Michelangelo - Monumentul papei Iulius II

Nu as vrea sa ma despart deocamdata de subiectul sculpturii fara a scrie putin si despre Michelangelo.
Si nu despre orice lucrare, ci despre cea care are povestea cea mai incalcita (din tot ce a creat acest titan al artei).

Monumentul papei Iulius II are o istorie intinsa pe aproape 40 de ani, de la prima comanda si pana la realizarea ei finala, cu nenumarate modificari, amanari, renuntari, reveniri si mai ales conflicte intre beneficiar si creator.

Nici macar locul amplasarii nu este cel intial: menita pentru marea biserica San Pietro din Roma, lucrarea a ajuns sa fie gazduita de o biserica mult mai mica (purtand tot numele sfantului Petru, dar mai putin somptuoasa: San Pietro in Vincoli).

Proiectul initial a fost un mormant pentru puternicul papa Iulius II (cel ce a facut din Statul Papal o forta militara, cel care a initiat reconstructia basilicii San Pietro, cel care a ordonat pictarea Capelei Sixtine, cel care a infiintat Garda Elvetiana, cel care a fondat Muzeul Vaticanului).
Un proiect gigant (cu trei etaje si peste 40 de sculpturi), pe masura orgoliului si ambitiilor suveranului pontif.
Doar ca papa Iulius II a murit in 1513 (pana sa fie gata macar o parte din monument), asa ca a fost inmormantat la Vatican, locul fiind marcat cu o modesta placa de marmura.

Michelangelo a fost insa presat de urmasii papei sa respecte contractul (chiar daca proiectul a fost apoi simplificat) si a reusit abia in 1545 sa vada terminat monumentul.

Oricine viziteaza biserica San Pietro in Vincoli (aflata in cartierul de langa Colloseum) va observa in primul rand sculptura centrala a monumentului: statuia lui Moise.
Si nu intamplator: este singura din tot ansamblul lucrata in totalitate de Michelangelo (la toate celelalte au lucrat colaboratorii sai).

Gradul de complexitate si felul in care a redat fiecare detaliu a depasit cu mult orice alta sculptura facuta pana atunci in lume.
Fiecare bucla a parului si a barbii lungi, faldurile vesmantului, dar mai ales bratele (unde fiecare muschi e reliefat cu un realism nemaivazut).
Exista o legenda conform careia, la momentul cand artistul a vazut statuia finalizata, a lovit-o si i-a strigat: "Vorbeste !!" (simtind-o ca pe ceva viu).

O intrebare comuna si fireasca ramane: de ce are Moise coarne ?
Ei bine, "vinovat" este considerat sfantul Ieronim, cel care a tradus Biblia din ebraica in latina vulgara.
El a interpretat un cuvant (sau o expresie) din Biblie ca "incornorat" in loc de "iluminat" si a creat astfel o traditie in arta (Moise reprezentat coborand de pe munte nu doar cu tablitele cu cele 10 porunci, dar si cu coarne pe cap).

Dupa ce ne desprindem privirea de la Moise, putem vedea alte sase sculpturi: alaturi de el sunt Leah si Rachela (personaje feminine ale Vechiului Testament) iar "la etaj" il avem pe papa Iulius II (in pozitie culcata, neobisnuita) la picioarele Fecioarei.
In stanga si dreapta papei stau Profetul si Sibila (simboluri ale intelepciunii antice).

Daca la statuile de jos (cele doua femei, reprezentand viata activa si viata contemplativa), Michelangelo a avut o contributie activa (desenul si poate chiar lucrarea unor detalii), cele de sus sunt in intregime opera altor sculptori italieni (precum Domenico Fancelli).

....................................................

....................................................

Din proiectul initial trebuiau sa faca parte si alte sculpturi, cum ar fi seria "prizonierilor" (sau sclavilor - cum mai este numita). Michlangelo a reusit sa termine doua astfel de statui, altele ramand nefinisate.

Cele doua (Sclav rebel si Sclav murind) fac parte acum din colectia muzeului Luvru din Paris.

