J.L.David - Sabinele

Pastram locul (Roma) dar ne intoarcem in timp cu cateva secole, pana la momentul fondarii celebrului oras.
Legenda intemeierii Romei vorbeste despre rapirea femeilor din tribul Sabinilor de catre romanii condusi de Romulus.

Rapirea sabinelor a fost transpusa pe panza de mai multi pictori (cea mai celebra fiind lucrarea lui Nicholas Poussin).
Pentru a fi cat mai original, Jacques Louis David (cel mai de seama reprezentant al stilului neo-clasic si cel mai celebru pictor al Frantei imperiale) a ales sa picteze momentul ulterior rapirii: cand sabinii pornesc o campanie razboinica contra romanilor, dar sunt opriti de femei (acestea nedorind sa-si vada tatii si fratii luptandu-se cu sotii lor).

Tabloul, de dimensiuni uriase (peste cinci metri in lungime) a fost conceput in decurs de patru ani (incluzand perioada cand David a stat in inchisoare) si poate fi vazut in colectia muzeului Luvru din Paris.

Stilul neo-clasic al lui David e inconfundabl: corpurile personajelor sunt toate in posturi eroice, ca niste statui, predomina peste tot liniile drepte, intr-o geometrie stricta.

Detaliile sunt de o precizie aproape fotografica, niciun centimetru din imensa lucrare nu e tratat cu neglijenta.

Privirea in detaliu o incepem cu fundalul (usor invaluit in ceata) unde avem o colina stancoasa, inconjurata cu ziduri (pazite de cativa soldati romani).
In varful colinei avem un templu (de mici dimensiuni, comparativ cu marile temple care vor domina viitorul oras).

In stanga il vedem pe Titus Talius, conducatroul sabinilor, venit in fruntea armatei pentru a cotropi Roma si a lua inapoi femeile rapite.
Pictat nud (desi in schitele initiale purta tunica si armura), acoperit doar de mantia rosie si de teaca sabiei.
Una dintre femeile sabine (purtandu-si copilul in brate) ingenuncheaza cerandu-i sa opreasca atacul.

In planul doi, o alta femeie (urcata pe un piedestal) isi ridica fiul deasupra capului, aratandu-l trupelor, gest ce are efectul scontat. Prin marea de sulite vedem un comandant aratand semnul opririi.

In mijlocul tabloului o avem pe Hersilia, fiica lui Titus si sotia lui Romulus.
Cu bratele deschise larg, se pune in calea armelor, nedorind sa vada o lupta pana la moarte intre tatal si sotul ei.

La picioarele ei, femeia bruneta ii arata lui Titus pruncii, rod al unirii intre romani si sabine, in timp ce batrana cu vesmant verde se ofera sa primeasca ea lovitura de sulita in locul lui Titus.

In dreapta lucrarii, Romulus (legendarul fondator al Romei) are bratul drept ridicat, pregatit sa lanseze sulita spre rivalul sau, dar gestul e oprit de actiunea disperata a sabinelor.
Ca si Titus (si o parte din soldati) e pictat nud, acoperit partial doar de scutul rotund (pe care vedem lupoaica, simbolul cetatii).

In spatele lui putem vedea trupele romane (cu cavaleria in frunte)... si ele oprindu-si avantul la vederea femeilor si a copiilor.

JACQUES LOUIS DAVID - SABINELE

- ulei pe panza
- timp: ~ 1799
- dimensiuni: 385 cm × 522 cm
- personaje: 17 (in prim plan)
- loc: Paris, muzeul Luvru

Gericault - Cursa de cai la Roma

Cu cativa ani inainte de a picta Pluta Meduzei, Gericault a planuit realizarea unei compozitii imense cu care sa dea o replica picturii academiste.
Spre deosebire de academisti (care pictau scene inspirate din istoria si mitologia antica), Gericault isi dorea o scena moderna, dar cu aer eroic, demna de a fi transpusa pe o panza de dimensiuni uriase.

