Monday, December 13, 2021

Ilya Repin - Sadko in lumea apelor

Daca in articolul precedent am urmarit salvarea de la un naufragiu, de data asta vom patrunde in adancul marii, locul unde pictorul rus Ilya Repin si-a amplasat personajele celebrei sale lucrari.

Sadko in regatul apelor reprezinta ilustrarea unui poem rusesc, un basm despre un negustor care ajunge in lumea subacvatica.
Pictorul nu si-a ales singur tema, fiind una cu care nu era obisnuit (fiind mai degraba pictor de portrete si de scene realiste, luate din viata contemporana).
A fost o comanda a marelui duce Vladimir Alexandrovici, unul dintre admiratorii lui Repin. 

Pictura, finalizata in 1876, s-a aflat multi ani in colectia familiei imperiale, dar a ajuns apoi in cea a muzeului de stat din St.Petersburg, unde poate fi vazuta si astazi.

Pe scurt, povestea lui Sadko suna asa:
In mijlocul marii, pe o furtuna cumplita, marinarii hotarasc sa traga la sorti un om pe care sa-l sacrifice, pentru a-l imbuna astfel pe regele marii, in speranta ca va potoli furtuna.
Soarta decide ca cel ales sa fie Sadko, un negustor !! Acesta va fi aruncat in valuri, dar nu va muri inecat, ci va deveni oaspete in regatul de sub ape.

Regele apelor ii apreciza talentul de a canta la "gusli" (un instrument traditional care seamana cu o harpa) si il indeamna sa-si aleaga o sotie din regatul sau.
Si astfel prin fata lui Sadko se perinda o multitudine de posibile pretendente.

In fruntea lor vedem o sirena, cu trup de femeie si coada de peste, privind atenta la oaspetele venit din lumea oamenilor.

Repin a pictat patru femei in prim plan, frumoase, dar cu chipul inexpresiv, cu rochii elegante, pline de ornamente specifice lumii acvatice (perle, alge, scoici, stelute de mare).
In plan secund se intrevad difuz siluetele si trasaturile altor tinere din aceasta procesiune.
Toate sunt invaluite intr-o lumina aurie, care accentueaza si mai mult atmosfera de basm, de lume ireala.

Sadko, pictat cu suman si caciula inchise la culoare, pare ca nici nu le observa pe frumoasele aduse pentru el de regele marii.
El priveste in sus, spre zidul din stanga picturii.

Aici, pe marginea zidului, langa minunatii pesti aurii, se afla o fata imbracata modest (o iie alba si fara ornamente).
Ea ii capteaza privirea si interesul lui Sadko, in dauna multitudinii de tinere din fata lui.

Aflam din poemul rusesc (preluat si adaptat pentru opera de compozitorul Rimsky-Korsakov) ca fata modesta e de fapt fiica regelui, printesa regatului de sub ape.

ILYA REPIN - SADKO IN REGATUL APELOR

- ulei pe panza
- timp: ~ 1876
- dimensiuni: 322 cm × 230 cm
- personaje: 10
- loc: St.Petersburg, muzeul de stat


No comments:

Post a Comment