Pieter Bruegel - Post si carnaval

Al saptelea articol despre Pieter Bruegel, un pictor care reprezinta mereu o sursa generoasa de inspiratie pentru textele mele.
Din nou o lucrare in stilul sau caracteristic, cu multe personaje (peste 150 in cazul acesta) si zeci si zeci de detalii si simboluri.

Post si Carnaval (terminata in 1559) face parte din colectia muzeului de arta din Viena (unde se afla cele mai multe dintre lucrarile pictorului) dupa ce a fost in posesia imparatului german Rudolf II.
Ca si in cazul altor lucrari ale lui Bruegel, si aceasta are numeroase copii, unele realizate de fiul artistului, altele de pictori ramasi anonimi (sunt peste 15 prin muzee si colectii private).

Inca de la o prima privire recunoastem specificul unui orasel medieval din Tarile de Jos: cladiri cu etaj, din caramida rosie, stradute inguste, dar cu piete largi.

O astfel de cladire e si hanul, plin de oameni sub influenta vinului.
Unii danseaza la intrare, un altul (cocotat pe un butoi) bea un vas intreg, in timp ce un om ii toarna o galeata de apa in cap.

Veselia de la han intra imediat in contrast cu procesiunea de pe straduta alaturata: un cimpoier conduce zece oameni cu mantii brune intr-un mars sobru si disciplinat.

Si in "secventa" urmatoare avem un contrast intre sarbatoare si sobrietate.
Langa zidul bisericii cativa copii se joaca cu titirezul, iar patru sateni (doi barbati si doua femei) sunt implicati intr-un joc cu vase de gatit.
Vasele sunt aruncate in sus si trebuiesc prinse, dar, dupa bucatile sparte de pe jos, putem deduce lipsa de indemanare (probabil influentata tot de consumul de vin).

Langa ei avem "intrarea saracilor" a bisericii: oameni cu haine ponosite, cativa carand scaune, pentru ca in biserica bancutele erau deja rezervate pentru cei mai instariti.

Mai jos de han ii avem pe cei mai napastuiti de soarta: infirmi, cu carje, cersind zilnic pentru ceva de mancare.
La foc de surcele, o femeie gateste pe o plita ingusta, total rupta de realitatea din jurul ei.

Condusi de un bufon zdrentaros, un cuplu costumat (el cu sabie si cocoasa, ea purtand un felinar) strabate piata la pas incet.

In stanga, in prim plan, avem un alt han, ticsit de lume.
Aici are loc un joc tipic burgurilor medievale: o parodie la adresa nuntii, in care un mire se casatoreste la betie si dantuieste cu mireasa, pana isi da seama ca tine de mana o femeie batrana, imbracata in zdrente.

In chiar centrul lucrarii avem o fantana.
O femeie bea cu sete din caldare, indiferenta la murdaria din jurul sursei de apa:
Taraba cu peste, cu resturile aruncate in toate directiile si ditamai purcelul, lipit de baza fantanii.

Revenim in zona bisericii, de data asta la poarta principala, unde vedem oameni iesind de la slujba.
Oamenii sunt intampinati atat de vanzatori (aflati chiar langa poarta) cat si de cersetori.
Ponositi, infirmi, cu chipuri aproape desfigurate, primesc cateva monede de la cei mai instariti.

Ajungem si la zona care subliniaza si mai mult titlul si tema lucrarii: o lupta intre post si carnval.
Carnavalul e reprezentat de suita de oameni costumati, purtand ca ornamente si cateva elemente de gastronomie: oua, paini, carnuri.

Calare pe butoi, un om rotofei si rosu in obraji tine in mana (ca pe o lance) o frigaruie de porc.

Din directia opusa vine un alt alai, reprezentand ideea de post.
Oameni cu haine modeste, copii cu mici instrumente de percutie, cosuri cu covrigi.
Un preot si o calugarita trag un carut de lemn, pe care troneaza o femeie cu chip osos, cu un cos de nuiele in cap pe post de coroana.
Si ea are "o lance" - o paleta de lemn pe care sunt doi pesti (heringi).

Cele doua personaje si suita lor sunt o caricatura a turnirului medieval, inca practicat in acele vremuri.

