Pieter Bruegel - Proverbe flamande

Am luat o mica pauza cu blogul in ultima vreme, neavand niciun chef sa scriu despre arta cand la doi pasi de noi se petrec atrocitatile unui razboi.
Abia zilele astea m-am fortat sa termin un articol inceput in februarie.

Articol despre una dintre cele mai complexe picturi realizate vreodata: Proverbe Flamande, sub semnatura inegalabilului Pieter Bruegel.

Dincolo de subiect si detalii (despre care voi scrie mai departe in articol), tabloul e cunoscut si prin numarul impresionant de copii: majoritatea facute in atelierul fiului lui Bruegel - aflate acum in zeci de muzee de pe tot globul.
Originalul (pictat de Pieter Bruegel in jurul anului 1559) poate fi vazut la Berlin, in muzeul de arta.

Majoritatea tarilor au o cultura populara in care gasim multe expresii si proverbe, iar zona Tarilor de Jos nu face exceptie.
Ba chiar exceleaza, lucrarea de fata continand peste o suta.

...............

Indreptandu-ne atentia mai intai in partea de sus a tabloului, identificam primele zicatori ilustrate.
"Daca nu-i pazesti, porcii iti mananca recolta" - spune un proverb, si vedem suinele scapate in lanul de grau, alaturi de un om care personifica zicala "a fugi de parca ai avea pantalonii in flacari".

Mai aproape de privirea noastra, pe acoperisul turnului, un om "isi scutura haina pe directia vantului" (proverb care inseamna a avea pareri in functie de opinia generala)...iar un altul "arunca pene in vant" (adica face o munca inutila).
Tot o zicala despre inutilitate vedem si la fereastra, la femeia care "se uita dupa zborul berzei".

Tot in partea de sus avem un barbat care "taraste dupa el un bustean" (tot o munca inutila, la fel ca si "cel care mulge gloaba").
Langa ei sta "unul care se incalzeste la incendiul altuia" (o zicala despre firea oportunista).

In planul cel mai indepartat avem pictate parabolele "orbului care-i conduce pe orbi" si al "fricii de caini, care te invata cat de repede poti sa fugi".

Pe malul apei, ilustratia unui proverb care suna asa: "nu invata gastele sa pasca, ca stiu si singure".
Langa gardul de nuiele, un proverb mai neobisnuit: "esti rupt de foame, daca vezi ursi care danseaza".

Revenim la turn, de data asta in partea de mijloc, unde vedem zugravite expresiile "a pupa clanta usii" (cu sensul de a fi slugarnic), "a deschide usa cu fundul" (adica a arata maxim de dispret) si "a cadea de pe bou pe magar" (adica din rau in mai rau).

La fereastra turnului, un satean incearca "sa prinda doua muste dintr-o singura lovitura"...iar mai jos, o ilustratie mai explicita a proverbului "a-ti face veceu deasupra apei".
La baza apei, un om (cu aspect de nobil) "isi varsa averea la canal".

Si in apa avem doua zicatori populare: "a pescui in spatele plasei" (din nou despre o munca inutila) si parabola universala a "pestelui mare care il inghite pe cel mic".

Tot in aceasta zona, un proverb despre invidie: "sa nu vrei sa privesti stralucirea soarelui in apa".
Si doua despre a face ceva dificil: "a inota contra curentului" si "a prinde un tipar cu mana goala".

Mestesaugarii de sub acoperis personifica si ei o zicala universala: "cele mai largi curele sunt taiate din pielea altcuiva".

In centrul lucrarii avem o adevarata aglomeratie de personaje, fiecare simbolizand alte vorbe din popor.
Cum ar fi "a te confesa diavolului" (insemnand a spune secrete dusmanului) asa cum ne arata scena de sub portic.
Tot acolo "vulpea sta la masa cu cocorul" (o scena din Esop, celebrul autor de fabule). Observam ca vulpea nu poate bea din ulciorul cu vin, pe cand cocorul are ciocul perfect pentru gatul ingust al vasului.

Langa portic, un barbat exemplifica zicala "porcul se injunghie cel mai bine in burta", iar la doi pasi de el "doi caini se lupta pentru acelasi ciolan".

Pe malul apei, un pescar "prinde peste direct din plasa" (simbolizand castigul fara pic de efort), iar un altul "sta asezat pe carbuni aprinsi" (adica e lipsit de rabdare).

