Hieronymus Bosch - Gradina placerilor

Am scris in luna mai un prim articol despre Hiernoymus Bosch, cel mai complex, misterios si controversat pictor al Renasterii olandeze.
De data asta voi scrie despre cea mai cunoscuta lucrare a sa (tot un triptic): Gradina Placerilor.

Ca si Carul cu Fan, aceasta se afla la Madrid, in muzeul Prado, intr-o sala dedicata special marelui pictor (sala 56A).

Panoul central (cel ce da si titlul intregii lucrari) reda o scena in aer liber, intr-o gradina plina de elemente fantastice, rod al imaginatiei la superlativ a autorului.
Cu greu putem gasi o perspectiva, sau un principiu clar dupa care au fost amplasate personajele (cateva sute la numar).
Si, cu toate acestea, compozitia nu e dezechilibrata, desi privirea e atrasa in zeci de locuri deodata.

In partea de sus avem un lac, cu cinci fantani.
Structura lor e cel putin bizara, nesemanand cu nimic familiar noua. Nu sunt fantani de marmura, sau de piatra, cu oranamente sculptate.
Par facute din piatra lucioasa (roz si albastra) cu elemente organice, cu forme cat mai ascutite si mai rasucite.

Cea din centru are cateva personaje nud, care ori se odihnesc pe balustrada ingusta, ori inoata in jurul ei, ori se adapostesc in cavitatea de la baza.

La baza fantanii din stanga avem o specie din lumea fanteziei: fiinte acvatice cu cap de soparla si trup de peste.
O astfel de fiinta isi intinde bratele spre o sirena (trup de femeie si coada de peste).
Alaturi, avem si grupuri de oameni: cativa asezati pe iarba, ospatandu-se dintr-o capsuna uriasa.
Mai sus, un alt grup iese din apa lacului si se inghesuie intr-o coaja sparta de ou.

Sub planul cu lac si fantani avem o pajiste - singurul spatiu din tablou unde avem linii clare de compozitie: personajele se invart intr-un cerc larg (in sens invers acelor de ceasornic).
Aproape o suta de barbati goi dau ocol micului lac unde se scalda femeile.
Toti sunt calare pe o sumedenie de animale - si din fauna reala si din cea mitologica: cai, magari, porci, tapi, camile, porci, inorogi, grifoni.

Femeile nu par impresionate de cei ce le dau tarcoale.
Se balacesc in apa mica a "piscinei" rotunde, printre pasari care ori se adapa ori se aseaza pe capetele lor.

La stanga acestui mic lac, pe o pajiste in panta, privim o pasare cu cioc lung si ascutit, in care se inghesuie un grup de oameni (cativa dintre ei stau cu capul in jos).
Un alt om cu capul in jos sta asezat pe capul pasarii.
Simboluri imposibil de descifrat, autorul preferand sa nu lase nicio explicatie scrisa.

Ciudatenii si mai mari gasim si de partea cealalta a micului lac:

Oameni purtand pe umeri un fel de coada uriasa de crustaceu, pe care sta un mic urs.
Alt grup de personaje - inghesuite intr-o floare rosie.
Un om stand cu capul in jos, tinand pe picioare o sirena (si ea cu capul in jos).
Sau grupul care poarta (ca pe un stindard) o soparla.

Mai "coboram un etaj" si dam de coltul cu opt pasari uriase (foarte realist pictate).
Printre ele stau oamenii (disproportionat de mici): unii cazuti in melancolie, altii in gesturi erotice.
Cum ar fi cuplul de pe spatele ratei: un cuplu inter-rasial, ceva extrem de rar in epoca.

Langa ei, in apa, un ciorchine urias e devorat cu lacomie de cateva persoane.
Un alt fruct de dimensiuni uriase (un mar sau piersica) serveste drept ambarcatiune pentru un cuplu.

