Jan Brueghel - Simturile

Despre cel mai celebru membru al familiei Brueghel am scris in iunie.
Pieter Brueghel a avut doi fii, ambii pictori, dar cu stiluri total diferite.

Jan Brueghel (fiul cel mic) a pictat in maniera baroca, puternic influentat de Rubens, cu care a si colaborat la cateva tablouri.
Este si cazul seriei numite Simturile.
O serie mai mare (de cinci tablouri) si una cu doua lucrari, dar de o complexitate care merita toata atentia, mai ales cea numita Simturile: gustul, auzul, tactilul.

La doi ani dupa ce a terminat seria, Jan Brueghel a avut inspiratia sa le copieze (copie fidela, nu de calitate mai slaba).
Un incendiu devastator le-a distrus pe primele realizate, dar azi le putem admira (in colectia muzeului Prado din Madrid) pe cele copiate in 1620.

Compozitia e extrem de complexa, cu multe planuri, personaje si amanunte care ascund simboluri.
Totul merge pe ideea celor trei simturi care dau titlul lucrarii (gust, auz, tactil).
Doar la liniile de perspectiva autorul s-a aratat putin neglijent, dar putini le-ar observa in multitudinea de amanunte care incanta privirea.

In prim plan avem doua doamne, doi copii si un muzician stand la o masa incarcata pana la refuz.
Multitudinea de gustari de pe masa (stridii, crustacee, pui fripti, placinta impodobita cu coada de paun) reprezinta simtul gustului.
Muzica (cantata la lauta) reprezinta incantarea auzului, iar simtul atingerii il vedem la doamna care mangaie blana micului catel din bratele ei.

Un elogiu al muzicii il vedem si in partea stanga a lucrarii: instrumentele muzicale si partiturile ocupa aproape tot spatiul.

In partea dreapta nu mai avem muzica - aici totul face trimitere la gust: mancaruri de tot felul si pocale cu vin sunt purtate de servitori catre masa abundentei.

In centrul unei compozitii atat de aglomerate (predominata de rosu, brun si auriu) vederea ne este atrasa si spre verdele naturii.
Dincolo de balustrada si arcade putem vedea o gradina imensa si un palat aflat in apropiere.

Cele trei simturi sunt reprezentate si pe tablourile care impodobesc peretii incaperii.

Un prim tablou (Zeita Atena in Parnassus) elogiaza muzica, cel mic (Dentistul) duce cu gandul si la atingere si la gust.

Deasupra arcadelor avem Pedeapsa lui Epulon si Nunta din Cana - ambele simbolizand ideea de gust.

JAN BRUEGHEL - SIMTURILE  (Gust, auz, tactil)

- ulei pe panza
- timp: ~ 1620
- dimensiuni: 176 x 264 cm
- personaje: 11
- loc: Madrid, Muzeul Prado

..........................................
..........................................

Pictura cu care face pereche (avand fix aceleasi dimensiuni) se numeste Simtul vazului si al mirosului.

Cu mai putine personaje si mai putin luminoasa, dar remarcabila mai ales prin multitudinea de flori (reprezentand, firesc, simtul mirosului) si mai ales acea galerie cu zeci de picturi (o incantare pentru simtul vazului).

Hieronymus Bosch - Infernul muzicantilor

Am vazut panoul central (cel reprezentand Gradina Placerilor), acum le vom privi mai de aproape si pe cele laterale.
In stanga avem Paradisul (realizat destul de saracacios, cel putin comparativ cu restul lucrarii, sau cu reprezentarea lui in celalalt triptic al lui Bosch, Carul cu Fan).

Tema principala o reprezinta momentul creatiei omului.
Adam se trezeste din adormire si priveste la fiinta nou-creata (Eva), cu care isi va imparti destinul.
La picioarele lor, intr-o mica balta, se scalda cele mai ciudate animale: o pasare cu trei capete, un ornitoric care citeste, un peste-unicorn si un peste cu aripi.