Si la ele observam din prima stilul inconfundabil al lui Michelangelo (masivitatea, detaliile anatomice, senzatia de "viu").
Sclavul rebel, cu mainile la spate, dar cu capul ridicat, sfidator, gata parca sa se desprinda de pe soclu.

Pe cand cel muribund, cu capul aplecat intr-o parte si ochii inchisi - isi atinge pieptul cu mana, in ultima clipa in care mai pulseaza viata in el.

Cum ar fi aratat monumentul in forma lui initiala nu putem sti cu exactitate. 

A fost un proiect care i-a cauzat lui Michelangelo cele mai multe neplaceri, conflicte si stari de debusolare.
Dar si ocazia de a oferi lumii unele dintre cele mai remarcabile creatii din istoria artei.

.......................................................

......................................................

MICHELANGELO - MONUMENTUL PAPEI IULIUS II

- ansamblu de marmura
- marime: ~ 9 metri inaltime
- timp: 1505 (prima comanda) / 1545 (monumentul final)
- loc: biserica San Pietro in Vincoli, Roma

Robin Wight - Zanele

Ramanem in lumea sculpturii, dar nu vom mai vedea unele clasice, din marmura sau bronz.
De data asta am vrut sa scriu despre cateva creatii care au facut inconjurul retelelor sociale de pe internet, desi putina lume le stie autorul (sau povestea din spatele lor).

Robin Wight este un artist britanic (nascut in 1960) care a inceput sa experimenteze in 2010 cu arta tridimensionala, cautand potentialul vizual al modelarii sarmei de metal.
Fiind pasionat de imaginea zanelor din cartile pentru copii, a ales sa realizeze o serie de lucrari din ce in ce mai amanuntite: zane (fairies) in pozitii dinamice, un amestec de senzualitate si inocenta.

Cine cauta pe internet, poate gasi usor pagina FantasyWire, unde (pe langa galeriile de poze) se pot viziona clipuri video cu procesul creatiei.
Artistul nu se fereste sa ne arate secretele "magiei" - cum reuseste sa transforme niste banale fire de sarma in mici capodopere, admirate de cativa ani de intreaga lume.

Vom vedea mai in amanunt trei dintre ele, poate cele mai cunoscute din intreaga serie.
Prima (numita 1 o'clock wish) este plina de dinamism: micuta zana e redata in plina miscare de rotatie. 

Toate amanuntele sunt menite a reda iluzia miscarii: pozitia si incordarea trupului, capul lasat pe spate, parul in vant, aripile indoite spre inainte, dar mai ales fulgii care sar din papadie.

Cateva detalii sunt doar sugerate (cum ar fi chipul zanei), altele sunt realizate cu o minutiozitate admirabila:  aripile de insecta sau parul in bataia vantului.

O adevarata demonstratie de maiestrie si mai ales de rabdare vedem la realizarea papadiei din mainile zanei: fiecare fulg a fost facut pe rand si imbinat perfect pentru a realiza o imagine cat mai realista a acestei flori atat de perisabile.

............................................

............................................

Pe o idee asemanatoare e conceputa si cea numita Whishes - o zana si o papadie uriasa (raportata la marimea ei) - dar de data asta zana nu se roteste, ci se lupta cu vantul care ii smulge floarea din mana.

Lasata pe un genunchi, cu o mana aproape atingand solul, cu trupul ei minuscul incordat la maxim, cu aripile indoite de suflarea vantului.

............................................

............................................

A treia (purtand numele Whimsey) ne arata o zana intr-o ipostaza usor diferita.

Mergand mandra, cu papadia pe un umar (precum soldatii din vechime, purtatori de sulita).
Cu pieptul inainte si capul dat pe spate, cu pasul mare si hotarat.

Pe cap poarta sepala unei flori, pe post de palarie, iar cateva frunze ruginii ii acopera soldurile.

Trei fiinte din lumea basmelor care pot fi admirate si pe viu (alaturi de alte creatii semnate de Robin Wight), de turistii care ajung la Trentham (un orasel din Anglia, la sud-vest de Liverpool) si aleg sa viziteze "traseul zanelor" din gradina publica.