In timpul unei caltorii in Italia a vazut Cursa de cai de la Roma. 

O intrecere traditionala, cu cai adusi din nordul Africii - pusi sa alerge fara calareti pe o strada lunga si dreapta.
I s-a parut ideea perfecta si a inceput sa faca schite si planuri pentru tabloul cu care isi dorea sa se impuna in lumea picturii franceze.

Dar planul a fost dus doar pana la jumatate. Nu stim exact motivul pentru care lucrarea de mari dimensiuni nu s-a mai realizat. A facut trei variante mici in ulei, surprinzand momente diferite ale cursei.

Prima (aflata acum in SUA, la muzeul din Baltimore) ne arata momentul startului.
Compozitia e bazata pe trei planuri (marcate de linii de perspectiva ce duc spre stanga tabloului).
Primul plan e gol (spatiul din fata liniei de start), al doilea e cel principal (al cailor pregatiti pentru cursa), iar al treilea e reprezentat de tribuna cu spectatori.

Intr-o alta schita pregatitoare, vedem o compozitie asemanatoare dar cu mult mai mult spatiu in fata cailor.

Privind mai de aproape detaliile vedem preocuparea artistului pentru culoare (cele complementare, puse in contrast direct), pentru asezarea personajelor, pentru pozitiile corpurilor (si oameni si caii de cursa) - cu sugerarea tensiunii si a exploziei miscarii abia tinuta in frau. Si mai putin pentru detalii: fiind totusi o schita, chipurile oamenilor si hainele lor sunt abia sugerate prin cateva pete de culoare.

Gericault a evitat monotonia in compozitie: fiecare cal de cursa e surprins intr-o alta pozitie, desi toti reprezinta aceeasi idee: viteza si forta ce urmeaza sa fie dezlantuite de indata ce funia de la start va fi taiata si vor fi eliberati din stransoarea oamenilor.

THEODORE GERICAULT - CURSA DE CAI LA ROMA

- ulei pe hartie
- timp: ~ 1817
- dimensiuni: 44.9 × 59.5 cm
- loc: SUA, Muzeul Walters din Baltimore

............................................................

............................................................ 

O alta schita (aflata la muzeul Luvru) ne arata momentul aducerii cailor spre locul de start.
Ingrijitorii par niste eroi antici (comparabili cu Ahile si Hercules) incordati la maxim pentru a struni animalele semi-salbatice.

Gericault a pictat si momentul de la finalul cursei (intr-o schita aflata la muzeul din Lille) - cand efortul ingrijitorilor e si mai mare.
Caii trebuiesc opriti sa nu fuga mai departe de locul cursei si apoi adusi inapoi spre grajduri.
Si aici incordarea si efortul sunt redate excelent printr-o serie de linii curbe si prin contraste (de lumini, umbre si cel dintre tonurile verzi si rosii).

Gericault - Pluta Medusei

Ramanem pe o mare in plina furtuna, dar schimbam secolul si pictorul.
De data asta vom vedea lucrarea cea mai cunoscuta a lui Theodore Gericault, pictorul francez care a influentat cel mai mult stilul romantic din secolul XIX.

Pluta Medusei (pictata in 1819) surprinde un moment al tragediei intamplate cu trei ani in urma, cand fregata Medusa s-a scufundat, cu peste 100 de victime.
Putinii supravietitori au plutit timp de 13 zile pana au fost salvati de o alta nava.

Desi initial pictorul facuse schite pentru scenele de cosmar din zilele de deriva (cand s-a ajuns chiar la canibalism), s-a hotarat mai apoi pentru momentul salvarii.

Tabloul lui Gericault a fost primit cu multe critici la prima expunere (insuccesul l-a dus pe autor pana in pragul depresiei), dar apoi a fost recunoscut ca o capodopera, astazi fiind una dintre cele mai pretuite lucrari ale muzeului Luvru.

Privind liniile formate de catarg, sfori, grinzile de lemn, dar si corpurile unor personaje, putem vedea ca nu sunt intamplatoare: observam o structura bazata pe doua piramide (usor inclinate spre stanga).

