Frederic Leighton - Hercules luptand cu moartea

Subiectele mitologice au fost marea pasiune a lui Frederic Leighton si principala sa sursa de inspiratie (tabloul prezentat in articolul precedent fiind mai degraba o raritate in opera sa). 

Hercules luptand cu moartea e o tema care n-a fost prea des ilustrata, desi e o scena cu adevarat generoasa.
Leighton s-a gandit sa abordeze tema la apogeul carierei, in jurul anului 1871, intr-o lucrare de mari dimensiuni, care astazi se afla in SUA, la muzeul din orasul Hartford.

Desenul pregatitor ne arata ca artistul a gandit bine compozitia, nelasandu-se dus de inspiratii de moment, cum era specific multor artisti contemporani cu el. 

Cum a ajuns Hercule sa se lupte cu insasi Moartea ?
Legenda spune ca regele Admetus (al cetatii Pherae) a vanat (cu ajutorul zeului Apollo) un leu, dar a uitat sa ofere ofrande zeitei vanatorii (Arthemis). Aceasta l-a condamnat la moarte, dar sotia lui Admetus, frumoasa Alcestis, s-a oferit Mortii in locul sau.
Hercules, pe atunci oaspete la palatul sotilor, a fost infuriat de moartea printesei si s-a luat la lupta cu Thanatos (personificarea Mortii).

In stanga lucrarii, pictorul amplaseaza o aglomerare de personaje. Un barbat (cel mai probabil Admetus), alaturi de tinere fete, priveste spre scena luptei. Trecuti de la momentul jelirii printesei la momentul in care sunt ingroziti de aparitia Mortii, si apoi la momentul uimirii ca Moartea e dominata de puterea lui Hercules.

In centru, pe fondul cerului albicios, ii avem pe parintii fetei, si ei avand aceeasi reactie. Pozitiile trupurilor, incordate la maxim, amintesc de stilul lui Michelangelo, pe care Leighton il admira profund.

Privind cu atentie vesmintele, observam ca faldurile abia se mai vad - pictorul folosind (cel putin pentru albastru si nuante de roz si oranj) pigmenti care nu s-au pastrat atat de bine odata cu trecerea timpului.

Mai jos, intinsa pe patul funerar (de un alb stralucitor), printesa Alcestis pare o statuie din ceara.
Surorile ei stau langa ea, una privind uimita la scena luptei, tinandu-si in brate sora cazuta in lesin.

In extrema dreapta, cu fiecare muschi incordat, "imbracat" doar cu o piele de leu, Hercules a prins ca intr-un cleste bratele lui Thanatos (Moartea).
Moartea a fost pictata de Leighton cu o piele cenusiu-verzuie, aripi mari negre si ochi lipsiti de iris. O aparitie fantomatica, terifianta, dar care nu se poate masura cu puternicul semi-zeu.

Legenda lui Alcestis se termina cu un deznodamant fericit: victoria lui Hercules ii va determina pe zei sa o readuca la viata.

FREDERIC LEIGHTON - HERCULES LUPTAND CU MOARTEA

- ulei pe panza
- timp: 1871
- dimensiuni: 132 x 265 cm
- personaje: 14
- loc: SUA, Hartford, Wadsworth Atheneum

Frederic Leighton - Madonna lui Cimabue

Artist total (pictor, desenator, sculptor), englezul Frederic Leighton s-a bucurat de multa popularitate la vremea sa, faima sa palind odata cu aparitia curentelor moderne de arta, total diferite de stilul academist in care a excelat acesta. 

Madonna lui Cimabue (avand peste 5 metri in lungime si aproape 50 de persoanje) reprezinta lucrarea lui cea mai complexa, dar si cea mai apreciata, facand senzatie la expozitia Academiei Regale de Arta din 1855.
A fost achizitionata chiar de catre regina Victoria pentru colectia regala.
Abia din 1988 a fost imprumutata marelui muzeu din Londra, National Gallery, unde poate fi vazuta de vizitatori.

Inainte de a observa detaliile, trebuie sa lamurim titlul: cine a fost Cimabue ?
Cunoscut si ca Cenni di Pepo, Cimabue a fost un simbol al Florentei, un pictor care a activat in secolul XIII, al carui stil face legatura dintre vechiul stil bizantin si stilul Renasterii timpurii.
In lucrarea lui Leighton, una dintre picturile lui Cimabue (Santa Trinita Maesta) e purtata de multime prin oras, de la atelier pana la biserica unde va fi expusa.

La fereastra cladirii din stanga, langa steagul galben fluturand, vedem o tanara familie. Un prunc e tinut in brate, iar el tine in mana o floare, in timp ce barbatul se uita la defilarea din strada. 

In stanga avem o aglomerare de nu mai putin de 22 de personaje. Unele pictate in cele mai mici detalii, altele abia isi ivesc cate un fragment de chip.
Desi ingramadite, personajele pot fi grupate dupa haine, varste si gesturi.
Observam un grup de oameni ai Bisericii, cu haine aurite si tunsoarea specifica, un grup de tinere doamne (cu capetele apropiate, de parca isi soptesc ceva), un cuplu (in care tanarul barbat, cu haina alba si mantie rosie citeste de pe un pergament) si patru muzicieni (unul cantand la tamburina, doi la instrumente asemanatoare viorii, iar tanara fata la un dulcimer).

In fata preotilor avem trei copii, un baiat purtand o cruce mare aurie, si doua fete care presara flori in calea alaiului.

In partea opusa a lucrarii, primul care ne atrage privirea este personajul calare: este Charles de Anjou, rege peste Sicilia si Neapole, aliat al papei Urban IV, conducator de seama in Cruciade.
In prim plan, lipit de zid, oarecum distant de procesiune, il avem pe Dante Alighieri, cea mai cunoscuta personalitate a epocii. Poetul care si-a imaginat o calatorie in Infern, Purgatoriu si Paradis in a sa "Divina Comedie".

In fata regelui avem curteni, dar si artisti ai Florentei, cu straiele pictate in culori vii, in diferite nuante de rosu.
Alti sase artisti duc pe umeri icoana pictata pe lemn, iar copiii arunca petale la picioarele lor.

In centru, Leighton l-a amplasat pe insusi Cimabue, pictorul care va oferi bisericii Santa Maria Novella lucrarea sa.
Cu haine de un alb stralucitor, cu o cununa de lauri pe cap, pare o figura desprinsa din basme.
De mana il tine pe tanarul sau ucenic, Giotto, viitorul mare pictor, considerat piatra de temelie a stilului Renascentist.

FREDERIC LEIGHTON - MADONNA LUI CIMABUE

- ulei pe panza
- timp: 1855
- dimensiuni: 222 cm × 521 cm
- personaje: ~ 48
- loc: Londra, National Gallery