PIETER BRUEGEL - POST SI CARNAVAL

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1559
- dimensiuni: 118 cm x 164 cm
- personaje: peste 150
- loc: muzeul de arta, Viena

Pieter Bruegel - Masacrul inocentilor

Incep anul cu artistul caruia i-am dedicat pana acum cele mai multe articole: fascinantul Pieter Bruegel.
De data asta despre un tablou care ar putea fi considerat o continuare a celui despre am scris in ianuarie 2021 (Recensamant la Bethleem), atat prin tema (una biblica, din prima parte a Noului Testament) cat si prin imagine (peisaj de iarna, populat cu o sumedenie de personaje).

Masacrul Inocentilor reprezinta unul dintre cele mai tragice si socante episoade din Biblie: momentul cand regele Irod da ordin ca toti pruncii din regatul sau sa fie ucisi, pentru a nu se implini profetia (ca unul dintre ei va deveni un mare conducator).

Tabloul original (facut in jurul anului 1567) a facut parte din colectia imperiala germana (unde a suferit modificari, asa cum voi relata mai tarziu), apoi a ajuns in cea a familiei regale britanice, fiind astazi expus la castelul Windsor.
Exista si cateva copii ale tabloului, realizate (cel mai probabil) de fiul artistului (Bruegel cel tanar).

Incepem observarea detaliilor cu partea cea mai indepartata, zona bisericii si a caselor cu acoperisurile pline de zapada.
Pe un mic pod sta de paza un soldat calare, cu armura si sulita, iar la cativa pasi mai aproape de privirea noastra, un alt soldat rapeste un prunc din bratele mamei sale (ramasa indurerata in pragul casei).

Ca si in celelalte lucrari despre care am scris , Bruegel alege sa amplaseze scena biblica in decor si context contemporan: avem un sat olandez si soldati in armura spaniola (o referinta clara la razboiul intins pe zeci de ani, prin care Tarile de Jos au luptat pentru independenta, impotriva invadatorilor spanioli).

In partea stanga a tabloului avem o aglomerare de personaje, gesturi si conflicte.
Si aici (la casa de caramida) un soldat smulge din bratele mamei un prunc, dar si un copil cam de doi ani.
Un alt soldat ameninta cu sabia grupul de femei care se opun barbariei, iar cel in armura urineaza pe peretele grajdului.

Langa zid, o femeie e in pragul lesinului, in timp ce un mic catel latra la agresori.
Mai vedem si un ostean care taraste o gasca si altul cu piciorul pe un bustean, dar aceste elemente nu sunt pictate de Bruegel !!
Imparatul german Rudolf II (primul proprietar al lucrarii) a ordonat unui alt pictor sa cenzureze scenele prea brutale, asa ca in locul copiilor ucisi vedem animale sau obiecte - pictate peste tusele originale.

In centrul lucrarii avem si centrul de forta !!
O ceata de soldati calare, cu armurile lucind, gata in orice clipa sa inabuse sangeros orice incercare de revolta.

In dreptul caselor saracacioase, cu turturi deasupra usilor, un alt soldat calare (si unul inarmat cu o muscheta) supravegheza brutalitatile comise de camarazii lor: si aici mame disperate isi tin copiii in brate, fara nicio sansa de a scapa de agresori.

Mai jos, o usa inchisa e luata cu asalt:
lovita cu piciorul, cu sulita si apoi cu un trunchi de lemn, pana va ceda.

In coltul din stanga vedem si comandantii: pe cai, cu haine scumpe si palarii impodobite cu pene, impasibili la satenii care cad in genunchi cerand indurare pentru copiii lor.

Langa ei (si in fata principalei cete de soldati) avem din nou o scena cenzurata: in locul pruncilor pictati de mana lui Bruegel (in varianta originala), un alt artist a inventat un macel al... curcanilor si al gastelor.

Mai la dreapta, noua sateni inconjoara un calaret (tot un comandant, judecand dupa vesminte si podoabe), cu disperare in priviri si gesturi.
Chipul fara expresie si mana acestuia arata totala nepasare si intentia de a duce pana la capat dorinta regelui Irod.

Calare pe un butoi, alti soldati patrund pe fereastra casei de caramida, intr-o scena aproape comica.

