Salvador Dali - Metamorfoza lui Narcissus

Ramanem in lumea miturilor si ramanem la tema metamorfozelor.
De data asta pentru o intalnire dintre un mit antic si imaginatia fara margini a celebrului pictor spaniol Salvador Dali.

Rezultatul ? Una dintre cele mai cunoscute lucrari ale stilului supra-realist: Metamorfoza lui Naricissus, pictata in 1937 (in perioada cand Spania era ravasita de razboiul civil) si cumparata in anii'70 de muzeul Tate din Londra.
Astazi se afla in cladirea noua a muzeului (amenajata intr-un fost spatiu industrial de pe malul Tamisei).

Poetul Ovidius (cel exilat de imparatul Augustus la Tomis) a descris cel mai bine povestea lui Narcissus in cartea sa "Metamorfozele".
Un tanar semizeu de care se indragosteste nimfa Echo, dar el o respinge, fiind preocupat doar de sine. Nimfa cere ajutorul zeitei Nemesis care decide sa il pedepseasca: aceasta il ademeneste pe malul unui rau, unde Narcissus se indragosteste de propria imagine reflectata pe luciul apei.
Dragostea pentru sine il va duce la pieire, iar pe locul unde a murit va rasari o specie noua de flori: narcisele.

In tabloul lui Dali nu o intalnim nici pe nimfa Echo, nici pe Nemesis.
Undeva in plan indepartat observam un grup de nuduri (si femei si barbati) dispuse intr-un cerc: ei reprezinta atractia sexuala fireasca, pentru alte persoane si nu pentru sine.

In prim plan, pe malul apei, avem metamorfoza, ingenios pictata de Dali, folosindu-se de jocul de forme si umbre.
Doua imagini (stanga: tanarul semizeu privindu-se in oglinda apei - dreapta: o mana impietrita) cu elemente comune si elemente in contrast.
Picioarele si bratele (scaldate in lumina aurie) se transforma in degete uriase de piatra, trunchiul dispare, iar capul (aplecat, cu fruntea pe genunchi) devine un ou.

Din coaja oului rasare frumoasa floare alba a primaverii: narcisa.

Dincolo de mana impietrita (si napadita de furnici: un element des intalnit in tablourile lui Dali) avem o a treia reprezentare a lui Narcissus: sub forma unei statui, pe un piedestal, simbol al faptului ca povestea acestuia a intrat in colectia de mitologii a lumii.

SALVADOR DALI - METAMORFOZA LUI NARCISSUS

- ulei pe panza
- timp: 1937
- dimensiuni: 51.2 cm × 78.1 cm
- personaje: 12
- loc: Londra, muzeul Tate Modern

Lawrence Alma-Tadema - Baile din Caracalla

Am inceput primavara cu o lucrare a lui Lawrence Alma-Tedema si revin cu drag la acest pictor (care pe mine m-a impresionat de fiecare data).

Daca in articolul precedent (despre Francois Flemeng) am vazut o scena de scaldat a doamnelor din perioada baroca, acum vom vedea una specifica Romei Antice.

Baile din Caracalla (pictata in 1899 si aflata, din cate stiu, intr-o colectie privata) ne duce cu imaginatia intr-una dintre cele mai mari bai publice ale Romei (construita in vremea imparatului Septimius Severus, si aflata in uz cateva sute de ani, chiar si dupa caderea imperiului).

Ruinele bailor sunt vizitate in fiecare an de turisti, impresionati mai ales de dimensiunea complexului (intins pe 25 de hectare).

Formatul tabloului (inalt, vertical) e unul dintre cele mai uzitate de Alma-Tadema.
Asta ii permite impartirea in doua planuri distincte a scenelor prezentate.

In plan departat, privind in detaliu, observam sala mare a bailor, cu doua mari bazine pentru scaldat, unul pentru barbati si unul (cel mai apropiat de privirea noastra) in care inoata femeile.
Nu exista pudoare, vremurile antice fiind vestite pentru atitudinea liberala in ceea ce priveste corpul nud si senzualitatea.

Desi persoanjele sunt schitate sumar, ele exprima perfect atmosfera bailor (acest loc de relaxare, placere si socializare).
Undeva in dreapta tabloului, un tanar baiat (neavand mai mult de 14 ani) priveste curios (intins pe marginea bazinului) spre grupul femeilor din apa, spre amuzamentul acestora.

In prim plan avem trei tinere care stau de vorba, inca imbracate in vesminte de strada.
Nu stim ce spune fata din stanga, ascultata cu atata atentie de celelelte doua, dar stim cu cata delicatete le-a pictat Tadema, fiecare detaliu fiind redat perfect.
Parul carliontat prins in coc, trasatuirle chipurilor, gesturile, faldurile in tonuri deschise cu nuante de verde si galben, nimic nu a fost neglijat de genialul pictor.