Casa din stanga tabloului e si ea plina de simboluri.
"Tartele de pe acoperis" inseamna bogatie in exces, iar "trasul cu doua sageti" desemneaza un lucru absurd, inutil.
La prima fereastra vedem un cuplu care "se saruta sub matura" (adica traiesc impreuna fara a fi casatoriti).
La a doua fereastra sta un barbat care simbolizeaza din nou ideea de inutilitate ("privind printre degete la sabotii de lemn" un proverb tipic olandez, fara echivalent in cultura noastra).

La fereastra din stanga, un barbat (cu haine viu colorate) defecheaza pe un glob, iar la cea din dreapta un altul urineaza pe un steg cu semnul lunii. Doua scene simbolizand dispretul total pentru lumea din jur.

Tot aici, doi barbati "se duc de nas unul pe altul" (o zicala care nu mai necesita explicatii).

Si la ultima fereastra avem pictate doua expresii: "doi prosti pot sta sub aceeasi gluga" si "poti barbieri un prost fara spuma" (adica poti pacali usor pe cineva cu minte putina).

La parterul casei, Bruegel ne infatiseaza alte fragmente din folclorul Tarilor de Jos.
Un barbat "care prajeste toti pestii doar de dragul icrelor" (adica a face mult pentru a obtine prea putin), un altul care "musca din stalp" (o zicala despre fanatismul religios).

O femeie duce "foc si apa in acelasi timp" (o vorba insemnand dualitate), iar cea din colt "stranguleaza diavolul cu o fasa" (un echivalent al zicalei "a taia raul de la radacina").
Mai observam un barbat care "impinge zidul cu capul" (simbolizand atat inutilul cat si incapatanarea), iar mai sus, pe zid, unul "inarmat pana in dinti", care "pune clopotel pisicii" (o vorba inspirata tot dintr-o fabula a lui Esop).
Mai sus, un satean "pipaie gainile dupa oua" (insemnand nerabdare exagerata).

La baza zidului reintalnim proverbul despre neglijenta din prima parte, dar intr-o noua formulare: "daca nu-i pazaesti, porcii iti pot bea vinul".

Pe ulita de langa casa, sprijiniti de zid avem doi barbati si doua femei in varsta.
Barbatii sunt ilustratia proverbului "unul tunde oaia, altul tunde porcul" (adica unii au bogatie, altii se multumesc cu resturile), iar cele doua batrane personifica un proverb despre barfa ("una invarte pe fus si alta infasoara").

Sateanul cu lopata "umple fantana dupa ce vitelul e deja inecat" (o zicala despre inutilitatea de a actiona dupa ce dezastrul s-a intamplat deja).
Femeia cu rochie rosie "pune o manta albastra pe capul sotului" (un simbol al infidelitatii, al inselaciunii).
Avem si un proverb despre risipa inutila, pe care il cunoastem si din folclorul romanesc, dar intr-o alta formulare: "a arunca margaritare (aici, in tablou, trandafiri) la porci".

In ultima sectiune, cea din coltul drept, ne atrage privirea barbatul care se taraste pentru a intra in glob (un simbol al greutatilor prin care trecem in lume).
In contrast cu el il avem pe tanarul (cu haine de nobil) care "invarte globul pe deget" (adica se bucura de toate avantajele vietii).

La picioarele lui avem atat "batul bagat in roata" dar si "omul care incearca sa culeaga terciul de pe jos" (un alt lucru fara folos).
Mai sus, pe bancuta de lemn, doi nebuni trag de acelasi fir, doar ca unul se tine bine de un trunchi, pe cand celalat va cadea sigur la ruperea firului.

Deasupra lor, langa bordei, un calugar "leaga o barba de in pe chipul lui Hristos" (o zicala despre ipocrizia religioasa).
Pe cealalta latura a bordeiului o femeie "lasa oul de gasca pentru un ou de gaina" (adica face o alegere neinspirata), iar pe acoperis vedem un tanar care "cade prin cosul cu nuiele" (adica e prins cu minciuna).

In colt, cu capul pe masa, un barbat "se chinuie sa se intinda de la o paine la alta" (o imagine care simbolizeaza traiul de pe o zi pe alta).

