Rafael - Izgonirea lui Heliodor din templu

L-am pomenit pe Rafael in ultimele doua articole, de data asta ii voi dedica o postare intreaga.
Despre frescele de la Vatican (din palatul apostolic) am mai scris in 2020 (primul an de blog).
Fresce comandate de papa Iulius II, o decizie surprinzatoare, avand in vedere varsta tanara a lui Rafael, si lipsa de experienta in ceea ce priveste lucrarile in tencuiala (si de mari dimensiuni).

Rezultatul (toata seria de lucrari din camerele papale) arata din plin intuitia buna a papei Iulius: tanarul Rafael reusind o capodopera care e admirata de secole. 

Am vazut si in articolele precedente ca temele alese pentru fresce au fost destul de diverse: alegorii antice (Scoala din Atena), episoade din istoria Romei (Intalnirea papei Leon cu Attila) sau din Noul Testament (Eliberarea Sfantului Petru).

Izgonirea lui Heliodor din templu reprezinta un episod in Vechiul Testament.
In lipsa unor referinte concrete, Rafael a recreat din imaginatie interiorul marelui templu din Ierusalim.
Un decor cu coloane mari de marmura si arcade aurite, in care si-a amplasat personajele in trei grupuri, lasand un spatiu gol in mijlocul compozitiei.

Grupul din stanga il putem numi "grupul spectatorilor": sunt personaje care doar asista la cele ce se petrec in prezenta lor.
Dintre toti, iese clar in evidenta (cu roba de un rosu aprins) papa Iulius II.
Era o practica des intalnita ca patronul unei lucrari sa fie pictat printre personaje.
E prezent si Rafael, facandu-si un mic autoportret (tanarul care se afla langa cei doi care tin pe umeri lectica papei).

In centru, in plan departat, vedem altarul templului, unde preotul (arhiereul Onia) cere ajutorul divinitatii.
Contextul il aflam din textul biblic:

Si intalnindu-se Apoloniu cu regele, l-a instiintat de banii despre care i s-a spus, iar el, chemand pe Eliodor, care era mai mare peste bani, l-a trimis si i-a poruncit sa aduca banii mai sus pomeniti.
Si dupa ce a sosit la Ierusalim, a fost primit cu cinste de arhiereul cetatii, si a spus de instiintarea aceea, și i-a aratat pentru ce pricina a venit, si a intrebat de sunt adevarate acestea.
Iar Eliodor, potrivit poruncilor împaratesti ce avea, a zis ca acelea in vistieria domneasca trebuie sa fie duse.
Dar intr-o zi, cand el s-a dus sa vada cu de-amanuntul vistieria templului, s-a facut mare zarva in toata cetatea.
Preotii îmbracati cu vesmintele cele sfintite, cazand inaintea altarului, chemau din cer pe Cel care a dat legea pentru punerile acestea, ca sa pazeasca intregi banii celor care ii incredintasera acolo.

Un element care da scenei un plus de miscare este reprezentat de cei doi tineri urcati pe coloana.
Un efect vizual care face legatura intre cele doua grupuri.

In dreapta lucrarii avem scena cea mai importanta:
Heliodor si soldatii sai sunt impiedicati sa plece cu comorile templului, fiind atacati de fiinte fantastice, aparute dupa rugile arhiereului.

Iar Eliodor vrand sa indeplineasca porunca, fiind cu ostasii la vistierie,
Domnul parintilor si Stapanul a toata puterea a facut o minunata aratare, incat toti cei ce indraznisera sa vina, spaimantandu-se de puterea lui Dumnezeu, au lesinat si s-au infricosat.
Ca li s-a aratat un cal care avea pe el un calaret groaznic si era impodobit cu foarte frumos acoperamant si, pornindu-se iute, a lovit pe Eliodor cu copitele cele dinainte; iar cel care sedea pe cal se vedea avand arme de aur.
Si inca alti doi tineri s-au aratat inaintea lui, puternici foarte, stralucind de marire și cu imbracaminte luminoasa, care, stand de amandoua partile, neincetat il bateau cu multe lovituri, coplesindu-l.

Este unul dintre cele mai complexe fragmente pictate vreodata de Rafael.

Reda perfect ideea de lupta, de surpiza si teama a celor invinsi (cazuti la pamant), detaliile de anatomie si vesminte sunt si ele pictate cu maiestrie.
Cromatica e cu mult mai buna decat cea a perioadei florentine, mai ales dupa ce Rafael a venit in contact cu pictura venetiana, de unde a invatat sa aplice cat mai bine efectele de culoare.

