Hieronymus Bosch - Carul cu fan

Hieronymus Bosch - una dintre cele mai misterioase figuri din istoria artei.
Lucrarile lui sunt si mai misterioase: o imaginatie fara egal, o viziune groteasca asupra lumii, o maiestrie in a da viata celor mai ciudate fiinte.

Carul cu fan (una dintre cele mai cunoscute lucrari ale sale) a fost pictata in jurul anului 1516, si achizitionata de regele Filip al II-lea al Spaniei.
Poate fi vazuta la principalul muzeu de arta al capitalei spaniole: muzeul Prado din Madrid.
Mai exact la parter, in sala 56A, alaturi de alte creatii ale lui Bosch.

Avem in fata un triptic: un tablou principal, alaturi de alte doua secundare.
Cele doua secundare (pe care le voi prezenta in detaliu in articolul urmator) reprezinta Paradisul (sau, mai exact, izgonirea omului din Paradis) si Infernul.

"Lumea este o claie cu fan; fiecare ia din ea cat pofteste".
Asa suna un proverb din Tarile de Jos, si serveste drept tema principala pentru tabloul de fata.
O alegorie despre lacomia umana si felul cum transforma orice individ.

Sus, pe capita imensa cu fan, avem un muzician (cantaret la lauta) alaturi de o fata care ii tine partitura. O fiinta monstruoasa (cu coada de paun si aripi) ii tine ritmul la un instrument de suflat.
Langa cantaret, un inger in pozitie de rugaciune isi indreapta privirea spre cer.
In spatele lor, doi amorezi se saruta, iar in copac sta o bufnita (pe o ramura iesita aproape nefiresc din coroana copacului).
Cu greu pot fi descifrate toate aceste simboluri, pictorul nelasand nicio explicatie scrisa despre lucrarile sale.

In stanga capitei ii avem pe oamenii considerati cei mai puternici pe pamant: un papa si un imparat.
Sunt insotiti de o intreaga suita (iar pe steag recunoastem vulturul bicefal: stema Imperiului German).

La picioarele lor avem scene grotesti de violenta: un olog (tinand in mana una dintre carje) si un calugar (avand un cutit) se incaiera cu furie. Langa ei avem deja un om cazut la pamant, spre spaima femeii care isi strange protector copilul in brate.

Scenele de furie continua si langa rotile carului.
In timp ce unii incearca sa adune cu lacomie cat mai mult fan, altii deja isi impart pumni sau lovituri de cutit.

Carul (simbol al belsugului dar si al lacomiei) nu este tras de cai sau de boi.
Vedem in partea dreapta a tabloului inhamate fiinte demonice, pictate in stilul inconfundabil al lui Bosch.
Un batran cu trup ca un trunchi de lemn, alaturi de un peste cu picioare de om, de hibrizi de om si sobolan - toti se opintesc intr-o gramada haotica.

In partea de jos a tabloului avem insirate cateva scene de viata: de la mama care isi spala copilul la albie, la dentistul care scoate maseaua unei femei si pana la preotul gras care sta in jilt, privind multumit cum calugaritele ii umplu sacul cu fan adunat de la imensul car al lacomiei.

HYERONIMUS BOSCH - CARUL CU FAN
- triptic
- ulei pe lemn
- timp: ~ 1516
- dimensiuni: 135 cm x 200 cm
- loc: Madrid - muzeul Prado

Rafael - Eliberarea sfantului Petru

Ramanem tot la Rafael, tot la Palatul Apostolic, tot la sala de la etajul 3.
De data asta un articol despre Eliberarea Sfantului Petru, o fresca realizata tot in jurul anului 1514, la comanda papei Leon X.

Situata deasupra intrarii in sala, fresca relateaza un episod din Faptele Apostolilor:
Sf Petru, intemnitat de soldatii lui Irod, e eliberat de un inger, care adoarme gardienii si rupe lanturile si incuietorile temnitei.

Rafael a impartit pictura in trei cadre, fiecare reprezentand cate un moment al eliberarii:
In centru, vedem (dincolo de gratii) sosirea ingerului in temnita, rupand lanturile sfantului.
Temnita e luminata puternic de prezenta ingerului, iar gardienii sunt total inerti: sprijiniti in sulite, sunt cazuti intr-un somn profund.

