Leonardo daVinci - Adoratia magilor

Nu puteam sa-l ocolesc pe cel mai fascinant personaj al Renasterii italiene.
Pictor, arhitect, anatomist, om de stiinta si inventator fara egal.
Pe scurt: Leonardo daVinci.

Ne vom uita in detaliu la o lucrare de tinerete - Adoratia Magilor.
Din pacate o lucrare neterminata, din fericire o ocazie de a vedea mai bine cum aborda DaVinci conceperea unui tablou.

Adoratia Magilor este una dintre atractiile principale ale muzeului Uffizi din Florenta.

A fost restaurata destul de recent, indepartandu-se adaugirile facute de maini straine, si a fost adusa destul de aproape la starea la care a lasat-o Leonardo.

Tema este extrem de intalnita in pictura Renasterii italiene.
Leonardo a ales o constructie de tip piramida in planul apropiat (fecioara, pruncul si magii), si o forma semicirculara in planul doi (alcatuita din cateva zeci de martori la eveniment).

Daca amplasarea personajelor si contururile sunt gata in proportie cam de 80%, Leonardo n-a mai apucat sa treaca si la aplicarea culorilor.
Un pictor din vremurile noastre (americanul David Jean) s-a incumetat sa realizeze o copie dupa lucrarea lui Leonardo, dar una finisata complet, folosind culorile intalnite la alte tablouri semnate DaVinci.
Nu putem sti daca asa ar fi aratat Adoratia Magilor daca Leonardo ar fi terminat-o, dar in mod sigur David Jean s-a apropiat mult de stilul maestrului italian.

Pruncul Isus si fecioara Maria sunt schitati cu multa delicatete, asa cum vom vedea si in viitorul tablou al lui Leonardo: Fecioara intre stanci.
Trasaturi de o mare frumusete, privire melancolica, zambet misterios.

Multitudinea de personaje este conceputa dupa principiile pe care Leonardo le-a consemnat si in jurnalul sau:
"Cea mai mare greseala a unui pictor este de a reda chipurile de asa maniera incat sa semene toate intre ele, un neajuns fiind si repetarea aceleiasi pozitii."

Personajul din dreapta jos (tanarul de langa magul inghenuncheat, cu privirea in directia opusa fata de ceilalti) se spune ca e este un autoportret al pictorului (Leonardo avand aproximativ 29 de ani la vremea cand a lucrat la acest tablou).

Deasupra stancii pe care se sprijina Fecioara avem doar personaje tinere.
Din gesturile lor si mimica fetelor putem deduce o dicutie aprinsa.

In fundalul tabloului putem vedea (pe langa cateva ruine ale unei cladiri antice) cateva scene violente.
Cel mai probabil este zugravit urmatorul episod din noul Testament: soldatii regelui Irod cautand si masacrand toti pruncii din regiune.

DA VINCI - ADORATIA MAGILOR

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1481
- dimensiuni: 246 cm × 243 cm
- personaje: 31 (plus 22 pe fundal)
- loc: Florenta, Galeria Uffizi

Albrecht Altdorfer - Batalia de la Issus

Dupa ce am vazut cum Pieter Bruegel a transpus scena construirii Turnului Babel la marginea unui orasel medieval, acum e randul pictorului german Albrecht Altdorfer sa aduca o scena din antichitate mai aproape de vremurile lui.

Batalia de la Issus e cea in care Alexandru Macedon (in fruntea armatei greco-macedonene) a invins mult mai numeroasa armata a regelui persan Darius.

Tabloul (de dimensiuni nu foarte mari, avand in vedere tema) se afla in Germania, la Munchen, in pinacoteca orasului.

Privind lucrarea, primul lucru care sare in ochi e acel panou informativ (scris in latina), ce pare ca pluteste in aer.
In opinia mea, nu e cea mai inspirata alegere: pare ceva in plus, strain de restul compozitiei.

Ignoram panoul si admiram una dintre specialitatile lui Altdorfer: pictarea peisajelor fanteziste.
Norii de deasupra muntilor si acel soare luminand printre ei, dau dovada de o imaginatie si de o pricepere iesite din comun.