ROBIN WIGHT - ZANELE (FAIRIES)

- statuete din sarma modelata
- marime: ~ 1 metru inaltime fiecare
- loc: Trentham, Anglia
- site: www.fantasywire.uk.com

 

Paolo Persico - Diana si Actaeon (sculptura)

Primul articol al toamnei am ales sa fie (in premiera pentru blog) despre o sculptura (sau, si mai exact, despre un ansamblu de sculpturi).
Diana si Actaeon, o scena a mitologiei greco-romane, realizata in marmura de sculptorul Paolo Persico (cu ajutorul colaboratorilor Angelo Maria Brunelli si Tommaso Solari).

Lucrarea este principala atractie a gradinii palatului din Caserta (cel mai somptuos edificiu din sudul Italiei, ridicat in secolul 18, rivalizand cu celebrul Versailles din Franta).
 
O gradina de peste 120 hectare, cu o alee lunga de 2 km, care duce de la palat pana la cascada si lacul in care a fost amplasat acest ansamblu spectaculos.

Lacul artificial simbolizeaza raul din mitologie unde zeita vanatorii obisnuia sa se scalde.
Vedem cum cascada imparte compozitia in doua grupuri distincte: cel al zeitei (si al nimfelor) si cel al vanatorului Actaeon (si al cainilor de vanatoare).

Sa privim mai intai grupul din dreapta si sa aprofundam si legenda (scrisa pentru prima data de poetul grec Callimachus, prezenta si in "Metamorfozele" poetului roman Ovidiu) care a inspirat nu doar aceasta sculptura dar si cateva zeci de picturi din Renastere si pana la perioadele moderne.

Nimfele sunt in numar de opt, cate doua grupuri de cate trei la marginile stancii - plus alte doua la picioarele zeitei.

Toate sunt sculptate in cele mai mici detalii, de la chip, par, gesturile de pudoare, pana la faldurile mantiilor cu care incearca sa-si acopere goliciunea.

De ce aceste gesturi ?
Pentru ca partida lor de scaldat a fost intrerupta de un intrus: vanatorul Actaeon, print al cetatii Teba. 

In mijlocul nimfelor, suita pe o stanca, zeita Diana (a vanatorii si a Lunii, simbol pe care-l regasim si pe crestetul ei) se acopera si ea cu o mantie, surprinsa de prezenta tanarului vanator.

Zeita (simbol al castitatii) e atat de furioasa ca a fost vazuta de un muritor scaldandu-se goala, incat va arunca asupra lui un blestem: il va transforma intr-un cerb !!

Mutandu-ne atentia la grupul din stanga, putem vedea momentul imediat de dupa transformarea nefericitului Actaeon:
Cainii sai de vanatoare (aici in numar de zece, cate cinci de fiecare parte) nu il mai recunosc si se napustesc sa-l sfasaie !

Sculptura lui Actaeon e de departe cea mai remarcabila din tot ansamblul: capul de cerb (cu expresia de groaza pe chip), corpul incordat, costumul si mantia - toate sunt slefuite perfect de dalta sculptorului.

O capodopera tarzie (dar nu demodata) a perioadei baroce italiene.

PAOLO PERSICO - DIANA SI ACTAEON

- ansamblu de marmura
- timp: ~ 1780
- personaje: 9 (grupul din dreapta) + 11 (grupul din stanga)
- loc: gradina palatului din Caserta, Italia

Lawrence Alma-Tadema - Baile din Caracalla

Am inceput primavara cu o lucrare a lui Lawrence Alma-Tedema si revin cu drag la acest pictor (care pe mine m-a impresionat de fiecare data).

Daca in articolul precedent (despre Francois Flemeng) am vazut o scena de scaldat a doamnelor din perioada baroca, acum vom vedea una specifica Romei Antice.

Baile din Caracalla (pictata in 1899 si aflata, din cate stiu, intr-o colectie privata) ne duce cu imaginatia intr-una dintre cele mai mari bai publice ale Romei (construita in vremea imparatului Septimius Severus, si aflata in uz cateva sute de ani, chiar si dupa caderea imperiului).

Ruinele bailor sunt vizitate in fiecare an de turisti, impresionati mai ales de dimensiunea complexului (intins pe 25 de hectare).