Pictorul a tratat subiectul cu multa meticulozitate. A vorbit personal cu supravietuitorii si le-a schitat portretele. 

Prin urmare, nu avem chipuri pictate din imaginatie, ci o imagine cat mai realista a scenei.

Dupa aproape doua saptamani de disperare, aparitia navei salvatoare (care abia ocupa cativa centimetri in tablou) starneste o reactie puternica printre marinari.
Ii vedem urcati unii peste altii, agitand esarfe pentru a putea fi observati (printre valurile inalte) si a avea o sansa la viata.

In partea stanga a tabloului, trei dintre marinari nu vor mai apuca salvarea: frigul si foametea i-a rapus. 

Zilele de cosmar s-au intiparit adanc pe chipul personajului cu barba alba: cu o mana inca mai tine trupul tanarului mort de curand si pare ca nici nu observa agitatia celor din dreapta.

Doar tanarul negru isi intoarce chipul spre ceea ce pare o raza de speranta.

THEODORE GERICAULT - PLUTA MEDUSEI

- ulei pe panza
- timp: ~ 1819
- dimensiuni: 490 cm × 716 cm
- personaje: 20
- loc: Paris, muzeul Luvru

Rembrandt - Furtuna pe mare

Ramanem la pictura din Tarile de Jos, de data asta cu o lucrare a celebrului Rembrandt.
O lucrare cu totul atipica in opera sa, fiind singura cu tema marina: Furtuna pe Marea Galileei.

Daca de obicei scriu si despre locul unde pictura poate fi vazuta pe viu, acum avem o situatie mai speciala.
Capodopera lui Rembrandt a fost furata in 1990 de la muzeul din Boston, si inca nu a fost recuperata.
Pana ce autoritatile americane si interpolul vor avea succes in investigatie, nu ne ramane decat sa admiram varianta virtuala.

Incepem cu tema, un episod din Noul Testament si anume cel in care Isus si ucenicii au iesit pe mare la pescuit si au fost surprinsi de o teribila furtuna.
Tabloul lui Rembrandt suprinde furtuna la apogeu, inainte ca Isus sa savarseasca minunea de a calma vantul si valurile.

Compozitia e bazata pe doua mari linii (usor inclinate): cea a catargului si cea a carmei (prelungita de o alta bucata de lemn si apoi de varful barcii). Daca ne uitam mai bine la forma barcii si la franghiile unite la catarg vom observa ca formeaza un con (inclinat spre dreapta).

Furia vantului si a valurilor, corpurile indoite ale celor ce se lupta sa redreseze barca, franghia rupta de sus - toate sunt evidentiate printr-o serie de linii curbe, ingenios construite in compozitie.

Sa privim mai de aproape si personajele prinse in furtuna.

La varful barcii avem momente de disperare: valurile imense (minunat pictate) aproape ca au rasturnat ambarcatiunea.
Ucenicii se lupta sa nu cada in apa involburata, agatandu-se de ce au la indemana.

Este si zona tabloului cea mai scaldata in lumina (venita printr-o spartura de nori). Valurile stralucesc, cu un alb aproape orbitor, lemnul catargului si micile bucati de metal reflecta puternic razele de soare. 

La mijlocul barcii recunostem un chip familiar. Cine a vazut zecile de autoportrete ale lui Rembrandt poate usor identifica trasaturile sale in personajul care priveste spre noi.

In spatele sau, alte doua personaje (dintre care unul abia se vede in umbra) s-au asezat la adapost.

In zona carmei avem sase ucenici in jurul lui Isus. Fiecare cu o alta expresie si gesticulatie: unul se roaga, altuia i s-a facut rau, iar cel cu barba alba abia mai tine carma, incordat la maxim.
Isus reprezinta calmul in toata aceasta agitatie. Evenghelia lui Marcu consemneaza astfel episodul ce va urma:

El s-a ridicat, a certat vântul și a poruncit mării: "Taci! Liniștește-te!" Și vântul s-a potolit și s-a făcut liniște mare.
El le-a spus ucenicilor: "De ce vă este atât de frică? Încă nu aveți credință?"
Ei erau înfricoșați și se întrebau unul pe altul: "Cine este acesta? Până și vântul și valurile îl ascultă!"