Insule stancoase (simbolizand zona Mediteranei) sunt luminate de putinele raze care strapung norii.
Pe tarm vedem o cetate, cu turnuri inalte, si, la baza zidurilor, tabara militara cu zeci de corturi albe.

O alta cetate se inalta pe stancile muntelui din stanga tabloului, zona unde se desfasoara o parte din trupele persane.

In centrul lucrarii avem inclestarea celor doua armate, destul de greu de deosebit la prima vedere (avand armuri asemanatoare, de o nuanta albastrie).
Dar, daca urmarim directiile de atac, vedem armata macedoneana ca o imensa litera S (un S intors, mai exact).

Cavaleria ambelor armate poarta armuri de inspiratie medievala, si nu antica, dar cu acest procedeu artistic ne-am obisnuit deja si din articolele precedente.
Minutiozitatea cu care este pictat fiecare soldat in parte (si ne gandim ca sunt cateva sute) este remarcabila.

In centrul acestei "tornade" de soldati avem si comandantii celor doua armate, scosi in evidenta prin armurile aurii.
Darius, intr-un car de lupta tras de trei cai, e surprins in momentul in care decide retragerea, surprins de forta atacului frontal.

Alexandru Macedon, in fruntea cavaleriei macedonene, mai are doar cativa pasi pana sa-l ajunga cu varful sulitei pe imparatul persan.
Dar, din cate stim din istorie, Darius va reusi sa fuga de pe campul de lupta, salvandu-si viata, dar nu si Imperiul.

ALBRECHT ALTDORFER - BATALIA DE LA ISSUS
- ulei pe lemn
- timp: ~ 1529
- dimensiuni: 158.4 cm × 120.3 cm
- personaje: cateva sute
- loc: Munchen, Alte Pinakotek

Pieter Bruegel - Turnul Babel

Un pictor care ma fascineaza de multa vreme.
Pieter Bruegel, principal reprezentant al renasterii olandeze, ale carui lucrari vor figura des pe acest blog.
Cu greu am putut alege cu ce sa incep, dar m-am oprit la Turnul Babel.

Legenda turnului (inspirata de o constructie reala) apare in Biblie (in Geneza, capitolul 11).
Babilonienii au vrut sa ridice un turn pana la cer, pentru a le aduce faima vesnica printre popoare.
Dar constructia se va dovedi un esec (in Biblie cauza e "amestecarea limbilor" - ca pedeapsa pentru trufie).
Povestea poate parea ciudata in ziua de azi, cu atatia zgarie-nori in marile orase si cu cerul brazdat zilnic de avioane.

Lucrarea, extrem de complexa, a fost realizata in 1563 (data apare langa semnatura) pentru bancherul Nicolaes Jonghelinck (principalul sustinator al lui Bruegel).
Dupa multi ani a fost achizitionata de muzeul din Viena, unde se afla si astazi.

In viziunea lui Bruegel, turnul are o structura inspirata de Coloseumul din Roma (pe care l-a vazut in cadrul unei calatorii in Italia), dar mult dezvoltat in inaltime.
Desi mai sunt inca multe etaje inca neconstruite, vedem ca varful a ajuns deja pana la un nor.

Nu putem sa nu observam cat de mult este inclinata cladirea spre stanga, semn al viitoarei prabusiri, si al muncii in zadar.

Bruegel a ales sa nu amplaseze scena constructiei in Babilonul antic, ci pe malul unei ape, la periferia unui orasel medieval.
Putem vedea pictate cu minutiozitate zecile de cladiri aflate intre zidurile orasului, toate parand minuscule in comparatie cu imensul santier.

Jos, in partea stanga, pe o colina, il putem vedea pe suveran (regele Nimrod, dupa legenda) venind in inspectie, alaturi de suita.
Cativa muncitori inghenuncheaza, altii isi vad de treaba, continuand sa ciopleasca piatra.

