Mihaly Munkacsy - Trilogia Patimilor

Pentru articolul din saptamana Pastelui aveam zeci de optiuni de tablouri (mai ales din perioada Renasterii si cea a Barocului).
Alegerea a fost trilogia Patimilor, realizata de pictorul maghiar Mihaly Munkacsy.

Trei momente cheie din Noul Testament, pictate intre anii 1880 si 1896, de dimensiuni mari, parte a galeriei nationale din Budapesta (aflata in cladirea castelului de pe malul Dunarii).

Prima lucrare (terminata in 1881) a fost "Isus in fata lui Pilat" si s-a bucurat de un succes imens, motiv pentru pictor de a lucra la o continuare si apoi la inca una.

In Biblie (in Evanghelia dupa Luca) scena e descrisa astfel:
Pilat i-a chemat laolalta pe conducatorii preotilor, pe conducatori si pe popor si le-a zis:
– Mi L-ati adus pe Omul Acesta, ca pe Unul Care duce in ratacire poporul.
Si iata ca eu L-am cercetat inaintea voastra, dar n-am gasit în Omul Acesta nici un lucru de care sa fie vinovat, asa cum L-ati acuzat voi.
Si nici Irod nu L-a gasit vinovat, pentru ca ni L-a trimis inapoi.
Iata deci ca n-a facut nimic vrednic de moarte.
Asadar, dupa ce-L voi pedepsi, il voi elibera!

Este remarcabil realismul cu care pictorul a zugravit aceasta scena.
Zeci de oameni manifestand revolta, acuzarea, dar fiecare in alt mod: de la cei cu gesturi marunte care susotesc intre ei, pana la explozia de gesturi largi si zbierete (precum tanarul cu camasa alba cu ambele maini aruncate in aer si cel din fundal, urcat pe umerii altora, aratand cu degetul ca o sageata). 

Soldatul (infatatisat cu spatele la noi) tine multimea in frau cu sulita (pe post de bariera).
Langa el sta Isus: arestat in gradina Ghetsimani, adus cu mainile legate pentru a fi judecat de reprezentantul Imperiului.

Pilat (pictat in extremitatea dreapta a tabloului) asculta ingandurat, in timp ce e inconjurat de preotii si dregatorii din Ierusalim.
Cel cu haina rosie si brau auriu il masoara cu privirea pe Isus, iar cel aflat la baza treptelor isi striga acuzele, cu bratele larg desfacute.

..............................................................................

..............................................................................

A doua lucrare (Ecce Homo) infatiseaza scena cand multimea respinge intentia lui Pilat de eliberare.

Insa ei au strigat cu totii:
– La o parte cu Acesta! Elibereaza-ni-l pe Baraba!
Acesta fusese aruncat în închisoare pentru o rascoala care avusese loc în cetate si pentru crima.  
Pilat le-a vorbit din nou, vrand sa-L elibereze pe Isus, insa ei strigau:
– Rastigneste-L! Rastigneste-L!
El le-a zis a treia oara:
– Dar ce rau a facut Acesta? Eu n-am gasit în El nici un lucru vrednic de moarte! Asadar, dupa ce-L voi pedepsi, il voi elibera!
Dar ei au continuat sa strige tot mai tare si sa-i ceara sa fie rastignit. Si strigatele lor (si ale conducatorilor preotilor) au biruit.

Desi decorul e schimbat, pictorul pastreaza pozitia multimii in stanga compozitiei.
Vedem aici o aglomerare de oameni de toate varstele, si aceleasi izbucniri de furie ca in scena precedenta.
Toate detaliile sunt pictate atat de atent, incat avem senzatia ca simtim vibratia gesturilor si a strigatelor.

Doar cateva personaje din prim plan se diferentiaza de multimea infuriata: batrana din stanga (cu un gest de renuntare si privirea intoarsa de la podium), tanara mama (cu un copil in brate si altul agatat de haina ei) si adolescentul (cu haina albastra) care priveste mirat la ce se intampla in fata lui.