REMBRANDT - FURTUNA PE MARE

- ulei pe panza
- timp: ~ 1633
- dimensiuni: 160 cm × 128 cm
- personaje: 15
- loc: necunoscut (furata in 1990 de la muzeul din Boston)

Rubens - seria Vanatorilor (2)

Am vazut (in articolul precedent) o vanatoare de lei si una de tigri - in viziunea marelui pictor Peter Paul Rubens.
Urmatoarea vanatoare la care participam ca spectatori virtuali este una de hipopotami (considerati printre cele mai puternice si feroce animale de pe planeta).

Tabloul (aflat la pinacoteca din Munchen) ne poarta cu imaginatia in Africa, intr-o confruntare violenta dintre cativa calareti (in straie orientale) si animalele care stapanesc zonele mlastinoase.
Tin sa sublinez si aici maiestria lui Rubens de a reda perfect incrancenarea si rapiditatea miscarilor, folosindu-se de o serie de linii curbe, in care se inscriu toate corpurile. 

In centrul compozitiei se afla hipopotamul, atacat din toate partile. Desi a reusit sa doboare doi vanatori, nu are nicio sansa de a scapa. 

Spinarea sa puternica va primi varfurile ascutite a doua sulite, cainii ii sfasaie abdomenul, iar taisul nemilos al sabiei ii va lovi crestetul.

Daca unul dintre vanatori zace mort in noroiul mlastinii, celalalt are sansa de a-si vedea viata salvata.
Crocodilul (cu falcile sale necrutatoare) il ocoleste, iar hipopotamul nu il mai poate ajunge.
Privirea sa speriata e atintita pe uriasii colti ai animalului.

E uimitor felul in care Rubens a reusit sa redea cu fidelitate fiecare amanant.
Cele doua animale exotice sunt realizate cu o precizie aproape fotografica (e de ajuns sa privim  botul si gura hipopotamului sau spinarea crocodilului, cu lumina reflectata in toti solzii).

RUBENS - VANATOARE DE HIPOPOTAMI

- ulei pe panza
- timp: ~ 1617
- dimensiuni: 248 cm × 321 cm
- personaje: 5 oameni, 3 cai, 3 caini, un hipopotam si un crocodil
- loc: Munchen, Alte Pinakotek

........................................

........................................

O lucrare cu o istorie mai nefericita este Vanatoarea de lupi si vulpi (aflata la Muzeul Metroplitan din New York).
Este o lucrare taiata (pentru ca tabloul la dimensiunile initiale nu incapea pe peretele celui care a comandat-o). 

Se poate observa destul de clar cum marginile (in care ar fi trebuit sa-i vedem complet pe cei doi vanatori cu sulitele - iar in dreapta sa vedem calul doamnei) lipsesc - facand compozitia extrem de dezechilibrata.

Si tema difera destul de mult fata de precedentele tablouri de vanatoare. Daca pana acum am avut animale mari, capabile sa lupte si sa provoace pagube insemnate grupurilor de vanatori, aici avem mai degraba un masacru.

Cele trei vulpi si doi lupi nu au nici macar o sansa in fata sulitelor, sabiilor si cainilor dresati pentru a ucide.

Si expresiile faciale ale personajelor din partea dreapta par sa sublinieze asta.
Vedem mai degraba mila si dezgust la cuplul calare (mai degraba spectatori decat implicati in incoltirea si uciderea animalelor).

Realismul cu care Rubens reda trasaturile dar si reactiile animalelor (de furie si disperare) ne uimesc din nou. 

Niciun alt pictor al perioadei nu l-ar fi putut intrece in acest subiect.