Pe mal vedem un om impovarat de greutatea unei stridii (din care rasar picioarele unui om adormit).
Tot un fel de scoica adaposteste trei persoane, iar langa ea, un trunchi de copac (mic si piramidal) are si ea cativa oameni ascunsi in scorbura sa.
Pe o ramura scurta, o pasare lasa din cioc un fruct catre un grup mare de "gura-casca".

Scene greu de interpretat avem si in extremitatea dreapta.
Daca grupul din livada cu pomi reprezinta o scena destul de realista, in schimb cele trei femei adunate sub clopotul transparent ne ridica destule intrebari.
La fel si cuplul intins in iarba, cu un barbat cu cap de poama albastra soptindu-i ceva tinerei de langa el.

Bufnita, simbolizand in epoca cand ideea de intelepciune, cand pe cea de vrajitorie, o gasim in mai multe scene din tablou.
In acest colt e cufundata in apa si imbratisata de un personaj care priveste spre noi.

Tot pe apa, vedem un cuplu intr-un glob translucid - care poate simboliza un pantec de femeie (mai ales daca observam gestul barbatului - o atingere usoara tocmai pe pantec).
In schimb, nu putem descifra simbolul acelui tub prin care un chip priveste curios la sobolanul de la celalalt capat.

Oameni hranindu-se cu fructe uriase, oameni "locuind" in fructe, pasari oferind fructe.
Teme deja intalnite, dar repetate in combinatii noi si surprinzatoare si aici - in partea de jos a tabloului.

Dupa toate grozaviile vazute, ultimul colt (cel din dreapta-jos) e chiar banal.
Un grup de femei si un african (cu o cireasa drept palarie) privesc spre scenele din preajma lor.

..................
Cum pot fi interpretate toate acestea ?

S-a spus despre Bosch ca ar fi fost nebun (unul genial, dar totusi dereglat)
S-a spus ca ar fi facut parte din secta adamita (cea care glorifica viata dedicata placerilor).
(dar atunci cum explicam picturile sale reprezentand caznele din infern ?).
O interpretare mai rationala face trimitire la folclorul flamand si la diverse jocuri de cuvinte cu trimitere sexuala, pe care Bosch le-a pictat la modul direct.

HIERONYMUS BOSCH - GRADINA PLACERILOR

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1490
- dimensiuni: 205.5 cm x 385 cm
- personaje: cateva sute
- loc: Madrid, Muzeul Prado

Leonardo daVinci - Cina cea de taina

Daca in articolul trecut am vazut o lucrare neterminata a lui Leonardo daVinci, acum vom vedea una dusa pana la capat, dar care nu a avut sansa de a ramane in starea ei initiala.

Cina cea de Taina, facuta la comanda calugarilor de la manastirea Santa Maria delle Grazie, in perioada cand Leonardo s-a aflat la Milano, in serviciul lui Ludovico Sforza.
Fresca nu a fost comandata pentru biserica manastirii, ci pentru sala de mese a calugarilor, masa pictata fiind menita sa fie la acelasi nivel (si perpendicular) cu doua mese reale.

Din pacate, Leonardo nu a folosit tehnica obisnuita de a picta o fresca, ci a ales sa experimenteze o tehnica noua, care s-a dovedit deficitara.
Odata cu trecerea timpului, suprafata vopsita s-a deteriorat si a inceput sa se stearga de pe perete.
A fost apoi stricata si mai rau prin cateva incercari ale altora (mai ales in sec XVIII) de a o restaura.
Abia de curand, cu tehnologie moderna, au fost indepartate toate urmele de vopsele adaugate si s-a ajuns la cele originale ale lui daVinci.

Chiar si in starea in care se afla, putem observa usor compozitia, ingenios gandita de marele artist.
Decorul e simetric, cu trei ferestre in fundal, si toate liniile de perspectiva ducand spre chipul lui Isus, aflat in pozitia centrala a lucrarii.