In dreapta avem soldatii romani (care impiedica multimea sa avanseze spre trepte, unul avand varful sulitei indreptat spre gloata).
Sus, intre coloanele de marmura, guvernatorul Pilat e pictat chiar in momentul in care isi rosteste replica (relatata in Evanghelia dupa Ioan): Ecce Homo !! (Iata Omul).

................................................................................

................................................................................

Ultimul tablou din trilogie ilustreaza cea mai dramatica scena: rastignirea !!
Mai exact, momentul cand cerul se intuneca si pamantul se cutremura, asa cum putem citi si in Biblie (evanghelia dupa Luca):

Si era cam pe la ceasul al saselea si s-a facut întuneric peste toata tara pâna la ceasul al noualea.
Si soarele s-a intunecat si perdeaua Templului s-a rupt prin mijloc.
Si Isus, strigand cu glas tare, a spus: „Tata, in mainile Tale imi incredintez duhul!” Si, spunand aceasta, si-a dat duhul.
Si centurionul, vazand ce s-a întamplat, il glorifica pe Dumnezeu, spunand: „In adevar, Omul acesta era drept”.
Si toate multimile care au venit impreuna la privelistea aceasta, dupa ce au vazut cele întamplate, se intorceau batandu-se in piept.
Si toti cunoscutii Lui si femeile care-L urmasera din Galileea stateau departe, privind aceasta.

Cei care au asistat la cumplitul act al crucificarii, parasesc (unii infricosati, altii mai ganditori) acest varf de stanca (numit Golgota) pentru a se intoarce in oras.
Pe fundalul intunecat (un cer cu tuse negre, albastre si verzui, cu o spartura de nori prin care se vad ultimele raze aurii de soare) toate personajele par sa straluceasca.
Totul pare pus sub lumina unui reflector, ca o scena de teatru, pictorul alegand cele mai vii colori pentru vesminte.

Cele trei cruci sunt dispuse intr-un semicerc, si nu paralele (cum sunt pictate in majoritatea lucrarilor cu acest subiect).
Cei doi talhari sunt prinsi de cruce cu legaturi de sfoara, doar Isus are trupul prins in cuie.
Desupra capului sta inscriptia I.N.R.I. (Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum), asa cum e mentionat si in evenghelie:
Si deasupra Lui era o inscriptie scrisa cu litere grecesti, latinesti si evreiesti: „Acesta este Imparatul iudeilor”

Pentru pictarea grupului de la baza crucii, artistul a ales Evanghelia dupa Ioan (in celelate texte, numarul femeilor fiind diferit):
Si stateau, langa crucea lui Iisus, mama Lui si sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, si Maria Magdalena.
Deci Iisus, vazand pe mama Sa si pe ucenicul pe care Il iubea stand alaturi, a zis mamei Sale: Femeie, iata fiul tau!

La o oarecare distanta, alte trei personaje privesc la grupul indurerat.
Cel cu mantie caramizie exprima spaima (cu capul ridicat si mainile departate).
In schimb, slujbasul cu scara (cel ce s-a ocupat fizic de actul crucificarilor) si soldatul roman din dreapta par indiferenti. Pentru ei e doar o alta zi grea de munca, nu par a intelege importanta a ceea ce se petrece sub ochii lor.

MIHALY MUNKACSY - PATIMILE

- ulei pe panza
- timp: 1881-1896
- dimensiuni: 417 cm x 636 cm
- loc: Budapesta, galeria nationala

Carl Smith - Prima comuniune

Am ales sa incep primavara cu un articol despre o pictura care m-a fascinat de cand am vazut-o prima data (pe internet, acum mai bine de 15 ani).
Pictorul (Carl Frithjof Smith, un norvegian care a lucrat in Germania antebelica) nu a creat foarte mult (fiind dedicat activitatii de profesor la Weimar), dar, macar pentru acest minunat tablou, merita aprecierea iubitorilor de arta.

Surprinzator, lucrarea (facuta in tinerete, in jurul varstei de 30 de ani) nu se afla in Germania, ci in Italia, la muzeul din Trieste (oras-port aflat in partea balcanica a Italiei).