O pictura care cuprinde o adevarata lume, populata cu peste 70 de personaje si peste 100 de proverbe din bogatul folclor al Tarilor de Jos.

Toate perfect asezate (in decorul unui sat saracacios) de mintea si mana unui artist care fascineaza de secole lumea picturii.

..................................................

..................................................

PIETER BRUEGEL - PROVERBE FLAMANDE

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1559
- dimensiuni: 117 cm × 163 cm
- personaje: aprox. 70
- loc: Berlin, muzeul de Arta
 

Pieter Bruegel - Vanatori in zapada

Intr-o iarna in care nu am vazut niciun strop de zapada, m-am apucat sa scriu despre doua tablouri in care iarna chiar arata cum o stiam si noi pana acum cativa ani.
Nu orice tablouri, ci unele iesite de sub mana marelui Pieter Bruegel (despre care am scris cele mai multe articole pana acum).

 

Vanatori pe zapada face parte dintr-o serie mai mare de lucrari (serie neterminata), avand ca tema trecerea anotimpurilor.
Astazi tabloul se gaseste in Austria, la muzeul de arta din Viena, fiind achizitionat de familia imperiala in secolul XVI.

Un subiect atat de simplu (un grup de vanatori se intorc in sat) ii ofera lui Bruegel ocazia de a crea o intreaga lume, cu personaje dispuse pe mai multe planuri si peisaje detaliate pe deplin.

Daca privim mai intai la fundal, observam ceva ce nu exista cu adevarat in peisajul Tarilor de Jos: munti stancosi !!
Adaugati de imaginatia pictorului, pentru un efect mai puternic al scenei, munti probabil vazuti (si schitati in caiet) intr-una din calatoriile artistului in Italia.

La poalele acestor munti fictivi avem un sat, strabatut de un rau care formeaza si cateva lacuri, cu case mici (printre care zarim si o turla de biserica) peste care a nins abundent.
Lacul de langa drum e perfect inghetat, devenind un loc al jocurilor de iarna (patinaj, jocuri cu crosa, sanius) la care participa cateva zeci de persoane.

In prim plan (pe o panta inzapezita, trecand pe langa o familie care a aprins un foc langa casa) ii avem pe cei ce dau titlul tabloului.
Vanatorii, intorsi posomorati din padure, fara o prada consistenta (putem vedea doar o vulpe atarnata de batul unuia dintre ei).
Si cainii care ii insotesc (cinci ogari si opt din rasa teckel) inspira ideea de dezamagire (prin spinarile arcuite si cozile lasate).

PIETER BRUEGEL - VANATORI PE ZAPADA

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1565
- dimensiuni: 117 cm × 162 cm
- personaje: 8 (in prim plan)
- loc: Viena, muzeul de Arta 

................................................................................

................................................................................

Alt tablou de iarna al lui Bruegel e cel intitulat Capcana pentru pasari.
In el nu mai regasim muntii inzapeziti din fundal, dar reintalnim din plin aceeasi atomosfera a satului in plina iarna.

Raul care strabate satul a inghetat sub temperaturile scazute.
Putem vedea si aici satenii iesiti la distractie pe patinoarul improvizat (de la copii pana la cei de varsta inaintata).

In dreapta tabloului, printre ramurile fara frunze ale copacilor, ne atrage privirea "capcana pentru pasari" - improvizata de un satean dintr-o usa veche de lemn, un bat si o sfoara.
Urmarind cu privirea sfoara, vedem ca duce la fereastra unei case.

O pasare s-a oprit chiar pe muchia capcanei, alte patru ciugulesc grauntele puse sub ea, fara sa banuiasca ce le poate astepta.

Cine vrea sa vada tabloul pe viu are de unde alege: exista in cateva ZECI de variante !!
Cel original (pictat de batranul Bruegel) se afla la Bruxelles, dar avem si multele copii facute de fiul acestuia si apoi altele facute de elevii sai, prezente in multe dintre muzeele lumii.

Ilya Repin - Raspunsul cazacilor

In decembrie am scris un articol despre o lucrare a pictorului rus Ilya Repin, asa ca, pentru primul articol din 2022 voi prezenta o alta, poate cea mai cunoscuta creatie a sa.

Raspunsul cazacilor a facut valva in lumea picturii la data cand a fost finalizata, atat prin subiectul inedit, cat si prin reusita realizarii.