Momentul ales nu este cel al acuzarii lui Iuda (cum intalnim la majoritatea tablourilor cu tema Cinei) ci momentul reactiei apostolilor la replica "Unul dintre voi ma va trada".
Leonardo (dovedind calitati de fin psiholog) ii grupeaza in patru grupuri de cate trei, fiecare avand o alta expresie faciala si o alta expresie a gesturilor.

Sa vedem lucrarea si in amanunt, dincolo de interpretarile fanteziste marca Dan Brown si altor cautatori de senzational.

Chipul lui Isus s-a pastrat destul de bine, la fel si palmele sale (deschise, aratand impacarea cu ceea ce va urma)...in schimb vesmintele si-au pastrat doar culoarea - faldurile nu se mai vad deloc.

Pe ferestrele din spate abia mai putem distinge conturul unui peisaj (probabil unul dintre acele minunate fundaluri cu dealuri, rauri si munti invaluiti in ceata - cum putem vedea in alte lucrari ale lui Leonardo).

In capatul din stanga ii avem pe Bartolomeu, Iacob cel Tanar si Andrei.
Primul se ridica de pe scaun uimit de spusele lui Isus, iar Andrei ridica palmele in semn de nevinovatie.

Aproape de Isus avem grupul format din Petru (care are o reactie temperamentala, sarind de pe scaun, cu cutitul in mana dreapta), din Iuda (tinand in mana o punga cu bani, probabil chiar suma primita pentru tradare) si Ioan (cel mai tanar dintre apostoli, avand o reactie de durere muta, cu ochii inchisi si capul aplecat).
Trasaturile lui Ioan se vad destul de bine, dar profilul lui Iuda si cel al lui Petru si-au pierdut trasaturile (ramanand mai mult conturul).

In dreapta urmeaza grupul apostolilor Toma (cu un gest care indica cererea unei explicatii), Iacob (cu bratele deschise larg, aratand o indignare majora) si Filip (cu mainile la piept si chipul indurerat).
Este zona din fresca care s-a pastrat cel mai bine: trasaturile celor trei apostoli se vad cel mai clar - doar vesmintele si parul sunt deteriorate.

In capatul mesei avem si ultimul grup de apostoli: Matei si Iuda Tadeul cerand explicatii lui Simion (dar acesta e la fel de surprins ca si ei de vestea aflata).

Fiind o lucrare remarcabila, a starnit multa admiratie inca din primii ani - si dorinta altor pictori de a o copia.
Prima copie a fost a lui Giampietrino (reproducere in ulei, de dimensiuni mai reduse) - o lucrare care ne da ocazia sa vedem ce s-a pierdut prin deteriorare din fresca lui Leonardo.
(peisajul care se vede prin ferestre, decoratiunile cu motive florale de pe pereti, vesmintele si expresiile faciale ale tuturor personajelor).

LEONARDO DA VINCI - CINA CEA DE TAINA

- fresca
- timp: ~ 1490
- dimensiuni: 700 cm x 880 cm
- personaje: 13
- loc: Milano, manastirea Santa Maria delle Grazie

Leonardo daVinci - Adoratia magilor

Nu puteam sa-l ocolesc pe cel mai fascinant personaj al Renasterii italiene.
Pictor, arhitect, anatomist, om de stiinta si inventator fara egal.
Pe scurt: Leonardo daVinci.

Ne vom uita in detaliu la o lucrare de tinerete - Adoratia Magilor.
Din pacate o lucrare neterminata, din fericire o ocazie de a vedea mai bine cum aborda DaVinci conceperea unui tablou.

Adoratia Magilor este una dintre atractiile principale ale muzeului Uffizi din Florenta.

A fost restaurata destul de recent, indepartandu-se adaugirile facute de maini straine, si a fost adusa destul de aproape la starea la care a lasat-o Leonardo.

Tema este extrem de intalnita in pictura Renasterii italiene.
Leonardo a ales o constructie de tip piramida in planul apropiat (fecioara, pruncul si magii), si o forma semicirculara in planul doi (alcatuita din cateva zeci de martori la eveniment).