Subiectul se potriveste perfect si cu perioada in care ne aflam: inceputul primaverii, si apropierea sarbatorilor.
Prima comuniune (sau impartasanie) se refera la unul dintre cele mai importante evenimente din lumea catolica (dar si protestanta). Daca in ritualul ortodox, copiii primesc impartasania inca de cand sunt foarte mici, in traditia catolica se practica acest lucru la varsta pre-adolescentei.

Pictorul a ales sa ilustreze nu momentul slujbei, ci momentul de la iesirea din biserica.
Vedem, pe treptele bisericii vechi de piatra si pe straduta alaturata, un grup de fete in jurul varstei de 12 ani, traind emotia acestui eveniment important din viata lor.

Personajele masculine aproape ca lipsesc in acest tablou: am avut in cadrul precedent un barbat care tocmai isi pune palaria pe cap (probabil parintele uneia dintre fete).
Iar in dreapta observam un bunic (cu joben si perciuni imensi, dupa moda vremii) care isi intampina nepoata.
O alta nepoata, cu mult mai mica, il tine pe batran de mana si priveste fascinata la ce se petrece in jur.
Scufia si salul ei, de un rosu aprins, reprezinta o pata de culoare in toata aceasta masa de alb  si cenusiu.

Pe fundal, alte fete iesite de la slujba se indreapta si ele spre parintii care le asteapta pe stradutele adiacente.

In stanga, la baza scarilor, o batrana (cu biblia in mana) vorbeste cu fata cu sal portocaliu si panglica albastra in par.
O copila (cu haina albastra, cu spatele la privitori) incearca sa vanda mici buchete de flori.

Grupul principal de fete e pictat cu o maiestrie iesita din comun.
Toate detaliile de vestimentatie (coronitele de flori, rochiile albe, dantela) dar mai ales detaliile de chip si expresie sunt redate cu acuratete maxima.
Totul exprima ideea de emotie, inocenta.

Fetele din spate au o expresie sfioasa, cea din dreapta se uita cu curiozitate spre cea de langa ea, iar copila din prim plan priveste inainte, cu ochii ei mari si negri, de parca ne-ar fixa chiar pe noi, cei ce admiram acest tablou.

CARL FRITHJOF SMITH - PRIMA COMUNIUNE

- ulei pe panza
- timp: 1892
- dimensiuni: 136 x 183 cm
- personaje: 30
- loc: muzeul Rovoltella, Trieste

Pieter Bruegel - Post si carnaval

Al saptelea articol despre Pieter Bruegel, un pictor care reprezinta mereu o sursa generoasa de inspiratie pentru textele mele.
Din nou o lucrare in stilul sau caracteristic, cu multe personaje (peste 150 in cazul acesta) si zeci si zeci de detalii si simboluri.

Post si Carnaval (terminata in 1559) face parte din colectia muzeului de arta din Viena (unde se afla cele mai multe dintre lucrarile pictorului) dupa ce a fost in posesia imparatului german Rudolf II.
Ca si in cazul altor lucrari ale lui Bruegel, si aceasta are numeroase copii, unele realizate de fiul artistului, altele de pictori ramasi anonimi (sunt peste 15 prin muzee si colectii private).

Inca de la o prima privire recunoastem specificul unui orasel medieval din Tarile de Jos: cladiri cu etaj, din caramida rosie, stradute inguste, dar cu piete largi.

O astfel de cladire e si hanul, plin de oameni sub influenta vinului.
Unii danseaza la intrare, un altul (cocotat pe un butoi) bea un vas intreg, in timp ce un om ii toarna o galeata de apa in cap.

Veselia de la han intra imediat in contrast cu procesiunea de pe straduta alaturata: un cimpoier conduce zece oameni cu mantii brune intr-un mars sobru si disciplinat.

Si in "secventa" urmatoare avem un contrast intre sarbatoare si sobrietate.
Langa zidul bisericii cativa copii se joaca cu titirezul, iar patru sateni (doi barbati si doua femei) sunt implicati intr-un joc cu vase de gatit.
Vasele sunt aruncate in sus si trebuiesc prinse, dar, dupa bucatile sparte de pe jos, putem deduce lipsa de indemanare (probabil influentata tot de consumul de vin).