Am pomenit mai devreme si de faptul ca exista cateva variante ale tabloului, facute de fiul artistului.
Exista una la muzeul de arta din Viena, alta la muzeul de arta din Bruxelles, dar si o varianta chiar in tara noastra: la muzeul Brukenthal din Sibiu.

In aceste lucrari putem vedea conceptul initial al tabloului, asa cum a fost gandit de Bruegel, fara portiunile cenzurate ulterior.
Puse in paralel, vedem foarte clar diferentele din mai multe zone: in locul gastelor si al unor obiecte, soldatii rapesc sau ucid copii in fata parintilor.

Cea mai concludenta e scena din mijloc: masacrul curcanilor (in versiunea cenzurata) ascundea de fapt masacrul inocentilor.

PIETER BRUEGEL - MASACRUL INOCENTILOR

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1567
- dimensiuni: 109 cm x 158 cm
- personaje: peste 100
- loc: Windsor, colectia regala

Mark Ryden - Dangerous

La inceputul anilor '90, pe atunci tanarul artist Mark Ryden (specialist in suprarealism combinat cu pop-art) a fost ales de superstarul pop Michael Jackson sa picteze un tablou care sa serveasca drept coperta pentru noul sau album.
Dangeorus s-a dovedit a fi cel mai apreciat album al muzicianului, iar coperta a devenit una dintre cele mai cunoscute imagini ale culturii pop.

Intr-un interviu dat cativa ani mai tarziu, pictorul povesteste cum a decurs comanda lucrarii:
"The parameters I was given were to focus on Michael’s eyes, show the earth in peril, and include kids and animals. I was instructed the image could be scary, but should still be fun. This was the most exciting project of my life up to that point.”

Doar tema generala a pornit de la Michael si echipa sa de productie, creatia in sine si multele elemente si detalii (pe care le vom vedea si noi mai de aproape) sunt rodul imaginatiei pictorului.

In stanga lucrarii, pe un tron de aur (ornat cu ingerasi aurii, dar si cu o maimuta inaripata, precum cele din filmul "Vrajitorul din Oz"), avem trupul si vesmintele lui Napoleon Bonaparte (asa cum au fost pictate de celebrul pictor Ingres) dar cu cap de caine. O parodie a imaginii imperiale.

In dreapta, pastrand simetria, avem vesmintele imperiale britanice (purpurii, cu guler de danteala - asa cum le stim din portretele reginei Elisabeta I), doar ca aici capul incoronat este de pasare (mai exact specia Kingfisher - "pescarel").
Alte doua pasari trag de mantia imparatesei si dezvaluie un trup mecanic, format dintr-un sistem complicat de rotite zimtate.

Din coroana imperiala zboara o suita de zane aproape transparente, iar la baza tronului avem un bust de copil, cu pielea in doua culori (inchisa si deschisa), alaturi de un element imprumutat din pictura lui Hieronymus Bosch (cuplul care se imbratiseaza intr-o capsula inchisa).

Mai jos vedem tot doua imagini simetrice: intrarea si iesirea intr-un tunel inspirat din parcurile de distractie (sa nu uitam ca si Michael Jackson avea un parc tematic construit pe mosia sa).
In tunelul din stanga (unde avem un simbol al piratilor si inscriptia in latina "intrare") observam un elefant, o antilopa, un sobolan (o referinta la cantecul "Ben" de pe al doilea album al lui Michael) si cimpanzeul Bubbles (animalul de companie preferat de artist).

La iesirea din tunelul intunecat (unde scrie "exitus" si avem simbolul ochiului) vedem in vagonete un schelet de elefant si unul de antilopa, alaturi de micul actor Macaulay Culkin si de Michael copil (asa cum arata pe vremea formatiei Jackson 5).

In mijlocul lucrarii pictorul a amplasat o fetita africana cu un craniu de animal in brate, stand pe o palma uriasa (acest concept este primul din tot ce a schitat Ryden pentru acest tablou).
Alaturi de ea vedem profilul lui Phineas Taylor Barnum, seful celui mai de succes circ din SUA (un personaj care ii fascina atat pe Michael cat si pe pictor). Pe capul lui sta starul circului, piticul “Michu” Meszaros (cu a sa palarie cu numarul 7).

