Jean Auguste Ingres - Baie turceasca

Unul dintre cele mai senzuale (si, prin urmare, unul dintre cele mai controversate) tablouri din istoria artei a fost pictat de Ingres la o varsta foarte inaintata.
Jean Auguste Dominique Ingres era trecut de 80 de ani cand a finalizat Baie Turceasca, o lucrare realizata in plina moda a orientalismului. Scriitori, poeti, dar mai ales pictori gasisera in lumea araba si nord-africana o sursa generoasa de inspiratie. 

Comanda pentru lucrare a venit din partea familiei Bonaparte (Napoleon III era in acel moment imparat), ca dar de nunta pentru printul Louis Napoleon. Tabloul a fost considerat prea senzual (dupa legenda, cea indignata a fost logodnica printului) si nu a fost achizitionat.
In schimb, diplomatul turc Khalid Bey (mare amator de arta franceza) l-a cumparat pentru colectia sa.
Dupa aproape jumatate de secol (in 1911) a ajuns sa fie expus la cel mai mare muzeu de arta al Frantei, Luvru.

Formatul initial era unul standard, dreptunghiular, abia dupa mai multi ani pictorul s-a gandit la o versiune circulara, in stilul facut cunoscut de Boticelli in Renasterea italiana.
Versiunea dreptunghiulara (din care s-a pastrat doar o fotografie) are o compozitie mai echilibrata. Cea rotunda o trunchiaza pe femeia din coltul drept, dar e un format care atrage mai repede atentia privitorului.

Spre deosebire de alti artisti cu care a fost contemporan, Ingres nu a calatorit niciodata intr-o tara orientala, asa ca a pictat totul fiind inspirat de alte lucrari similare, plus imaginatia proprie.

Pe fundal vedem un numar mare de femei venite sa se imbaieze, dar majoritatea au pielea alba si trasaturi europene. Doar patru prezente exotice intalnim in toata compozitia.
Tolanite pe divan, asista la un mic numar de dans pe ritmul tamburinei din mainile fetei cu trasaturi africane.

Si femeia din dreapta priveste la dansatoare, in timp ce doua servitoare ii ingrijesc parul. Criticii de arta au identificat-o ca fiind doamna Mary Montagu (sotia ambasadorului englez din Imperiul Otoman). Fragmente din scrierile ei despre experienta in Orient au fost copiata de Ingres in caietele sale. 

Un fragment copiat e fix descrierea unei bai turcesti pentru femei:
"Cred ca erau acolo peste 200 de femei. Femei frumoase si goale, in toate ipostazele...unele conversau, altele lucrau, altele beau cafea sau gustau serbet, intinse nonsalant, in timp ce tinere servitoare le impleteau parul in forme fantastice."

Ingres nu a beneficiat de modele pentru a-i poza nud pentru acest tablou, asa ca a refolosit multe dintre vechile sale desene sau chiar tablouri.
Femeia care sta cu spatele este preluata din lucrarea "Femeie care se imbaiaza" (din 1808), doar ca acum i-a adaugat un instrument muzical (o mandola) in brate si i-a schimbat si pozitia picioarelor.

In prim plan, dar in dreapta, femeia intinsa pe perna albastra (alaturi de alte doua femei, imbratisate intr-un gest destul de erotic) are trasaturile sotiei pictorului (Madeleine Chapelle), pe care a desenat-o de atatea ori la tinerete.
Toate trupurile din prim plan sunt scaldate intr-o lumina aurie, cu un aer ireal, ca si cum nu ar fi intr-o incapere inchisa, ci sub un soare puternic de vara.

JEAN AUGUSTE INGRES - BAIE TURCEASCA

- ulei pe panza
- timp: ~ 1852-1862
- dimensiuni: 108 cm × 110 cm
- personaje: 8 in prim plan, 16 pe fundal
- loc: muzeul Luvru, Paris

J.L.David - Sabinele

Pastram locul (Roma) dar ne intoarcem in timp cu cateva secole, pana la momentul fondarii celebrului oras.
Legenda intemeierii Romei vorbeste despre rapirea femeilor din tribul Sabinilor de catre romanii condusi de Romulus.