Langa ei avem "intrarea saracilor" a bisericii: oameni cu haine ponosite, cativa carand scaune, pentru ca in biserica bancutele erau deja rezervate pentru cei mai instariti.

Mai jos de han ii avem pe cei mai napastuiti de soarta: infirmi, cu carje, cersind zilnic pentru ceva de mancare.
La foc de surcele, o femeie gateste pe o plita ingusta, total rupta de realitatea din jurul ei.

Condusi de un bufon zdrentaros, un cuplu costumat (el cu sabie si cocoasa, ea purtand un felinar) strabate piata la pas incet.

In stanga, in prim plan, avem un alt han, ticsit de lume.
Aici are loc un joc tipic burgurilor medievale: o parodie la adresa nuntii, in care un mire se casatoreste la betie si dantuieste cu mireasa, pana isi da seama ca tine de mana o femeie batrana, imbracata in zdrente.

In chiar centrul lucrarii avem o fantana.
O femeie bea cu sete din caldare, indiferenta la murdaria din jurul sursei de apa:
Taraba cu peste, cu resturile aruncate in toate directiile si ditamai purcelul, lipit de baza fantanii.

Revenim in zona bisericii, de data asta la poarta principala, unde vedem oameni iesind de la slujba.
Oamenii sunt intampinati atat de vanzatori (aflati chiar langa poarta) cat si de cersetori.
Ponositi, infirmi, cu chipuri aproape desfigurate, primesc cateva monede de la cei mai instariti.

Ajungem si la zona care subliniaza si mai mult titlul si tema lucrarii: o lupta intre post si carnval.
Carnavalul e reprezentat de suita de oameni costumati, purtand ca ornamente si cateva elemente de gastronomie: oua, paini, carnuri.

Calare pe butoi, un om rotofei si rosu in obraji tine in mana (ca pe o lance) o frigaruie de porc.

Din directia opusa vine un alt alai, reprezentand ideea de post.
Oameni cu haine modeste, copii cu mici instrumente de percutie, cosuri cu covrigi.
Un preot si o calugarita trag un carut de lemn, pe care troneaza o femeie cu chip osos, cu un cos de nuiele in cap pe post de coroana.
Si ea are "o lance" - o paleta de lemn pe care sunt doi pesti (heringi).

Cele doua personaje si suita lor sunt o caricatura a turnirului medieval, inca practicat in acele vremuri.

PIETER BRUEGEL - POST SI CARNAVAL

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1559
- dimensiuni: 118 cm x 164 cm
- personaje: peste 150
- loc: muzeul de arta, Viena

Pieter Bruegel - Masacrul inocentilor

Incep anul cu artistul caruia i-am dedicat pana acum cele mai multe articole: fascinantul Pieter Bruegel.
De data asta despre un tablou care ar putea fi considerat o continuare a celui despre am scris in ianuarie 2021 (Recensamant la Bethleem), atat prin tema (una biblica, din prima parte a Noului Testament) cat si prin imagine (peisaj de iarna, populat cu o sumedenie de personaje).

Masacrul Inocentilor reprezinta unul dintre cele mai tragice si socante episoade din Biblie: momentul cand regele Irod da ordin ca toti pruncii din regatul sau sa fie ucisi, pentru a nu se implini profetia (ca unul dintre ei va deveni un mare conducator).

Tabloul original (facut in jurul anului 1567) a facut parte din colectia imperiala germana (unde a suferit modificari, asa cum voi relata mai tarziu), apoi a ajuns in cea a familiei regale britanice, fiind astazi expus la castelul Windsor.
Exista si cateva copii ale tabloului, realizate (cel mai probabil) de fiul artistului (Bruegel cel tanar).

Incepem observarea detaliilor cu partea cea mai indepartata, zona bisericii si a caselor cu acoperisurile pline de zapada.
Pe un mic pod sta de paza un soldat calare, cu armura si sulita, iar la cativa pasi mai aproape de privirea noastra, un alt soldat rapeste un prunc din bratele mamei sale (ramasa indurerata in pragul casei).

Ca si in celelalte lucrari despre care am scris , Bruegel alege sa amplaseze scena biblica in decor si context contemporan: avem un sat olandez si soldati in armura spaniola (o referinta clara la razboiul intins pe zeci de ani, prin care Tarile de Jos au luptat pentru independenta, impotriva invadatorilor spanioli).