Formatul tabloului (inalt, vertical) e unul dintre cele mai uzitate de Alma-Tadema.
Asta ii permite impartirea in doua planuri distincte a scenelor prezentate.

In plan departat, privind in detaliu, observam sala mare a bailor, cu doua mari bazine pentru scaldat, unul pentru barbati si unul (cel mai apropiat de privirea noastra) in care inoata femeile.
Nu exista pudoare, vremurile antice fiind vestite pentru atitudinea liberala in ceea ce priveste corpul nud si senzualitatea.

Desi persoanjele sunt schitate sumar, ele exprima perfect atmosfera bailor (acest loc de relaxare, placere si socializare).
Undeva in dreapta tabloului, un tanar baiat (neavand mai mult de 14 ani) priveste curios (intins pe marginea bazinului) spre grupul femeilor din apa, spre amuzamentul acestora.

In prim plan avem trei tinere care stau de vorba, inca imbracate in vesminte de strada.
Nu stim ce spune fata din stanga, ascultata cu atata atentie de celelelte doua, dar stim cu cata delicatete le-a pictat Tadema, fiecare detaliu fiind redat perfect.
Parul carliontat prins in coc, trasatuirle chipurilor, gesturile, faldurile in tonuri deschise cu nuante de verde si galben, nimic nu a fost neglijat de genialul pictor.

.........................................................

.........................................................

Lawrence Alma-Tadema revine la tema bailor romane 10 ani mai tarziu, in tabloul (aflat azi la muzeul Tate din Londra) numit A favourite custom (nu i-am gasit o traducere potrivita in romana).

De data asta avem o sala de baie numai cu personaje feminine, atat cele din zona departata (socializand intinse pe bancutele din marmura) cat si cele ce se scalda in bazin.

Maiestria pictorului e din nou la cote inalte, daca privim felul cum a redat atat delicatetea chipurilor cat si lumina care se reflecta pe pielea uda, undele de pe suprafata bazinului si semitransparenta apei, care ascunde si dezvaluie in acelasi timp trupurile fetelor.

LAWRENCE ALMA TADEMA - BAILE DIN CARACALLA

- ulei pe panza
- timp: ~ 1899
- dimensiuni:  95.3 x 152.3 cm
- personaje: 3 (in prima plan) + alte 30 (in fundal)
- loc: colectie privata

Francois Flameng - Baia doamnelor de curte

In perioada asta cu canicula insuportabila am considerat potrivit sa scriu despre o lucrare cu tematica mai usoara, care sa ne duca cu gandul la racoarea mult dorita de toti.

Am ales un tablou al francezului Francois Flameng, o lucrare atipica pentru el (fiind un pictor academist, specializat in scene de razboi).

Baia doamnelor de curte (realizata in 1888 - si aflata in colectia muzeului Hermitage, din St Petersburg) nu are in spate o poveste complicata: reprezinta o scena intima, in care cateva doamne din inalta societate petrec o dupa amiaza de relaxare intr-o gradina care are in centru un bazin tocmai bun pentru scaldat.

Privind mai de aproape, putem observa in stanga o doamna coborand dintr-o lectica.
Lectica, cat si rochia (din matase verde, cu corset si guler de dantela) amintesc mai degraba de perioada baroca decat de cea contemporana pictorului.

Langa fantana avem un mic grup: doua tinere doamne sunt ajutate de slujnice sa-si scoata rochiile (pe cat de elegante, pe atat de calduroase). Flemeng le-a pictat cu maxim de rafinament: gesturile (aratand noblete si o tenta de aroganta) sunt tipice clasei sociale pe care o reprezinta - iar rochiile incanta privirile prin cromatica aleasa.

In plan mai apropiat, o alta tanara a scapat de stransoarea corsetului si de rochia greoaie si e gata sa se scalde in apa racoroasa a bazinului. Trupul ei pare ca straluceste, fiind modelat de pictor intr-un joc subtil de lumini si umbre.

In dreapta tabloului, o fata sta tolanita pe un covor persan si perne orientale.
Este singurul personaj care se uita direct spre noi, privitorii acestei lucrari.