In stanga, avem momentul trezirii gardienilor.
Soldati din afara inchisorii, vazand lumina puternica si neasteptata, patrund in incinta si gasesc gardienii adormiti.
Acestia se trezesc speriati, neintelegand nimic din ceea ce s-a intamplat.

In dreapta picturii vedem ingerul conducandu-l pe sfant in afara inchisorii.
Inalt, cu bucle blonde si chip cu trasaturi apropiate de cele feminine.

Pe scari zac adormiti alti doi gardieni.
Si aici Rafael a ales un procedeu des intalnit in pictura: pentru o scena din antichitate a pictat soldatii in armuri medievale in locul celor antice.
Lumina ingerului se reflecta puternic in metalul armurilor. De altfel, mare parte din farmecul acestei lucrari sta in contrastul intre intunecimea inchisorii si lumina ingereasca (plus reflexiile ei).

RAFAEL - ELIBERAREA SFANTULUI PETRU
- fresca
- timp: ~ 1514
- dimensiuni: 500 cm x 560 cm
- personaje: 10
- loc: Vatican - palatul apostolic, etaj 3

Rafael - Intalnirea papei Leon cu Attila

 

Am inceput blogul cu o fresca de Rafael, impodobind una dintre salile Palatului Apostolic de la Vatican.
De data asta vom merge in sala alaturata, pentru o alta fresca impresionanta.
Intalnirea Papei Leon I cu Attila.

Fresca spune povestea in care cumplitul Attila (conducatorul invaziei hunilor) a avut o intalnire cu papa Leon I - in urma careia a decis sa nu atace Roma si sa se retraga din Italia.

Legenda spune ca Attila a avut o viziune in care i-au aparut sfintii Petru si Pavel, in chip de aparatori ai Romei si ai crestinatatii.
A fost atat de tulburat, incat a ordonat trupelor sa opreasca inaintarea si sa faca cale intoarsa.

Papa Leon I apare pictat in stanga, insotit de cardinali si suita.
Calare pe un cal alb, cu straie aurii si coroana tripla (Tiara sau Triregnum).
Amanuntul cel mai interesant e insa chipul papei: desi il reprezinta pe Leon I, Rafael l-a pictat cu trasaturile lui Leon X (Giovanni de Medici, ales papa cu un an in urma - cel ce a comandat lucrarea).

Deasupra papei Leon "plutesc" cei doi sfinti, protectorii Bisericii: Petru (usor de recunoscut, avand in mana cheile Raiului) si Pavel - fiecare inarmat cu cate o sabie.
Vesmintele lor sunt in culori complementare (oranj cu albastru si verde cu rosu) pentru un contrast mai bun.
Rafael (dupa ce a fost criticat ca fiind un slab colorist) si-a imbunatatit mult tehnica culorilor dupa ce a studiat pictura venetiana.

In centrul compozitiei se afla Attila, inspaimantat de aparitia sfintilor.
Calare pe un cal negru, cu o mantie albastra peste armura aurie.
Pe cap are o coroana, coiful sau de lupta fiind tinut in mana de companionul cu barba alba.

Nu stiu daca putem vorbi de o mica eroare de compozitie, dar cei doi calareti din dreapta ies mult mai mult in evidenta decat Attila (personajul principal).
Prim planul, calul alb al celui din stanga, miscarea dinamica - cei doi sunt primii care atrag privirea.

De mentionat ca hunii din fresca nu au trasaturi asiatice, iar armurile lor (precum solzii de peste) nu sunt tipice hunilor, ci mai degraba altor popoare migratoare (sarmatii - pe care Rafael i-a vazut, cel mai probabil, infatisati pe coloana lui Traian, din Roma).
Dar astfel de amanunte nu stirbesc frumusetea compozitiei.

In planul mai indepartat vedem stegarii si trambitasii huni, anuntand oprirea hoardei.
In fundal putem observa case care ard, reprezentand prapadul facut de invadatori.

Ne uitam putin si pe unul dintre desenele pregatitoare ale frescei.
Aici constatam ca intial exista o compozitie diferita: Attila, hunii si cei doi sfinti sunt in pozitii aproape identice, DAR papa Leon si suita nu sunt prezenti.
Nu putem sti daca a fost ideea pictorului sau dorinta papei de a deveni personaj important in aceasta lucrare.