In partea stanga a tabloului avem o aglomerare de personaje, gesturi si conflicte.
Si aici (la casa de caramida) un soldat smulge din bratele mamei un prunc, dar si un copil cam de doi ani.
Un alt soldat ameninta cu sabia grupul de femei care se opun barbariei, iar cel in armura urineaza pe peretele grajdului.

Langa zid, o femeie e in pragul lesinului, in timp ce un mic catel latra la agresori.
Mai vedem si un ostean care taraste o gasca si altul cu piciorul pe un bustean, dar aceste elemente nu sunt pictate de Bruegel !!
Imparatul german Rudolf II (primul proprietar al lucrarii) a ordonat unui alt pictor sa cenzureze scenele prea brutale, asa ca in locul copiilor ucisi vedem animale sau obiecte - pictate peste tusele originale.

In centrul lucrarii avem si centrul de forta !!
O ceata de soldati calare, cu armurile lucind, gata in orice clipa sa inabuse sangeros orice incercare de revolta.

In dreptul caselor saracacioase, cu turturi deasupra usilor, un alt soldat calare (si unul inarmat cu o muscheta) supravegheza brutalitatile comise de camarazii lor: si aici mame disperate isi tin copiii in brate, fara nicio sansa de a scapa de agresori.

Mai jos, o usa inchisa e luata cu asalt:
lovita cu piciorul, cu sulita si apoi cu un trunchi de lemn, pana va ceda.

In coltul din stanga vedem si comandantii: pe cai, cu haine scumpe si palarii impodobite cu pene, impasibili la satenii care cad in genunchi cerand indurare pentru copiii lor.

Langa ei (si in fata principalei cete de soldati) avem din nou o scena cenzurata: in locul pruncilor pictati de mana lui Bruegel (in varianta originala), un alt artist a inventat un macel al... curcanilor si al gastelor.

Mai la dreapta, noua sateni inconjoara un calaret (tot un comandant, judecand dupa vesminte si podoabe), cu disperare in priviri si gesturi.
Chipul fara expresie si mana acestuia arata totala nepasare si intentia de a duce pana la capat dorinta regelui Irod.

Calare pe un butoi, alti soldati patrund pe fereastra casei de caramida, intr-o scena aproape comica.

Am pomenit mai devreme si de faptul ca exista cateva variante ale tabloului, facute de fiul artistului.
Exista una la muzeul de arta din Viena, alta la muzeul de arta din Bruxelles, dar si o varianta chiar in tara noastra: la muzeul Brukenthal din Sibiu.

In aceste lucrari putem vedea conceptul initial al tabloului, asa cum a fost gandit de Bruegel, fara portiunile cenzurate ulterior.
Puse in paralel, vedem foarte clar diferentele din mai multe zone: in locul gastelor si al unor obiecte, soldatii rapesc sau ucid copii in fata parintilor.

Cea mai concludenta e scena din mijloc: masacrul curcanilor (in versiunea cenzurata) ascundea de fapt masacrul inocentilor.

PIETER BRUEGEL - MASACRUL INOCENTILOR

- ulei pe lemn
- timp: ~ 1567
- dimensiuni: 109 cm x 158 cm
- personaje: peste 100
- loc: Windsor, colectia regala

Mark Ryden - Dangerous

La inceputul anilor '90, pe atunci tanarul artist Mark Ryden (specialist in suprarealism combinat cu pop-art) a fost ales de superstarul pop Michael Jackson sa picteze un tablou care sa serveasca drept coperta pentru noul sau album.
Dangeorus s-a dovedit a fi cel mai apreciat album al muzicianului, iar coperta a devenit una dintre cele mai cunoscute imagini ale culturii pop.

Intr-un interviu dat cativa ani mai tarziu, pictorul povesteste cum a decurs comanda lucrarii:
"The parameters I was given were to focus on Michael’s eyes, show the earth in peril, and include kids and animals. I was instructed the image could be scary, but should still be fun. This was the most exciting project of my life up to that point.”