 ....................................................

.....................................................

Ultimul dintre tablourile de vanatoare e si mai atipic.
Vanatoarea de mistreti (aflata la muzeul din Dresda) e la fel de dinamica si violenta dar e pictata la dimensiuni mai mici (cea mai mare parte din tablou ocupand-o peisajul luxuriant).

Patru calareti si sase vanatori pedestri (inarmati cu sulite si furci), insotiti de o duzina de caini au reusit sa inconjoare doi mistreti (unul prins sub trunchiul rasucit al copacului si altul prins chiar cand incerca sa sara peste trunchi).

Atipica e si alegerea culorilor. De obicei un adept al culorilor vii, puse in contrast, Rubens a optat pentru nuante destul de sterse, prin care personajele aproape ca se contopesc cu natura.
(Mistretul incoltit, de exemplu, abia se distinge de tufele din spatele copacului).

 

Rubens - seria Vanatorilor (1)

Am amintit in articolul trecut de Peter Paul Rubens, asa ca e momentul potrivit pentru a arunca o privire pe cea mai cunoscuta serie realizata de maestrul picturii baroce.

Intre 1616 si 1621 Rubens a pictat cateva lucrari reprezentand scene de vanatoare, inclestari violente intre om si animale de prada (lucrari menite pentru a impodobi palatul Scheilsheim din Munchen).
Un adevarat prilej de a crea compozitii cat mai dinamice si a ne arata maestria in redarea cat mai fidela a animalelor salbatice.

Prima pe care o vom privi mai de aproape e cea numita Vanatoare de tigri, lei si pantere.
(aflata la Muzeul de Arta din Rennes).
Desi prezinta o scena plina de violenta si cruzime, poate fi admirata mai degraba pentru perfectiunea compozitiei si a culorilor vii (pentru care Rubens a fost admirat de generatii intregi).

Dinamismul si senzatia de miscare sunt date de liniile curbe in care se incadreaza mai toate personajele.
Pieptul calului, curbura spatelui tigrului, corpul in cadere al vanatorului calare, spatele celui incordat la maxim - toate se inscriu in cercuri si semi-cercuri ingenios gandite.

In centrul inclestarii, privirea ne este atrasa in primul rand de tigrul care scapa de ascutisul sulitelor si prinde momentul pentru a ataca decisiv. Vanatorul calare are coltii tigrului adanc infipti in umar, in timp ce ghearele ii sfasaie capul si zona inimii. Putin probabil sa supravietuiasca marelui pradator.

Atat calul cat si tigrul sunt pictati cu un realism nemaintalnit pana acum in pictura.
(toate animalele pictate de predecesorii sai palesc clar prin comparatie).

In coltul din stanga avem o scena parca desprisa din antichitate. Un vanator cazut la pamant e salvat de un altul (un adevarat Hercules) ce prinde falcile leului si le rupe cu forta bratelor.

RUBENS - VANATOAREA DE TIGRI, LEI SI PANTERE

- ulei pe panza
- timp: ~ 1616
- dimensiuni: 256 cm × 324 cm
- personaje: 7 oameni, 5 cai, 4 feline
- loc: Rennes, Muzeul de Arta

..............................................................

..............................................................

Dupa aceleasi principii a fost realizata si Vantoarea de lei (aflata la pinacoteca din Munchen).
Doi lei incoltiti isi apara viata, napustindu-se la vanatorii cu straie orientale si inarmati cu sulite si sabii scurte.

Compozitia e dominata de doua linii oblice (prima impartind tabloul in doua parti), si de o serie de linii curbe (servind ideea de incordare a trupurilor si cea de miscare violenta).

Vanatorul din centrul compozitiei (in straie de un alb stralucitor) e doborat de puternica felina, cu un salt hotarat si precis. 

De remarcat contrastul intre privirea speriata a vanatorului (dar si a cailor) si cea plina de salbaticie a leului.