In partea dreapta putem urmari mai bine constructia: schelele din lemn, sistemele de scripeti cu care sunt urcate materialele, muncitorii ca niste furnici, intr-o continua miscare.

Jos avem apa, fluviul pe care vin corabii cu materiale.
Carele trase de magari asteapta sa fie incarcate, in timp ce altele urca panta care duce spre etajele turnului.
Tot pe malul apei avem baraci si corturi, Bruegel pictand cele mai mici amanunte ale unui santier de proportii uriase.

Bruegel a pictat si o alta varianta a tabloului (mai mica ca dimensiune), aflata acum la muzeul din Rotterdam.
Regele si suita lipsesc, in schimb stadiul constructiei e mult mai avansat, doar cateva etaje mai lipsesc pana la stadiul final.

PIETER BRUEGEL - TURNUL BABEL

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1563
- dimensiuni: 114 cm x 155 cm
- personaje: 21 (plus cateva zeci minuscule)
- loc: Viena, muzeul Kunsthistorisches
 

Henri Picou - Joc de sah indian

De la celebrul Delacroix trecem la mai putin cunoscutul Henri Picou.
Un pictor specializat mai mult in tablouri feerice, cu nimfe, amorasi si atmosfera visatoare, dar care a uimit publicul si cu o lucrare cu totul iesita din comun: Joc de sah indian.

Din pacate, impresionantul tablou nu poate fi admirat in original de publicul larg: nu se afla intr-un muzeu, ci intr-o colectie privata.

Picou s-a lasat influentat de un curent foarte la moda in secolul XIX, Orientalismul.
A ales sa picteze o scena exotica, din indepartata indie (in perioada conducatorilor din dinastia mogula), un joc de sah in care piesele sunt chiar supusi ai palatului.
O compozitie extrem de complexa, cu peste 70 de personaje si un interior de palat redat in cele mai mici amanunte.

Pictorul "ne-a plasat" pe noi, privitorii, in coltul din dreapta al tablei de sah, un unghi bine ales, evitand o simetrie care ar fi putut banaliza compozitia.

In partea de sus a lucrarii il vedem pe stapanul palatului, pe un tron aurit, privind concentrat la jocul de sah.
Cu turban, brau de aur, stand cu picioarele pe o blana de tigru.
Pe scari stau insirati supusii (dregatori, concubine, soldati si servitori) separati de un culoar.

In stanga (intr-o loja) stau alti dregatori ai palatului (cu turbane si haine aurite), privind si ei ingandurati la soarta partidei de sah.
Jos, langa marile capete de elefant (realizate din bronz) stau "piesele" eliminate de pe tabla de joc.

In centru avem imensa tabla de sah, in care cele doua "seturi de piese" (rosu versus verde) sunt dirijate de catre stapanul palatului si un oponent pe care nu il putem vedea in tablou.

Oricat am incercat, nu am putut identifica ce piesa reprezinta fiecare si cine e in avantaj.
Daca pionii sunt usor de identificat (fiind folositi copii) cu restul pieselor e mai dificil.
Putem presupune ca avem doua ture in prim plan, si ca femeile in straie aurii (cu sceptru in mana) sunt piesele cele mai importante (regi si regine), dar nebunii si caii nu ii putem deosebi.

Dupa numarul mic de piese ramase in joc, putem deduce insa ca partida e aproape de final.


HENRI PICOU - JOC DE SAH INDIAN
- ulei pe panza
- timp: 1876
- dimensiuni: 190 x 282 cm
- personaje: 74
- loc: colectie privata

Delacroix - Moartea lui Sardanapal

Revenim la Paris, la Muzeul Luvru, de data asta pentru una dintre cele mai cunoscute tablouri ale  picturii romantice.
Moartea lui Saradanapal - a lui Eugene Delacroix.

Capodopera lui Delacroix se afla in sala Mollien (una dintre cele mai mari ale muzeului Luvru) - sala ce gazduieste in exclusivitate pictura franceza din secolul XIX.

(o alta versiune a picturii, dar de dimensiuni mai reduse, se afla in SUA la muzeul din Philadelphia).