Daca amplasarea personajelor si contururile sunt gata in proportie cam de 80%, Leonardo n-a mai apucat sa treaca si la aplicarea culorilor.
Un pictor din vremurile noastre (americanul David Jean) s-a incumetat sa realizeze o copie dupa lucrarea lui Leonardo, dar una finisata complet, folosind culorile intalnite la alte tablouri semnate DaVinci.
Nu putem sti daca asa ar fi aratat Adoratia Magilor daca Leonardo ar fi terminat-o, dar in mod sigur David Jean s-a apropiat mult de stilul maestrului italian.

Pruncul Isus si fecioara Maria sunt schitati cu multa delicatete, asa cum vom vedea si in viitorul tablou al lui Leonardo: Fecioara intre stanci.
Trasaturi de o mare frumusete, privire melancolica, zambet misterios.

Multitudinea de personaje este conceputa dupa principiile pe care Leonardo le-a consemnat si in jurnalul sau:
"Cea mai mare greseala a unui pictor este de a reda chipurile de asa maniera incat sa semene toate intre ele, un neajuns fiind si repetarea aceleiasi pozitii."

Personajul din dreapta jos (tanarul de langa magul inghenuncheat, cu privirea in directia opusa fata de ceilalti) se spune ca e este un autoportret al pictorului (Leonardo avand aproximativ 29 de ani la vremea cand a lucrat la acest tablou).

Deasupra stancii pe care se sprijina Fecioara avem doar personaje tinere.
Din gesturile lor si mimica fetelor putem deduce o dicutie aprinsa.

In fundalul tabloului putem vedea (pe langa cateva ruine ale unei cladiri antice) cateva scene violente.
Cel mai probabil este zugravit urmatorul episod din noul Testament: soldatii regelui Irod cautand si masacrand toti pruncii din regiune.

DA VINCI - ADORATIA MAGILOR

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1481
- dimensiuni: 246 cm × 243 cm
- personaje: 31 (plus 22 pe fundal)
- loc: Florenta, Galeria Uffizi

Albrecht Altdorfer - Batalia de la Issus

Dupa ce am vazut cum Pieter Bruegel a transpus scena construirii Turnului Babel la marginea unui orasel medieval, acum e randul pictorului german Albrecht Altdorfer sa aduca o scena din antichitate mai aproape de vremurile lui.

Batalia de la Issus e cea in care Alexandru Macedon (in fruntea armatei greco-macedonene) a invins mult mai numeroasa armata a regelui persan Darius.

Tabloul (de dimensiuni nu foarte mari, avand in vedere tema) se afla in Germania, la Munchen, in pinacoteca orasului.

Privind lucrarea, primul lucru care sare in ochi e acel panou informativ (scris in latina), ce pare ca pluteste in aer.
In opinia mea, nu e cea mai inspirata alegere: pare ceva in plus, strain de restul compozitiei.

Ignoram panoul si admiram una dintre specialitatile lui Altdorfer: pictarea peisajelor fanteziste.
Norii de deasupra muntilor si acel soare luminand printre ei, dau dovada de o imaginatie si de o pricepere iesite din comun.

Insule stancoase (simbolizand zona Mediteranei) sunt luminate de putinele raze care strapung norii.
Pe tarm vedem o cetate, cu turnuri inalte, si, la baza zidurilor, tabara militara cu zeci de corturi albe.

O alta cetate se inalta pe stancile muntelui din stanga tabloului, zona unde se desfasoara o parte din trupele persane.

In centrul lucrarii avem inclestarea celor doua armate, destul de greu de deosebit la prima vedere (avand armuri asemanatoare, de o nuanta albastrie).
Dar, daca urmarim directiile de atac, vedem armata macedoneana ca o imensa litera S (un S intors, mai exact).

Cavaleria ambelor armate poarta armuri de inspiratie medievala, si nu antica, dar cu acest procedeu artistic ne-am obisnuit deja si din articolele precedente.
Minutiozitatea cu care este pictat fiecare soldat in parte (si ne gandim ca sunt cateva sute) este remarcabila.