Rapirea sabinelor a fost transpusa pe panza de mai multi pictori (cea mai celebra fiind lucrarea lui Nicholas Poussin).
Pentru a fi cat mai original, Jacques Louis David (cel mai de seama reprezentant al stilului neo-clasic si cel mai celebru pictor al Frantei imperiale) a ales sa picteze momentul ulterior rapirii: cand sabinii pornesc o campanie razboinica contra romanilor, dar sunt opriti de femei (acestea nedorind sa-si vada tatii si fratii luptandu-se cu sotii lor).

Tabloul, de dimensiuni uriase (peste cinci metri in lungime) a fost conceput in decurs de patru ani (incluzand perioada cand David a stat in inchisoare) si poate fi vazut in colectia muzeului Luvru din Paris.

Stilul neo-clasic al lui David e inconfundabl: corpurile personajelor sunt toate in posturi eroice, ca niste statui, predomina peste tot liniile drepte, intr-o geometrie stricta.

Detaliile sunt de o precizie aproape fotografica, niciun centimetru din imensa lucrare nu e tratat cu neglijenta.

Privirea in detaliu o incepem cu fundalul (usor invaluit in ceata) unde avem o colina stancoasa, inconjurata cu ziduri (pazite de cativa soldati romani).
In varful colinei avem un templu (de mici dimensiuni, comparativ cu marile temple care vor domina viitorul oras).

In stanga il vedem pe Titus Talius, conducatroul sabinilor, venit in fruntea armatei pentru a cotropi Roma si a lua inapoi femeile rapite.
Pictat nud (desi in schitele initiale purta tunica si armura), acoperit doar de mantia rosie si de teaca sabiei.
Una dintre femeile sabine (purtandu-si copilul in brate) ingenuncheaza cerandu-i sa opreasca atacul.

In planul doi, o alta femeie (urcata pe un piedestal) isi ridica fiul deasupra capului, aratandu-l trupelor, gest ce are efectul scontat. Prin marea de sulite vedem un comandant aratand semnul opririi.

In mijlocul tabloului o avem pe Hersilia, fiica lui Titus si sotia lui Romulus.
Cu bratele deschise larg, se pune in calea armelor, nedorind sa vada o lupta pana la moarte intre tatal si sotul ei.

La picioarele ei, femeia bruneta ii arata lui Titus pruncii, rod al unirii intre romani si sabine, in timp ce batrana cu vesmant verde se ofera sa primeasca ea lovitura de sulita in locul lui Titus.

In dreapta lucrarii, Romulus (legendarul fondator al Romei) are bratul drept ridicat, pregatit sa lanseze sulita spre rivalul sau, dar gestul e oprit de actiunea disperata a sabinelor.
Ca si Titus (si o parte din soldati) e pictat nud, acoperit partial doar de scutul rotund (pe care vedem lupoaica, simbolul cetatii).

In spatele lui putem vedea trupele romane (cu cavaleria in frunte)... si ele oprindu-si avantul la vederea femeilor si a copiilor.

JACQUES LOUIS DAVID - SABINELE

- ulei pe panza
- timp: ~ 1799
- dimensiuni: 385 cm × 522 cm
- personaje: 17 (in prim plan)
- loc: Paris, muzeul Luvru

Gericault - Pluta Medusei

Ramanem pe o mare in plina furtuna, dar schimbam secolul si pictorul.
De data asta vom vedea lucrarea cea mai cunoscuta a lui Theodore Gericault, pictorul francez care a influentat cel mai mult stilul romantic din secolul XIX.

Pluta Medusei (pictata in 1819) surprinde un moment al tragediei intamplate cu trei ani in urma, cand fregata Medusa s-a scufundat, cu peste 100 de victime.
Putinii supravietitori au plutit timp de 13 zile pana au fost salvati de o alta nava.