Soarta vanatorului nu prezinta niciun dubiu: va muri sigur (rana cauzata de coltii infipti in zona inferioara a abdomenului nu ii lasa nicio sansa). Dar nici leul nu are sanse sa scape: are deja doua varfuri de sulita in spate iar in secunda urmatoare va fi lovit decisiv de sabia calaretului in armura.

Vanatorul trantit la pamant de celalalt leu e mai norocos: are doar zona coastelor zgariata, si sabia sa va sprapunge gura cascata a felinei, finalizand aceasta scena sangeroasa si inegala ca forte.

RUBENS - VANATOAREA DE LEI

- ulei pe panza
- timp: ~ 1621
- dimensiuni: 377 x 249 cm
- personaje: 7 oameni, 4 cai, 2 feline
- loc: Munchen, Alte Pinakotek

Jan Brueghel - Simturile

Despre cel mai celebru membru al familiei Brueghel am scris in iunie.
Pieter Brueghel a avut doi fii, ambii pictori, dar cu stiluri total diferite.

Jan Brueghel (fiul cel mic) a pictat in maniera baroca, puternic influentat de Rubens, cu care a si colaborat la cateva tablouri.
Este si cazul seriei numite Simturile.
O serie mai mare (de cinci tablouri) si una cu doua lucrari, dar de o complexitate care merita toata atentia, mai ales cea numita Simturile: gustul, auzul, tactilul.

La doi ani dupa ce a terminat seria, Jan Brueghel a avut inspiratia sa le copieze (copie fidela, nu de calitate mai slaba).
Un incendiu devastator le-a distrus pe primele realizate, dar azi le putem admira (in colectia muzeului Prado din Madrid) pe cele copiate in 1620.

Compozitia e extrem de complexa, cu multe planuri, personaje si amanunte care ascund simboluri.
Totul merge pe ideea celor trei simturi care dau titlul lucrarii (gust, auz, tactil).
Doar la liniile de perspectiva autorul s-a aratat putin neglijent, dar putini le-ar observa in multitudinea de amanunte care incanta privirea.

In prim plan avem doua doamne, doi copii si un muzician stand la o masa incarcata pana la refuz.
Multitudinea de gustari de pe masa (stridii, crustacee, pui fripti, placinta impodobita cu coada de paun) reprezinta simtul gustului.
Muzica (cantata la lauta) reprezinta incantarea auzului, iar simtul atingerii il vedem la doamna care mangaie blana micului catel din bratele ei.

Un elogiu al muzicii il vedem si in partea stanga a lucrarii: instrumentele muzicale si partiturile ocupa aproape tot spatiul.

In partea dreapta nu mai avem muzica - aici totul face trimitere la gust: mancaruri de tot felul si pocale cu vin sunt purtate de servitori catre masa abundentei.

In centrul unei compozitii atat de aglomerate (predominata de rosu, brun si auriu) vederea ne este atrasa si spre verdele naturii.
Dincolo de balustrada si arcade putem vedea o gradina imensa si un palat aflat in apropiere.

Cele trei simturi sunt reprezentate si pe tablourile care impodobesc peretii incaperii.

Un prim tablou (Zeita Atena in Parnassus) elogiaza muzica, cel mic (Dentistul) duce cu gandul si la atingere si la gust.

Deasupra arcadelor avem Pedeapsa lui Epulon si Nunta din Cana - ambele simbolizand ideea de gust.

JAN BRUEGHEL - SIMTURILE  (Gust, auz, tactil)

- ulei pe panza
- timp: ~ 1620
- dimensiuni: 176 x 264 cm
- personaje: 11
- loc: Madrid, Muzeul Prado

..........................................
..........................................

Pictura cu care face pereche (avand fix aceleasi dimensiuni) se numeste Simtul vazului si al mirosului.

Cu mai putine personaje si mai putin luminoasa, dar remarcabila mai ales prin multitudinea de flori (reprezentand, firesc, simtul mirosului) si mai ales acea galerie cu zeci de picturi (o incantare pentru simtul vazului).