Henri Picou - Joc de sah indian

De la celebrul Delacroix trecem la mai putin cunoscutul Henri Picou.
Un pictor specializat mai mult in tablouri feerice, cu nimfe, amorasi si atmosfera visatoare, dar care a uimit publicul si cu o lucrare cu totul iesita din comun: Joc de sah indian.

Din pacate, impresionantul tablou nu poate fi admirat in original de publicul larg: nu se afla intr-un muzeu, ci intr-o colectie privata.

Picou s-a lasat influentat de un curent foarte la moda in secolul XIX, Orientalismul.
A ales sa picteze o scena exotica, din indepartata indie (in perioada conducatorilor din dinastia mogula), un joc de sah in care piesele sunt chiar supusi ai palatului.
O compozitie extrem de complexa, cu peste 70 de personaje si un interior de palat redat in cele mai mici amanunte.

Pictorul "ne-a plasat" pe noi, privitorii, in coltul din dreapta al tablei de sah, un unghi bine ales, evitand o simetrie care ar fi putut banaliza compozitia.

In partea de sus a lucrarii il vedem pe stapanul palatului, pe un tron aurit, privind concentrat la jocul de sah.
Cu turban, brau de aur, stand cu picioarele pe o blana de tigru.
Pe scari stau insirati supusii (dregatori, concubine, soldati si servitori) separati de un culoar.

In stanga (intr-o loja) stau alti dregatori ai palatului (cu turbane si haine aurite), privind si ei ingandurati la soarta partidei de sah.
Jos, langa marile capete de elefant (realizate din bronz) stau "piesele" eliminate de pe tabla de joc.

In centru avem imensa tabla de sah, in care cele doua "seturi de piese" (rosu versus verde) sunt dirijate de catre stapanul palatului si un oponent pe care nu il putem vedea in tablou.

Oricat am incercat, nu am putut identifica ce piesa reprezinta fiecare si cine e in avantaj.
Daca pionii sunt usor de identificat (fiind folositi copii) cu restul pieselor e mai dificil.
Putem presupune ca avem doua ture in prim plan, si ca femeile in straie aurii (cu sceptru in mana) sunt piesele cele mai importante (regi si regine), dar nebunii si caii nu ii putem deosebi.

Dupa numarul mic de piese ramase in joc, putem deduce insa ca partida e aproape de final.


HENRI PICOU - JOC DE SAH INDIAN
- ulei pe panza
- timp: 1876
- dimensiuni: 190 x 282 cm
- personaje: 74
- loc: colectie privata

Delacroix - Moartea lui Sardanapal

Revenim la Paris, la Muzeul Luvru, de data asta pentru una dintre cele mai cunoscute tablouri ale  picturii romantice.
Moartea lui Saradanapal - a lui Eugene Delacroix.

Capodopera lui Delacroix se afla in sala Mollien (una dintre cele mai mari ale muzeului Luvru) - sala ce gazduieste in exclusivitate pictura franceza din secolul XIX.

(o alta versiune a picturii, dar de dimensiuni mai reduse, se afla in SUA la muzeul din Philadelphia).

Compozitia e una destul de complexa.
Se bazeaza pe doua mari linii oblice (formand un triunghi) si alte cateva linii curbe (formate de trupurile personajelor centrale).
Scena e puternic luminata, formand contraste puternice intre fundalul intunecos si trupurile scaldate in lumina.
Un alt contrast care modeleaza totul e cel intre culoarea rosie (predominanta) si complementara ei: verdele.
Albastrul lipseste cu desavarsire din acest tablou.

Sa trecem si la subiect si personaje.
Delacroix si-a imaginat pe panza o scena semi-legendara din antichitatea orientala.
Sardanapal, ultimul rege al Asiriei, afland vestea infrangerii armatei sale, decide sa nu lase nimic in mana dusmanilor.
Isi aduna bogatiile, servitorii si concubinele intr-o camera transformata in rug funerar, si ordona incendierea.