RAFAEL - INTALNIREA PAPEI LEON CU ATTILA
- fresca
- timp: ~ 1514
- dimensiuni: 500 cm x 750 cm
- personaje: 40
- loc: Vatican - palatul apostolic, etaj 3

Veronese - Nunta din Cana

In saptamana Pastelui am ales sa nu fac un articol despre Cina cea de Taina sau Rastignire (aveam cateva zeci de variante). Am ramas la pictura lui Veronese si am ales cea mai impresionanta lucrare a lui: Nunta din Cana.

Un episod din Noul Testament (mai exact din Evanghelia lui Ioan) relatand prima minune facuta de Isus: la rugamintea mamei sale, a transformat apa in vin, pentru a ajunge pentru toti nuntasii.

Tabloul (de dimensiuni mari) se gaseste in colectia celui mai celebru muzeu de arta din lume: muzeul Luvru din Paris.
De asemenea, se afla in cea mai vizitata sala a muzeului: cea in care se afla si Mona Lisa a lui daVinci (cele doua tablouri se afla 'fata in fata').

Daca facem abstractie pentru cateva momente de personaje (in numar de 122, daca am numarat eu bine), putem observa mai bine liniile dominante din compozitie.
In primul rand cele doua mari orizontale : masa lunga si balustrada (amplasata exact la mijlocul tabloului).
Apoi liniile verticale: un numar mare de coloane in stil antic (la care se adauga si imensul turn din dreapta).
Daca urmarim liniile de perspectiva, observam (asa cum era de asteptat) ca se intalnesc in punctul central al compozitiei: chipul lui Isus.

Isus, alaturi de mama sa si de o parte dintre ucenici, se afla la masa principala, fiind oaspeti de seama ai nuntii.
Intr-o multitudine de gesturi si expresii faciale cat mai diverse (facute de zecile de persoane din jur), Isus se diferentiaza prin pozitia fixa si ochii atintiti spre noi, privitorii acestui tablou.

In prim plan avem grupul muzicienilor, ocazie de a vedea ca Veronese nu are doar un simt ascutit al culorilor, dar si simtul umorului.
Muzicienii poarta chipul celor mai buni pictori venetieni ai momentului: cel din stanga (in costum alb) e chiar Veronese, insotit de Jacopo Bassano, Tintoretto si batranul Titian.

La picioarele lor stau doi caini de rasa, total impasibili la agitatia din jur.

Tot in prim plan, in stanga si in dreapta muzicienilor avem degustarea apei transformata in vin.
Slujbasii toarna din vase, nobilii (in costumele lor somptuase, pictate in culori vii) gusta si apreciaza bautura obtinuta miraculos.

Vinul este servit si la masa mirilor (in partea stanga a tabloului).
Mirele (in haine orientale, cu o mantie aurie pe umeri) intinde mana dupa pahar, in timp ce mireasa (in rochie alba cu albastru, impodobita cu aur si perle) priveste spre noi.
Langa ei avem doar chipuri mirate, neintelegand cum s-a produs o asemenea minune.
Singura nepasatoare este domnita blonda cu rochie albastra si scobitoare in mana.

Reactii de uimire si costume in culori incredibile - asta gasim in capatul opus al mesei si al tabloului.
De data asta oaspetii poarta vesminte venetiene - singurii cu aer oriental sunt servitorii care aduc vinul la masa.

Revenim la axa centrala a tabloului pentru personajele (deloc intamplatoare) aflate deasupra mesei.
Chiar deasupra lui Isus, este taiata carnea de miel, o scena ce simbolizeaza viitorul sacrifiu al Mantuitorului.

VERONESE - NUNTA DIN CANA

- ulei pe panza
- timp: ~1563
- dimensiuni: 677 cm × 994 cm
- personaje: 122
- loc: Paris, Muzeul Luvru

Veronese - Familia lui Darius in fata lui Alexandru Macedon

Daca in articolul precedent am vorbit despre fresca cu nunta lui Alexandru Macedon, de data asta vom vedea un tablou ce il are protagonist tot pe marele lider militar al antichitatii.
Familia lui Darius in fata lui Alexandru Macedon - in viziunea marelui pictor Veronese.

Un episod al campaniei lui Macedon in Orient, dupa infrangerea si alungarea regelui persan Darius.
Familia acestuia (sotia Stateira I alaturi de fiicele Drypetis si Stateira II) ingenuncheaza in fata lui Alexandru.
Acesta le va trata cu generozitate, incercand sa castige sprijinul poporului persan.

Tabloul poate fi admirat la Londra, la National Gallery, in camera 9 (de la etaj), alaturi de alte cinci tablouri ale lui Veronese.