Lucrarea (parte a colectiei muzeului de stat din St.Petersburg) este produsul a peste zece ani de munca, pictorul incepand lucrul in 1880 si prezentand-o publicului abia in 1891.
Tarul Alexander al III-lea a achzitionat-o cu o suma record pentru acea vreme: 35.000 de ruble !!

O alta versiune (neterminata, de dimensiuni mai reduse, cu personajele usor diferite) se afla in Ucraina, la muzeul de arta din orasul Kharkiv.

Pentru realizarea unei lucrari atat de complexe, Repin a calatorit in Caucaz, poposind cel mai mult in satul de cazaci Paskovskaia.
Aici a creionat zeci de schite, mai ales de portrete si vestimentatie, cautand sa se apropie cat mai mult de ideea de autenticitate.

Daca privim cu atentie fiecare fragment, vedem ca i-a reusit din plin: fiecare din cele aproape 20 de personaje este realizat cu mana de maestru.
In stanga, in planul doi, avem un cazac masiv, cu capul bandajat, si o expresie la limita dintre uimire si incruntare.
In stanga lui se afla doi cazaci mai tineri, care se amuza, iar in dreapta unul mai in varsta: cu tichie aurie, un ochi vatamat, cu mustati blonde sub care rasare un zambet stirb.

Partea din dreapta il are ca personaj central pe cazacul batran cu caciula alba de blana.
Tinandu-se cu mainile de burdihanul impunator, acesta rade in hohote de ceea ce aude la masa.

La masa de lemn avem asezate noua personaje:
In stanga, cel mai aproape de ochii nostri este un barbat solid, ras in cap (cu exceptia unui mot specific cazacilor).
In brate are un instrument muzical (o lauta) si in fata lui vedem niste carti de joc.

Langa el vedem barbati de trei varste diferite: batranul cu pipa in gura e cel putin octogenar, flancat de doi barbati in floarea varstei, si un tanar ce nu pare sa aiba mai mult de 16 ani.

Ajungand la fragmentul principal al tabloului, e timpul sa dezvalui mai multe si despre subiectul lucrarii.
In secolul 17, sultanul turc Mehmed al IV-lea le-a cerut cazacilor de pe Nistru sa-i devina supusi.
Acestia nu doar ca au refuzat, dar i-au trimis sultanului o scrisoare plina de injuraturi si batjocura.

Cel care a avut ideea scrisorii si cel care a si dictat-o a fost hatmanul (capetenia) cazacilor: Ivan Sirko.
Pictorul l-a infatisat cu haine aurii, cu mustati blonde si ochii sclipind de viclenie.
Intre cateva fumuri trase din pipa, ii dicteaza unui cazac mai tanar ce insulte sa mai scrie pentru sultanul care a cutezat sa le ceara sa renunte la cel mai de pret lucru pentru ei: independenta !!

 ILYA REPIN - RASPUNSUL CAZACILOR

- ulei pe panza
- timp: ~ 1891
- dimensiuni: 203 cm × 358 cm
- personaje: 20 (in prim plan)
- loc: St.Petersburg, muzeul de stat

Domingos Sequeira - Adoratia Magilor

Timpul trece repede, asa ca am ajuns iar in perioada Sarbatorilor de iarna.
Si am ajuns si la ultimul articol scris aici pe blog in 2021.

Dintr-o multitudine de optiuni (mai ales din Renasterea italiana si barocul olandez - pline de tablouri tematice) am ales lucrarea unui pictor portughez, Domingos Sequeira si a sa Adoratie a magiilor.

Putin cunoscut in lume, dar foarte apreciat in tara lui, tablourile sale fiind piese importante ale muzeului de arta din Lisabona (unde poate fi vazut si cel prezentat aici).

Compozitia si abordarea temei Adoratiei difera mult la Sequeria fata de predecesorii sai: nu avem ingeri care vegheaza din aer sau un interior de iesle saracacioasa - doar lumina stelei calauzitoare, o lumina care ocupa toata jumatatea de sus a lucrarii, un efect care atrage privirea oricui va trece prin fata tabloului.
Magii veniti de la rasarit erau de obicei infatisati ori singuri, ori insotiti de maxim unul sau doi servitori.
Pictorul portughez a ales sa picteze peste 100 de personaje, reprezentand lumea exotica a Orientului.