Il vedem tolanit in varful patului, privind cum ordinele ii sunt indeplinite: focul e aprins, iar servitorii "ofera" o moarte rapida concubinelor.
Peste cateva minute fumul si focul ii vor lua si lui viata.

Pe unul dintre servitori il vedem in dreapta tabloului (unde focul deja isi arata valvataia) scotand pumnalul din teaca catre cele doua femei inspaimantate.

In partea de jos a lucrarii, calul preferat al regelui (cu capastrul plin de aur si perle) e si el injunghiat, de catre un servitor negru. Hotarat si necrutator, servitorul trage tare de capastru, in timp ce da lovitura mortala.

Iubita favorita a regelui ("imbracata" doar cu bijuterii) il priveste inspaimantata in timp ce primeste si ea un pumnal in piept.
La picioarele ei putem vedea simbolul bogatiei lui Sardanapal: zeci de obiecte de aur, siraguri de perle, toate nemaivalorand nimic in fata mortii si a focului.

DELACROIX - MOARTEA LUI SARDANAPAL
- ulei pe panza
- timp: 1827
- dimensiuni: 392 cm × 496 cm
- personaje: 15
- loc: Paris, muzeul Luvru, etaj, sala Mollien

Hieronymus Bosch - Carul cu fan (2)

Sa ne uitam mai de aproape si la cele doua panouri laterale ale tripticului:
la gradinile Paradisului si la tenebrele Infernului, asa cum si le-a imaginat Bosch.

Compozitia primului tablou reuneste cateva episoade din primele povestiri biblice:
In partea de sus avem caderea ingerilor razvratiti.

Pe imensul nor de sub Divinitate avem o batalie feroce intre ingerii fideli si cei cuprinsi de pacatul trufiei.
Cei invinsi cad de pe marginea norului pe pamant si in apa marii.
In caderea lor are loc metamorfoza: Bosch ii picteaza ca pe reptile cu aripi de insecta.

La mijlocul tabloului, in gradina vesnic verde a Paradisului, avem scena creatiei primilor oameni: Adam doarme profund, in timp ce Creatorul sufla viata peste Eva.

In planul mai apropiat, Adam si Eva sunt ispititi de diavol (pictat cu trup de sarpe si chip de om) sa nesocoteasca porunca divina.

Pacatul le aduce excluderea din Paradis.
Arhanghelul (cu sabia scoasa amenintator) ii alunga si se pune paznic la poarta sapata in stanca.
Adam se arata infricosat de sabia de foc, iar Eva isi sterge lacrimile, nestiind ce viata ii asteapta in afara Paradisului.

....................................................
....................................................

De la gradinile luminoase trecem la intunecimea Infernului.
Fiinte grotesti (specialitatea lui Bosch) lucreaza din greu la ridicarea unui turn.
Mesterii principali, cocotati pe schela, sunt un om-broasca si un om-sobolan.
Alti doi sobolani ajuta la adusul materialelor.

La baza turnului avem chinurile la care sunt supusi oamenii ajunsi in infern.
Bosch alege si aici sa nu reprezinte demonii in interpretarea "clasica" (negrii, cu coarne si coada). Picteaza demoni cu chip de cerb, cu chip de sobolani si aripi de pasari sau de fluture.

Supliciile continua si in partea de jos a tabloului: un pacatos e jupuit, un altul e sfartecat de caini, iar ultimul e inghitit de cea mai bizara fiinta din toata lucrarea: un peste cu picioare de om si cizme ascutite.

In plan departat, un puternic incendiu mistuie totul.
O tema des intalnita in lucrarile lui Bosch.
Cel mai probabil un ecou al unui episod din viata pictorului: Bosch a fost martor la marele incendiu din 1463, cand o mare parte din orasul sau natal (Hertogenbosch) a fost distrus.

Hieronymus Bosch - Carul cu fan

Hieronymus Bosch - una dintre cele mai misterioase figuri din istoria artei.
Lucrarile lui sunt si mai misterioase: o imaginatie fara egal, o viziune groteasca asupra lumii, o maiestrie in a da viata celor mai ciudate fiinte.