Fundalul aminteste de un decor de teatru, pictat fara mari contraste. Balustrada alba e plina de privitori, martori ai scenei principale.
In prim plan personajele sunt asezate in trei grupuri.
Daca urmarim linia privirilor, putem observa ca majoritatea duc la regina si printesa, facandu-le principalul punct de atentie al tabloului.

Familia lui Darius e grupata intr-o forma (aproape) piramidala.
Regina si printesele ies in evidenta, prin culoarea deschisa a pielii (in contrast cu chipul rosiatic al batranului dregator) si prin rochiile in culori vii si pline de ornamente (in contrast cu albastrul mantiilor ce le inconjoara).

Chipul reginei Stateira si al printesei sunt aproape identice.
Cel mai probabil Veronese a folosit acelasi model feminin pentru a le portretiza.
Hainele nu sunt nici pe departe in stilul oriental - Veronese a ales sa le picteze in rochii venetiene, cu frumoase podoabe (mai ales sirurile de perle, purtate la gat si in par).

Alexandru e pictat impunator, inconjurat de soldatii sai, surprins chiar in momentul cand face gestul de clementa.
Costumul lui (in nuante roz-rosiatice) e inspirat din cele antice. Spre deosebire de cele ale soldatilor, costumati in armuri medievale (pictate extrem de amanuntit).
Duritatea metalului (din armuri si halebarde) e "indulcita" de mantiile viu colorate purtate de fiecare.

Nici in zona marginala a tabloului, Veronese nu se abate de la calitate.
Picteaza personaje extrem de detaliate, cum ar fi bufonul ce se sprijina de fata in costum verde (tinand in mana doi pechinezi de rasa) si maimuta dresata - ce intoarce spatele familiei regale, fiind preocupata cu siragul pe care il tine in mana.
Sau (in extremitatea dreapta) baiatul sprijinit de scutul auriu, frumos ornamentat.

VERONESE - FAMILIA LUI DARIUS IN FATA LUI ALEXANDRU MACEDON

- ulei pe panza
- timp: ~1570
- dimensiuni: 236 cm × 476 cm
- personaje: 21 (+ 27 pe fundal)
- loc: Londra, National Gallery

Giovanni Bazzi - Nunta lui Alexandru cu Roxana

Giovanni Bazzi (cunoscut si sub numele "Il Sodoma") a fost unul dintre pictorii cei mai influentati de stilul marelui Leonardo da Vinci (desi nu i-a fost elev).
In arta, aceeasi pasiune pentru detalii, pentru finete, preferand calitatea lucrarilor in dauna cantitatii (ne-au ramas relativ putine lucrari ale lui Bazzi).
Iar in viata, un veritabil Homo Universalis, cu aceeasi pasiune pentru cunoasterea de tot felul: stiinta, poezie, muzica.

In timpul cat a activat la Roma, Bazzi a fost angajat de bogatul bancher Agostino Chigi sa picteze una dintre camerele vilei sale (numita azi vila Farnesina).
Vom privi si noi in detaliu cea mai cunoscuta fresca a sa: o scena din viata lui Alexandru Macedon:
 "Nunta lui Alexandru cu Roxana".

Vila Farnesina (aflata pe malul Tibrului) este azi una dintre cele mai vizitate locuri din Roma.
Fosta locuinta particulara de bancheri, are peretii decorati cu lucrari ale unor mari pictori ai Renasterii.
Fresca lui Bazzi se afla la etajul 1, in fostul dormitor al bancherului Chigi.

Scena din fresca e si ea plasata intr-un dormitor si il are in centru pe insusi Alexandru Macedon.
Daca prelungim liniile drepte, vom vedea ca duc si ele undeva in spatele lui Alexandru.

Cu toate astea Alexandru Macedon e eclipsat de viitoarea mireasa, frumoasa Roxana (printesa regatului Bactria), stand pe pat, inconjurata de servitoare si amorasi.

Roxana e pictata cu mult rafinament si emana multa senzualitate (in ciuda privirii sfioase).
Are un san dezgolit, iar vesmantul ei e reprezentat doar de o panza transparenta.
Din privirea ei nu putem sa ne dam seama daca e bucuroasa de mariajul cu Macedon sau il accepta resemnata (fiind printesa unui regat cucerit).