...................................................................

....................................................................

RAFAEL - IZGONIREA LUI HELIODOR DIN TEMPLU

- fresca
- timp: 1512
- dimensiuni: 750 cm x 500 cm
- personaje: 40
- loc: Vatican, palatul apostolic

Muzele pictorilor (3)

Al treilea episod al micului serial (dedicat femeilor care au fost surse de inspiratie pentru mari pictori) e un pic diferit.
Dintr-un motiv simplu: de data asta voi scrie despre doua muze cu numele necunoscut.

Daca in articolul precedent am inceput cu Margarita Luti (iubita lui Rafael, careia i-a dedicat cateva portrete si picturi mai ample), acum ne vom indrepta atentia spre cea care a servit drept model pentru un numar mare de picturi in prima parte a carierei.
 

Inainte de a-si uimi contemporanii cu marile fresce de la Vatican, Rafael era cunoscut in epoca mai ales prin seria de madonne, majoritatea pictate in perioada cand a lucrat in Florenta.
"La bella giardiniera", "Madonna del cardellino" (foto 1 si 2, tablouri mari, cu personajele amplasate in natura), "Madonna dei garofani", "Madonna loreto" (foto 3 si 5, cu scene de interior), sunt doar cateva exemple.

In toate regasim un chip de tanara fata, despre care, din pacate, n-au ramas scrise nici un fel de informatii.

Trasaturile fetei (chip rotund, gura mica, sprancene abia conturate, ochi mari, par bogat blond-auriu) sunt redate de fiecare data cu o finete cu care il egaleaza pe contemporanul sau mai varstnic, Leonardo da Vinci.
Misterioasa fata care i-a pozat lui Rafael inspira perfect ideea de duiosie si maternitate.
Ochii ei privesc mereu in jos, spre prunc, doar in tabloul "Santa Caterina" (foto 4) ii putem vedea chipul si ochii din alt unghi.

.......................................................................................

.......................................................................................

Spre deosebire de Rafael, Michelangelo (poate cel mai sonor nume al Renasterii italiene) a pictat rar personaje feminine.
Dedicat in primul rand sculpturii, apoi convins de papa Iulius II sa picteze imensul tavan al capelei sixtine, a neglijat aproape complet ipostaza de pictor de sevalet.

Ne-a lasat totusi o impresionanta lucrare "tondo" (adica pictura rotunda), realizata pentru nunta nobilului Agnolo Doni.
Stilul difera mult de cel al lui Rafael, in compozitia tabloului se observa experienta de sculptor, gandirea compozitiei ca un grup statuar.
La detalii (si mai ales la chipul fecioarei) nu se mai simte mana grea de sculptor, aici se apropie de tehnica tanarului Rafael.

Identitatea celei ce isi imprumuta trasaturile pentru sfanta fecioara e si ea invaluita in mister.
Desi s-au scris multe despre viata lui Michelangelo, nu s-au pastrat date si despre cei (si cele) ce i-au pozat pentru lucrarile sale.

Privind si alte reprezentari feminine ale sale (cele din fresca capelei sixtine), observam o fizionomie destul de asemanatoare.
Fara a fi un fapt oficial, cele doua sibile tinere ("sibila din Libia" si "sibila din Delphi") se pare ca au avut acelasi model ca si madonna din "Tondo Doni".

Chip rotund, nas drept, par blond inchis (des si ondulat), ochi mari si rotunzi - fiecare element corespunde la o privire atenta.

De asemenea si reprezentarile Evei (din "Facerea lui Adam" si "Izgonirea din Rai") par a semana destul de mult, indicand o posibilitate destul de mare de a fi vorba de aceeasi sursa de inspiratie pentru toate lucrarile mentionate.

Muzele pictorilor (2)

Pentru partea a doua a micului serial (dedicat femeilor care au fost surse de inspiratie pentru mari pictori) ramanem in lumea Renasterii italiene.

Rafael Sanzio, desi nu a avut o viata si o cariera prea lunga, ne-a lasat o serie impresionanta de picturi.
Oricine ii priveste lucrarile, poate observa ca trasaturile feminine sunt zugravite cu o precizie si o finete iesite din comun.

In cariera sa timpurie, cel mai des apare in lucrarile sale (mai ales in seria Madonnelor) o tanara cu par blond-auriu, zambet timid si privire melancolica. Din pacate, nu am gasit nici cea mai mica informatie despre identitatea sa.
In schimb, ne-au ramas destule informatii despre cea care i-a fost nu doar muza, ci si iubita in ultima parte a vietii. 