Carul cu fan (una dintre cele mai cunoscute lucrari ale sale) a fost pictata in jurul anului 1516, si achizitionata de regele Filip al II-lea al Spaniei.
Poate fi vazuta la principalul muzeu de arta al capitalei spaniole: muzeul Prado din Madrid.
Mai exact la parter, in sala 56A, alaturi de alte creatii ale lui Bosch.

Avem in fata un triptic: un tablou principal, alaturi de alte doua secundare.
Cele doua secundare (pe care le voi prezenta in detaliu in articolul urmator) reprezinta Paradisul (sau, mai exact, izgonirea omului din Paradis) si Infernul.

"Lumea este o claie cu fan; fiecare ia din ea cat pofteste".
Asa suna un proverb din Tarile de Jos, si serveste drept tema principala pentru tabloul de fata.
O alegorie despre lacomia umana si felul cum transforma orice individ.

Sus, pe capita imensa cu fan, avem un muzician (cantaret la lauta) alaturi de o fata care ii tine partitura. O fiinta monstruoasa (cu coada de paun si aripi) ii tine ritmul la un instrument de suflat.
Langa cantaret, un inger in pozitie de rugaciune isi indreapta privirea spre cer.
In spatele lor, doi amorezi se saruta, iar in copac sta o bufnita (pe o ramura iesita aproape nefiresc din coroana copacului).
Cu greu pot fi descifrate toate aceste simboluri, pictorul nelasand nicio explicatie scrisa despre lucrarile sale.

In stanga capitei ii avem pe oamenii considerati cei mai puternici pe pamant: un papa si un imparat.
Sunt insotiti de o intreaga suita (iar pe steag recunoastem vulturul bicefal: stema Imperiului German).

La picioarele lor avem scene grotesti de violenta: un olog (tinand in mana una dintre carje) si un calugar (avand un cutit) se incaiera cu furie. Langa ei avem deja un om cazut la pamant, spre spaima femeii care isi strange protector copilul in brate.

Scenele de furie continua si langa rotile carului.
In timp ce unii incearca sa adune cu lacomie cat mai mult fan, altii deja isi impart pumni sau lovituri de cutit.

Carul (simbol al belsugului dar si al lacomiei) nu este tras de cai sau de boi.
Vedem in partea dreapta a tabloului inhamate fiinte demonice, pictate in stilul inconfundabil al lui Bosch.
Un batran cu trup ca un trunchi de lemn, alaturi de un peste cu picioare de om, de hibrizi de om si sobolan - toti se opintesc intr-o gramada haotica.

In partea de jos a tabloului avem insirate cateva scene de viata: de la mama care isi spala copilul la albie, la dentistul care scoate maseaua unei femei si pana la preotul gras care sta in jilt, privind multumit cum calugaritele ii umplu sacul cu fan adunat de la imensul car al lacomiei.

HYERONIMUS BOSCH - CARUL CU FAN
- triptic
- ulei pe lemn
- timp: ~ 1516
- dimensiuni: 135 cm x 200 cm
- loc: Madrid - muzeul Prado

Rafael - Eliberarea sfantului Petru

Ramanem tot la Rafael, tot la Palatul Apostolic, tot la sala de la etajul 3.
De data asta un articol despre Eliberarea Sfantului Petru, o fresca realizata tot in jurul anului 1514, la comanda papei Leon X.

Situata deasupra intrarii in sala, fresca relateaza un episod din Faptele Apostolilor:
Sf Petru, intemnitat de soldatii lui Irod, e eliberat de un inger, care adoarme gardienii si rupe lanturile si incuietorile temnitei.

Rafael a impartit pictura in trei cadre, fiecare reprezentand cate un moment al eliberarii:
In centru, vedem (dincolo de gratii) sosirea ingerului in temnita, rupand lanturile sfantului.
Temnita e luminata puternic de prezenta ingerului, iar gardienii sunt total inerti: sprijiniti in sulite, sunt cazuti intr-un somn profund.

