Leon Comerre - Potopul

Tema Potopului (din Biblie, dar si din alte legende antice) a fost tratata de regula in pictura avandu-l pe Noe in prim-plan.
Arca (plutind pe ape sau in momentul constructiei), animalele stranse in perechi, porumbelul care aduce ramura de maslin (vestind gasirea uscatului).

Leon Comerre a venit cu o abordare total diferita: s-a axat pe tragedia umana - a celor care au pierit sub navala apelor.
In lucrarea sa, Noe si Arca nu apar nici macar in fundal.

Cazul lui Comerre e destul de rar intalnit in lumea artei: cam toata cariera a pictat portrete de fete visatoare, in rochii vaporoase sau costume orientale, frumos realizate, dar fara nimic surprinzator.  
Cand deodata (la batranete) uimeste publicul cu aceasta capodopera, pe o tema atat de tragica, total opusul a ceea ce a creat pana atunci.

O lucrare de dimensiuni mari (peste 4 metri), terminata in 1911, aflata la loc de cinste in muzeul de arta din Nantes. 

In compozitie si in atmosfera tabloului se vede clar influenta lui Theodore Gericault ("parintele" stilului romantic - despre care am scris pe blog anul trecut) - dar exista totusi si o diferenta majora !!
Daca in Pluta Meduzei (a lui Gericault) exista speranta, ba chiar salvarea (acea nava aparuta la orizont) - aici, in lucrarea lui Comerre, nu exista nici macar o licarire de speranta.

Sub ploile nesfarsite, apa creste - pana inghite si cele mai inalte locuri de pamant (cum ar fi aceasta mica stanca pe care s-au refugiat acesti nefericiti).
In partea de jos vedem deja cativa inecati, plutind printre pietre si bucati de lemn.
O mana iesita din apa se agata cu disperare de parul unei tinere femei, tragand-o si pe ea in adancuri.

Prezenta animalelor in acest refugiu temporar confera scenei si mai mult dramatism.
Leul si leoaica, splendid pictati, cu blana uda, si trupul strans, cuprins de frig.
Leul rage, dar nu spre oameni (care ii sunt acum partasi la suferinta), ci spre intinderea nesfarsita de ape care a acoperit toata zarea.

Lipiti de blana leului, un cuplu incerca sa se imbratiseze, sperand la putina caldura sub ploaia rece.
Mai jos, o mama isi tine la piept fiica, cu ochii inchisi si capul dat pe spate, semn al resemnarii sau al pierderii cunostintei.

In partea dreapta, un alt animal isi urla disperarea: un caine - cu spinarea arcuita, cu apa curgand siroaie din blana uda.
Chiar sub botul sau, un prunc plange langa trupul inert al mamei sale, o scena care poate rascoli pe interior pe oricine priveste acest tablou. 

In centrul lucrarii, tot langa un trup inert, avem singurul personaj care priveste "spre noi".
O tanara cu parul roscat, cu corpul strans (in care aproape simtim tremurul de frig) si un chip impietrit, golit de orice expresie.

Mai sus, o alta femeie gaseste inca puterea de a ridica un brat spre ceruri, fie cerand indurare, fie ca un gest de revolta in fata acestui sfarsit lent, rece si nemilos.

LEON COMERRE - POTOPUL

- ulei pe panza
- timp: ~ 1911
- dimensiuni: 345 cm × 448 cm
- personaje: ~ 33
- loc: Nantes, muzeul de Arta