Panoul din dreapta a fost numit Infernul Muzicantilor, si a starnit un numar mare de controverse, interpretari si comentarii de-a lungul timpului.

Incepem cu partea de sus, unde intalnim o tema tipica pentru Bosch: orasul incendiat.
(spuneam in alt articol ca pictorul a fost martor al marelui incendiu care a mistuit o parte din orasul sau natal).

Sub incendiu avem "un vehicul" format din doua urechi (unite de o sageata) prinzand la mijloc lama unui cutit gigantic.
Pe unde trece, lama sfarteca pacatosii, spre satisfactia demonului cuibarit in gaura urechii.

Tot aici, un imens craniu de vita serveste ca sprijin pentru demonul care atarna (de o cheie) un pacatos inert.
Un ornitorinc in haine de calugar arata spre un alt demon (care se da in leagan cu firele care atarna tot din imensul craniu).

Figura centrala a panoului e una dintre cele mai emblematice din opera lui Bosch.
Hibridul cu chip de om, corp ca un ou spart si picioare lemnoase proptite in doua barci.

Pe discul care serveste drept palarie troneaza un cimpoi caruia ii dau tarcoale cele mai bizare fiinte.
In coaja "corpului" vedem un fel de taverna, la care se urca cu o scara.
Iar chipul (privind spre noi) e, cel mai probabil, un autoportret al artistului.
(mai ales ca aceasta figura apare si in caietele de schite ale lui Bosch).

Langa "fiinta cu picioare de lemn" avem alte ciudatenii:
Un om cu casca de soldat e strapuns cu sabia de un monstru cu aripi de fluture la urechi.
Un felinar se deschide si un alt soldat priveste cum un cavaler in armura e devorat de o haita de caini aproape scheletici.
Toata "constructia" se spijina pe lama unui alt cutit de bucatarie.

Mai jos putin avem un mic lac inghetat (in contrast, astfel, cu partea de sus a panoului, cea cu flacarile incendiului).
Aici pacatosii se ineaca in sparturile din gheata, in timp ce un ornitorinc (deja al doilea din tablou) se da cu patinele, purtand pe umar un arc cu sageti.

In partea stanga intelegem mai bine titlul de "infernul muzicantilor".
Nu putem sti de ce muzica e considerata un mare pacat, dar trebuie sa recunoastem priceperea pictorului de a scorni cele mai ingenioase scene.

O lauta si o harpa servesc aici drept obiecte de tortura. La fel lauta mecanica si instrumentul de suflat - toate sunt folosite pentru inlantuirea nefericitilor.
Un demon cu cap de sarpe scrie cu limba pe dosul unui pacatos o partitura muzicala.

Scena imediat urmatoare duce si mai departe ideea de grotesc.
Tronand ca un rege (cu un ceaun pe post de coroana), un demon-pasare devoreaza un barbat.
Pe partea cealalta ies alti oameni, cazand intr-o hazna (in care un alt om defecheaza monede de aur si un altul varsa).
Sub mantia pasarii vedem o femeie pipaita de un sobolan, in timp ce se priveste intr-o oglinda fixata pe dosul unei fiinte verzi cu picioare lemnoase.

Avem si o scena in care pacatul e reprezentat de jocurile de noroc.
Pacatosii sunt sfartecati de sobolani, printre carti de joc si zaruri cazute pe jos.

In ultimul colt al lucrarii, doi caini (cu armura pe spate) musca un om cazut la pamant.
Tot o armura poarta si bizara fiinta cu picioare de reptila si cioc de pasare.
De cioc atarna calimara omului care scrie ceea ce porcul (cu voal de calugarita) ii sopteste la ureche.

Un balamuc imposibl de descifrat, dar si o imaginatie demna de admirat, aproape fara egal in lumea picturii.

Hieronymus Bosch - Gradina placerilor

Am scris in luna mai un prim articol despre Hiernoymus Bosch, cel mai complex, misterios si controversat pictor al Renasterii olandeze.
De data asta voi scrie despre cea mai cunoscuta lucrare a sa (tot un triptic): Gradina Placerilor.