In stanga, avem momentul trezirii gardienilor.
Soldati din afara inchisorii, vazand lumina puternica si neasteptata, patrund in incinta si gasesc gardienii adormiti.
Acestia se trezesc speriati, neintelegand nimic din ceea ce s-a intamplat.

In dreapta picturii vedem ingerul conducandu-l pe sfant in afara inchisorii.
Inalt, cu bucle blonde si chip cu trasaturi apropiate de cele feminine.

Pe scari zac adormiti alti doi gardieni.
Si aici Rafael a ales un procedeu des intalnit in pictura: pentru o scena din antichitate a pictat soldatii in armuri medievale in locul celor antice.
Lumina ingerului se reflecta puternic in metalul armurilor. De altfel, mare parte din farmecul acestei lucrari sta in contrastul intre intunecimea inchisorii si lumina ingereasca (plus reflexiile ei).

RAFAEL - ELIBERAREA SFANTULUI PETRU
- fresca
- timp: ~ 1514
- dimensiuni: 500 cm x 560 cm
- personaje: 10
- loc: Vatican - palatul apostolic, etaj 3

Rafael - Intalnirea papei Leon cu Attila

 

Am inceput blogul cu o fresca de Rafael, impodobind una dintre salile Palatului Apostolic de la Vatican.
De data asta vom merge in sala alaturata, pentru o alta fresca impresionanta.
Intalnirea Papei Leon I cu Attila.

Fresca spune povestea in care cumplitul Attila (conducatorul invaziei hunilor) a avut o intalnire cu papa Leon I - in urma careia a decis sa nu atace Roma si sa se retraga din Italia.

Legenda spune ca Attila a avut o viziune in care i-au aparut sfintii Petru si Pavel, in chip de aparatori ai Romei si ai crestinatatii.
A fost atat de tulburat, incat a ordonat trupelor sa opreasca inaintarea si sa faca cale intoarsa.

Papa Leon I apare pictat in stanga, insotit de cardinali si suita.
Calare pe un cal alb, cu straie aurii si coroana tripla (Tiara sau Triregnum).
Amanuntul cel mai interesant e insa chipul papei: desi il reprezinta pe Leon I, Rafael l-a pictat cu trasaturile lui Leon X (Giovanni de Medici, ales papa cu un an in urma - cel ce a comandat lucrarea).

Deasupra papei Leon "plutesc" cei doi sfinti, protectorii Bisericii: Petru (usor de recunoscut, avand in mana cheile Raiului) si Pavel - fiecare inarmat cu cate o sabie.
Vesmintele lor sunt in culori complementare (oranj cu albastru si verde cu rosu) pentru un contrast mai bun.
Rafael (dupa ce a fost criticat ca fiind un slab colorist) si-a imbunatatit mult tehnica culorilor dupa ce a studiat pictura venetiana.

In centrul compozitiei se afla Attila, inspaimantat de aparitia sfintilor.
Calare pe un cal negru, cu o mantie albastra peste armura aurie.
Pe cap are o coroana, coiful sau de lupta fiind tinut in mana de companionul cu barba alba.

Nu stiu daca putem vorbi de o mica eroare de compozitie, dar cei doi calareti din dreapta ies mult mai mult in evidenta decat Attila (personajul principal).
Prim planul, calul alb al celui din stanga, miscarea dinamica - cei doi sunt primii care atrag privirea.

De mentionat ca hunii din fresca nu au trasaturi asiatice, iar armurile lor (precum solzii de peste) nu sunt tipice hunilor, ci mai degraba altor popoare migratoare (sarmatii - pe care Rafael i-a vazut, cel mai probabil, infatisati pe coloana lui Traian, din Roma).
Dar astfel de amanunte nu stirbesc frumusetea compozitiei.

In planul mai indepartat vedem stegarii si trambitasii huni, anuntand oprirea hoardei.
In fundal putem observa case care ard, reprezentand prapadul facut de invadatori.