Desi initial pictorul facuse schite pentru scenele de cosmar din zilele de deriva (cand s-a ajuns chiar la canibalism), s-a hotarat mai apoi pentru momentul salvarii.

Tabloul lui Gericault a fost primit cu multe critici la prima expunere (insuccesul l-a dus pe autor pana in pragul depresiei), dar apoi a fost recunoscut ca o capodopera, astazi fiind una dintre cele mai pretuite lucrari ale muzeului Luvru.

Privind liniile formate de catarg, sfori, grinzile de lemn, dar si corpurile unor personaje, putem vedea ca nu sunt intamplatoare: observam o structura bazata pe doua piramide (usor inclinate spre stanga).

Pictorul a tratat subiectul cu multa meticulozitate. A vorbit personal cu supravietuitorii si le-a schitat portretele. 

Prin urmare, nu avem chipuri pictate din imaginatie, ci o imagine cat mai realista a scenei.

Dupa aproape doua saptamani de disperare, aparitia navei salvatoare (care abia ocupa cativa centimetri in tablou) starneste o reactie puternica printre marinari.
Ii vedem urcati unii peste altii, agitand esarfe pentru a putea fi observati (printre valurile inalte) si a avea o sansa la viata.

In partea stanga a tabloului, trei dintre marinari nu vor mai apuca salvarea: frigul si foametea i-a rapus. 

Zilele de cosmar s-au intiparit adanc pe chipul personajului cu barba alba: cu o mana inca mai tine trupul tanarului mort de curand si pare ca nici nu observa agitatia celor din dreapta.

Doar tanarul negru isi intoarce chipul spre ceea ce pare o raza de speranta.

THEODORE GERICAULT - PLUTA MEDUSEI

- ulei pe panza
- timp: ~ 1819
- dimensiuni: 490 cm × 716 cm
- personaje: 20
- loc: Paris, muzeul Luvru

Delacroix - Moartea lui Sardanapal

Revenim la Paris, la Muzeul Luvru, de data asta pentru una dintre cele mai cunoscute tablouri ale  picturii romantice.
Moartea lui Saradanapal - a lui Eugene Delacroix.

Capodopera lui Delacroix se afla in sala Mollien (una dintre cele mai mari ale muzeului Luvru) - sala ce gazduieste in exclusivitate pictura franceza din secolul XIX.

(o alta versiune a picturii, dar de dimensiuni mai reduse, se afla in SUA la muzeul din Philadelphia).

Compozitia e una destul de complexa.
Se bazeaza pe doua mari linii oblice (formand un triunghi) si alte cateva linii curbe (formate de trupurile personajelor centrale).
Scena e puternic luminata, formand contraste puternice intre fundalul intunecos si trupurile scaldate in lumina.
Un alt contrast care modeleaza totul e cel intre culoarea rosie (predominanta) si complementara ei: verdele.
Albastrul lipseste cu desavarsire din acest tablou.

Sa trecem si la subiect si personaje.
Delacroix si-a imaginat pe panza o scena semi-legendara din antichitatea orientala.
Sardanapal, ultimul rege al Asiriei, afland vestea infrangerii armatei sale, decide sa nu lase nimic in mana dusmanilor.
Isi aduna bogatiile, servitorii si concubinele intr-o camera transformata in rug funerar, si ordona incendierea.

Il vedem tolanit in varful patului, privind cum ordinele ii sunt indeplinite: focul e aprins, iar servitorii "ofera" o moarte rapida concubinelor.
Peste cateva minute fumul si focul ii vor lua si lui viata.

Pe unul dintre servitori il vedem in dreapta tabloului (unde focul deja isi arata valvataia) scotand pumnalul din teaca catre cele doua femei inspaimantate.

In partea de jos a lucrarii, calul preferat al regelui (cu capastrul plin de aur si perle) e si el injunghiat, de catre un servitor negru. Hotarat si necrutator, servitorul trage tare de capastru, in timp ce da lovitura mortala.