Ca si Carul cu Fan, aceasta se afla la Madrid, in muzeul Prado, intr-o sala dedicata special marelui pictor (sala 56A).

Panoul central (cel ce da si titlul intregii lucrari) reda o scena in aer liber, intr-o gradina plina de elemente fantastice, rod al imaginatiei la superlativ a autorului.
Cu greu putem gasi o perspectiva, sau un principiu clar dupa care au fost amplasate personajele (cateva sute la numar).
Si, cu toate acestea, compozitia nu e dezechilibrata, desi privirea e atrasa in zeci de locuri deodata.

In partea de sus avem un lac, cu cinci fantani.
Structura lor e cel putin bizara, nesemanand cu nimic familiar noua. Nu sunt fantani de marmura, sau de piatra, cu oranamente sculptate.
Par facute din piatra lucioasa (roz si albastra) cu elemente organice, cu forme cat mai ascutite si mai rasucite.

Cea din centru are cateva personaje nud, care ori se odihnesc pe balustrada ingusta, ori inoata in jurul ei, ori se adapostesc in cavitatea de la baza.

La baza fantanii din stanga avem o specie din lumea fanteziei: fiinte acvatice cu cap de soparla si trup de peste.
O astfel de fiinta isi intinde bratele spre o sirena (trup de femeie si coada de peste).
Alaturi, avem si grupuri de oameni: cativa asezati pe iarba, ospatandu-se dintr-o capsuna uriasa.
Mai sus, un alt grup iese din apa lacului si se inghesuie intr-o coaja sparta de ou.

Sub planul cu lac si fantani avem o pajiste - singurul spatiu din tablou unde avem linii clare de compozitie: personajele se invart intr-un cerc larg (in sens invers acelor de ceasornic).
Aproape o suta de barbati goi dau ocol micului lac unde se scalda femeile.
Toti sunt calare pe o sumedenie de animale - si din fauna reala si din cea mitologica: cai, magari, porci, tapi, camile, porci, inorogi, grifoni.

Femeile nu par impresionate de cei ce le dau tarcoale.
Se balacesc in apa mica a "piscinei" rotunde, printre pasari care ori se adapa ori se aseaza pe capetele lor.

La stanga acestui mic lac, pe o pajiste in panta, privim o pasare cu cioc lung si ascutit, in care se inghesuie un grup de oameni (cativa dintre ei stau cu capul in jos).
Un alt om cu capul in jos sta asezat pe capul pasarii.
Simboluri imposibil de descifrat, autorul preferand sa nu lase nicio explicatie scrisa.

Ciudatenii si mai mari gasim si de partea cealalta a micului lac:

Oameni purtand pe umeri un fel de coada uriasa de crustaceu, pe care sta un mic urs.
Alt grup de personaje - inghesuite intr-o floare rosie.
Un om stand cu capul in jos, tinand pe picioare o sirena (si ea cu capul in jos).
Sau grupul care poarta (ca pe un stindard) o soparla.

Mai "coboram un etaj" si dam de coltul cu opt pasari uriase (foarte realist pictate).
Printre ele stau oamenii (disproportionat de mici): unii cazuti in melancolie, altii in gesturi erotice.
Cum ar fi cuplul de pe spatele ratei: un cuplu inter-rasial, ceva extrem de rar in epoca.

Langa ei, in apa, un ciorchine urias e devorat cu lacomie de cateva persoane.
Un alt fruct de dimensiuni uriase (un mar sau piersica) serveste drept ambarcatiune pentru un cuplu.

Pe mal vedem un om impovarat de greutatea unei stridii (din care rasar picioarele unui om adormit).
Tot un fel de scoica adaposteste trei persoane, iar langa ea, un trunchi de copac (mic si piramidal) are si ea cativa oameni ascunsi in scorbura sa.
Pe o ramura scurta, o pasare lasa din cioc un fruct catre un grup mare de "gura-casca".