Intre ei (sub titlul albumului: Dangerous) avem o alta referinta culturala, de data asta din cinematografie: un peisaj industrial, sumbru si cenusiu, inspirat din filmul Metropolis (din 1927). Sistemul de tevi pare ca striveste globul pamantesc, tot mai afectat de industrializarea accelerata.

Dintre toate elementele imaginate si pictate de artist, atentia ne este totusi atrasa cel mai mult de ochii hipnotizanti ai lui Michael.
Incadrati intr-o masca aurie, ornata cu ingerasi, clovni, animale (o intreaga gradina zoologica vedem la baza mastii), si (din nou) cimpanzeul Bubbles.

Intrebat de reporter care e sensul elementelor din compozitie, Mark Ryden a raspuns asa:
"I believe if a painting is explained, it loses something for the one who observes it. I like the feeling of mystery and symbolism and I do not want it to be lost. It's an important part of the image for me. I am more interested in how other people interpret it for themselves."

Asadar, sa respectam dorinta artistului, si sa lasam o parte dintre amanunte (pe langa cele descifrate in acest articol) invaluite in mister sau la dispozitia imaginatiei fiecarui privitor.

MARK RYDEN - DANGEROUS

- acrilic pe lemn
- timp: 1991
- loc: colectia privata a pictorului

Otto Dix - Triptice

Otto Dix nu e foarte cunoscut in Romania, dar pentru pictura interbelica germana e un nume de referinta.
Ca artist s-a bucurat de mult succes (a ajuns chiar profesor de arta la Dresda si lider al miscarii "noua obiectivitate"), dar a trait si ani de cosmar in timpul primului razboi mondial (a fost soldat, apoi ofiter, luand parte la cele mai crunte batalii de pe frontul de vest). 

Experienta razboiului (traita din plin) il va marca profund, si personal dar si in viziunea artistica: ororile vazute pe front il vor bantui tot restul vietii.
Va dedica mai multe lucrari (si de grafica, si pictura) acestor imagini intiparite adanc in mintea sa, cea mai cunoscuta fiind Tripticul "der Krieg" (razboiul).

Facut in stilul maestrilor vechi din Renasterea germana, Tripticul a starnit multe reactii in 1932 (cand a fost finalizat), dar apoi au urmat ani grei pentru artist. Nazistii au venit la putere, iar stilul sau de arta a fost catalogat drept "degenerat".

Din fericire, Dix a avut inspiratia sa isi ascunda o mare parte dintre lucrari si astfel a reusit sa le salveze de la distrugere.
Abia dupa al doilea razboi mondial (in care a fost din nou mobilizat, de data asta in trupele de veterani) a reusit sa isi reia viata artistica.
Tripticul a ajuns in cele din urma (mai exact, in 1968) in colectia muzeului din Dresda.

Privit de la stanga la dreapta, observam trei scene in ordine cronologica: pe panoul stang, soldatii marsaluiesc incolonati, cu ranita in spate si pusca pe umar, invaluiti intr-o ceata deasa, sub un cer plin de nori grei.
Atmosfera e sumbra, dar imaginea inspira miscare, viata, spre deosebire de celalalt panou (cel in care vedem momentele de dupa batalie).
Aici, in lumina violenta si rosiatica a focului, vedem o figura fantomatica (reprezentand chiar un autoportret al artistului) tarand un corp inert.
La picioarele lui, un alt soldat (cu masca de gaze atarnandu-i de fata) se taraste printre cadavrele camarazilor ucisi de gloante si obuze.

Panoul central atrage, in mod firesc, toate privirile.
Fundalul ne arata ruinele unei localitati, cu ziduri si trunchiuri de copac acoperite de o cenusa albicioasa.
De o structura de metal atarna o figura sinistra: un soldat din care a ramas scheletul, un bocanc si zdrentele uniformei.

In partea de jos, pictorul a amplasat un alt trup sfartecat - cu capul in jos, teapan ca o barna de lemn, alb ca varul si ciuruit de zeci de gloante.
Are urme de proiectile pana si in palma deformata si inclestata.

Langa el, observam singura fiinta vie din acest tablou central.
Printre bucatile de lemn carbonizat (pictate atat de realist) si printre amestecul de trupuri, sange si cenusa, vedem un soldat cu mantia pe umeri si masca de gaze pe figura.
Lipsa chipului il face impersonal, e aproape ca un obiect in peisajul plin de oroare.

