In aceasta primavara voi posta trei articole mai speciale, dedicate conceptului de muza.
Cuvantul provine din mitologia greaca, fiecare arta (poezia, muzica, dansul etc.) avand o zeita protectoare, dar apoi termenul a capatat si sensul de sursa de inspiratie pentru artisti.
Voi scrie despre cativa pictori care au fost fie fascinati, fie indragostiti de cate o femeie, alegand sa le redea trasaturile in majoritatea lucrarilor lor.
Am sa incep cu una dintre cele mai fascinante povesti de amor din istoria artelor vizuale, cea dintre Filippo Lippi si Lucrezia Buti.
Tanarul Filippo a intrat la manastire in adolescenta, dar talentul si pasiunea pentru arta l-au determiant sa renunte la calugarie (in 1432) si sa devina pictor.
Stilul sau a cunoscut un progres enorm, trecand de la maniera veche a icoanelor la redarea cat mai realista a trasaturilor, trupurilor si peisajelor, fiind un adevarat deschizator de drum pentru marile nume din generatia urmatoare (Leonardo da Vinci, Rafael, Boticelli, Titian).
Pe cand a primit o comanda de lucrare la manastirea santa Margarita (din Prato, langa Florenta) s-a indragostit de Lucretia, o novice (o tanara care urma sa devina calugarita). Aceasta a plecat cu el, refuzand sa se intoarca la viata de manastire.
A devenit iubita lui (o dragoste de durata, din care au rezultat si doi copii: fiica Alessandra si fiul Filippino, devenit la randul lui pictor).
A devenit si muza celor mai reusite picturi ale sale (mai ales reprezentari ale madonnei: precum cea de la galeria Uffizi, cea de la pinacoteca din Munchen, sau pictura rotunda numita "Tondo Bartolini").
Chipul Lucreziei a ramas astfel in istorie, admirat de generatii intregi de iubitori de arta.
Sa privim si noi mai de aproape trasaturile tinerei muze: chipul delicat, ochii verzi (cu privire melancolica), nasul usor ascutit, parul blond (strans la spate in mai multe bucle).
Si in lucrarile mai complexe ("Sfantul Vicenzo si adoratia pruncului", "Madonna della Citola") o putem identifica pe iubita marelui pictor.
A servit ca model si pentru chipul fecioarei, dar (daca ne uitam atent la detalii) si pentru cel al ingerului.
In 1452, Filippo a fost angajat (alaturi de alti artisti si colaboratori) sa picteze frescele capelei catedralei din Prato.
In scena care infatiseaza banchetul lui Irod, a apelat din nou la Lucrezia, pe care a pictat-o drept Salomeea (fiica lui Irod).
Desi fresca s-a deteriorat substantial de-a lungul timpului, chipul Lucreziei inca se vede destul de clar, cu aceeasi melancolie pe chip.
...................................................................
...................................................................
...................................................................
Sa ne indreptam atentia si spre Sandro Botticelli (un nume de referinta al Renasterii italiene, fiind si unul dintre elevii lui Filippo Lippi).
Privind celebrele sale lucrari (incepand cu "Nasterea lui Venus") observam ca mai toate prezentele feminine au aceleasi trasaturi: trupul zvelt, chipul lung, ochii verzi, parul blond roscat, lung pana la mijloc.
Cea care l-a inspirat pe Botticelli a fost (dupa unele surse) o tanara nobila pe nume Simonetta Vespucci.
De data asta nu mai avem o poveste amoroasa intre artist si muza (Simonetta fiind maritata cu Matteo, varul celebrului explorator Amerigo Vespucci), ci doar un caz de admiratie profunda.
Din pacate, Simonetta a murit de tanara, dar chipul ei a servit ca standard in multe tablouri ale lui Botticelli, pe tot parcursul carierei lui: de la reprezentari de madonne, pana la cele de zeite si nimfe din lucrarile inspirate din mitologie ("Pallas si centaurul", "Venus si Adonis", "Calomnia", si mai ales capodopera "Primavera").