Margarita Luti, cunoscuta si ca "Fornarina" (adica fiica brutarului), e mentionata in mai toate biografiile artistului, ca fiind marea sa iubire, dar fara multe alte amanunte.

Rafael i-a dedicat doua portrete, cu abordari total diferite: cel numit "Donna Velata" (pictat in jurul anului 1516) o arata in haine elegante, cu voal pe cap si ornamente din perle si pietre pretioase.
Al doilea (pictat doi ani mai tarziu) o arata nud, acoperindu-si doar partea de jos cu o mantie rosie.
Pe cap poarta un turban (auriu cu dungi albastre), iar la mana o mica banderola (unde vedem semnatura artistului: Raphael Vrbinas).

Chipul Margaritei il gasim si in alte picturi din aceeasi perioada, cum ar fi celebrele "Madonna sixtina" si  "Madonna della seggiola".

Par castaniu, ochi mari si caprui, chip rotund, zambet cald: cea care a cucerit inima marelui Rafael a primit sansa de a ramane admirata peste veacuri, fiind imortalizata in picturile marelui artist.

.............................................................................

.............................................................................

La mai bine de jumatate de secol dupa moartea lui Rafael, un alt pictor a devenit cel mai apreciat in cetatea Romei.
Michelangelo Merisi, zis Caravaggio, cu un stil total diferit, cu teme dramatice, decoruri intunecoase si o precizie aproape fotografica in a realiza detaliile de tot felul.

Despre muza lui Caravaggio ne-au ramas ceva mai multe date:
Filide Melandroni, a fost o curtezana prezenta in cercurile inalte ale Romei, cuplata cu multe personalitati ale vremii, printre care si Vincenzo Giustiniani, bancher si patron al artelor, prin intermediul caruia l-a cunoscut pe Caravaggio.

A servit drept model pentru mai multe lucrari ale artistului, cele mai cunoscute fiind "Iudita il ucide pe Holofren" (un tablou cu efect de soc, prin detaliile exacte ale actului de violenta), "Sfanta Caterina" si "Martha si Maria Magdalena" (toate pictate cam in jurul anului 1599, cand Filide avea 18 ani).

Nu stim exact relatia ei cu Caravaggio, dar cei doi aveau multe lucruri in comun: firea razvratita, multele probleme cu legea si cu autoritatile bisericesti.

De asemenea sfarsitul: atat artistul, cat si muza, au murit destul de tineri, in jurul varstei de 38 de ani.

 

 

 

Rafael - Eliberarea sfantului Petru

Ramanem tot la Rafael, tot la Palatul Apostolic, tot la sala de la etajul 3.
De data asta un articol despre Eliberarea Sfantului Petru, o fresca realizata tot in jurul anului 1514, la comanda papei Leon X.

Situata deasupra intrarii in sala, fresca relateaza un episod din Faptele Apostolilor:
Sf Petru, intemnitat de soldatii lui Irod, e eliberat de un inger, care adoarme gardienii si rupe lanturile si incuietorile temnitei.

Rafael a impartit pictura in trei cadre, fiecare reprezentand cate un moment al eliberarii:
In centru, vedem (dincolo de gratii) sosirea ingerului in temnita, rupand lanturile sfantului.
Temnita e luminata puternic de prezenta ingerului, iar gardienii sunt total inerti: sprijiniti in sulite, sunt cazuti intr-un somn profund.

In stanga, avem momentul trezirii gardienilor.
Soldati din afara inchisorii, vazand lumina puternica si neasteptata, patrund in incinta si gasesc gardienii adormiti.
Acestia se trezesc speriati, neintelegand nimic din ceea ce s-a intamplat.

In dreapta picturii vedem ingerul conducandu-l pe sfant in afara inchisorii.
Inalt, cu bucle blonde si chip cu trasaturi apropiate de cele feminine.

Pe scari zac adormiti alti doi gardieni.
Si aici Rafael a ales un procedeu des intalnit in pictura: pentru o scena din antichitate a pictat soldatii in armuri medievale in locul celor antice.
Lumina ingerului se reflecta puternic in metalul armurilor. De altfel, mare parte din farmecul acestei lucrari sta in contrastul intre intunecimea inchisorii si lumina ingereasca (plus reflexiile ei).