Doar tema generala a pornit de la Michael si echipa sa de productie, creatia in sine si multele elemente si detalii (pe care le vom vedea si noi mai de aproape) sunt rodul imaginatiei pictorului.

In stanga lucrarii, pe un tron de aur (ornat cu ingerasi aurii, dar si cu o maimuta inaripata, precum cele din filmul "Vrajitorul din Oz"), avem trupul si vesmintele lui Napoleon Bonaparte (asa cum au fost pictate de celebrul pictor Ingres) dar cu cap de caine. O parodie a imaginii imperiale.

In dreapta, pastrand simetria, avem vesmintele imperiale britanice (purpurii, cu guler de danteala - asa cum le stim din portretele reginei Elisabeta I), doar ca aici capul incoronat este de pasare (mai exact specia Kingfisher - "pescarel").
Alte doua pasari trag de mantia imparatesei si dezvaluie un trup mecanic, format dintr-un sistem complicat de rotite zimtate.

Din coroana imperiala zboara o suita de zane aproape transparente, iar la baza tronului avem un bust de copil, cu pielea in doua culori (inchisa si deschisa), alaturi de un element imprumutat din pictura lui Hieronymus Bosch (cuplul care se imbratiseaza intr-o capsula inchisa).

Mai jos vedem tot doua imagini simetrice: intrarea si iesirea intr-un tunel inspirat din parcurile de distractie (sa nu uitam ca si Michael Jackson avea un parc tematic construit pe mosia sa).
In tunelul din stanga (unde avem un simbol al piratilor si inscriptia in latina "intrare") observam un elefant, o antilopa, un sobolan (o referinta la cantecul "Ben" de pe al doilea album al lui Michael) si cimpanzeul Bubbles (animalul de companie preferat de artist).

La iesirea din tunelul intunecat (unde scrie "exitus" si avem simbolul ochiului) vedem in vagonete un schelet de elefant si unul de antilopa, alaturi de micul actor Macaulay Culkin si de Michael copil (asa cum arata pe vremea formatiei Jackson 5).

In mijlocul lucrarii pictorul a amplasat o fetita africana cu un craniu de animal in brate, stand pe o palma uriasa (acest concept este primul din tot ce a schitat Ryden pentru acest tablou).
Alaturi de ea vedem profilul lui Phineas Taylor Barnum, seful celui mai de succes circ din SUA (un personaj care ii fascina atat pe Michael cat si pe pictor). Pe capul lui sta starul circului, piticul “Michu” Meszaros (cu a sa palarie cu numarul 7).

Intre ei (sub titlul albumului: Dangerous) avem o alta referinta culturala, de data asta din cinematografie: un peisaj industrial, sumbru si cenusiu, inspirat din filmul Metropolis (din 1927). Sistemul de tevi pare ca striveste globul pamantesc, tot mai afectat de industrializarea accelerata.

Dintre toate elementele imaginate si pictate de artist, atentia ne este totusi atrasa cel mai mult de ochii hipnotizanti ai lui Michael.
Incadrati intr-o masca aurie, ornata cu ingerasi, clovni, animale (o intreaga gradina zoologica vedem la baza mastii), si (din nou) cimpanzeul Bubbles.

Intrebat de reporter care e sensul elementelor din compozitie, Mark Ryden a raspuns asa:
"I believe if a painting is explained, it loses something for the one who observes it. I like the feeling of mystery and symbolism and I do not want it to be lost. It's an important part of the image for me. I am more interested in how other people interpret it for themselves."

Asadar, sa respectam dorinta artistului, si sa lasam o parte dintre amanunte (pe langa cele descifrate in acest articol) invaluite in mister sau la dispozitia imaginatiei fiecarui privitor.

MARK RYDEN - DANGEROUS

- acrilic pe lemn
- timp: 1991
- loc: colectia privata a pictorului

Otto Dix - Triptice

Otto Dix nu e foarte cunoscut in Romania, dar pentru pictura interbelica germana e un nume de referinta.
Ca artist s-a bucurat de mult succes (a ajuns chiar profesor de arta la Dresda si lider al miscarii "noua obiectivitate"), dar a trait si ani de cosmar in timpul primului razboi mondial (a fost soldat, apoi ofiter, luand parte la cele mai crunte batalii de pe frontul de vest). 