.........................................................

.........................................................

Lawrence Alma-Tadema revine la tema bailor romane 10 ani mai tarziu, in tabloul (aflat azi la muzeul Tate din Londra) numit A favourite custom (nu i-am gasit o traducere potrivita in romana).

De data asta avem o sala de baie numai cu personaje feminine, atat cele din zona departata (socializand intinse pe bancutele din marmura) cat si cele ce se scalda in bazin.

Maiestria pictorului e din nou la cote inalte, daca privim felul cum a redat atat delicatetea chipurilor cat si lumina care se reflecta pe pielea uda, undele de pe suprafata bazinului si semitransparenta apei, care ascunde si dezvaluie in acelasi timp trupurile fetelor.

LAWRENCE ALMA TADEMA - BAILE DIN CARACALLA

- ulei pe panza
- timp: ~ 1899
- dimensiuni:  95.3 x 152.3 cm
- personaje: 3 (in prima plan) + alte 30 (in fundal)
- loc: colectie privata

Herbert Draper - Icarus

Mitologia greaca a reprezentat mereu o sursa importanta de inspiratie pentru generatii intregi de pictori.
Englezul Herbert Draper nu face exceptie, fiind dedicat aproape in intregime temelor mitologice.

Tabloul Icarus este poate cea mai cunoscuta lucrare a sa, fiind una dintre mai admirate exponate din colectia muzeului Tate din Londra.
La scurt timp dupa finalizarea lucrarii, Draper a fost rasplatit cu medalia de aur la Expozitia Universala din 1900, tabloul fiind achizitionat de statul englez prin colecta publica.

Legenda lui Icarus a fost descrisa de poetul Ovidius in lucrarea sa "Metamorfozele".
Inchisi de regele Minos (al Cretei) in labirint, genialul arhitect Dedalus si fiul sau Icarus vor incerca sa evadeze pe calea aerului: cu aripi facute din pene lipite cu ceara.
Dar tanarul Icarus nu asculta de sfaturile tatalui, si zboara mai mult timp si tot mai sus, pana ce aripile i se destrama - si isi gaseste sfarsitul strivit de stanci.

Herbert Draper alege sa picteze o scena care nu apare in poemul lui Ovidiu: tanarul Icarus gasit de nimfele marii si jelit de acestea, fiindu-le mila de tineretea lui.

Prima nimfa, cea din planul apropiat, tocmai a iesit din apa, privind surprinsa la scena din fata ei.
Cu o coronita pe cap (facuta din vegetatie marina), chipul din profil si corpul intins pentru a-l putea vedea mai bine pe strainul intins pe stanca.

Icarus e pictat de Draper intr-o ipostaza amintind de Pieta (scena zugravita de zeci de pictori, cu Isus coborat de pe Cruce, in bratele mamei sau ale ucenicilor).
Trupul musculos, dar inert, capul plecat intr-o parte, fara expresia durerii pe chip, sugerand mai degraba un somn adanc.

Lucrul cu adevarat remarcabil e felul in care pictorul a detaliat cele doua aripi, masive, ca ale unui condor - fiecare pana fiind redata cu acuratete, cu ajutorul jocului de lumini si umbre.

Cele doua nimfe de pe stanca (cele ce il jelesc pe tanarul Icarus) parca sunt scaldate in aur (acea nuanta aurie pe care o intalneam de regula la panzele lui Rembrandt).
Aurie e si harpa tinuta in brate de una dintre ele, aurii sunt si sclipirile soarelui de pe micile valuri ale marii.

Intreg tabloul e realizat in tonuri de brun, auriu si doar putin rosu (panglica de la braul lui Icarus) - culori precum albastru, violet sau verde lipsind cu desavarsire.
Aceasta alegere cromatica a pictorului (alaturi de compozitia inspirata) da scenei o atmosfera aparte, care fascineaza de la prima privire a tabloului.

 

.....................................................................

.....................................................................
Peste cativa ani (in 1904) Draper revine la tema nimfelor, de data asta intr-o ipostaza mai vesela:
in lucrarea "Melodiile marii" cele doua nimfe asculta fascinante muzica unui tanar (poate zeul Apollo, poate un muritor de rand) culcat pe o stanca. 

Privind cu atentie, putem observa ca pictorul a ales aceleasi modele feminine pentru intruchiparea nimfelor. Difera doar starea lor emotionala: daca in tabloul precedent citeam pe chipul lor tristete, acum avem o stare de vis si admiratie.

HERBERT DRAPER - ICARUS

- ulei pe panza
- timp: ~ 1898
- dimensiuni: 180 cm × 150 cm
- personaje: 4
- loc: Londra, muzeul Tate