RAFAEL - ELIBERAREA SFANTULUI PETRU
- fresca
- timp: ~ 1514
- dimensiuni: 500 cm x 560 cm
- personaje: 10
- loc: Vatican - palatul apostolic, etaj 3

Rafael - Intalnirea papei Leon cu Attila

 

Am inceput blogul cu o fresca de Rafael, impodobind una dintre salile Palatului Apostolic de la Vatican.
De data asta vom merge in sala alaturata, pentru o alta fresca impresionanta.
Intalnirea Papei Leon I cu Attila.

Fresca spune povestea in care cumplitul Attila (conducatorul invaziei hunilor) a avut o intalnire cu papa Leon I - in urma careia a decis sa nu atace Roma si sa se retraga din Italia.

Legenda spune ca Attila a avut o viziune in care i-au aparut sfintii Petru si Pavel, in chip de aparatori ai Romei si ai crestinatatii.
A fost atat de tulburat, incat a ordonat trupelor sa opreasca inaintarea si sa faca cale intoarsa.

Papa Leon I apare pictat in stanga, insotit de cardinali si suita.
Calare pe un cal alb, cu straie aurii si coroana tripla (Tiara sau Triregnum).
Amanuntul cel mai interesant e insa chipul papei: desi il reprezinta pe Leon I, Rafael l-a pictat cu trasaturile lui Leon X (Giovanni de Medici, ales papa cu un an in urma - cel ce a comandat lucrarea).

Deasupra papei Leon "plutesc" cei doi sfinti, protectorii Bisericii: Petru (usor de recunoscut, avand in mana cheile Raiului) si Pavel - fiecare inarmat cu cate o sabie.
Vesmintele lor sunt in culori complementare (oranj cu albastru si verde cu rosu) pentru un contrast mai bun.
Rafael (dupa ce a fost criticat ca fiind un slab colorist) si-a imbunatatit mult tehnica culorilor dupa ce a studiat pictura venetiana.

In centrul compozitiei se afla Attila, inspaimantat de aparitia sfintilor.
Calare pe un cal negru, cu o mantie albastra peste armura aurie.
Pe cap are o coroana, coiful sau de lupta fiind tinut in mana de companionul cu barba alba.

Nu stiu daca putem vorbi de o mica eroare de compozitie, dar cei doi calareti din dreapta ies mult mai mult in evidenta decat Attila (personajul principal).
Prim planul, calul alb al celui din stanga, miscarea dinamica - cei doi sunt primii care atrag privirea.

De mentionat ca hunii din fresca nu au trasaturi asiatice, iar armurile lor (precum solzii de peste) nu sunt tipice hunilor, ci mai degraba altor popoare migratoare (sarmatii - pe care Rafael i-a vazut, cel mai probabil, infatisati pe coloana lui Traian, din Roma).
Dar astfel de amanunte nu stirbesc frumusetea compozitiei.

In planul mai indepartat vedem stegarii si trambitasii huni, anuntand oprirea hoardei.
In fundal putem observa case care ard, reprezentand prapadul facut de invadatori.

Ne uitam putin si pe unul dintre desenele pregatitoare ale frescei.
Aici constatam ca intial exista o compozitie diferita: Attila, hunii si cei doi sfinti sunt in pozitii aproape identice, DAR papa Leon si suita nu sunt prezenti.
Nu putem sti daca a fost ideea pictorului sau dorinta papei de a deveni personaj important in aceasta lucrare.

RAFAEL - INTALNIREA PAPEI LEON CU ATTILA
- fresca
- timp: ~ 1514
- dimensiuni: 500 cm x 750 cm
- personaje: 40
- loc: Vatican - palatul apostolic, etaj 3

Rafael - Scoala din Atena

Inaugurez acest blog cu una dintre cele mai cunoscute fresce din lume.
Scoala din Atena - capodopera lui Rafael, realizata intre 1509 si 1511 pentru papa Iulius II.

Tema reprezinta o alegorie. Sub acelasi acoperis sunt reuniti marii ganditori ai antichitatii, sfidand timpul real (nu toti au fost contemporani) sau geografia (nu toti au trait in Atena).
Din pacate, Rafael nu a lasat vreo scriere despre aceasta pictura, cu identificarea concreta a fiecarui personaj. Doar prin deductie si apelarea la diverse surse (portrete, busturi sculptate) putem spune cine a fost pictat de Rafael.

Fresca se afla la Vatican, in palatul apostolic de langa marea basilica Sf Petru, la etajul 3.
La etaj avem patru sali, toate fiind pictate de Rafael si echipa sa.
In sala a doua (numita "Stanza della Signatura") Rafael a pictat doua fresce mai mici ("Parnasul" si "Virtutiile") si doua de mari dimensiuni ("Disputa asupra sacramentelor" si "Scoala din Atena").

