apa.
Talharii (cu mainile legate) se confeseaza unui preot (un alt anacronism major, poate chiar o ironie din partea pictorului).

Inaltimile Golgotei inspira perfect atmosfera sinistra. Aici observam lumea adunata, formand un cerc in jurul locului de crucificare.
De asemenea, in apropiere avem si alte dispozitive de tortura si executie, precum roata inaltata pe o prajina inalta si cateva spanzuratori.
Corbii sunt o prezenta constanta in astfel de locuri, croncanitul lor prevestind apropierea mortii.

Mai aproape de ochii privitorilor, pe un platou stancos, avem familia indurerata. Fecioara Maria (cu chipul palid si in pragul lesinului) e consolata si sprijinita de tanarul ucenic Ioan, in timp ce Maria Magdalena are mainile impreunate in rugaciune.

Un contrast de postura si sentimente intre acest grup de prim plan si multimea pestrita, galagioasa si haotica, care asista la executie fie cu entuziasm fie cu impasibilitate.

PIETER BRUEGEL - CALVARUL

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1564
- dimensiuni: 124 cm × 170 cm
- personaje: peste 200
- loc: Viena, muzeul de Arta

Bruegel (cel Tanar) - Triumful lui David

Ramanem in familia Bruegel, pentru un scurt articol despre o frumoasa lucrare cu tematica biblica semnata de Pieter Bruegel cel Tanar.

O abordare altfel decat cea comuna a povestii uriasului soldat Goliat rapus de tanarul pastor David.
Majortatea lucrarilor din Renastere (si mai apoi din perioada baroca) il infatiseaza pe David ori cu prastia in mana, pregatit de lovitura, ori taind capul uriasului rapus - fara prezenta altor personaje si de multe ori cu un peisaj redus la minim.

Pastrand caracteristicile de stil ale tatalui sau, Bruegel cel tanar ne infatiseaza un cadru imens, cu stanci, coline, poduri. Un pesaj complex, insufletit de prezenta a aproximativ 70 de personaje.

Din pacate, publicul larg nu se poate bucura de acest tablou decat in varianta fotografiata, virtuala.
Desi face parte din colectia muzeului Prado (din Madrid) nu este pe lista exponatelor permanente.

Incepem cu partea dreapta a lucrarii, acolo unde se insira armata israeliana, amestec de cavalerie si pedestrime, cu armuri si ornamente mai apropiate de perioada medievala decat de antichitatea timpurie.
Capatul coloanei de soldati se pierde in peisaj, ca intr-o abur dens, culorile si conturul fiind tot mai estompate.

In partea stanga avem grupul de femei, batrani si copii, participand entuziast la bucuria victoriei si a intoarcerii acasa a barbatilor de pe campul de lupta.
Toata scena e pictata (predominant) in culori complementare (tonuri de verde si rosu) mai putin femeia care merge in intampinarea eroului (iesind in evidenta prin rochia alb argintie).

In prim plan il avem pe eroul zilei: tanarul David, alaturi de Saul (primul rege al poporului israelian), pictat aici calare pe un cal alb, plin de ornamente aurii.

Precum stim din Biblie, Saul si David vor deveni dusmani in anii urmatori, conflict pornit de la frica regelui de a se vedea detronat de tanarul erou.

Pictat sub arcada de piatra, David paseste in fruntea armatei, cu picioarele goale, imbracat in haine modeste.
In mana stanga duce capul uriasului Goliat (pe fruntea caruia se poate vedea urma pietrei care l-a rapus) iar in dreapta vedem gigantica sabie a acestuia (sabie, care daca ar fi pusa in pozitie verticala ar fi mai inalta decat David).

Un tanar pastor care va deveni unul dintre cei mai vestiti regi ai antichitatii.

PIETER BRUEGEL (cel tanar) - TRIMFUL LUI DAVID

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1619
- dimensiuni: 88 cm × 216 cm
- personaje: ~ 70
- loc: Madrid, muzeul Prado