Scene greu de interpretat avem si in extremitatea dreapta.
Daca grupul din livada cu pomi reprezinta o scena destul de realista, in schimb cele trei femei adunate sub clopotul transparent ne ridica destule intrebari.
La fel si cuplul intins in iarba, cu un barbat cu cap de poama albastra soptindu-i ceva tinerei de langa el.

Bufnita, simbolizand in epoca cand ideea de intelepciune, cand pe cea de vrajitorie, o gasim in mai multe scene din tablou.
In acest colt e cufundata in apa si imbratisata de un personaj care priveste spre noi.

Tot pe apa, vedem un cuplu intr-un glob translucid - care poate simboliza un pantec de femeie (mai ales daca observam gestul barbatului - o atingere usoara tocmai pe pantec).
In schimb, nu putem descifra simbolul acelui tub prin care un chip priveste curios la sobolanul de la celalalt capat.

Oameni hranindu-se cu fructe uriase, oameni "locuind" in fructe, pasari oferind fructe.
Teme deja intalnite, dar repetate in combinatii noi si surprinzatoare si aici - in partea de jos a tabloului.

Dupa toate grozaviile vazute, ultimul colt (cel din dreapta-jos) e chiar banal.
Un grup de femei si un african (cu o cireasa drept palarie) privesc spre scenele din preajma lor.

..................
Cum pot fi interpretate toate acestea ?

S-a spus despre Bosch ca ar fi fost nebun (unul genial, dar totusi dereglat)
S-a spus ca ar fi facut parte din secta adamita (cea care glorifica viata dedicata placerilor).
(dar atunci cum explicam picturile sale reprezentand caznele din infern ?).
O interpretare mai rationala face trimitire la folclorul flamand si la diverse jocuri de cuvinte cu trimitere sexuala, pe care Bosch le-a pictat la modul direct.

HIERONYMUS BOSCH - GRADINA PLACERILOR

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1490
- dimensiuni: 205.5 cm x 385 cm
- personaje: cateva sute
- loc: Madrid, Muzeul Prado

Hieronymus Bosch - Carul cu fan (2)

Sa ne uitam mai de aproape si la cele doua panouri laterale ale tripticului:
la gradinile Paradisului si la tenebrele Infernului, asa cum si le-a imaginat Bosch.

Compozitia primului tablou reuneste cateva episoade din primele povestiri biblice:
In partea de sus avem caderea ingerilor razvratiti.

Pe imensul nor de sub Divinitate avem o batalie feroce intre ingerii fideli si cei cuprinsi de pacatul trufiei.
Cei invinsi cad de pe marginea norului pe pamant si in apa marii.
In caderea lor are loc metamorfoza: Bosch ii picteaza ca pe reptile cu aripi de insecta.

La mijlocul tabloului, in gradina vesnic verde a Paradisului, avem scena creatiei primilor oameni: Adam doarme profund, in timp ce Creatorul sufla viata peste Eva.

In planul mai apropiat, Adam si Eva sunt ispititi de diavol (pictat cu trup de sarpe si chip de om) sa nesocoteasca porunca divina.

Pacatul le aduce excluderea din Paradis.
Arhanghelul (cu sabia scoasa amenintator) ii alunga si se pune paznic la poarta sapata in stanca.
Adam se arata infricosat de sabia de foc, iar Eva isi sterge lacrimile, nestiind ce viata ii asteapta in afara Paradisului.

....................................................
....................................................

De la gradinile luminoase trecem la intunecimea Infernului.
Fiinte grotesti (specialitatea lui Bosch) lucreaza din greu la ridicarea unui turn.
Mesterii principali, cocotati pe schela, sunt un om-broasca si un om-sobolan.
Alti doi sobolani ajuta la adusul materialelor.

La baza turnului avem chinurile la care sunt supusi oamenii ajunsi in infern.
Bosch alege si aici sa nu reprezinte demonii in interpretarea "clasica" (negrii, cu coarne si coada). Picteaza demoni cu chip de cerb, cu chip de sobolani si aripi de pasari sau de fluture.