Intre atatea turbane si mantii stralucitoare e aproape imposibil sa-i identificam pe cei trei magi la o prima privire.
Singurul indiciu clar sunt darurile din mainile lor (aur, smirna si tamaie, conform textului din Biblie).

Sa privim mai de aproape multimea de personaje pictate de Sequeira, incepand cu partea stanga a lucrarii.
Veniti din regatele si imperiile Orientului, putem observa barbati, femei, copii (inclusiv un prunc - in bratele mamei sale), chiar si un caine (in coltul de jos - fiind si singurul personaj din tablou care priveste spre noi).
Toti sunt invaluiti de puternica lumina a stelei de deasupra, dar pictorul alege sa evidentieze cativa prin jocul de culori.
Batranii cu barbi albe, posibil niste astronomi: unul purtand o turban si o mantie aurie, in contrast cu tunica albastru-azur a celuilalt.

Deasupra lor, intr-o zona mai cetoasa a tabloului, vedem (abia schitati) cativa calareti, un elefant (cu o "platforma" in spate) si doua camile (total disproportionate) - facand parte din imensa caravana care a batut drum lung pana la Bethlehem, calauziti de steaua neobisnuita.

Jos, in planul cel mai apropiat de ochii privitorului, avem o familie: doi barbati se inchina pana la pamant, pe cand cel din stanga isi ridica mainile in semn de uimire.
Femeile stau asezate, una dintre ele tinand in brate un prunc care priveste curios la ce se intampla in fata lui.

In partea dreapta avem o multime mai mica de personaje, dar o adevarata incantare pentru ochi, prin alegerea culorilor (care stralucesc sub lumina puternica).
Si aici avem contraste de culori complementare (violet si galben - la cei de langa iesle, auriu si tonuri de albastru - la tinerii servitori din plan apropiat).

Cine cunoaste opera lui Rembrandt, nu poate sa nu recunoasca imensa influenta a acestuia asupra stilului lui Sequeira: jocul de lumina si clarobscur, hainele orientale, culorile vii, chiar si chipurile si gesturile personajelor - toate amintesc de maniera maestrului olandez.

Sub raza de lumina venita de la steaua calauzitoare avem Sfanta Familie.
In vesminte modeste (in total contrast cu mantiile stralucitoare si pline de ornamente si bijuterii ale celor din jurul lor), 

Iosif si Maria primesc darurile Magilor ingenunchiati in fata lor, in timp ce micul Prunc priveste la cerul puternic luminat.

DOMINGOS SEQUEIRA - ADORATIA MAGILOR

- ulei pe panza
- timp: ~ 1828
- dimensiuni: 100 cm × 140 cm
- personaje: ~ 100
- loc: Lisabona, muzeul de arta

Ilya Repin - Sadko in lumea apelor

Daca in articolul precedent am urmarit salvarea de la un naufragiu, de data asta vom patrunde in adancul marii, locul unde pictorul rus Ilya Repin si-a amplasat personajele celebrei sale lucrari.

Sadko in regatul apelor reprezinta ilustrarea unui poem rusesc, un basm despre un negustor care ajunge in lumea subacvatica.
Pictorul nu si-a ales singur tema, fiind una cu care nu era obisnuit (fiind mai degraba pictor de portrete si de scene realiste, luate din viata contemporana).
A fost o comanda a marelui duce Vladimir Alexandrovici, unul dintre admiratorii lui Repin. 

Pictura, finalizata in 1876, s-a aflat multi ani in colectia familiei imperiale, dar a ajuns apoi in cea a muzeului de stat din St.Petersburg, unde poate fi vazuta si astazi.

Pe scurt, povestea lui Sadko suna asa:
In mijlocul marii, pe o furtuna cumplita, marinarii hotarasc sa traga la sorti un om pe care sa-l sacrifice, pentru a-l imbuna astfel pe regele marii, in speranta ca va potoli furtuna.
Soarta decide ca cel ales sa fie Sadko, un negustor !! Acesta va fi aruncat in valuri, dar nu va muri inecat, ci va deveni oaspete in regatul de sub ape.

Regele apelor ii apreciza talentul de a canta la "gusli" (un instrument traditional care seamana cu o harpa) si il indeamna sa-si aleaga o sotie din regatul sau.
Si astfel prin fata lui Sadko se perinda o multitudine de posibile pretendente.