Experienta razboiului (traita din plin) il va marca profund, si personal dar si in viziunea artistica: ororile vazute pe front il vor bantui tot restul vietii.
Va dedica mai multe lucrari (si de grafica, si pictura) acestor imagini intiparite adanc in mintea sa, cea mai cunoscuta fiind Tripticul "der Krieg" (razboiul).

Facut in stilul maestrilor vechi din Renasterea germana, Tripticul a starnit multe reactii in 1932 (cand a fost finalizat), dar apoi au urmat ani grei pentru artist. Nazistii au venit la putere, iar stilul sau de arta a fost catalogat drept "degenerat".

Din fericire, Dix a avut inspiratia sa isi ascunda o mare parte dintre lucrari si astfel a reusit sa le salveze de la distrugere.
Abia dupa al doilea razboi mondial (in care a fost din nou mobilizat, de data asta in trupele de veterani) a reusit sa isi reia viata artistica.
Tripticul a ajuns in cele din urma (mai exact, in 1968) in colectia muzeului din Dresda.

Privit de la stanga la dreapta, observam trei scene in ordine cronologica: pe panoul stang, soldatii marsaluiesc incolonati, cu ranita in spate si pusca pe umar, invaluiti intr-o ceata deasa, sub un cer plin de nori grei.
Atmosfera e sumbra, dar imaginea inspira miscare, viata, spre deosebire de celalalt panou (cel in care vedem momentele de dupa batalie).
Aici, in lumina violenta si rosiatica a focului, vedem o figura fantomatica (reprezentand chiar un autoportret al artistului) tarand un corp inert.
La picioarele lui, un alt soldat (cu masca de gaze atarnandu-i de fata) se taraste printre cadavrele camarazilor ucisi de gloante si obuze.

Panoul central atrage, in mod firesc, toate privirile.
Fundalul ne arata ruinele unei localitati, cu ziduri si trunchiuri de copac acoperite de o cenusa albicioasa.
De o structura de metal atarna o figura sinistra: un soldat din care a ramas scheletul, un bocanc si zdrentele uniformei.

In partea de jos, pictorul a amplasat un alt trup sfartecat - cu capul in jos, teapan ca o barna de lemn, alb ca varul si ciuruit de zeci de gloante.
Are urme de proiectile pana si in palma deformata si inclestata.

Langa el, observam singura fiinta vie din acest tablou central.
Printre bucatile de lemn carbonizat (pictate atat de realist) si printre amestecul de trupuri, sange si cenusa, vedem un soldat cu mantia pe umeri si masca de gaze pe figura.
Lipsa chipului il face impersonal, e aproape ca un obiect in peisajul plin de oroare.

OTTO DIX - TRIPTIC (RAZBOI)

- ulei pe lemn
- timp: 1928-1932
- dimensiuni: 204 cm × 306 cm
- loc: Dresda, galeria Neue Meister

....................................................................

....................................................................

Un alt Triptic prin care Otto Dix s-a facut remarcat e cel realizat in 1928: Metropolis.
Trei panouri in culori vii, in care e surprinsa o scena din viata de noapte a unui oras german de dupa razboi. 

 

Panourile laterale ne arata intrarea in club: straduta ingusta, murdara, cu caini vagabonzi, prostituate (pictate caricatural, cu chipuri grotesti) si, mai ales, cu cersetori.
Fosti soldati, ajunsi infirmi, traind din mila trecatorilor.

Lucrarea principala ne arata interiorul salii de dans - orchestra de jazz (muzica tipica epocii interbelice), animata si zgomotoasa, cu lumina reflectata in instrumentele de alama.

In centrul imaginii, barbati si tinere femei, dansand charleston sau sorbind din sampanie.
Toate trupurile sunt intentionat disproportionate, pentru un efect vizual care amplifica miscarile si gesturile.
Rochii scumpe, perle si bijuterii, evantaie din pene de strut - o lume pestrita, opulenta, in total contrast cu imaginea zdrentaroasa a strazii de afara.