Iubita favorita a regelui ("imbracata" doar cu bijuterii) il priveste inspaimantata in timp ce primeste si ea un pumnal in piept.
La picioarele ei putem vedea simbolul bogatiei lui Sardanapal: zeci de obiecte de aur, siraguri de perle, toate nemaivalorand nimic in fata mortii si a focului.

DELACROIX - MOARTEA LUI SARDANAPAL
- ulei pe panza
- timp: 1827
- dimensiuni: 392 cm × 496 cm
- personaje: 15
- loc: Paris, muzeul Luvru, etaj, sala Mollien

Veronese - Nunta din Cana

In saptamana Pastelui am ales sa nu fac un articol despre Cina cea de Taina sau Rastignire (aveam cateva zeci de variante). Am ramas la pictura lui Veronese si am ales cea mai impresionanta lucrare a lui: Nunta din Cana.

Un episod din Noul Testament (mai exact din Evanghelia lui Ioan) relatand prima minune facuta de Isus: la rugamintea mamei sale, a transformat apa in vin, pentru a ajunge pentru toti nuntasii.

Tabloul (de dimensiuni mari) se gaseste in colectia celui mai celebru muzeu de arta din lume: muzeul Luvru din Paris.
De asemenea, se afla in cea mai vizitata sala a muzeului: cea in care se afla si Mona Lisa a lui daVinci (cele doua tablouri se afla 'fata in fata').

Daca facem abstractie pentru cateva momente de personaje (in numar de 122, daca am numarat eu bine), putem observa mai bine liniile dominante din compozitie.
In primul rand cele doua mari orizontale : masa lunga si balustrada (amplasata exact la mijlocul tabloului).
Apoi liniile verticale: un numar mare de coloane in stil antic (la care se adauga si imensul turn din dreapta).
Daca urmarim liniile de perspectiva, observam (asa cum era de asteptat) ca se intalnesc in punctul central al compozitiei: chipul lui Isus.

Isus, alaturi de mama sa si de o parte dintre ucenici, se afla la masa principala, fiind oaspeti de seama ai nuntii.
Intr-o multitudine de gesturi si expresii faciale cat mai diverse (facute de zecile de persoane din jur), Isus se diferentiaza prin pozitia fixa si ochii atintiti spre noi, privitorii acestui tablou.

In prim plan avem grupul muzicienilor, ocazie de a vedea ca Veronese nu are doar un simt ascutit al culorilor, dar si simtul umorului.
Muzicienii poarta chipul celor mai buni pictori venetieni ai momentului: cel din stanga (in costum alb) e chiar Veronese, insotit de Jacopo Bassano, Tintoretto si batranul Titian.

La picioarele lor stau doi caini de rasa, total impasibili la agitatia din jur.

Tot in prim plan, in stanga si in dreapta muzicienilor avem degustarea apei transformata in vin.
Slujbasii toarna din vase, nobilii (in costumele lor somptuase, pictate in culori vii) gusta si apreciaza bautura obtinuta miraculos.

Vinul este servit si la masa mirilor (in partea stanga a tabloului).
Mirele (in haine orientale, cu o mantie aurie pe umeri) intinde mana dupa pahar, in timp ce mireasa (in rochie alba cu albastru, impodobita cu aur si perle) priveste spre noi.
Langa ei avem doar chipuri mirate, neintelegand cum s-a produs o asemenea minune.
Singura nepasatoare este domnita blonda cu rochie albastra si scobitoare in mana.

Reactii de uimire si costume in culori incredibile - asta gasim in capatul opus al mesei si al tabloului.
De data asta oaspetii poarta vesminte venetiene - singurii cu aer oriental sunt servitorii care aduc vinul la masa.

Revenim la axa centrala a tabloului pentru personajele (deloc intamplatoare) aflate deasupra mesei.
Chiar deasupra lui Isus, este taiata carnea de miel, o scena ce simbolizeaza viitorul sacrifiu al Mantuitorului.

VERONESE - NUNTA DIN CANA

- ulei pe panza
- timp: ~1563
- dimensiuni: 677 cm × 994 cm
- personaje: 122
- loc: Paris, Muzeul Luvru