Ne uitam putin si pe unul dintre desenele pregatitoare ale frescei.
Aici constatam ca intial exista o compozitie diferita: Attila, hunii si cei doi sfinti sunt in pozitii aproape identice, DAR papa Leon si suita nu sunt prezenti.
Nu putem sti daca a fost ideea pictorului sau dorinta papei de a deveni personaj important in aceasta lucrare.

RAFAEL - INTALNIREA PAPEI LEON CU ATTILA
- fresca
- timp: ~ 1514
- dimensiuni: 500 cm x 750 cm
- personaje: 40
- loc: Vatican - palatul apostolic, etaj 3

Veronese - Nunta din Cana

In saptamana Pastelui am ales sa nu fac un articol despre Cina cea de Taina sau Rastignire (aveam cateva zeci de variante). Am ramas la pictura lui Veronese si am ales cea mai impresionanta lucrare a lui: Nunta din Cana.

Un episod din Noul Testament (mai exact din Evanghelia lui Ioan) relatand prima minune facuta de Isus: la rugamintea mamei sale, a transformat apa in vin, pentru a ajunge pentru toti nuntasii.

Tabloul (de dimensiuni mari) se gaseste in colectia celui mai celebru muzeu de arta din lume: muzeul Luvru din Paris.
De asemenea, se afla in cea mai vizitata sala a muzeului: cea in care se afla si Mona Lisa a lui daVinci (cele doua tablouri se afla 'fata in fata').

Daca facem abstractie pentru cateva momente de personaje (in numar de 122, daca am numarat eu bine), putem observa mai bine liniile dominante din compozitie.
In primul rand cele doua mari orizontale : masa lunga si balustrada (amplasata exact la mijlocul tabloului).
Apoi liniile verticale: un numar mare de coloane in stil antic (la care se adauga si imensul turn din dreapta).
Daca urmarim liniile de perspectiva, observam (asa cum era de asteptat) ca se intalnesc in punctul central al compozitiei: chipul lui Isus.

Isus, alaturi de mama sa si de o parte dintre ucenici, se afla la masa principala, fiind oaspeti de seama ai nuntii.
Intr-o multitudine de gesturi si expresii faciale cat mai diverse (facute de zecile de persoane din jur), Isus se diferentiaza prin pozitia fixa si ochii atintiti spre noi, privitorii acestui tablou.

In prim plan avem grupul muzicienilor, ocazie de a vedea ca Veronese nu are doar un simt ascutit al culorilor, dar si simtul umorului.
Muzicienii poarta chipul celor mai buni pictori venetieni ai momentului: cel din stanga (in costum alb) e chiar Veronese, insotit de Jacopo Bassano, Tintoretto si batranul Titian.

La picioarele lor stau doi caini de rasa, total impasibili la agitatia din jur.

Tot in prim plan, in stanga si in dreapta muzicienilor avem degustarea apei transformata in vin.
Slujbasii toarna din vase, nobilii (in costumele lor somptuase, pictate in culori vii) gusta si apreciaza bautura obtinuta miraculos.

Vinul este servit si la masa mirilor (in partea stanga a tabloului).
Mirele (in haine orientale, cu o mantie aurie pe umeri) intinde mana dupa pahar, in timp ce mireasa (in rochie alba cu albastru, impodobita cu aur si perle) priveste spre noi.
Langa ei avem doar chipuri mirate, neintelegand cum s-a produs o asemenea minune.
Singura nepasatoare este domnita blonda cu rochie albastra si scobitoare in mana.

Reactii de uimire si costume in culori incredibile - asta gasim in capatul opus al mesei si al tabloului.
De data asta oaspetii poarta vesminte venetiene - singurii cu aer oriental sunt servitorii care aduc vinul la masa.

Revenim la axa centrala a tabloului pentru personajele (deloc intamplatoare) aflate deasupra mesei.
Chiar deasupra lui Isus, este taiata carnea de miel, o scena ce simbolizeaza viitorul sacrifiu al Mantuitorului.

VERONESE - NUNTA DIN CANA

- ulei pe panza
- timp: ~1563
- dimensiuni: 677 cm × 994 cm
- personaje: 122
- loc: Paris, Muzeul Luvru