Langa ea, doua tinere (si ele pictate in culori splendide) se afla in plina conversatie, amanand momentul scaldatului. Cea cu rochia in nuante de verde si galben tocmai ce isi scoate pantofii.

In mijlocul bazinului, nu putem sa nu observam fantana, cu o sculpura mare din marmura.
Nu stim exact care a fost intentia pictorului, daca a fost sau nu un admirator al lui Giambologna, grupul reperezentat semanand mult cu statuia Rapirea Sabinelor a acestuia.

La baza fantanii vedem si tinerele care s-au scaldat deja si acum cauta doar relaxarea.
Cea bruneta priveste luciul apei cu un zambet cald, iar cealalta isi piaptana parul lung si roscat, privind spre fetele ramase inca pe mal.

FRANCOIS FLAMENG - BAIA DOAMNELOR DE CURTE

- ulei pe panza
- timp: ~ 1888
- dimensiuni: 90 x 115 cm
- personaje: 13
- loc: St.Petersburg, muzeul Hermitage

Herbert Draper - Ulysse si sirenele

Ramanem la mitologia greaca, pentru o alta lucrare a englezului Herbert Draper.
De data asta un episod din Odiseea, in care eroul grec al razboiului troian incearca sa-si gaseasca drumul catre casa: regatul Ithaca.

Ulysses si sirenele reprezinta doar una dintre multele incercari prin care trece eroul in calatoria sa (care a durat 20 de ani).
Dupa ce a scapat din insula vrajitoarei Circe, Ulysse si echipajul sau vor trece prin apele unde salasluiesc sirenele.

Stiind ca glasul sirenelor poate innebuni orice barbat, facandu-l sa sara in valuri dupa ele, Ulysse isi va sfatui oamenii sa-si acopere urechile cu ceara.
Fiind totusi chinuit de curiozitate, va decide ca el sa nu-si acopere urechile - in schimb, va ordona echipajului sa-l lege bine de catarg, pentru a le putea auzi cantecul, fara a fi ispitit sa sara in apa si sa piara inecat.

Exista doua variante ale acestei lucrari: prima face parte din colectia galeriei Ferens, din orasul Kingston.
A doua (de dimensiuni mai reduse) poate fi vazuta la galeria de arta din Leeds.

Draper a ales sa picteze sirenele in plina metamorfoza: cea de jos (fiind inca in apa) are coada de peste, cele urcate pe corabie capatand trup complet de femeie.
Daca nu le putem auzi glasurile, pictorul ne sugereaza ideea de ispita prin senzualitatea lor.
Trupuri zvelte, dezgolite, cu pielea alba si stralucitoare (in contrast cu pielea arsa de soare a marinarilor).

In corabie putem vedea echipajul: incordati la maxim, vaslind cu forta, pentru a iesi cat mai repede din teritoriul sirenelor.
Dupa expresia chipurilor putem observa un amanunt important: marinarii nu le vad pe sirene !!
Ele sunt doar personificarea glasurilor, prin urmare cei cu urechile acoperite nu le pot vedea.

In centrul tabloului, Ulysse (eroul razboiului troian si rege in Ithaca) e chinuit de ispita.
Innebunit de cantecul sirenelor, e gata sa rupa sforile, dar marinarul din stanga lui ii strange si mai tare legaturile, pentru a nu-l lasa sa piara in valuri.

.................................................

.................................................

In aceeasi perioada, Herbert Draper a realizat o alta lucrare cu o tematica si compozitie asemanatoare:
"Nimfa marii" (care, din cate stiu, se afla intr-o colectie privata).

De data asta rolurile sunt inversate !!
Creatura marii nu mai este o fiinta ispititoare, gata sa duca barbatii la pieire.
Aici este ea o victima, prinsa in navodul unor pescari.

Cu trupul arcuit si o expesie de disperare pe chip, nimfa (la fel ca si privitorii acestui tablou) nu stie ce o asteapta !
Daca pescarii o vor captura sau daca va fi redata libertatii !!

................................................

................................................

HERBERT DRAPER - ULYSSE SI SIRENELE

- ulei pe panza
- timp: ~ 1909
- dimensiuni: 176 cm × 210 cm
- personaje: 9
- loc: Kingston, galeria Ferens