Scoala din Atena e remarcabila in toate aspectele. Sa incepem cu fundalul.
Cu ajutorul tehnologiei moderne, putem elimina pentru o clipa personajele pentru a observa mai bine interiorul imensei cladiri in stil antic.
Nu este in intregime rodul imaginatiei lui Rafael, sursa de inspiratie aflandu-se chiar in apropiere. Daca eliminam statuile zeilor greci (Apollo si Atena), vom avea fix zona altarului basilicii Sf Petru, aflata atunci in constructie.

Perspectiva e una simetrica, toate liniile drepte duc spre poarta pe care tocmai au intrat personajele principale.

Compozitia e extrem de complexa. Avem un numar de 57 de personaje.
Privirea ne este inevitabil atrasa de cele patru personaje aflate in prim plan.
Toti ceilalti sunt asezati in grupuri, fiecare grup cu cate un centru de atentie, asa cum vom vedea mai departe.

Sa-i privim mai de aproape pe Platon si Aristotel, si sa observam contrastele dintre ei.
Constrast de varsta (Platon e batran, cu barba alba, pe cand Aristotel e in plina tinerete).
Hainele (camasa lunga si toga) sunt in culori complementare: o nuanta oranj-rosiatica in contrast cu albastru.
Dar si mai importante sunt gesturile: Platon (avand in mana cartea "Timeo") arata cu degetul spre cer, spre lumea ideilor, pe cand Aristotel (avand cartea sa "Ethica") arata spre pamant, spre lumea materiala.
Legenda spune ca pentru chipul lui Platon a fost ales Leonardo da Vinci, dar dovezile concrete lipsesc. In plus, ideile lui Leonardo (om de stiinta, nu doar artist) nu s-ar potrivi cu cele ale lui Platon.

In schimb, chipul marelui sau rival, Michelangelo, se pare ca a fost "imprumutat" pentru reprezentarea filosofului Heraclit - pe care il vedem stand pe scari, singuratic, adancit in ganduri.
Langa el, intr-o atitudine zeflemitoare, despuiat, in contrast cu tot restul personajelor, il gasim pe Diogenes.

Sa luam la rand si personajele grupate, incepand cu grupul din stanga-sus.
Aici il vedem pe Socrate (usor de recunoscut, dupa trasaturile sale dure), in toga verde, avand o discutie cu un personaj in armura (acesta fiind, cel mai probabil, elevul sau Alcibiade).
Nu putem sti subiectul discutiei, mai ales dupa grimasele celor doi batrani si privirea visatoare a tanarului de langa Socrate.

In grupul din stanga-jos il avem in colt (cel mai probabil) pe filosoful Epicur (cu o infatisare ce aduce mult si cu zeul Bacchus).
In centrul grupului sta Pitagora, scriind cateva randuri, in timp ce un discipol ii tine tablita.
Peste umarul sau priveste un personaj oriental (identificat probabil cu Averroes - marele filosof arab, apropiat de gandirea antica greaca).
Un mare mister il reprezinta figura ce priveste spre noi - cu vesmant alb si trasaturi angelice, feminine.

Schimbam partea, si ajungem la grupul din dreapta-sus.
Aici avem mister total. Nici un indiciu de identificare al chipurilor, si e putin probabil ca Rafael sa fi facut un grup intreg doar pentu a umple spatiul.
Ramanem cu intrebarile: cine o fi batranul in toga rosie cu barba lunga si privirea incruntata ?
Sau tanarul care scrie ingandurat in cartea pe care o tine pe genunchi ?

Dreapta-jos lucrurile sunt mai clare.
Il avem ca element central pe Euclid (cu chipul arhitectului Bramante) inconjurat de tineri, carora le face o demonstratie de masuratoare cu compasul.
Langa Euclid avem o demonstratie de geografie si astronomie (simbolizate de cele doua globuri: cel pamantesc si cel astral). Personajele ar putea fi Ptolemeu si Strabon.
Privind spre noi, cu un zambet senin, il observam chiar pe Rafael. E un obicei des intalnit ca un pictor sa se includa in propria lucrare.

RAFAEL - SCOALA DIN ATENA
- fresca
- timp:   anii 1509-1511
- dimensiuni:   500 cm x 770 cm
- personaje:   57
- loc:   Vatican - palatul apostolic, etaj 3