OTTO DIX - TRIPTIC (RAZBOI)

- ulei pe lemn
- timp: 1928-1932
- dimensiuni: 204 cm × 306 cm
- loc: Dresda, galeria Neue Meister

....................................................................

....................................................................

Un alt Triptic prin care Otto Dix s-a facut remarcat e cel realizat in 1928: Metropolis.
Trei panouri in culori vii, in care e surprinsa o scena din viata de noapte a unui oras german de dupa razboi. 

 

Panourile laterale ne arata intrarea in club: straduta ingusta, murdara, cu caini vagabonzi, prostituate (pictate caricatural, cu chipuri grotesti) si, mai ales, cu cersetori.
Fosti soldati, ajunsi infirmi, traind din mila trecatorilor.

Lucrarea principala ne arata interiorul salii de dans - orchestra de jazz (muzica tipica epocii interbelice), animata si zgomotoasa, cu lumina reflectata in instrumentele de alama.

In centrul imaginii, barbati si tinere femei, dansand charleston sau sorbind din sampanie.
Toate trupurile sunt intentionat disproportionate, pentru un efect vizual care amplifica miscarile si gesturile.
Rochii scumpe, perle si bijuterii, evantaie din pene de strut - o lume pestrita, opulenta, in total contrast cu imaginea zdrentaroasa a strazii de afara.

Salvador Dali - Metamorfoza lui Narcissus

Ramanem in lumea miturilor si ramanem la tema metamorfozelor.
De data asta pentru o intalnire dintre un mit antic si imaginatia fara margini a celebrului pictor spaniol Salvador Dali.

Rezultatul ? Una dintre cele mai cunoscute lucrari ale stilului supra-realist: Metamorfoza lui Naricissus, pictata in 1937 (in perioada cand Spania era ravasita de razboiul civil) si cumparata in anii'70 de muzeul Tate din Londra.
Astazi se afla in cladirea noua a muzeului (amenajata intr-un fost spatiu industrial de pe malul Tamisei).

Poetul Ovidius (cel exilat de imparatul Augustus la Tomis) a descris cel mai bine povestea lui Narcissus in cartea sa "Metamorfozele".
Un tanar semizeu de care se indragosteste nimfa Echo, dar el o respinge, fiind preocupat doar de sine. Nimfa cere ajutorul zeitei Nemesis care decide sa il pedepseasca: aceasta il ademeneste pe malul unui rau, unde Narcissus se indragosteste de propria imagine reflectata pe luciul apei.
Dragostea pentru sine il va duce la pieire, iar pe locul unde a murit va rasari o specie noua de flori: narcisele.

In tabloul lui Dali nu o intalnim nici pe nimfa Echo, nici pe Nemesis.
Undeva in plan indepartat observam un grup de nuduri (si femei si barbati) dispuse intr-un cerc: ei reprezinta atractia sexuala fireasca, pentru alte persoane si nu pentru sine.

In prim plan, pe malul apei, avem metamorfoza, ingenios pictata de Dali, folosindu-se de jocul de forme si umbre.
Doua imagini (stanga: tanarul semizeu privindu-se in oglinda apei - dreapta: o mana impietrita) cu elemente comune si elemente in contrast.
Picioarele si bratele (scaldate in lumina aurie) se transforma in degete uriase de piatra, trunchiul dispare, iar capul (aplecat, cu fruntea pe genunchi) devine un ou.

Din coaja oului rasare frumoasa floare alba a primaverii: narcisa.

Dincolo de mana impietrita (si napadita de furnici: un element des intalnit in tablourile lui Dali) avem o a treia reprezentare a lui Narcissus: sub forma unei statui, pe un piedestal, simbol al faptului ca povestea acestuia a intrat in colectia de mitologii a lumii.

SALVADOR DALI - METAMORFOZA LUI NARCISSUS

- ulei pe panza
- timp: 1937
- dimensiuni: 51.2 cm × 78.1 cm
- personaje: 12
- loc: Londra, muzeul Tate Modern

Lucas Cranach - Fantana tineretii

Obsesia tineretii vesnice exista de cand lumea.
O dorinta a multora, care a inspirat mituri, printre care si cel al Fantanii Tineretii.

Unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai Renasterii germane, Lucas Cranach, a realizat cea mai cunoscuta ilustrare a acestui mit (in jurul anului 1546, cand avea deja peste 70 de ani), avand ca referinta poemul contemporanului sau, Hans Sachs.

Nu se stie cine a comandat acest tablou, sau daca a fost facut de Cranach din proprie inspiratie, dar, dupa moartea pictorului, a facut parte din colectia regala a Prusiei (astazi aflandu-se la muzeul de arta din Berlin).

Privind in adancimea tabloului, vedem un peisaj fantastic, probabil fara o referinta reala, ci unul izvorat din imaginatia artistului.
Stanci uriase, de forme ciudate, pe varful uneia dintre ele fiind construit un castel.

Un alt castel (de data asta mult mai mare si mai detaliat) e amplasat in dreapta, pe malul unui rau, la poalele stancilor.

Planul principal al lucrarii urmeaza o impartire, pe de o parte in trei (malul stang, bazinul de apa, malul drept), dar si in doua jumatati egale: pana la coloana izvorului avem doar personaje batrane, iar partea dreapta e rezervata tineretii.

In partea stanga, pe drumuri prafuite, sosesc carute pline cu femei in varsta, atrase de renumele izvorului, dornice sa vada si sa traiasca minunea reintineririi.
Intre personaje se distinge barbatul cu roba rosie, ochelari si catastif sub brat. Cel mai proabil un doctor, cercetand cu atentie miraculoasa transformare.

Mai jos, pictorul plaseaza patura sociala cea mai defavorizata: aici batranele sunt aduse la izvor cu roaba, cu targa, sau chiar cu carca.

Ne indreptam privirea spre locul principal al compozitiei: Fantana cu apa vindecatoare, care poate da inapoi ceasul biologic.
Amplasata (evident) in centrul lucrarii, scoasa in evidenta si prin lumina care cade pe trupuri si pe suprafata apei.

Femeile batrane (care intra in bazin prin partea stanga) sunt pictate in mod grosier, reprezentate prin miscari greoaie, spinari arcuite, chipuri care amintesc de stilul lui Hieronymus Bosch sau de caricaturile schitate in caietele lui daVinci.

Contactul cu apa miraculoasa duce la o metamorfoza completa: o intinerire cu cateva zeci de ani.
Odata trecute de coloana izvorului, trupurile si chipurile capata trasaturi adolescentine, parul alb devine blond-auriu, vigoarea si vitalitatea pulseaza din nou in interior.

Nudurile de fete tinere sunt omniprezente in lunga cariera a lui Cranach, acesta pictand multe scene mitologice cu zeite si nimfe.
In schimb, nudurile de femei in varsta reprezinta o premiera pentru el, si (in general) o raritate in pictura Renasterii.

Fetele sunt asemanatoare la chip, la par si la trup (probabil artistul folosind ca referinta acelasi model) dar pozitiile si atitudinile in care sunt surprinse evita monotonia imaginii: unele inoata, altele isi spala trupul, altele parul, altele se harjonesc - totul inspira ideea de dinamism, dar si cu o sugestie erotica.

Odata iesite din Fantana tineretii, fetele sunt intampinate de un tanar gentilom, care le indeamna spre cortul rosu, acolo unde vor gasi rochii elegante, pe masura lor.

Mai sus de cort si de izvor avem o gradina cu pomi roditori (in contrast cu peisajul sterp si stancos din stanga).
Aici fetele se plimba la bratul gentilomilor, in acompaniamentul muzicienilor.

Tot aici, vedem partea de sus a izvorului, ornamentata cu imaginea zeitei Afrodita si a micului Cupidon.

De cealalta parte a pomilor, intr-un luminis, a fost intinsa o masa bogata, unde femeile reintinerite sunt invitate sa petreaca, sa sarbatoreasca miracolul prin care au trecut.

La cateva secole distanta, tabloul lui Cranach inca fascineaza, fobia fata de neajunsurile batranetii si imaginea utopica a tineretii vesnice fiind la fel de actuale si astazi.

...............................................................

LUCAS CRANACH - FANTANA TINERETII

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1546
- dimensiuni: 120.6 cm × 186 cm
- personaje: ~ 101
- loc: Berlin, muzeul de arta