Supliciile continua si in partea de jos a tabloului: un pacatos e jupuit, un altul e sfartecat de caini, iar ultimul e inghitit de cea mai bizara fiinta din toata lucrarea: un peste cu picioare de om si cizme ascutite.

In plan departat, un puternic incendiu mistuie totul.
O tema des intalnita in lucrarile lui Bosch.
Cel mai probabil un ecou al unui episod din viata pictorului: Bosch a fost martor la marele incendiu din 1463, cand o mare parte din orasul sau natal (Hertogenbosch) a fost distrus.

Hieronymus Bosch - Carul cu fan

Hieronymus Bosch - una dintre cele mai misterioase figuri din istoria artei.
Lucrarile lui sunt si mai misterioase: o imaginatie fara egal, o viziune groteasca asupra lumii, o maiestrie in a da viata celor mai ciudate fiinte.

Carul cu fan (una dintre cele mai cunoscute lucrari ale sale) a fost pictata in jurul anului 1516, si achizitionata de regele Filip al II-lea al Spaniei.
Poate fi vazuta la principalul muzeu de arta al capitalei spaniole: muzeul Prado din Madrid.
Mai exact la parter, in sala 56A, alaturi de alte creatii ale lui Bosch.

Avem in fata un triptic: un tablou principal, alaturi de alte doua secundare.
Cele doua secundare (pe care le voi prezenta in detaliu in articolul urmator) reprezinta Paradisul (sau, mai exact, izgonirea omului din Paradis) si Infernul.

"Lumea este o claie cu fan; fiecare ia din ea cat pofteste".
Asa suna un proverb din Tarile de Jos, si serveste drept tema principala pentru tabloul de fata.
O alegorie despre lacomia umana si felul cum transforma orice individ.

Sus, pe capita imensa cu fan, avem un muzician (cantaret la lauta) alaturi de o fata care ii tine partitura. O fiinta monstruoasa (cu coada de paun si aripi) ii tine ritmul la un instrument de suflat.
Langa cantaret, un inger in pozitie de rugaciune isi indreapta privirea spre cer.
In spatele lor, doi amorezi se saruta, iar in copac sta o bufnita (pe o ramura iesita aproape nefiresc din coroana copacului).
Cu greu pot fi descifrate toate aceste simboluri, pictorul nelasand nicio explicatie scrisa despre lucrarile sale.

In stanga capitei ii avem pe oamenii considerati cei mai puternici pe pamant: un papa si un imparat.
Sunt insotiti de o intreaga suita (iar pe steag recunoastem vulturul bicefal: stema Imperiului German).

La picioarele lor avem scene grotesti de violenta: un olog (tinand in mana una dintre carje) si un calugar (avand un cutit) se incaiera cu furie. Langa ei avem deja un om cazut la pamant, spre spaima femeii care isi strange protector copilul in brate.

Scenele de furie continua si langa rotile carului.
In timp ce unii incearca sa adune cu lacomie cat mai mult fan, altii deja isi impart pumni sau lovituri de cutit.

Carul (simbol al belsugului dar si al lacomiei) nu este tras de cai sau de boi.
Vedem in partea dreapta a tabloului inhamate fiinte demonice, pictate in stilul inconfundabil al lui Bosch.
Un batran cu trup ca un trunchi de lemn, alaturi de un peste cu picioare de om, de hibrizi de om si sobolan - toti se opintesc intr-o gramada haotica.

In partea de jos a tabloului avem insirate cateva scene de viata: de la mama care isi spala copilul la albie, la dentistul care scoate maseaua unei femei si pana la preotul gras care sta in jilt, privind multumit cum calugaritele ii umplu sacul cu fan adunat de la imensul car al lacomiei.

HYERONIMUS BOSCH - CARUL CU FAN
- triptic
- ulei pe lemn
- timp: ~ 1516
- dimensiuni: 135 cm x 200 cm
- loc: Madrid - muzeul Prado