In fruntea lor vedem o sirena, cu trup de femeie si coada de peste, privind atenta la oaspetele venit din lumea oamenilor.

Repin a pictat patru femei in prim plan, frumoase, dar cu chipul inexpresiv, cu rochii elegante, pline de ornamente specifice lumii acvatice (perle, alge, scoici, stelute de mare).
In plan secund se intrevad difuz siluetele si trasaturile altor tinere din aceasta procesiune.
Toate sunt invaluite intr-o lumina aurie, care accentueaza si mai mult atmosfera de basm, de lume ireala.

Sadko, pictat cu suman si caciula inchise la culoare, pare ca nici nu le observa pe frumoasele aduse pentru el de regele marii.
El priveste in sus, spre zidul din stanga picturii.

Aici, pe marginea zidului, langa minunatii pesti aurii, se afla o fata imbracata modest (o iie alba si fara ornamente).
Ea ii capteaza privirea si interesul lui Sadko, in dauna multitudinii de tinere din fata lui.

Aflam din poemul rusesc (preluat si adaptat pentru opera de compozitorul Rimsky-Korsakov) ca fata modesta e de fapt fiica regelui, printesa regatului de sub ape.

ILYA REPIN - SADKO IN REGATUL APELOR

- ulei pe panza
- timp: ~ 1876
- dimensiuni: 322 cm × 230 cm
- personaje: 10
- loc: St.Petersburg, muzeul de stat

Claude-Joseph Vernet - Naufragiu

Marile si oceanele au fascinat si inspirat pictorii dintotdeauna, atat prin frumusetea lor, dar si prin forta pe care o emana, mai ales pe timp de furtuna.
Claude Jospeh Vernet si-a dedicat aproape toata cariera temelor marine, fiind nascut la Avignon (la cativa kilometri de Mediterana) si calatorind apoi prin toate orasele-port ale Frantei si Italiei.

 

Tema Naufragiului l-a pasionat in mod deosebit, asa ca o gasim pictata de Vernet in multe variante de-a lungul anilor.
Cea mai cunoscuta se gaseste azi in SUA, la galeria nationala din Washington. 

Abordarea acestui subiect si maniera in care picteaza il plaseaza pe Vernet cumva inaintea timpurilor sale.
Desi a trait in secolul XVIII (epoca cand se picta in stilurile baroc, rococo si apoi clasicism), lucrarile sale se aseamana mult (prin dramatism si culoare), cu cele ale romanticilor din secolul XIX.

Acest lucru il putem observa in orice fragment al tabloului, incepand cu detaliile de fundal: castelul medieval de pe cea mai inalta stanca si acel mic copac cu crengile rupte de furia vantului.

In partea dreapta avem elemente care ne duc si mai mult cu gandul la stilul romantic: corabia cu panzele umflate la maxim si fulgerul care bradeaza cerul si lumineaza toata scena.

In centru, toata compozitia e dominata de diagonala catargului inclinat.
In "cuibul de pasare" al catargului, sapte marinari se agata de franghii, pentru a nu se prabusi in valuri sau printre stanci.
Cu una dintre franghii au creat o punte de legatura cu uscatul, o sansa de a scapa cu viata din aceasta situatie dramatica.

Mai jos, vedem doi marinari care se salveaza in acest mod, alaturi de alti patru care incearca sa tina franghia sub control si o femeie cu bratele ridicate (in semn de bucurie ca totul se va termina cu bine).

In spatele lor, nu putem sa nu observam valurile uriase in nuante verzui care se izbesc de mal (pictarea lor fiind una dintre specialitatile lui Vernet).

In coltul din stanga, o alta femeie tocmai isi revine din lesin (inconjurata de oameni care o sprijina).
Langa ei, un caine, care asista si el la scena salvarii marinarilor de pe nava rupta de stanci.
Pe unul dintre cuferele de la baza stancilor putem observa si semnatura artistului: J.VERNET 1772.

CLAUDE-JOSEPH VERNET -  NAUFRAGIU

- ulei pe panza
- timp: ~ 1772
- dimensiuni: 113.5 cm × 163 cm
- personaje: 29
- loc: Washington, National Gallery

..................................................................

..................................................................

Majoritatea elementelor prezentate le putem regasi si in lucrarea pictata un an mai tarziu (aflata la galeria nationala din Londra).