Compozitia e una destul de complexa.
Se bazeaza pe doua mari linii oblice (formand un triunghi) si alte cateva linii curbe (formate de trupurile personajelor centrale).
Scena e puternic luminata, formand contraste puternice intre fundalul intunecos si trupurile scaldate in lumina.
Un alt contrast care modeleaza totul e cel intre culoarea rosie (predominanta) si complementara ei: verdele.
Albastrul lipseste cu desavarsire din acest tablou.

Sa trecem si la subiect si personaje.
Delacroix si-a imaginat pe panza o scena semi-legendara din antichitatea orientala.
Sardanapal, ultimul rege al Asiriei, afland vestea infrangerii armatei sale, decide sa nu lase nimic in mana dusmanilor.
Isi aduna bogatiile, servitorii si concubinele intr-o camera transformata in rug funerar, si ordona incendierea.

Il vedem tolanit in varful patului, privind cum ordinele ii sunt indeplinite: focul e aprins, iar servitorii "ofera" o moarte rapida concubinelor.
Peste cateva minute fumul si focul ii vor lua si lui viata.

Pe unul dintre servitori il vedem in dreapta tabloului (unde focul deja isi arata valvataia) scotand pumnalul din teaca catre cele doua femei inspaimantate.

In partea de jos a lucrarii, calul preferat al regelui (cu capastrul plin de aur si perle) e si el injunghiat, de catre un servitor negru. Hotarat si necrutator, servitorul trage tare de capastru, in timp ce da lovitura mortala.

Iubita favorita a regelui ("imbracata" doar cu bijuterii) il priveste inspaimantata in timp ce primeste si ea un pumnal in piept.
La picioarele ei putem vedea simbolul bogatiei lui Sardanapal: zeci de obiecte de aur, siraguri de perle, toate nemaivalorand nimic in fata mortii si a focului.

DELACROIX - MOARTEA LUI SARDANAPAL
- ulei pe panza
- timp: 1827
- dimensiuni: 392 cm × 496 cm
- personaje: 15
- loc: Paris, muzeul Luvru, etaj, sala Mollien

Hieronymus Bosch - Carul cu fan (2)

Sa ne uitam mai de aproape si la cele doua panouri laterale ale tripticului:
la gradinile Paradisului si la tenebrele Infernului, asa cum si le-a imaginat Bosch.

Compozitia primului tablou reuneste cateva episoade din primele povestiri biblice:
In partea de sus avem caderea ingerilor razvratiti.

Pe imensul nor de sub Divinitate avem o batalie feroce intre ingerii fideli si cei cuprinsi de pacatul trufiei.
Cei invinsi cad de pe marginea norului pe pamant si in apa marii.
In caderea lor are loc metamorfoza: Bosch ii picteaza ca pe reptile cu aripi de insecta.

La mijlocul tabloului, in gradina vesnic verde a Paradisului, avem scena creatiei primilor oameni: Adam doarme profund, in timp ce Creatorul sufla viata peste Eva.

In planul mai apropiat, Adam si Eva sunt ispititi de diavol (pictat cu trup de sarpe si chip de om) sa nesocoteasca porunca divina.

Pacatul le aduce excluderea din Paradis.
Arhanghelul (cu sabia scoasa amenintator) ii alunga si se pune paznic la poarta sapata in stanca.
Adam se arata infricosat de sabia de foc, iar Eva isi sterge lacrimile, nestiind ce viata ii asteapta in afara Paradisului.

....................................................
....................................................

De la gradinile luminoase trecem la intunecimea Infernului.
Fiinte grotesti (specialitatea lui Bosch) lucreaza din greu la ridicarea unui turn.
Mesterii principali, cocotati pe schela, sunt un om-broasca si un om-sobolan.
Alti doi sobolani ajuta la adusul materialelor.

La baza turnului avem chinurile la care sunt supusi oamenii ajunsi in infern.
Bosch alege si aici sa nu reprezinte demonii in interpretarea "clasica" (negrii, cu coarne si coada). Picteaza demoni cu chip de cerb, cu chip de sobolani si aripi de pasari sau de fluture.

