Care e cea mai celebra piesa de teatru scrisa de Shakespeare ?
Unii ar zice "Hamlet", altii ar zice "Romeo si Julieta".
Pentru acest articol am ales sa scriu despre Hamlet, si despre pictorii care au ilustrat momente cheie din celebra piesa.
Un prim astfel de moment este "scena fantomei" (cand printul Danemarcei afla cum a murit tatal sau, chiar de la acesta, cand ii apare sub forma de spirit pe meterezele castelului Elsinore).
O scena cu mult potential vizual, dar care a fost ilustrata doar de un numar mic de artisti (cum ar fi elvetianul Henry Fuseli).
Hamlet stie acum ca ucigasul tatalui este Claudius (unchiul sau, care s-a casatorit apoi cu mama sa, Gertude), si nu isi poate lua gandul de la razbunare.
Mimeaza o stare de nebunie, pentru a-si ascunde intentiile, apoi, cand intalneste o trupa de actori, concepe un plan de a-l demasca pe Claudius.
Pune in scena o piesa de teatru, despre un rege ucis in acelasi mod in care a fost rapus si tatal lui Hamlet (otrava turnata in ureche, in timpul somnului), la care invita toata curtea sa asiste.
Un tablou din 1842 al lui Daniel Maclise (pictor irlandez, apreciat pentru portrete si scene istorice) surprinde exact momentul cel mai important din actul III.
Hamlet (in stanga) priveste atent reactia unchiului sau in momentul in care actorii joaca scena crimei.
Claudius e vizibil tulburat, isi intoarce privirea, apoi (precum stim din textul piesei) va iesi din camera, plin de teama si de furie.
Povestea tragica a Ofeliei (fiica lui Polonius, consilier regal) a inspirat un numar mai mare de pictori.
Amorezata de Hamlet, este complet bulversata de comportamentul lui nefiresc (nestiind nimic din planul lui de razbunare contra unchiului si de faptul ca mimeaza nebunia).
In actul III, Polonius, tatal ei, e ucis accidental chiar de catre Hamlet,
In momentul in care afla vestea, Ofelia e coplesita de durere si isi pierde complet mintile.
Pictorul american Benjamin West a redat un astfel de episod de nebunie in lucrarea sa din 1792.
Aici, in sala tronului, Ofelia pare o aparitie fantomatica, livida, gata sa cada la pamant, daca n-ar fi sprijinita de bratul printului.
John William Waterhouse (artist englez, membru al grupului "pre-rafaelit") si-a pictat sotia (Esther, la randul ei pictorita) de mai multe ori in rolul Ofeliei.
De fiecare data in decorul padurii, pe malul apei, unde (asa cum stim din actul IV al piesei) Ofelia isi va gasi sfarsitul.
...cazut-a-n raul plin de lacrimi.
Vesmintele-i, umflandu-se de ape,
O dusera, o vreme, ca pe-o nimfa.
...
La urma, valurile-i, grele de-apa
Au tras la fund in namolos mormant
Pe biata fata, smulsa de la cantu-i
Cel prea duios.
Francezul Jules Lefebre (in tabloul din 1890) o arata pe tanara nefericita in momentul intrarii in apa, cu privirea pierduta si cateva tulpini de floare in mana.
Cinci ani mai tarziu, un alt artist francez (Paul Albert Steck) pare sa continue pictura compatriotului sau (Ofelia dandu-si ultima suflare in apele reci ale lacului).
Cea mai cunoscuta pictura care o infatiseaza pe Ofelia este cea a lui John Everet Millais, realizata in 1852 (aflata la muzeul Tate, din Londra).
Millais (si el membru al grupului "pre-rafaelit") a rugat-o sa pozeze pe poeta Elizabeth Siddal (prietena a grupului).
Aceasta a stat cateva reprize intr-o cada cu apa in atelierul artistului, pana s-au creionat toate schitele.
Millais a combinat apoi imaginea modelului cu decorul naturii, un mal de apa cu vegetatia de un verde intens, cu mici sclipiri de alb (ale florilor salbatice).
Alte flori (de diverse culori) plutesc pe apa (transparenta la suprafata, neagra in rest, indicand raceala si adancimea).
Reprezentantul cel mai seama al stilului romantic, Eugene Delacroix, a fost si el pasionat de scrierile lui Shakespeare.
S-a pictat pe sine ca Hamlet si in autoportretul din 1821 si in pictura din 1839, care arata "scena cimitirului" din actul V.
Din pacate, ambele nu sunt terminate, sunt mai degraba schite in ulei.
In 1859, Delacroix a revenit la subiect si a pictat o varianta ceva mai detaliata.
Fragmentul ales este acesta:
INTAIUL GROPAR
Harca asta, domnule, e a lui Yorick, mascariciul regelui.
...
HAMLET
Da-o incoace! (Ia harca in mana.) Vai, bietul Yorick! L-am cunoscut, Horatio.
Era un om plin de haz si de o minunata fantezie.
De mii de ori m-a dus in carca si acum cat mi se ingrozeste mintea! Imi vine rau.
Unde-ti sunt poznele? Tumbele? Cantecele? Sclipirile acelea de veselie, care starneau hohote la masa?
N-a mai ramas nici una, ca sa-si rada de strambatura ta de-acum?
Aceasta scena (a gandurilor despre soarta scurta a fiecaruia) reprezinta un ultim moment de liniste.
In actul final al piesei vor urma doar scene aprinse, tragice.
Hamlet se va duela cu Leartes (fratele Ofeliei) in cimitir, apoi isi va duce pana la capat razbunarea, ucigandu-l pe Claudius, dar isi pierde si el viata in urma ranilor.