Doar ca acum nu mai avem un catarg imens aplecat deasupra malului, ci o intreaga corabie inclinata.
Fulgerele si lumina care invaluie norii, marea si malul sunt si aici la fel de bine realizate.

In prim plan, pe o stanca aproape plata, o femeie salvata din valuri e purtata pe brate de marinari.
Nu stim soarta ei: e inecata sau doar lesinata de spaima ?

Castelul e acum inlocuit de un far (o prezenta verticala in contrast cu diagonala corabiei), dar restul compozitiei face trimitere directa la tabloul precendent.

 CLAUDE-JOSEPH VERNET -  NAUFRAGIU II

- ulei pe panza
- timp: ~ 1773
- dimensiuni: 114.5 cm × 163.5 cm cm
- personaje: 13
- loc: Londra. National Gallery

 

Leon Comerre - Potopul

Tema Potopului (din Biblie, dar si din alte legende antice) a fost tratata de regula in pictura avandu-l pe Noe in prim-plan.
Arca (plutind pe ape sau in momentul constructiei), animalele stranse in perechi, porumbelul care aduce ramura de maslin (vestind gasirea uscatului).

Leon Comerre a venit cu o abordare total diferita: s-a axat pe tragedia umana - a celor care au pierit sub navala apelor.
In lucrarea sa, Noe si Arca nu apar nici macar in fundal.

Cazul lui Comerre e destul de rar intalnit in lumea artei: cam toata cariera a pictat portrete de fete visatoare, in rochii vaporoase sau costume orientale, frumos realizate, dar fara nimic surprinzator.  
Cand deodata (la batranete) uimeste publicul cu aceasta capodopera, pe o tema atat de tragica, total opusul a ceea ce a creat pana atunci.

O lucrare de dimensiuni mari (peste 4 metri), terminata in 1911, aflata la loc de cinste in muzeul de arta din Nantes. 

In compozitie si in atmosfera tabloului se vede clar influenta lui Theodore Gericault ("parintele" stilului romantic - despre care am scris pe blog anul trecut) - dar exista totusi si o diferenta majora !!
Daca in Pluta Meduzei (a lui Gericault) exista speranta, ba chiar salvarea (acea nava aparuta la orizont) - aici, in lucrarea lui Comerre, nu exista nici macar o licarire de speranta.

Sub ploile nesfarsite, apa creste - pana inghite si cele mai inalte locuri de pamant (cum ar fi aceasta mica stanca pe care s-au refugiat acesti nefericiti).
In partea de jos vedem deja cativa inecati, plutind printre pietre si bucati de lemn.
O mana iesita din apa se agata cu disperare de parul unei tinere femei, tragand-o si pe ea in adancuri.

Prezenta animalelor in acest refugiu temporar confera scenei si mai mult dramatism.
Leul si leoaica, splendid pictati, cu blana uda, si trupul strans, cuprins de frig.
Leul rage, dar nu spre oameni (care ii sunt acum partasi la suferinta), ci spre intinderea nesfarsita de ape care a acoperit toata zarea.

Lipiti de blana leului, un cuplu incerca sa se imbratiseze, sperand la putina caldura sub ploaia rece.
Mai jos, o mama isi tine la piept fiica, cu ochii inchisi si capul dat pe spate, semn al resemnarii sau al pierderii cunostintei.

In partea dreapta, un alt animal isi urla disperarea: un caine - cu spinarea arcuita, cu apa curgand siroaie din blana uda.
Chiar sub botul sau, un prunc plange langa trupul inert al mamei sale, o scena care poate rascoli pe interior pe oricine priveste acest tablou. 

In centrul lucrarii, tot langa un trup inert, avem singurul personaj care priveste "spre noi".
O tanara cu parul roscat, cu corpul strans (in care aproape simtim tremurul de frig) si un chip impietrit, golit de orice expresie.

Mai sus, o alta femeie gaseste inca puterea de a ridica un brat spre ceruri, fie cerand indurare, fie ca un gest de revolta in fata acestui sfarsit lent, rece si nemilos.

LEON COMERRE - POTOPUL

- ulei pe panza
- timp: ~ 1911
- dimensiuni: 345 cm × 448 cm
- personaje: ~ 33
- loc: Nantes, muzeul de Arta