Supliciile continua si in partea de jos a tabloului: un pacatos e jupuit, un altul e sfartecat de caini, iar ultimul e inghitit de cea mai bizara fiinta din toata lucrarea: un peste cu picioare de om si cizme ascutite.

In plan departat, un puternic incendiu mistuie totul.
O tema des intalnita in lucrarile lui Bosch.
Cel mai probabil un ecou al unui episod din viata pictorului: Bosch a fost martor la marele incendiu din 1463, cand o mare parte din orasul sau natal (Hertogenbosch) a fost distrus.

Hieronymus Bosch - Carul cu fan

Hieronymus Bosch - una dintre cele mai misterioase figuri din istoria artei.
Lucrarile lui sunt si mai misterioase: o imaginatie fara egal, o viziune groteasca asupra lumii, o maiestrie in a da viata celor mai ciudate fiinte.

Carul cu fan (una dintre cele mai cunoscute lucrari ale sale) a fost pictata in jurul anului 1516, si achizitionata de regele Filip al II-lea al Spaniei.
Poate fi vazuta la principalul muzeu de arta al capitalei spaniole: muzeul Prado din Madrid.
Mai exact la parter, in sala 56A, alaturi de alte creatii ale lui Bosch.

Avem in fata un triptic: un tablou principal, alaturi de alte doua secundare.
Cele doua secundare (pe care le voi prezenta in detaliu in articolul urmator) reprezinta Paradisul (sau, mai exact, izgonirea omului din Paradis) si Infernul.

"Lumea este o claie cu fan; fiecare ia din ea cat pofteste".
Asa suna un proverb din Tarile de Jos, si serveste drept tema principala pentru tabloul de fata.
O alegorie despre lacomia umana si felul cum transforma orice individ.

Sus, pe capita imensa cu fan, avem un muzician (cantaret la lauta) alaturi de o fata care ii tine partitura. O fiinta monstruoasa (cu coada de paun si aripi) ii tine ritmul la un instrument de suflat.
Langa cantaret, un inger in pozitie de rugaciune isi indreapta privirea spre cer.
In spatele lor, doi amorezi se saruta, iar in copac sta o bufnita (pe o ramura iesita aproape nefiresc din coroana copacului).
Cu greu pot fi descifrate toate aceste simboluri, pictorul nelasand nicio explicatie scrisa despre lucrarile sale.

In stanga capitei ii avem pe oamenii considerati cei mai puternici pe pamant: un papa si un imparat.
Sunt insotiti de o intreaga suita (iar pe steag recunoastem vulturul bicefal: stema Imperiului German).

La picioarele lor avem scene grotesti de violenta: un olog (tinand in mana una dintre carje) si un calugar (avand un cutit) se incaiera cu furie. Langa ei avem deja un om cazut la pamant, spre spaima femeii care isi strange protector copilul in brate.

Scenele de furie continua si langa rotile carului.
In timp ce unii incearca sa adune cu lacomie cat mai mult fan, altii deja isi impart pumni sau lovituri de cutit.

Carul (simbol al belsugului dar si al lacomiei) nu este tras de cai sau de boi.
Vedem in partea dreapta a tabloului inhamate fiinte demonice, pictate in stilul inconfundabil al lui Bosch.
Un batran cu trup ca un trunchi de lemn, alaturi de un peste cu picioare de om, de hibrizi de om si sobolan - toti se opintesc intr-o gramada haotica.

In partea de jos a tabloului avem insirate cateva scene de viata: de la mama care isi spala copilul la albie, la dentistul care scoate maseaua unei femei si pana la preotul gras care sta in jilt, privind multumit cum calugaritele ii umplu sacul cu fan adunat de la imensul car al lacomiei.

HYERONIMUS BOSCH - CARUL CU FAN
- triptic
- ulei pe lemn
- timp: ~ 1516
- dimensiuni: 135 cm x 200 cm
- loc: Madrid - muzeul Prado