In centrul acestei "tornade" de soldati avem si comandantii celor doua armate, scosi in evidenta prin armurile aurii.
Darius, intr-un car de lupta tras de trei cai, e surprins in momentul in care decide retragerea, surprins de forta atacului frontal.

Alexandru Macedon, in fruntea cavaleriei macedonene, mai are doar cativa pasi pana sa-l ajunga cu varful sulitei pe imparatul persan.
Dar, din cate stim din istorie, Darius va reusi sa fuga de pe campul de lupta, salvandu-si viata, dar nu si Imperiul.

ALBRECHT ALTDORFER - BATALIA DE LA ISSUS
- ulei pe lemn
- timp: ~ 1529
- dimensiuni: 158.4 cm × 120.3 cm
- personaje: cateva sute
- loc: Munchen, Alte Pinakotek

Pieter Bruegel - Turnul Babel

Un pictor care ma fascineaza de multa vreme.
Pieter Bruegel, principal reprezentant al renasterii olandeze, ale carui lucrari vor figura des pe acest blog.
Cu greu am putut alege cu ce sa incep, dar m-am oprit la Turnul Babel.

Legenda turnului (inspirata de o constructie reala) apare in Biblie (in Geneza, capitolul 11).
Babilonienii au vrut sa ridice un turn pana la cer, pentru a le aduce faima vesnica printre popoare.
Dar constructia se va dovedi un esec (in Biblie cauza e "amestecarea limbilor" - ca pedeapsa pentru trufie).
Povestea poate parea ciudata in ziua de azi, cu atatia zgarie-nori in marile orase si cu cerul brazdat zilnic de avioane.

Lucrarea, extrem de complexa, a fost realizata in 1563 (data apare langa semnatura) pentru bancherul Nicolaes Jonghelinck (principalul sustinator al lui Bruegel).
Dupa multi ani a fost achizitionata de muzeul din Viena, unde se afla si astazi.

In viziunea lui Bruegel, turnul are o structura inspirata de Coloseumul din Roma (pe care l-a vazut in cadrul unei calatorii in Italia), dar mult dezvoltat in inaltime.
Desi mai sunt inca multe etaje inca neconstruite, vedem ca varful a ajuns deja pana la un nor.

Nu putem sa nu observam cat de mult este inclinata cladirea spre stanga, semn al viitoarei prabusiri, si al muncii in zadar.

Bruegel a ales sa nu amplaseze scena constructiei in Babilonul antic, ci pe malul unei ape, la periferia unui orasel medieval.
Putem vedea pictate cu minutiozitate zecile de cladiri aflate intre zidurile orasului, toate parand minuscule in comparatie cu imensul santier.

Jos, in partea stanga, pe o colina, il putem vedea pe suveran (regele Nimrod, dupa legenda) venind in inspectie, alaturi de suita.
Cativa muncitori inghenuncheaza, altii isi vad de treaba, continuand sa ciopleasca piatra.

In partea dreapta putem urmari mai bine constructia: schelele din lemn, sistemele de scripeti cu care sunt urcate materialele, muncitorii ca niste furnici, intr-o continua miscare.

Jos avem apa, fluviul pe care vin corabii cu materiale.
Carele trase de magari asteapta sa fie incarcate, in timp ce altele urca panta care duce spre etajele turnului.
Tot pe malul apei avem baraci si corturi, Bruegel pictand cele mai mici amanunte ale unui santier de proportii uriase.

Bruegel a pictat si o alta varianta a tabloului (mai mica ca dimensiune), aflata acum la muzeul din Rotterdam.
Regele si suita lipsesc, in schimb stadiul constructiei e mult mai avansat, doar cateva etaje mai lipsesc pana la stadiul final.

PIETER BRUEGEL - TURNUL BABEL

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1563
- dimensiuni: 114 cm x 155 cm
- personaje: 21 (plus cateva zeci minuscule)
- loc: Viena, muzeul Kunsthistorisches