In stanga frescei, cele trei servitoare tocmai parasesc dormitorul, aruncand o ultima privire spre stapana lor.
Toate trei sunt zugravite cu multa pricepere, mai ales cea din mijloc, semanand cu o statuie antica.

In dreapta, langa Alexandru, nu putem identifica exact cele doua personaje masculine: pot fi doi companioni ai marelui comandant, sau pot fi doua zeitati venite sa asiste la moment.
Rolul celor doua personaje e insa de a oferi simetrie in compozitie: in stanga avem doar prezente feminine, in dreapta masculine.

Cu toate acestea, compozitia e dezechilibrata de prezenta unui numar exagerat de amorasi (22) - prezenti si in aer si printre picioarele personajelor (incarcand prea mult spatiul).

In extremitatea dreapta, camera nuptiala are o deschidere prin care putem vedea imprejurimile palatului.
Un rau cu doua poduri (pe care trec cavalerii macedoneni) si o fortificatie construita in varf de munte.
Soarele se afla la apus, printre nori, anuntand o noapte plina pentru cuplul nou format.

GIOVANNI BAZZI - NUNTA LUI ALEXANDRU CU ROXANA
- fresca
- timp: ~1516
- dimensiuni: 660 cm x 370 cm
- personaje: 7 (+ 22 amorasi)
- loc: Roma, palatul Farnese, etaj 1

Botticelli - Primavera

In luna martie, la inceput de primavara, mi se pare firesc sa ne oprim privirile la celebrul tablou al lui Sandro Botticelli "Primavera".
O alegorie a renasterii naturii, printre zei si zeite din mitologia greco-romana.

Tabloul (pictat in jurul anului 1480) poate fi admirat la cunoscutul muzeu de arta din Florenta, galeria Uffizi (in galeria de est, sala nr 9), dupa ce s-a aflat multa vreme in colectia familiei Medici.

Pentru a intelege compozitia trebuie sa privim personajele de la dreapta la stanga.
Am evidentiat in imagine cele trei personaje care simbolizeaza lunile primaverii.
Zefirul (vantul de primavara) - luna martie
Venus (zeita iubirii) - luna aprilie
Mercur (mesagerul zeilor) - luna mai

Intre martie si aprilie avem renasterea naturii (nimfa Chloris se metamorfozeaza in zeita Flora).
Intre aprilie si mai avem perioada cea mai fertila si propice iubirii (reprezentata aici de dansul celor trei gratii).

Sa privim in detaliu fiecare fragment:

Zefirul (cu aripi si mantie albastra) este vantul de martie - cel ce alunga iarna si aduce primavara.
El sufla cu putere peste nimfa Chloris, pana ce o face "sa infloreasca" - sa devina zeita Flora.

Flora, simbolul renasterii naturii, este, de departe, cea mai minutios pictata din tot tabloul.
Chipul cu trasaturi frumoase, silueta zvleta, dar mai ales multitudinea de flori cu care e inconjurata.
Zeci de specii de flori, de toate culorile, ii impodobesc si parul si bratele si rochia.

In centrul tabloului sta zeita Venus, fiind anotimpul ei, al dragostei si fertilitatii.
Destul de sobra in gesturi si aspect, comparativ cu gratiile si Flora.
Poarta o mantie rosie si priveste spre noi, iar cu mana dreapta face semnul binecuvantarii.
In spatele ei avem un arbust de mirt (planta cu care e asociata in mitologie).

Zeul Mercur (in extremitatea stanga a tabloului - cu sandale cu aripi, sabie si mantie rosie), pare cumva desprins de restul grupului.
Priveste undeva spre cer, inaltand toiagul sau (caduceul) spre nori, alungandu-i (aducand astfel cerul senin al sfarsitului de primavara).
Langa el danseaza cele trei gratii (Placerea, Castitatea si Frumusetea - dupa unele interpretari).

Gratiile sunt aproape nud - au pe ele doar o panza transparenta, pictata cu mare finete de Botticelli.
Aceeasi pricepere la detalii o vedem la pictarea complicatelor impletituri din parul lor blond.

Dansul gratiilor insa e "amenintat" de undeva de sus.
Cupidon (legat la ochi) tocmai a tintit spre cea din mijloc (Castitatea). Sageata de iubire o va transforma si pe ea intr-o indragostita.

BOTTICELLI - PRIMAVERA
- tempera pe panza
- timp: ~1480
- dimensiuni: 202 cm × 314 cm
- personaje: 9
- loc: Florenta, galeria Uffizi, sala 9